Puterea legislativa este exercitata de Dieta, compusa din Camera Consilierilor – Shugi-in (252 membri alesi pentru 6 ani) si cea a Reprezentantilor – Sangi-in (500 membri alesi pentru 4 ani). Sistemul electoral este mixt, intr-o mai mare proportie uninominal. iar cea executiva de un cabinet numit de membri partidului majoritar din Camera Reprezentantilor. Cabinetul, desi nu are puteri considerabile, are sprijinul influentelor grupuri zaibatsu.

Japonia are un sistem pluripartit dominat de doua partide majoritare: Jiyu Minshu–to (Partidul Liberal-Democrat, conservator) si Minshu–to  (Partidul Democrat, liberal), in Dieta mai intrand si Nihon Kyosan – to (Partidul Comunist din Japonia), Kashai Minshu – to (Partidul Social – Democrat ), respectiv Kome-to (Partidul pentru Un Guvern Curat, buddhist), impreuna cu alte cinci partide cu procente nesemnificative. Partidul premierului   Koizumi Junichiro (PLD) a  suferit o usoara erodare la alegerile din 2003, iar opozitia reprezentata de prtidul democrat si-a intarit pozitia.

Administrativ Japonia este impartita in 44 Prefecturi (Todofuken), 2 prefecturi urbane (Kyoto si Osaka) si o metropola (Tokyo). Aceasta impartire se suprapune pe provinciile feudale(kuni), impartite de munti si ape ce au creat adevarate spatii cvasi-izolate. Prefectii sunt alesi local,circumscriptiile electorale fiind suprapuse pe aceste prefecturi. Deputatii trimisi in legislative de aceste circumscriptii mosteneau mandatele, si le pastrau peste 20 de ani. Delimitarea circumscriptiilor dateaza de le sfarsitul celui de-al Doilea razboi Mondial, cand orasele lovite de bombardamente nu erau atat de importante. Astfel ca sistemul electoral avantajeaza zonele rurale, ce corespund fostelor fiefuri ale marilor feudali (daimyo) avand deputati ce reprezinta in medie 40000 alegatori, pe cand zonele urbane corespunzand domeniilor vechilor shoguni au deputati ce reprezinta in medie peste 150000 alegatori. Deputatii alesi in provincii sunt deosebit de sensibili la interesele locale, cum ar fi  pretul produselor agricole si investitiile ininfrastructura provinciei lor. In prelungirea ideii marginalitatii Japoniei in sistemul mondial, vine si ideea marginalitatii provinciilor in cadrul Japoniei. Astfel ca locuitorii provinciilor rurale se considera straini marilor orase, sau, mult mai relevant, politicii guvernului central. De aici apare imaginea guvernului central drept organ de coordonare a intereselor regionale, si mai putin drept reprezentant al intereselor nationale in exterior.

Unul dintre atuurile esentiale ale dezvoltarii nipone este organizarea societatii sale. In centrul acestei organizari stau institutii non-guvernamentale numite Chonaikai. Structuri traditionale ale comunitatilor nipone, ele se ocupa cu protectia cartierelor lor impotriva dezastrelor, de mobilizarea populatiei, de securitatea cartierelor, de protejarea mediului, de intrajutorare, de cultura educatie si sport sau de turism si alte activitati ale comunitatii. Teritoriul pe care functioneaza este cel al vechilor sate feudale sau al cartierelor marilor orase. Chonaikai nu sunt constituite din indivizi, ci din gospodarii reprezentate de capul familiei. Toate gospodariile adera la Chonaikai automat cand se muta intr-o zona,, insa nu pentru ca este obligatoriu ci tocmai pentru ca este indispensabil vietii comune in cartier. Exista in interiorul sau structuri pentru femei, copii si batrani, precum si uniuni ale mestesugarilor, comerciantilor sau artizanilor. Chonaikai nu au adeziuni politice, continand intreaga populatie indiferent de optiuni politice, insa coopereaza strans cu puterea locala pentru organizarea si dezvoltarea spatiului lor. Reprezentantii Chonaikai joaca un rol important in comitetele locale in stransa colaborare cu autoritatile si cu economia locala. Legatura dintre locuitori si administratia locala ori centrala este realizata tot de catre Chonaikai.Aceste organizatii au foruri provinciale si nationale care le reprezinta, formand o ierarhie rigida.

Separata de continent de o distanta de patru ori mai mare decat Anglia, a fost izolata si protejata de-a lungul istoriei. Fata de majoritatea statelor lumii care au fost in decursul trecutului invadate, divizate sau anexate, Japonia isi creioneaza o reprezentare geopolitica de natiune existenta din vremuri mitologice, de dinaintea aparitiei statului. Constiinta teritoriului national a aparut abia dupa delimitarea granitelor ruso-nipone din1885, datorita distantei de fata de celelalte natiuni asiatice, si a stabilitatii teritoriului nipon. Potrivit japonezilor, teritoriul lor national nu a fost niciodata ocupat, militarii americani fiind prea putini dupa razboi, si astfel nu se simt nici invinsi, considerand ca cel de-al Doilea Razboi Mondial doar s-a sfarsit (exceptie fac victimele atacurilor nucleare americane). Budismul a creat aici o perceptie speciala asupra lumii, centrul lumii fiind considerat in acea epoca in nordul Indiei, astfel ca Japonia era perceputa de propriii locuitori drept un stat marginal, “un graunte de nisip in imensitatea marii”. De aici rezulta adaptabilitatea si flexibilitatea deosebita a niponilor. Japonia a invitat in tot decursul istoriei invatati si specialisti din zonele “civilizate ale lumii” (mai intai China, apoi Occidentul) si si-a modelat institutiile in concordanta. Pentru ei limbile straine si cultura zonelor centrale ale lumii sunt esentiale, insa limba si realittile nipone nu sunt considerate demne de a fi impartasite strainilor. Este fundamental acest impuls nipon de a-si adapta continuu arhipelagul marginal la tendintele lumii exterioare. Un efect interesant este tendinta de neglijare a trecutului si respectul pentru nou. Templul imperial de la Ise este reconstruit integral odata la 30 de ani, monumentele inchinate istoriei fiind foarte greu de gasit. Se spune ca Japonia nu iarta, ci uita pentru a se concentra asupra unui viitor mai bun.

Privire istorică

Viaţa politică internă a Republicii Populare Chineze a fost pe parcursul ultimilor 50 de ani, şi încă mai este, dominată de activitatea partidului comunist. Ascensiunea la guvernare a Partidului Comunist a fost puternic favorizată de momentul istoric al finalului celui de-al doilea Război Mondial. Faţă de Kuomintang, comuniştii aveau reputaţia că ar fi luptat mai aprig împotriva japonezilor, iar acest fapt a permis, la sfârşitul războiului, o revenire a comuniştilor din provincii spre centru. În 1945, interesele legate de teritoriul chinez erau altele deoarece puterea actorilor interesaţi era diferită; astfel, puterile europene nu mai puteau avea interese proiectate atât de departe, iar Japonia era devastată de război. Între SUA care doreau o Chină puternică (o Americă a continentului asiatic, liberală şi democratică, speranţele americanilor fiind în Kuomintang, nu în comunişti) şi Stalin, care dorea o Chină fragilă, Partidul Comunist trebuia să menţină integritatea teritorială şi independenţa statului, şi a reuşit acest lucru cu succes, în septembrie 1949 fiind declarată Republica Populară Chineză.

Contrar aşteptărilor occidentale, proiectate pe fundalul Războiului Rece, interesele şi politicile celor două mari puteri comuniste, URSS şi China, nu erau unite, ba chiar la Moscova, Partidul Comunist Chinez era considerat neconform cu doctrina. Drumul ideologic al Partidului Comunist a fost unul independent faţă de URSS, Mao fiind incompatibil doctrinar cu Stalin, totuşi reuşind să realizeze un tratat, dar mai ales incompatibil cu Hruşciov. După moartea lui Stalin, în 1953, Mao a fost tentat de ideea unui lider al lumii comuniste dinafara spaţiului sovietic şi, din punctul lui de vedere Hruşciov nu avea nici măcar legitimitatea de continuator al lui Stalin.

În 1957 Hruşciov a promis Chinei, prin intermediul unui nou acord privind ajutorul tehnic, nişte mostre de material nuclear şi informaţie despre construcţia de arme nucleare. În plus, acesta a fost anul în care ruşii au pus la punct prima rachetă intercontinentală şi au lansat primul Sputnik. În această perioadă numărul de simpatizanţi comunişti era mai mare decât cei democraţi, şi în expansiune. Un val de speranţă comunistă venea din America Latină, Africa şi Asia, zone în care se înregistrau mişcări revoluţionare care se bazau pe exemplul chinezilor, de aplicare a revoluţiei în ţările sărace şi agricole.  Întâlnirea de la Camp David dintre Hruşciov şi Eisenhower i-a adus noi suspiciuni lui Mao faţă de politica sovietică, liderul chinez considerând că URSS trebuia să facă dovada forţei sale, nu să negocieze. În 1960 Alianţa ruso-chineză începută în 1950 era deja destrămată. În anii 70 şi 80 trupele sovietice au reprezentat o reală ameninţare pentru China, acestea sporindu-şi numărul în est, de la 33 la 56 de divizii la care se adăugau şi amplasarea unor baze aeriene şi navale în Vietnam.

Drept răspuns la acest eşec al unei alianţe comuniste, China a fost primită în 1970 în Consiliul de Securitate al ONU, acceptându-i-se condiţiile referitoare la Taiwan (acesta să nu fie considerat membru separat în Consiliul de Securitate).

Pe plan intern, idealurile propuse de Mao Zedong urmau să se desfăşoare într-o campanie anti-trei (împotriva corupţiei, risipei şi birocraţiei) şi apoi într-una anti-cinci (împotriva mitei, evaziunii fiscale, fraudei, furtului din avutul statului şi trădării de secrete economice). Deng Xiaoping, longevivul succesor al lui Mao Zedong, a sesizat necesitatea unor măsuri liberale, dar acestea depindeau de şefii armatei , conservatori, care îl înlăturaseră în 1966 pentru a-l readuce în 1975. Deng a acceptat până la un punct contestarea socială şi toleranţa în domeniul libertăţilor politice, acest lucru mergând în paralel cu dezvoltarea economică. Însă în 1985-86 dezvoltarea a început să se poticnească, în timp ce revendicările s-au înmulţit. La sfârşitul anului 1987, Deng s-a retras oficial însă influenţa sa a continuat. Din ultima sa funcţie oficială – preşedinte al Comisiei Militare Centrale – a demisionat în 1991, la vârsta de 87 de ani. Politica  sa poate fi caracterizată de o liberalizare a economiei alături de menţinerea unui partid autoritar. China se putea caracteriza printr-o economie neocapitalistă funcţională şi printr-o moştenire maoistă, marea populaţie rurală.

Partidul Comunist s-a retras treptat din viata economica şi sociala, dar a ramas unicul producător de viata politica şi garantul aplicării legii în ţară. După 1989, (în special după 2000) Partidul Comunist a cunoscut o deschidere marcată de anumite acţiuni: transferul de putere către generaţii mai tinere, liderii chinezi care împlinesc 70 de ani sunt automat eliberaţi din funcţie, clasele sociale invocate în documentele de partid includ nu numai muncitori şi ţărani, ci şi intelectuali şi capitalişti, ajungându-se chiar la acceptarea ca membri de partid a întreprinzătorilor.

Caracteristicile guvernării actuale

Din punctul de vedere administrativ, Republica Populară Chineză este împărţită în 23 de provincii, 5 regiuni autonome şi 4 municipalităţi (Beijing, Chongqing, Shanghai, Tianjin), la care se adaugă regiunile administrative speciale Hong-Kong şi Macao. China consideră Taiwanul a 23 provincie.

Din martie 2003 Republica Populară Chineză este condusă de Hu Jintao ca preşedinte, Zeng Qinghong – vicepreşedinte şi Wen Jibao – premier. Alegerile sunt ţinute o dată la cinci ani, nefiind vorba de sufragiu universal, în urma acestora preşedintele şi vice-preşedintele fiind aleşi de către Congresul Naţional al Poporului (2,893 de voturi), primul ministru fiind desemnat de preşedinte şi confirmat de Congres. Congresul (organismul legislativ) este unicameral şi ales o dată la 5 ani. În afara partidului aflat la guvernare, al cărui preşedinte este Hu Jintao şi care numără 66,35 milioane de membri, mai sunt înregistrate alte 8 partide, dar acestea se află sub controlul Partidului Comunist. Deci, nu se poate vorbi în termeni reali de un pluralism politic.

Principalele organe ale Partidului Comunist sunt: Comitetul Biroului Politic, care are 9 membri, Biroul Politic, cu 24 de membri  incluzând membrii Comitetului, Secretariatul, principalul mecanism administrativ, Comisia Militară Centrală şi Comisia de Inspecţie a Disciplinei, care trebuie să elimine corupţia de la nivelul cadrelor partidului. Conform Constituţiei, Congresul Naţional al Poporului este organul suprem al puterii statale. Acesta se întruneşte în fiecare an, timp de două săptămâni pentru a revizui şi a aproba noi direcţii politice, legi, bugetul şi schimbările de personal. Însă aceste iniţiative sunt consultate în prealabil de Comitetul Central al Partidului Comunist.

Sistemul juridic a fost o constantă preocupare a ultimelor guverne. Reforma legislativă a devenit o prioritate în 1990, când s-a dorit modernizarea şi profesionalizarea avocaţilor, magistraţilor şi a închisorilor. Din 1994 cetăţenii au avut posibilitatea de a da în judecată oficiali pentru fapte de abuz în serviciu. Deşi în legislaţia penala a fost abolita pedeapsa pentru acţiuni contra-revoluţionare, încă mai sunt încarcerate persoane pentru această vină. Deci, aplicarea dreptului nu ţine neapărat seama de reglementările formale în diferite privinţe, mai ales în cele care se referă la drepturile omului.

Puterea Partidului Comunist depinde de doi factori: dezvoltarea economică (pentru a satisface un nivel minim de bunăstare astfel încât să nu existe mişcări sociale de contestare) şi controlul asupra forţelor armate. Atâta timp cât dezvoltarea economică se dovedeşte durabilă şi controlul asupra armatei revine în continuare partidului, acesta va putea să-şi asigure guvernarea în viitor.

În urma feedback-ului pe care l-am realizat ieri cu F.T. şi Tudor am realizat că poate ar trebui să explic mai în detaliu o concepţie personală asupra relaţiei: societate civilă – politică – auto-administrare.

Concepţia mea pleacă de la următoarea credinţă: Societatea civilă, nu determină în mod inevitabil ordinea social-politică democratică. Dimpotrivă, o ordine politică democratică este o condiţie favorizantă pentru funcţionarea unei societăţi civile puternice, la fel cum democraţia nu poate subzista fără asocierile civice

Democraţia (statul) nu poate beneficia direct de elementele raţional-comportamentale care caracterizează mentalităţile individuale şi colective. Statul are deci nevoie de un intermediar – societate civilă Societatea civilă amendează interesul material privat sau particularist în favoarea interesului comunitar.

Societatea civilă furnizează democraţiei o infrastructură socială diferenţiată, cu interese diverse, relativ mobilă, formată prin coagularea unor oameni motivaţi către mobilizare socială şi politică. Prin urmare statul şi democraţia au nevoie de asocieri civice, pentru a dinamiza cetăţenii statului respectiv, pentru a deveni activi. Cetăţenii la rându-le, prin structuri de organizale a intereselor grupale, duc la un pluralism social şi politic, premiza principală a formelor instituţionale ale democraţiei moderne.

În societatea secolelor XX-XXI, pluralismul social potenţial tinde să se exprime şi ca pluralism politic real (nevoia auto-administrării). Practic relaţia societate civilă – politică – stat nu are o bază. Este un cerc ce strânge comunitatea…Pluralismul politic întruchipat prin asociaţii, grupuri de interese(normale în orice democraţie, nu anormale cum sunt tratate în România) sau presiune şi îndeosebi de partidele politice, reprezintă un bun susţinut de societatea civilă.

În urmă cu câteva luni nişte colegi au demarat un proiect social neobişnuit pentru letargia Clujului. Nişte cetăţeni au luat iniţiativă vs. unei alterităţi administrative “ratUC”. Un astfel de exemplu poate constitui un imbold către alte asocieri de idei. O astfel de presiune socială, poate determina în final pe cei ce administrează comunitatea, naţiunea să rezolve probleme reale şi nu să cumpere votul cetăţeanului la alegeri.

Astfel de cetăţeni activi, nu pot fi cumpăraţi cu o găleată roz sau cu un pix mov. Pe de altă parte astfel de activism civic, împinge membrii partidelor politice la un dinamism social – frica de a pierde administraţia…

Primarul participă la şedinţele Consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor problemelor supuse dezbaterii.

Pe toată durata exercitării mandatului de primar, respectiv de viceprimar, contractul de muncă al acestora la instituţiile publice, regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat sau la societăţile comerciale de sub autorizarea consiliilor locale sau judeţene se suspendă de drept.

            Primarul şi viceprimarul primesc, pe toată durata exercitării mandatului, o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii.

            Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 zile de la data desfăşurării alegerilor, în camera de consiliu a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află comuna, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.

            Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se comunică prefectului şi se prezintă în şedinţa de constituire a consiliului local sau, după caz, într-o şedinţă extraordinară, de către un judecător desemnat de preşedintele judecătoriei.

            Primarul depune în faţa Consiliului local jurământul. Primarul care refuză să depună jurământul este considerat demisionat de drept.

            Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează. Primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale.

            Primarul reprezintă comuna în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum şi în justiţie. Semnul distinctiv al primarului este o eşarfă în culorile drapelului naţional al României. Eşarfa va fi purtată, în mod obligatoriu, la solemnităţi, recepţii, ceremonii publice şi la celebrarea căsătoriilor.

            Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

-          asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, dispune măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale ministerelor şi ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a hotărârilor Consiliului judeţean;

-          asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului local. În situaţia în care apreciază că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;

-          poate propune Consiliului local consultarea populaţiei prin referendum, cu privire la problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii Consiliului local ia măsuri pentru organizarea acestei consultări;

-          prezintă Consiliului local, anual sau de câte ori este necesar, informări privind starea economică şi socială a comunei, în concordanţă cu atribuţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informării asupra modului de aducere la îndeplinire a hotărârilor Consiliului local;

-          întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare Consiliului local;

-          exercită funcţia de ordonator principal de credite;

-          verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi comunică de îndată Consiliului local cele constatate;

-          ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau exploziilor, împreună cu organe de specialitate ale statului. În acest scop poate mobiliza populaţia, agenţii economice şi instituţiile publice din comună, acestea fiind obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe tipuri de dezastre;

-          asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei, gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligaţia să răspundă solicitărilor sale;

-          îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor contractuale;

-          ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;

-          ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la ordinea şi liniştea publică;

-          controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în vânzare pentru populaţie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;

-          ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale;

-          ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune spre aprobare Consiliului local; asigură respectarea prevederilor planului urbanistic general, precum şi ale planurilor urbanistice zonale şi de detaliu;

-          asigură repartizarea locuinţelor sociale pe baza hotărârii Consiliului local;

-          asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi pietonal, în condiţiile legii;

-          exercită controlul asupra activităţilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii şi ia măsuri pentru buna funcţionare a acestora;

-          conduce serviciile publice locale; asigură funcţionarea serviciilor de stare civilă şi de autoritate tutelară, supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;

-          îndeplineşte funcţia de ofiţer de stare civilă;

-          emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;

-          numeşte şi eliberează din funcţie persoanalul din aparatul propriu de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului; propune Consiliului local numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes public;

-          răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi domeniului privat al comunei;

-          organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidenţe;

-          ia măsuri pentru depozitarea deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel, pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei, precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerilor apelor mari;

-          propune Consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statutul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare a aparatului propriu de specialitate.

            Primarul îndeplineşte şi ale atribuţii prevăzute de lege sau de alte acte normative, precum şi însărcinările date de Consiliul local.

            În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiţer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna în care a fost ales. În acestă calitate poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, concursul şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

            Primarul deleagă viceprimarul prin dispoziţie emisă în cel mult 30 de zile de la validare, exercitarea unora din atribuţiunile ce îi revin. Atribuţiile de ofiţer de stare civilă pot fi delegate viceprimarului, secretarului sau altor funcţionari cu competenţe în acest domeniu. Celelalte atribuţii care îi revin primarului, ca reprezentant al statului, nu pot fi delegate.

            În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau individual. Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoştinţa publică sau după ce au fost comunicate persoanelor interesate.

            Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de primarul nou ales. Mandatul primarului poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

            În ceea ce priveşte cazurile de încetare a mandatului de primar, legea prevede:

-          când în exercitarea atribuţiilor ce îi revin prin lege a emis 3 dispoziţii cu caracter normativ, într-un interval de 3 luni, care au fost anulate de instanţa  de contencios administrativ prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă;

-          demisie;

-          incompatibilitate;

-          schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială;

-          imposibilitatea de a fi exercitat mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive;

-          când se constată, după validare, că alegerea s-a făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a Legii privind alegerile locale;

-          a fost condamnat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privată de libertate;

-          punerea sub interdicţie judecătorească;

-          pierderea drepturilor electorale;

-          deces.

            Legea introduce ca posibilitate de încetare a mandatului primarului înainte de termen şi rezultatul unui referendum local, organizat în condiţiile legii, la cererea motivată a 25% din numărul cetăţenilor cu drept de vot, adresată prefectului, procent ce trebuie realizat în fiecare din localităţile componente ale comunei.

            Prefectul transmite propunerea de organizare a referendumului Guvernului, care în termen de 60 zile va hotărâ data organizării referendumului. Referendumul se organizează prin grija prefectului, cu sprijinul secretarului şi al aparatului propriu de specialitate al consiliului local. Cheltuielile necesare în vederea desfăşurării referendumului sunt suportate din bugetul local. Referendumul este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puţin jumătate plus unu din numărul total al locuitorilor cu drept de vot.

            Primarul poate fi suspendat numai în cazul în care a fost arestat preventiv, măsură ce trebuie de îndată comunicată de către parchet sau de către instanţa judecătorească prefectului, care prin ordin constată suspendarea (deci nu îl suspendă) mandatului primarului. Ordinul nu poate fi atacat. Măsura suspendării durează până la încetarea situaţiei de arestare, primarul găsit nevinovat având dreptul la despăgubiri.

            Viceprimarul se alege din rândul membrilor Consiliului local, pe durata mandatului consiliului, iar dispoziţiile privind suspendarea primarului sunt valabile şi pentru viceprimar.

            Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de Consiliul local, la propunerea motivată a unei treimi din numărul consilierilor sau a primarului, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie.

            Viceprimarul exercită atribuţiile ce îi sunt delegate de către primar.

            Mandatul viceprimarului încetează de drept în aceleaşi condiţii ca în cazul primarului. În acest caz, Consiliul local ia act de încetarea mandatului şi alege un nou viceprimar.

            În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin lege vor fi exercitate de drept de viceprimar. În acest caz, consiliul local va delega prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului.

            În situaţia în care sunt suspendaţi din funcţie, în acelaşi timp, atât primarul cât şi viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier care va îndeplini atât atribuţiile primarului cât şi ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.

            Dacă devin vacante, în acelaşi timp, atât funcţia de primar cât şi cea de viceprimar, consiliul local va alege un nou viceprimar, acesta îndeplinind atribuţiile primarului până la alegerea unui primar nou.

Accesul catolicilor în armată şi marină era stopat, exercitarea meseriei de avocat, comerţul erau interzise acum. Nici un catolic nu putea vota, munci la administraţia centrală, nu putea cumpăra pământ, nu putea lăsa moştenire pământul decât fiului mai mare doar dacă acesta trecea la protestantism. Educaţia în cultura irlandeză era inexistentă din moment ce limba gaelică a fost scoasă din şcoli. Nici măcar achiziţionarea de animale nu era uitată, astfel un catolic nu putea cumpăra un cal decât la un preţ modest, adică un cal slab. Nivelul de absurditate a Legilor Penale mergea până la întracolo încât un catolic nu putea primi cadouri de la un protestant.

Consecinţele Legii Penale au fost nefaste pentru irlandezi, vechiile familii irlandeze fiind distruse, domeniile lor împărţite, înstrăinate, iar traumele morale fiind moştenite de generaţii întregi după 1695. Clasele superioare au reuşit să plece din Irlanda după adoptarea acestor legi, iar mulţi negustori cu înţelepciune au reuşit să supravieţuiască dar ţăranii catolici cu greu şi-au croit un drum în noua conjunctură. Societăţile secrete ce împânzeau Irlanda au fost la rându-le afectate de Legi, mulţi membrii emigrând. Aceste asociaţii continuau să se manifeste în rândul poporului cerând răzbunare. Oak Boys, Whtie Boys, Ribbon Men aveau cea mai mare aderenţă politică în rândul irlandezilor. În timpul Legilor Penale, disimularea a devenit o necesitate pentru a putea ocoli legile.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Parlamentul Irlandez era teoretic independent faţă de Marea Britanie, singura legătură dintre britanici şi Irlanda fiind Coroana. În Irlanda Parlamentul ar fi trebuit să aibe un control absolut asupra vieţii politice în insulă, iar în plan extern să fie o voce ce urmează politica Londrei, dar autonomă. În practică ţara era condusă de miniştrii de la Westminster, mulţi dintre ei fiind implicaţi în cazuri de corupţie, urmând în general modelul Parlamentului Britanic şi punând în practică cerinţele guvernului de la Londra.

Structura Parlamentului Irlandez compus din cele două camere întrunea, Camera Lorzilor (a aristocraţiei), compusă din coloniştii protestanţi – landlorzii fideli politicii Londrei ce îşi exercitau puterea prin miniştrii propulsaţi de anumite cercuri politice, având o mică susţinere din partea poporului irlandez deoarece reprezentau casta protestanţilor înstăriţi şi Camera Comunelor, constituită din aristocraţi mai recenţi ce aveau ca principală preocupare lupta pentru posturile guvernamentale. Acest ansamblu politic oligarhic, de la apariţia sa, a tăiat orice legătură politică cu poporul irlandez, fiind martor a cotidianului irlandez, dar nu şi protector.

Anglia secolului al XVIII-lea este interesată în principal de America şi de noua ruta economică Atlantică ce înlocuise vechiul spaţiu mediteeranean ce deţinuse monopolul asupra comerţului încă din antichitate. Scena politică şi socială din Irlanda va fi influenţată de ceea ce se petrece peste ocean. Războiul de independenţă din coloniile americane a determinat coroana britanică să facă unele concesii catolicilor. În 1778 – 1782 au fost abrogate o parte din legile penale, însă dreptul de vot pentru catolici tot nu a fost aprobat.

Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea s-au înfiinţat organizaţii, societăţi revoluţionare inspirate de reuşita Revoluţiei franceze. Societatea Irlandezilor Uniţi conduşi de Wolfe Tone şi impulsionată de Franţa va constitui punctul de plecare a mişcărilor revoluţionare irlandeze din secolul al XIX-lea. Rezolvarea revendicărilor politice şi sociale ale irlandezilor îşi vor găsi consistenţa de abia în secolul al XIX-lea dar pionieratul revoluţionar din acest secol va pregăti elanul revoluţionar din secolul naţionalităţilor.

Prin cladire se intelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si alte asemenea.

In categoria cladirilor supuse impozitului pe cladiri datorat de persoanele fizice intra:
a) constructiile cu destinatie de locuinta, respectiv unitatile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la acelasi nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol, prevazute, dupa caz, cu dependenti sau alte spatii de deservire;
b) constructiile mentionate la litera a), dezafectate si utilizate pentru desfasurarea de profesii libere, de activitati comerciale sau in orice alte scopuri;
c) constructiile-anexe situate fie in corpul principal pe cladire, fie in afara acestuia cum sunt: bucatariile, camarile, pivnitele, grajdurile, magaziile, garajele si alte asemnea;
d) constructiile gospodaresti, cum sunt: patulele, hambarele pentru cereala, surele, fanariile, remizele, soproanele si altele asemenea.

Sunt considerate cladiri distincte, avand elemente de identificare proprii ale adresei,  pentru fiecare proprietate situata in intravilanul localitatii, pe fiecare strada individualizata prin denumire proprie se atribuie cate un numar de ordine, pe partea stanga a strazii se incepe cu numarul 1 si se continua cu numerele impare, in ordine crescatoare, pana la capatul strazii; pe partea dreapta se incepe cu numarul 2 si se continua cu numerele pare, in ordine crescatoare pana la capatul strazii.In cazul blocurilor de locuinte, precum si in cel al cladirilor alipite situate in cadrul curtii -lot de teren, care au un sistem constructiv si arhitectonic unitar si in care sunt situate mai multe apartamente, datele desprea domiciliu/resedinta/sediu cuprind: strada, numarul, blocul, scara, etajul, apartamentul :

a) cladirile distantate spatial de celelalte cladiri amplasate in aceeasi curte -lot de teren, precum si cladirile legate intre ele prin pasarele sau balcoane de serviciu;
b) cladirile alipite, situate pe loturi alaturate, care au sisteme constructive si arhitectonice diferite -fatade si materiale de constructie pentru peretii exteriori, intrari separate din strada, curte sau gradina -si nu au legaturi interioare.

Nu sunt supuse impozitului si deci nu fac obiectul acestuia urmatoarele cladiriconform Anexei nr.2 din lege:
1.Cladirile institutiile publice, precum si cladirile care fac parte din domeniul public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor folosite pentru activitati economice.
2.Cladirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitactura si arheologica, precum si muzeele si casele memeoriale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice.
3.Cladirile care, prin destinatie, constituie lacasuri de cult, apartinand cultelor religioase, recunoscute de lege, si partile lor componente locale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice.
4.Cladirile instituilor de invatament preuniversitar si universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice.
5.Cladirile aflate:
• in domeniul public al statului si in administrarea Regiei Autonome “Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”;
• in domeniul privat al statului si in administrarea Regiei Aotunome “Administratia Patrimoniului de Protocol de Stat”, care sunt atribuite conform dispozitiilor art. 6 aliniat (1) din Hotararea Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea si functionarea Regiei Autonome “Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”.
6.Constructii si amenajari funerare din cimitire.
7.Constructii speciale.

Nota.Prin constructii speciale se inteleg acele constructii care nu sunt realizate sub forma de incinta sau care sunt realizate sub forma de incinta, dar nu sunt destinate desfasurarii unei activitati.
2.Baza de impunere si cotele de impozitare
A.Impozitul pe cladiri, in cazul persoanelor fizice
Impozitul pe cladiri, in cazul persoanelor fizice, se determina ca baza de cota procentuala, diferentiata in functie de locul in care se afla situata cladirea, respectiv 0,2% pentru mediul urban si 0,1% pentru mediul rural aplicata asupra valorii impozabile a cladirii.

Pentru determinarea valorii impozabile a cladirilor, stabilite pe baza criteriilor si normelor de evaluare prevazute de Anexa nr.1 la lege, se au in vedre instalatiile cu care este dotata cladirea, respectiv:
a) se incadreaza pentru aplicarea valorii impozabile prezentate in coloana 2 acele cladiri care sunt dotate, cumulativ, cu instalatii de apa, de canalizare, electrice si de incalzire, dupa cum urmeaza:
a.1 cladirea se considera dotata cu instalatii de apa daca alimentarea cu apa se face prin conducte, dintr-un sistem de aductiune din retele publice sau direct dintr-o sursa naturala -put, fantana, izvor-, in sistem propriu;
a.2 cladirea se considera ca are canalizare daca este dotata cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate in reteaua publica sau intr-un punct colector propriu -put absorbant sau fosa vidanjabila;
a.3 cladirea se considera ca are instalatie eletrica daca este dotata cu cabluri interioare racordate la reteaua publica sau la o sursa eletrica -grup eletrogen, microcentrala, instalatii eoliene, microhidrocentrala;
a.4 cladirea se considera ca are instalatii de incalzire daca aceasta se face prin intermediul agentului termic -abur sau ape calda de la centrale eletrice, centrale termice de cartier, termoficare locala sau centrale termice proprii- si il transmit in sistem de distributie in interiorul cladirii, constituit din conducte si radiatoare -calorifere, indiferent de combustibilul folosit, gaze, combustibil lichid, combustibil solid;
b) se incadreaza pentru aplicarea valorilor impozabile prevazute in coloana 3 acele cladiri care nu se regasesc in contextul mentionat la litera a), respectiv cele care nu au nici una dintre aceste instalatii sau au una, doua ori trei astfel de instalatii.
Mentiunea cu privire la existenta instalatiilor se face prin Declaratia de impunere pentru stabilirea impozitului pe cladiri in cazul persoanelor fizice..
Impozitul pe cladiri datorat de persoanele fizice care detin in proprietate mai multe cladiri cu destinatia de locuinta, altele decat cele inchiriate, se majoreaza astfel:
a) cu 15% pentru prima cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 50% pentru cea de-a doua cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 75% pentru cea de-a treia cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
d) cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele, in afara celei de la adresa de domiciliu.
Impozitul pe cladiri majorat se aplica dupa cum urmeaza:
a) pentru acele cladiri pentru care nu sunt indeplinite conditiile de a fi considerate ca fiind inchiriate;
b) proportional cu perioada pentru care nu sunt indeplinite conditiile de la litera a), incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care nu sunt indeplinite aceste conditii.
B.Impozitul pe cladiri, in cazul contribuabililor persoane juridice
Prin sintagma valoarea de inventar inscrisa in evidenata contabila se intelege valoarea de intrare a cladirilor in patrimoniul si care, dupa caz, poate fi:
a) costul de achizitie, pentru cladirile procurate cu titlu oneros;
b) costul de productie, pentru cladirile construite de unitatea patrimoniala;
c) valoarea actuala, estimata la inscrierea lor in activ, tinandu-se seama de valoarea cladirilor cu caracteristici tehnice si economice, conform statutelor si contractelor, determinate prin expertiza, potrivit legii;
d) valoarea de aport -de utilitate acceptata de parti-, pentru cladirile intrate in patrimoniul cu ocazia asocierii/fuziunii, conform statutelor si contractelor, determinate prin expertiza, potrivit legii;
e) valoarea rezultata in urma reevaluarii, pentru cladirile reevaluate in baza unei dispozitii legale.
In cursul lunii mai a fiecarui an fiscal pentru anul urmator, consiile locale adopta hotarari prinvind stabilirea cotei pe baza careia se calculeaza impozitul pe cladiri datorat de persoanele juridice, cota care poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1,5% inclusiv.In cazul municipiului Bucuresti, aceasta atributie se indeplineste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Pentru cladirile contribuabililor persoane juridice impozitul se calculeaza de catre acestia prin aplicarea cotei stabilite de catre consiliile locale, potrivit legii, ce poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1,5% inclusiv, asupra valorii de inventar inscrise in evidenta contabila a acestora.

Impozitul pe cladiri datorat de persoanele juridice care nu au inregistrat in evidenta contabile valoarea de inventar actualizata a cladirilor, incepand cu anul 1998, se calculeaza pe baza cotei stabilite intre 3% si 5%, prin hotarare a consiliului local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucuresti.Cota se stabileste in cursul lunii mai a fiecarul an fiscal pentru anul urmator.

Pentru cladirile ce fac obiectul contractelor de leasing finaciar, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre proprietar (proprietar este locatorul/finantelor pana la data expirarii contractului de leasing, cand se transfera utilizatorului/beneficiarului dreptul de proprietate asupra cladirii).

Impozitul pe cladiri pe perioada de leasing se determina pa baza valorii negociate intre parti si inscrise in contract.Incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care expira contractul de leasing, impozitul pe cladire se determina dupa cum contribuabilul este persoana fizica sau persoana juridica.

Valoarea negociata intre parti corespunde valorii totale a contractului de leasing.
La determinarea valorii de inventar a cladirii se are in vedere insumarea valorilor tuturor elementelor si instalatiilor functionale ale acesteia, cum sunt: terasele, scarile, ascensoarele, instalatiile de iluminat, instalatiile sanitare, instalatiile de incalzire, instalatiile de telecomunicatii prin fir si altele asemanea: aparate individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor si instalatiilor functionale ale cladirilor.

La determinarea impozitului pe cladiri, in cazul contribuabililor persoane juridice, se au in vedere atat cladirile aflate in functiune, cat si cele in rezerva sau conservare.
Cladirile aflate in functiune si a caror valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii sunt supuse in continuare impozitului pe cladiri, calculat pe baza valorii de inventar inregistrate in contabilitate.
Datorarea impozitului pe cladiri, este prevazut in sarcina contribuabililor persoane juridice atat pentru cladirile aflate in functiune, in rezerva sau in conservare, cat si pentru cele aflate in functiune si a caror valoare este recuperata integral pe calea amortizarii.

Cladirile dobandite in cursul anului, indiferant sub ce forma, se imputa cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea au fost dobandite.Impozitul se calculeaza proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului.

3.Asezarea impunerii si plata impozitului
Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru situatiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a cladirilor, precum si de transfer al dreptului de proprietate ori locatiune asupra cladirilor, dupa caz se face cu incepere de la data de intati a lunii urmatoare celei in care s-a produs una dintre aceste situatii.Scaderea se acorda proportional cu partea de cladire supusa unei astfel de situatii, precum si cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal.

Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru oricare dintre situatiile prevazute mai sus, se face dupa cum urmeaza:
a) incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a produs situatia respectiva;
b) proportional cu parte de cladire supusa unei astfel de situatii;
c) proportional cu perioada cuprinsa intre data mentionata la litera a) si sfarsitului anului fiscal respectiv.

Pe calea de consecinta, impozitul pe cladiri se datoreaya pana la data la care se face scaderea.
Contribuabilii proprietari ai constructiilor speciale depun anual, in cursul lunii octombrie, Cererea privind avizarea constructiilor speciale in scopul scutirii de la plata impozitului pe cladiri, la autoritatile administratiei publice ale comunelor, oraselor si municipiilor pe a caror raza adminstrativ-teritoriala se afla constructiile speciale.Nedepunerea acestei cereri pana la data de 31 octombrie a fiecarui an, precum si respingerea cererilor de catre consiliile locale determina stabilirea impozitului pe cladiri in conformitate cu prevederile Legii privind impozitele si taxele locale.

In cerere se prezinta detaliat elementele de identificare ale constructiilor speciale pentru care se solicita aprobarea consiliului local cu mentionarea expresa a declaratiei pe propria raspundere a semnatarului cererii, sub sanctiunile prevazute de legea penala pentru nedeclararea corespunzatoare a adevarului ca acele constructii speciale nu intrunesc elementele constitutive ale cladirii pentru care se datoreaza impozitului pe cladiri.

Prin hotararile adoptate, consiliile locale mentioneaza nominal contribuabililor care au depus cereri, constructiile stabilite ca fiind de natura similara constructiilor speciale care nu sunt supuse impozitului pe cladiri, precum si cazurile de cereri respinse.
Neadoptarea hotararilor pana la termenele prevazute corespunde masurii de aprobare a cererilor, respectiv de avizarea a constructilor speciale.
Declaratiile de impunere se depun in termen de 30 de zile de la dobandire sau de la data aparitiei oricareia dintre urmatoarele situatii:
a) intervin schimbari privind domiciliul sau sediul, dupa caz, al contribuabilului
b) se realizeaza lucrari ce conduc la modificarea impoziului pe cladiri datorat;
c) intervin schimbari privind situatia juridica a contribuabilului, de natura sa conduca la modificarea impozitului pe cladiri.

Contribuabilii persoane fizice si persoane juridice sunt obligate sa depuna declaratia de impunere, chiar daca acestia beneficieaza de reducere sau de scutire de impozit pe cladiri.
Contribuabilii persoane fizice care detin mai multe caldiri cu destinatia de locuinta sunt obligati sa depuna si declaratia speciala de impunere, la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza administrativ-teritoriala isi au domiciliu.

Contribuabilii persoane juridice calculeaza impozitul pe cladiri datorat anual si depun declaratia de impunere pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an fiscal la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala se afla cladirea.

In cazul contribuabililor care nu depun declaratia de impunere, dupa caz, impozitul pe cladiri se poate stabili din oficiu pe baza inregistrarilor existente in registrele agricole, in evidentele specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum si in evidenta contabila a contribuabililor.

Impozitul pe cladiri anual se plateste in patru rate egale pana la data de 15 inclusiv a lunilor martie, iunie, septembrie si noiembrie ale fiecarui an.

In cazul in care termenul de plata a impozitului pe cladiri, stabilit in conditiile legii, expira intr-o zi nelucratoare, plata se considera in termen daca este efectuata in ziua lucratoare imediat urmatoare.

Actorii sistemului fiscal
Având în vedere funcţia lor în cadrul sistemului fiscal, se pot identifica trei categorii de participanţi în materie fiscală:
- participanţii ce au puterea de decizie şi creează, prin aceasta, regulile şi metodele de impunere fiscală;
- participanţii însărcinaţi cu administraţia fiscală şi reglementarea litigiilor;
- contribuabilii;
Actorii de decizie politică în materie fiscală sunt reprezentaţi de puterea legislativă, Parlament, care, în mod formal, este sursa dreptului fiscal în stat. Autorii deciziei administrative în domeniul fiscal sunt reprezentaţi de funcţionarii administraţiei fiscale, responsabilitatea gestiunii finanţelor publice şi a veniturilor fiscale îi revine, în mod tradiţional, Ministerului Finanţelor.
Contribuabilii reprezintă ansamblul de persoane fizice şi juridice care alimentează prin contribuţia sa şi prin impozite stabilite bugetul statului sau bugetele locale ori ale fondurilor speciale.
Acest ansamblu de contribuabili este eterogen nu numai prin calitatea de persoane fizice sau juridice, dar şi prin atitudinea faţă de fisc, unii contribuabili dând dovadă de un bun civism fiscal, pe când alţii manifestă un real antifiscalism. Antifiscalismul clasic se manifestă prin evaziune şi fraudă fiscală, economie subterană, grupuri de presiune fiscală.
Specialiştii în finanţe, economiştii au identificat în cadrul sistemului fiscal o serie de cerinţe sau obiective faţă de care se poate aprecia calitatea unui sistem fiscal.
Obiectivele sistemului fiscal sunt:
- distribuţia sarcinii fiscale trebuie să fie echitabilă;
- impozitele trebuie să fie alese astfel încât să minimizeze împiedicarea luării deciziilor economice pentru creşterea producţiei şi creşterea bazelor impozabile;
- dacă politica fiscală este folosită pentru atingerea altor obiective cum ar fi stimularea investiţiilor, aceasta trebuie concepută astfel încât să nu se afecteze principiul echităţii fiscale;
- structura impozitului trebuie să uşureze folosirea politicii fiscale în scopul creşterii economice şi să nu frâneze dezvoltarea economică ce reprezintă sursa principală a prelevărilor fiscale;
- sistemul fiscal trebuie să permită administrarea corectă şi nearbitrară a impozitelor, care trebuie să fie înţeleasă de către contribuabili;
- costurile de administrare a impozitelor trebuie să fie cât mai reduse şi randamentul impozitelor să fie compatibil şi cu celelalte obiective ale politicii fiscale.
În cadrul politicii fiscale promovate de state, aceste obiective, deşi nu sunt convergente, pun pentru sistemul fiscal trei probleme esenţiale:
- ce presiune fiscală este suportată de către contribuabili;
- cum se distribuie sarcina fiscală pe contribuabil;
- cum sunt cheltuite în mod raţional resursele prelevate prin sistemul fiscal.
Avand in vedere aceste probleme, în evoluţia lor se disting:
- sisteme fiscale de concepţie utopică;
- sisteme fiscale bazate pe concepţii funcţionale;
- sisteme fiscale teoretico-productive (sisteme fiscale tip reformă, cum sunt cele actuale în ţările foste socialiste).
În oricare din aceste variante, sistemul fiscal reuneşte trei elemente fundamentale:
- sistemul de impozite şi taxe directe şi indirecte impuse prin lege contribuabililor;
- metodele şi procedeele utilizate pentru aşezarea, determinarea impozitului şi urmărirea încasării acestuia la buget;
- aparatul fiscal care să pună în mişcare primele două elemente care să urmărească evaluarea şi încasarea impozitelor la bugetul de stat.
Aparatul fiscal este reprezentat de Administraţiile Fiscale, ca instituţii şi de personalul acestora cu sarcini de gestiune a impozitelor şi de control fiscal.