content top

Evoluţie şi practici în perioada patristică.

Evoluţie şi practici în perioada patristică.

Odată cu sfârşitul sec. II, Biserica este nevoită să se focalizeze asupra noilor modalităţi de organizare din cauza câtorva factori esenţiali: persecuţia – ca factor extern, şi al ereziilor – ca factor intern. Elaborarea canonului  Noului Testament şi a unui credeu,  a unei mărturisiri de credinţă – toate acestea conferă Bisericii două elemente esenţiale ce au dus la edificarea şi consolidarea vieţii spirituale...

Read More

Bazele biblice

Bazele biblice

Bazele biblice ale preoţiei în Vechiul Testament – tratează Dumnezeul care cheamă, alege profeţi (Amos 7:14-15) sau împăraţi (1 Sam.16:1) dar nu preoţi. Aceştia erau “instalaţi” (Jud. 17:12),[1] literal, prin dedicarea lor şipunerea mâinilor peste ei[2] erau sfinţiţi ca preoţi. Originea acestei expresii este necunoscută dar este referinţa la slujba unui rit religios la care era consacrat.[3]  Marele preot şi...

Read More

Perioada Bisericii primare.

Perioada Bisericii primare.

Comunitatea creştină înfiinţată de sfinţii apostoli a fost numită la început “Biserică” – Eklesia. Sensul nu este unul obişnuit ci mai mult unul de asociaţie, de societate creştină. Prin aspectele exterioare, de înfăţişare, Biserica creştină are unele asemănări cu ale comunităţii religioase, dar prin esenţa ei, ea este un organism al mântuirii, cu norme şi viaţă proprie. Este important de a sublinia aceste...

Read More

Cât de viu este naționalismul?

Cât de viu este naționalismul?

Începând de astăzi vom începe o colaborarea cu prestigioasa revistă de politică internațională Foreign Policy, ediția română. Ne bucurăm că vă putem oferi pe athenian-legacy analize și știri preluate din pagina electronică a revistei. Metodologic, fiecare articol preluat va fi semnalat printr-o mențiune și un link către sursă. Naționalismul intolerant a primei jumătăți a secolului XX a fost crucea pe care...

Read More

Date statistice privind abandonul copiiilor.

Date statistice privind abandonul copiiilor.

Adevărata explozie a abandonului s-a produs în ultimele decenii ale regimului comunist, ca urmare a politicii agresive pronataliste din 1966. Decretul nr. 770 din 1967, prin care Nicolae Ceauşescu interzicea avorturile, care a facilitat naşterea a aproximativ 2 milioane de copii, veniţi pe lume pentru că mamele lor şi-au pierdut dreptul de a opta între a menţine o sarcină sau a o întrerupe. Aceşti copii născuţi între 1967 şi...

Read More

Poietica Lui Gaston Bachelard şi Gilbert Durand (II)

Poietica Lui Gaston Bachelard şi Gilbert Durand (II)

Fiinţa este prezentă în real, în creaţiile profane. Bachelard foloseşte termenul de «ontologie dispersată» pentru a sublinia apropierea între creaţie şi metafizică: ,,Filosofii de ontologie forte, care câştigă fiinţa în totalitatea sa şi o păstrează integral chiar descriind modurile cele mai efemere, vor denunţa uşor această ontologie dispersată care se agaţă de detalii, poate de accidente şi crede că...

Read More
Page 5 of 19« First...34567...10...Last »
content top