Studierea istoriei unei legiuni nu se poate face fără cercetarea materialului tegular ştampilat al acesteia. Legiunea V Macedonica , adusă la Potaissa în 167 / 168 a desfăşurat în întreaga perioadă de staţionare în castru o intensă activitate de producere şi utilizare a materialului tegular. Cu toate acestea cărămidăriile legiunii nu au fost descoperite. Rămânem în speranţa că cercetările viitoare vor identifica locul acestor cărămidării.

Cercetarea ştampilelor tegulare ale legiunii V Macedonica de la venirea ei în Moesia şi până în secolul al III-a , când a părăsit Dacia , a permis realizarea unei tipologii şi cronologii a ştampilelor unităţii. Astfel , după criteriul locurilor de garnizoană , avem patru grupe¹:

1. Oescus I ( pentru perioada de staţionare în provincia Moesia – până în anul 106 d.Hr.) fig. 5
2. Troesmis ( pentru perioada de staţionare în provincia Moesia Inferior – 106 / 168 )
3. Potaissa ( pentru perioada de staţionare în provincia Dacia Porolissensis – 168 / 271 / 275 )
4. Oescus II ( pentru perioada de staţionare în provincia Dacia Ripensis – 271 / sec. IV )

Această catalogare , după locul de staţionare al legiunii pe grupe tipologice , se pare că este cea mai potrivită pentru a stabilii nişte criterii cronologice. Este necesară o ordonare a ştampilelor pe tipuri şi variante , care să permită observarea unor eventuale modificări ale numelui legiunii , a epitetelor şi apelativelor imperiale primite la un moment dat².

I. Materialul tegular din perioada staţionării legiunii la Oescus şi Troesmis este mai puţin cunoscut. Pe ştampilele din această perioadă numele unităţii apare prescurtat astfel: LEG V MAC (deseori apare ligatura M + A, hasta orizontală deasupra cifrei care reprezintă numărul de ordine al legiunii) cu litere înalte în relief, cu cartuş simplu dreptunghiular, adâncit³.

Ştampile ale legiunii V Macedonica din perioada stabilirii la Troesmis au fost atestate la Noviodunum⁴, Capidava⁵, Arrubium⁶, Dinogeţia⁷, Barbo şi⁸, Orlovka⁹, Tyras¹⁰

(fig. 3).

II. Ştampilele din perioada Potaissa suportă o transformare a stilului de ştampilare a materialului tegular: numele legiunii apare prescurtat sub forma LVM sau LVMP / Legio V Macedonica Pia , dimensiunile literelor sunt mai mici fără semne distincte între litere , forma cartuşului diferind fie dreptunghiular , fie tabula ansata.

După modul de abreviere a numelui legiunii V Macedonica, în perioada staţionării la Potaissa , M. Grec a stabilit 20 de tipuri de ştampile ale legiunii, fiecare cu numeroase variante , pe care le-am preluat în lucrarea de faţă.

Tipul 1:  LEG V MAC; L ( egio ) V MAC ( edonica )

Acest tip de ştampilă predominant pentru perioada Oescus – Troesnis¹¹ (fig. 5 ,6 ) este atestat la Potaissa în puţine exemplare cu variante asemănătoare: cartuş simplu, fără chenar, cu sau fără puncte de despărţire între prescurtările utilizate ( fig. 7, 1 – 2) cu dimensiunile 17.5 X 17.5 X  7 cm. Sunt datate în primii ani ai staţionării legiunii în castrul din Dacia Porolissensis¹².

Tipul 2 : LEG V MA; L (egio) V MA ( cedonica ) fig. 8

Se păstrează în două exemplare cu două variante: cartuş cu anse laterale, litera A executată în forma cursivă, iar la cealaltă variantă înscrierea “monumentală”¹³ 

Tipul 3: LEG V M; LEG (io) V M (acedonica) fig. 9

La Potaissa sunt atestate patru varianta ale acestui tip. Aceste ştampile au cartuş simplu sau cu anse laterale, literele frumos executate de  1-2 cm, dimensiunile variază între 7-9 X 2 – 2.5 X 2 – 2.5 cm. La ultima variantă se remarcă prelungirea hastei orizontale de la litera L peste cea de la litera E¹⁴ (fig. 9, 3)

Tipul 4 : LEG MA ; LEG (io) MA ( cedonica)¹⁵ fig.10

Păstrat în două exemplare, unul descoperit în 1993. Acest tip are cartuş simplu , lipseşte numărul de ordine al legiunii, literele M + A sunt în ligatură. Aceste ştampile au o circulaţie redusă .

Tipul 5 : LEGIO V fig.11

Acest tip de ştampilă a fost găsit în campaniile din anii 1993-1994¹⁶, este caracteristic numai pentru zona castrului. Cartuşul este simplu, litera L este inversată. Se păstrează în trei exemplare.

Tipul 6 : LE V M ; LE (gio) V M (acedonica) fig. 13

În urma descoperirilor recente acest tip este atestat prin şase ştampile . Au cartuş simplu cu anse laterale , diferenţa dintre variante este că litera M apare uneori răsturnată ¹⁷.

Tipul 7 : LG V M ; L (e) G (io) V M (acedanica) fig.14

Se prezintă în câteva variante, diferite în ceea ce priveşte dimensiunile. O variantă a acestui tip poate fi considerată ştampila LG Q M fig.15, unde cifra care desemnează numărul de ordine al legiunii este înlocuită cu litera Q (quinta). Folosirea unei litere în prescurtarea numărului de ordine a unei unităţi militare nu este o noutate ¹⁸.

Tipul 8 : L V MA;  L (egio) V MA (cedonica) fig.16

Acest tip este prezent în zece variante, în toate este utilizată prescurtarea MA, pentru MA (cedonica) uneori cu ligatură între M+A. Ancadramentul este variat.

Tipul 9 : L V M; L (egio) V M (acedonica) fig.17

Este tipul de ştampilă cel mai bine reprezentat la Potaissa, fiind atestat până acum în 20 de variante (fig.17, 1 – 20). Ele se deosebesc prin forma şi dimensiunile ancadramentului, dimensiunile ştampilelor variază între 5 – 11.5 cm X 2-5 cm , înălţimea literelor între 1-3 cm .

Materialul tegular cu acest tip de ştampilă reprezintă mai mult de 2/3 din totalul materialului tegular ştampilat de la Potaissa. Cea mai mare parte a acestui material ştampilat provine din descoperirile din castru, dar şi din oraş, precum şi din localităţile din apropierea oraşului (Lunca Mureşului, Moldoveneşti, Gligoreşti) .

Cronologic, acest tip este specific perioadei cuprinse între a doua jumătate a secolului al II-lea şi până la şfârşitul secolului al III-lea ²⁰.

Acest tip L V M îl întâlnim într-un număr mare şi cu câteva variante la Drobeta ²¹, Sucidava ²², Hinova²³ fig.18. Cronologic, aceste ştampile se plasează în primii ani de staţionare a legiunii în castrul de la  Oescus,  după  271/275  când  unitatea  a  fost  transferată

aici ²⁴ .

Variantele acestui tip de ştampile sunt :

1. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 10X6–6.5 cm, literele înalte de 4 cm, scris de la stânga la dreapta (fig.17,1) .
2. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular, cu dimensiunile 6 – 6.5 X 2.5 -3,5 cm , cu litere înalte de 1.5 cm (fig.17,2) .
3. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 6,2X4 cm , litere înalte de 2 cm  (fig.17, 3) .
4. M V  I cu cartuş simplu dreptunghiular, cu dimensiunile 8.8 – 9 X 6 –6.2 cm, literele înalte de 2 – 3 cm, litera M este mai înaltă, scrisă de la dreapta spre stânga, cu o ansă în partea stângă (fig.17, 4) .
5. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular, cu dimensiunile 9.5 X 4 – 4.3 cm, literele înalte de 3.8 cm pe laturile mici cu două anse (fig.17, 5) .
6. V W  I cu cartuş simplu dreptunghiular, cu dimensiunile 8 –9 X 4 cm, literele înalte de 2-2,5 cm , scris de la dreapta la stânga , litera M rasturnată (fig.17, 6) .
   1. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular, cu dimensiunile 9.5 –9.8 X 4 –4.5 cm, înalţimea literelor de 3.8 cm cu anse pe laturile mici (fig.17,7).
7. W        cu cartuş simplu dreptunghiular , fragmentară , cu dimensiunile de 7.5 – 8 X 4.2 cm, literele înalte de 3.2 cm, cu o ansă pe latura mică din dreapta (fig.17, 8).
   1. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular, cu dimensiunile 5.5 X 4.2 cm, literele înalte de 2,5 cm , cu anse pe toate laturile (fig.17,9) .
   2. L W      cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 10 X 7 cm, litere înalte de 2.8 – 3cm, litera M şi cifra V sunt răsturnate  (fig.17,10).
8. M V      cu cartuşul în tabula ansata , cu dimensiunile 5 X 2.8cm, înălţimea literelor de 2 cm , scris de la dreapta spre stânga (fig.17,11) .
9. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 6,8X2,4 cm , înălţimea literelor 1,8 cm , între litere apar două semne (puncte) , iar lateral décor cu frunze (fig.17,12) .
10.  I V M cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 7,5-7,8X3,6 cm , înălţimea literelor 1,5-2 cm , cu linii perpendiculare pe laturile mici , iar pe cele mari zimţi (fig.17,13) .
11. L V M cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 7X2,5 cm , literele înalte de 1,5 cm , laturile lungi ale cartuşului sunt zimţate , lateral décor cu frunze (fig.17,14) .
12. W V  I cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 7-7,5X1,8-2 cm , înălţimea literelor 1,8-2 cm , litera M este răsturnată , scris de la dreapta la stânga , cu anse pe laturile mici (fig.17,15) .
13. M V  I  cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 6-6,5X2,6 cm, literele înalte de 1 cm , cu anse pe laturile mici , chenarul este zimţat , scris de la dreapta spre stânga (fig.17,16) .
14. M V  I  cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 8,7-9,9X1,2 cm, literele înalte de 1,2 cm , scris de la dreapta la stânga , în partea dreaptă are décor în forma frunzelor de brad (fig.17,17) .
15. M V  I  cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 4,5X2,6 cm , literele înalte de 1-1,5 cm, scris de la dreapta la stânga , chenar zimţat (fig.17,18) .
16. V W I cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 5,2-6,2X3-3,2 cm, literele înalte de 1,5-2,5 cm , scris de la dreapta la stânga , litera L şi M sunt răsturnate (fig.17,19) .

20.    L V N  cu cartuş simplu dreptunghiular , cu dimensiunile 4-4,5X2 cm , literele înalte de 1-1,2 cm litera M este doar pe jumătate , litera L este mai mare , laturile lungi sunt zimţate (fig.17,20) .

Tipul 10 : L V M P ; L (egio) V M (acedonica) P (ia) fig.19

Cunoscut până în prezent la Potaissa , materialul tegular cu această ştampilă este atestat doar într-o singură variantă : chenar simplu fără anse laterale , dimensiunile 4,5-6X2-2,5 cm , literele au înălţimea 1-1,5 cm ; apare doar pe fragmentele de ţiglă , câteva exemplare provin din colecţia lui I. Teglas ²⁵ .

Tipul 11 : L V M P F ; L (egio) V M (acedonica) P (ia) F (idelis) fig.20

Este cunoscut până în prezent în cinci variante . Materialul tegular ştampilat a fost descoperit la Potaissa şi în apropierea oraşului ²⁶  . Variantele sunt :

• chenar dreptunghiular simplu , cu dimensiunile 6,5-7X1,8-2,5cm, înălţimea literelor fiind de 1-1,5 cm (fig.20,1) .
• chenar dreptunghiular simplu, cu linii paralele perpendiculare pe cele patru laturi ale chenarului, dimensiunile ştampilei sunt 7,5X2 cm, înălţimea literelor de 1 cm (fig.20,2).
• chenar dreptunghiular simplu , ultimele două litere ale prescurtării PF sunt răsturnate , dimensiunile ştampilei 6,5X1-1,5 cm , înălţimea literelor de 1 cm (fig.2o,3) .
• chenar dreptunghiular simplu, dimensiunile variază între 9,5-10,5X2,5-3 cm , literele au înălţimea de 1,5-2,5 cm (fig.20,4) .
• chenar dreptunghiular simplu , ultimile litere PF fiind răsturnate , are dimensiunile 6X2,5 cm , înălţimea literelor de 1,5 cm (fig.20,5) .

Acest tip de material tegular ştampilat este caracteristic perioadei de staţionare a legiunii de la Potaissa (168-271) .

Tipul 12 : L V M P F I ; L (egio) V M (acedonica) P (ia) FI (delis) fig.21

Această formă de prescurtare a numelui unităţii a fost descoperită în urma cercetărilor mai vechi la Copăceni²⁷ , Sănduleşti ²⁸, În apropiere de Potaissa . În cercetările mai recente acest tip apare în oraş şi în castru .

Tipul 13 : L V MA P F S ; L (egio) V MA (cedonica) P (ia) F (idelis) S (everiana) fig.22.

Tip descoperit recent în săpăturile din campania din anul 1996²⁹ . Ştampila , un singur exemplar este imprimată pe un olan. Este pentru prima dată când acest apelativ imperial SEVERIANA apare pe materialul tegular (până acum a fost atestată doar în inscripţii³⁰). Ştampila are cartuş simplu , cu dimensiunile 9,3 X 3 cm , înălţimea literelor 2-2,2 cm , scrisă de la dreapta la stânga , se remarcă ligatura între M + A.

Tipul 14 : L V M ANT ; L (egio ) V M( acedonica ) ANT( oniniana )fig. 23

Acest tip de prescurtare a numelui legiunii a fost publicat de I. I. Russu în anul 1964³¹. Ştampile identide s-au descoperit şi în campaniile din anii 1993 – 1996 (fig. 23 , 2 , 3). Chenarul acestor ştampile este simplu , literele A + N sunt în ligatură. Cronologic aceste ştampile le putem data pe la începutul secolului al III-lea.

Tipul 15 : L V MA A ; L (egio ) V MA(cedonica ) A (ntoniniana )fig. 24

Ştampila a fost descoperită în castru , în principia , în campania anului 1994³² în cinci exemplare identice. Chenarul este simplu , dreptunghiular , cu dimensiunile 10-10,8 X 4,8 cm , literele M + A în ligatură şi mai înalte decât restul literelor .

Tipul 16 : V MA ; V MA (cedonica) fig.25.

Acest tip este inedit ³³ , a fost descoperit în anul 1996 , în timpul săpăturilor din termele legiunii. Cărămida spartă în timpul săpăturilor avea în zona centrală nu mai puţin de 10 ştampile identice , dispuse haotic , fără a fi suprapuse. Are cartuş simplu , literele M + A fiind în ligatură , A este răsturnat. Ştampila demonstrează că pot exista tipuri care nu prezintă prescurtarea pentru “legio”³⁴.

Tipul 17 : V A V , V A A (succesiune a cifrei V – quinta) fig. 26

Reprezentat de două ştampile care provin din colecţia lui I. Teglas , sugerând succesiunea cifrei V(quinta)³⁵. Ştampila cuprinde numai numărul de ordine al legiunii , fără ai menţiona şi numele. Această situaşie este întâlnită şi în cazul altor legiunii³⁶. Cele două ştampile sunt încadrate într-un cartuş simplu .

Tipul 18 : LEG V ; LEG(io) V fig 12

Acest tip este reprezentat de un singur exemplar păstrat la Muzeul de istorie din Turda,provenind din colecţia lui Teglas³⁷.La fel ca şi tipul 17 această ştampilă conţine numărul de ordine al legiunii, fără menţionarea numelui unităţii.

Pe lângă tipurile de ştampile , pemtru care există informaţii şi desene , în literatura de specialitate ³⁸ , mai apar menţionate încă două tipuri LEG MAC şi L V MC , pentru care însă nu mai dispunem de alte date.

După analiza tipurilor de ştampile care apar la Potaissa , se pot formula câteva concluzii. Astfel tipul de ştampilă LEG V MAC , specific pentru perioada de staţionare a legiunii la Oescos I şi Troesmis , la Potaissa este repede înlocuit cu modalităţi mai simple de prescurtare a numelui legiunii. Situaţia este cam aceeaşi şi pentru tipul LEG V MC , formă care apare doar în carnetul de inventar al lui Teglas (fig. 31, 32, 33, 34)³⁹.

Pentru perioada staţionării legiunii V Macedonica la Potaissa s-a putut observa existenţa unor ştampile mai rar utilizate. Dovadă sunt exemplarele puţine , uneori chiar unicate. În această categorie am putea încadra următoarele modalităţi de prescurtare a numelui legiunii: LEG V MA, LEG MA, LEG V, LE V M, V MA, V A V-V A A, LEGIO V, LG V M, toate datate din perioada 168-271.

Pe ştampilele legiunii V Macedonica , în perioada staţionării ei la Potaissa , sunt rare cazurile când apar şi epitete ale legiunii. Epitetele cele mai des utilizate sunt pia şi pia fidelis şi sunt ataşate întotdeauna celui mai răspândit tip din perioada Potaissa : L V M ( fig. 20, 21). După încetarea războaielor împotriva barbarilor din timpul lui Commodus (180-192 d Hr.) şi a tulburărilor din această perioadă , legiunea, datorită poziţiei sale fidele faţă de împărat, primeşte epitetul pia constans sau pia fidelis⁴⁰. După această dată legiunea apare menţionată cu epitetele în inscripţii⁴¹ şi în ştampile cu numele L V M P F . Dovadă că aceste ştampile pot fi datate în perioada 180-271. După această dată , forma de prescurtare a numelui legiunii menţionată anterior , dispare, epitetele apărând însă destul de des în inscripţii.

Pe ştampilele tegulare de la Potaissa apar două apelative imperiale – Severiana şi Antoniniana ,primite de legiunea V Macedonica în timpul împăratului Septimius Severusşi respectiv a împăratului Caracalla (211-217 d. Hr.).

Tipul cel mai reprezentativ pentru perioada staţionării legiunii V Macedonica în Dacia Porolissensis , la Potaissa , este tipul L V M , L(egio) V M(acedonica) atestat prin foarte multe variante , care se completează de la un an la altul. Ştampile de acest tip au fost descoperite în castru , dar şi în oraş şi împrejurimi. Ştampile de acest tip au fost găsite la Praid⁴² , Porolissum⁴³ , Cristeşti⁴⁴ , Corund⁴⁵.

Prezenţa materialului tegular ştampilat în aşezările situate de-a lungul drumurilor , presupune existenţa unor staţii de drum în care staţionau detaşamente ale legiunii V Macedonica .Asemenea stationes aveau o serie de atribuţii , nu numai de a proteja negustorii şi comerţul , ci asigurau serviciul de poştă al Imperiului , respectiv al provinciei .

După părăsirea Daciei de către legiunea V Macedonica şi până la reformele lui Diocleţian şi Constantin cel Mare (perioada Oescus II ) tipului de ştampilă L V M i se mai adaugă şi numărul cohortei căreia îi aparţine ştampila :L V M CORS III / L( egionis )V M (acedonicae) CO (ho) RS III ; L V M C IIII / L( egionis )V M (acedonicae) C(ohors) IIII ⁴⁵ sau L V M P P C III /L (egionis) V M (acedonicae) P(rae) P(ositus) C(ohortis) III⁴⁶ (fig.27, 1, 2, 3).

La sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea , când are loc fracţionarea legiunilor în praefecturi şi crearea noilor tipuri de trupe auxiliare , ştampilelor li se adaugă şi numele locului de cantonare a unităţii respective: L V M OESCICO⁴⁷ , L V M VAR(inia)⁴⁸ (fig.28, 1, 2). În prima jumătate a secolului al IV-lea , pe ştampile apere numai numele locului de staţionare a unităţii: VARINIA sau VARINIA(na), UTO, OESCVS ⁴⁹ .

Studierea materialului tegular ştampilat produs de legiunea de la Potaissa ne oferă informaţii preţioase despre locul de staţionare a legiunii , despre teritoriul economic şi militar al unităţii , despre activitatea constructivă a legiunii. Sperăm că noile cercetări ne vor oferii mult mai multe informaţii legate de staţionarea legiunii V Macedonica în Dacia şi a prezenţei detaşamentelor ei în spaţiul care intra în jurisdicţia şi autoritatea sa.

                                                   NOTE

1. P. Aurelian, în Revista Muzeelor, 11, 1974, 1, p. 37-38
2. D. Benea, Acta Musei Porolissensis, 1977, p.174
3. Ibidem; M. Grec, O istorie a Daciei Porolissensis, p.124
4. E. Doruţiu-Boilă, SCIV, XXIII,1,1972, p.49
5. Gr. Florescu, Capidava. Monografie arheologică, vol. I, p.19-20
6. CIL, III, 7512
7. E. Doruţiu-Boilă, op. cit.,p. 58
8. N. Gostar, Unităţile militare din castellum roman de la Barboşi, în Danubius, 1, 1967, p.108
9.  I. D. Golovko, R. D. Bondari, A. D. Zaghinailo, în Kratkie Sobşcenia, Odessa, 1963,p.98,fig. 3, nr. 8,9,10
10. P. Nicorescu, O inscripţie a împăratului Traian găsită la Cetatea Albă, în ARMSI, ser III, tom. XXVI, mem. 16(1944)
11. M.Grec, op. cit., p.129
12. Idem, p.130
13. Idem, p.131
14. Idem, p.132
15. Ibidem
16. Ibidem
17. Ibidem
18. IDR III / 4, 212, 220, 299
19. M.Grec, op. cit., p.133
20. M. Bărbulescu, Potaissa-studiu monografic, p.96-97
21. D, Benea, op. cit., p.176-177
22. D. Tudor,  Contribuţii privitoare la armata Daciei Ripensis, în SCIV, XI. 2, 1960, p.337
23. D. Benea, op. cit., p.177
24. M. Grec, op. cit., p.135
25. Ibidem
26. Ibidem
27. Ibidem
28. Ibidem
29. Ibidem
30. M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987, p.28
31. M. Grec, op. cit., p.137
32. Idem, p.136
33. Ibidem
34. Idem, p.137
35. Ibidem
36. V. Moga, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea XIII Gemina, Cluj-Napoca , p. 166
37. M. Grec, op. cit., p.131
38. Ibidem
39. A. Cătinaş, Ceramique romaine dans les collections de Turda, Acta  Musei Napocensis, 32, I, 1995, p. 463-471
40. M. Grec, op. cit., p.139
41. Idem, p. 140
42. RE, XII, 2, c. 1580 (Ritterling)apud. M. Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987, p.26
43. M. Petrica, Salinele din nord-estul Daciei romane, în Napoca 1880 de ani de la începuturile vieţii urbane, Cluj-Napoca, 1999, p. 206
44. IDR, III / 4, 150
45. IDR, III / 4, 304
46. D. Tudor, în SCIV, XI,2, 1960, p.337
47. M. Grec, op. cit., p. 141
48. D. Tudor, op. cit., p. 337-338
49. Ibidem

În literatura de specialitate , pe măsura îmbogăţirii cunoştinţelor despre organizarea limesului roman , s-au impus două accepţiuni ale termenului de teritoriu al legiunii:

1. territoriu sau prata legionis, în sensul posesiunii funciare, al teritoriului economic , de unde legiunea se aproviziona şi unde funcţionau diverse instalaţii “anexe” ale legiunii, teritoriu limitat la o zonă apropiată castrului².
2. noţiunea mai cuprinzătoare numită în literatura germană de specialitate “Militarland”, reprezintă zona în care legiunea şi unităţile sale auxiliare îndeplineau o funcţie strategică de pază a graniţei şi asigurarea căilor de comunicaţie³.

Teritoriul economic trebuia să cuprindă în primul rând terenurile care produceau produsele necesare legiunii. În urma calculelor întreprinse, o legiune consuma aproximativ 1500-2000 tone de cereale anual⁴. Pentru producerea a 1500 tone cereale era necesară o suprafaţă de 1500-1800 ha, iar pentru 2000 tone terenul arabil era de vreo 2000-2400 ha , ceea ce însemna o suprafaţă de maximum 24 kmp⁵. Probabil că cele peste 2000 ha de teren arabilnu formau o unitate compactă, ci rezultau din însumarea mai multor loturi, aflate la distanţe diferita faţă de castre. Terenurilor cultivate cu cereale li se adăugau şi cele cultivate cu legume şi probabil, cele destinate viticulturii.

Totodată , din teritoriul economic făceau parte păşunile şi fâneţurile legiunii, a căror suprafaţă  a fost apreeciată la cel puţin 1000ha, ţinând seama de miile de animale necesare alimentaţiei , de cai şi animale de tracţiune ( circa 5000 de capete)⁶.

Prezenţa în armată a unor pecuarii – păstori ca immunes – grad ce nu aparţinea unui militar activ, dovedeşte existenţa unui serviciu auxiliar al armatei , ce includea şi diferite categorii de meşteşugari, fierari, măcelari etc.⁷.

Mărimea teritoriului economic este greu de apreciat teoretic , iar delimitarea sa pe teren , pe baza răspândirii materialului tegular ştampilat se poate face doar aproximativ.

După cum am amintit mai sus teritoriul militar sau “Militarland” era zona de supraveghere a legiunii. Crearea unui teritoriu militar se făcea prin confiscări de teren în defavoarea aşezărilor rulare băştinaşe în preajma cărora fiinţau castrele respective. Administraţia romană era deosebit de atentă în realizarea acestei operaţiuni , pentru a împiedica apariţia unor nemulţumiri în rândul populaţiei autohtone (de obicei erau confiscate zone de deal , chiar terenuri mlăştrinoase ce nu afectau terenurile agricole⁸). Delimitarea unui astfel de teritoriu militar poate fi cu greu apreciată pe teren.

Cercetările arheologice au dus la stabilirea teritoriului mai multor legiuni: ale celor din Pannonia, de la Vindobona⁹, Carnuntum¹⁰, Brigetio¹¹, Aquincum¹², ale legiunilor care au staţionat în castrul de la Vindonissa¹³, al legiunii IV Macedonica în Hispania (aici teritoriul a fost determinat cu precizie prin bornele denumite cippi, ce marcau punctele termini ale teritoriului, întreaga suprafaţă era de 600 kmp)¹⁴, II Augusta de la Isca¹⁵, VII Claudia şi IIII Flavia în Moesia Superior¹⁶, XIII Gemina la Apulum¹⁷, V Macedonica la Troesmis¹⁸.

Delimitarea teritoriului unei legiuni poate fi stabilită prin cartarea ştampilelor legiunii aflate pe teritoriul provinciei , la care se adaugă inscripţiile cu caracter militar , armele şi alte piese de factură militară descoperite în diferite aşezări.

Întinderea teritoriului legiunii de la Potaissa este mai greu de stabilit , pentru că nu există nici un cippi terminali, cum există în alte provincii, nici informaţii epigrafice referitoare la lustrum, precum nici atestări epigrafice ale unor detaşamente din legiune în castrele auxiliare din jur. În această situaţie , doar răspândirea materialului tegular cu ştampila legiunii ar putea furniza vreo lămurite.

Prin cartarea materialelor tegulare (cărămizi, ţigle, olane) produse în cărămidăriile legiunii V Macedonica, constatăm că unele apar în apropiere de Potaissa la Mihai Viteazul¹⁹ şi Moldoveneşti^,20 spre vest de drumul roman spre Napoca²¹- la Sănduleşti²², Miceşti²³, Vâlcele²⁴ şi Rediu²⁵, sau în zona de câmpie la Aruncuta²⁶ şi Soporu de Câmpie²⁷ (fig. 2). Descoperirile de la Moldoveneşti²⁸, Vâlcele²⁹ şi Soporu de Câmpie³⁰ conturează un perimetru de aproximativ 20X30km ,adică 600kmp.Presupunem că acest areal ar reprezenta teritoriul economic al legiunii de la Potaissa. Suprafaţa sa este egală cu zona care a servit drept prata legiunii IV Macedonica în Asturia, stabilită pe baza bornelor şi a răspândirii ştampilelor legiunii³¹. Materialul tegular al legiunilor care au staţionat la Vindonissa este cuinoscut pe o suprafaţă mult mai mare, de aproximativ 30 X 45 km³².

În preajma castrului se aşezau întotdeauna elementele civile ce însoţeau peste tot unitatea militară. Despre exustenţa canabae-lor legiunii de la Potaissa nu avem nici o ştire directă, ele nu sunt documentate epigrafic.

După anul 106, aşezarea de la Potaissa suferă profunde modificări, devenind o aşezare daco-romană. Aşezată lângă Arieş, pe drumul principal care străbătea provincia Dacia de la Dierna la Porolissum, înconjurată de terenuri fertile , cariere de piatră şi poduri, Potaissa a constituit o atracţie pentru coloniştii romani. Miliarium-ul descoperit la Aiton³³ , datat în 108 menţionează tronsonul de drum Potaissa – Napoca construit de unitatea auxiliară cohors I Flavia Ulpia Hispanorum miliaria civium Romanorum equitata. Inscripţia nu indică situaţia administrativ-juridică a aşezării în aceşti primi ani de stăpânire romană; este evident că era un vicus.

Resursele din preajma Potaissei puteau constitui o atracţie pentru colonişti, care, încă din primii ani de stăpânire romană, au venit aici, ca pretutindeni în Dacia, ex toto orbe Romano ³⁴  .Descoperirea a două altare votive închinate lui Hercules, respectiv zeiţei Terra Mater³⁵, dedicate de către comunitatea cetăţenilor romani (cives Romani), prin intermediul conducătorilor din momentul respectiv al acestei comunităţi.

În Dacia romană cives Romani mai erau cunoscuţi epigrafic doar la Apulum³⁶ şi Micia ³⁷. La Apulum ei locuiesc în canabaele legiunii XIII Gemina, iar la Micia comunitatea cetăţenilor romani era organizată împreună cu veteranii, deci şi aici locuiau în canabae.

Aşezarea elementelor civile la Potaissa a întărit simţitor comunitatea de cives Romani existentă deja. Cauza neatestării epigrafice a canabae-lor legiunii V Macedonica ar putea fi explicată prin asimilarea completă a noilor veniţi de către comunitatea de cives Romani.

În teritoriul economic intrau ,probabil,şi suprafeţele necesare aprovizionării civililor ,care lucrau pentru armată.Dovadă ar fi prezenţa cărămizii cu ştampila legiunii V Macedonica la Soporu de câmpie.Stabilită în territorium-ul legiunii (distanţa până la Potaissa ,urmând spre sud valea Bolduţului şi apoi cursul Arieşului este de 30km) populaţia dacică adusă (din cuprinsul provinciei) ³⁸ putea fi uşor supraveghiată şi obligată să presteze servicii în folosul armatei .

Din teritiriul economic făceau parte pădurile şi sursele de apă care alimentau castrul şi oraşul. Cercetările arheologice au demonstrat că din zona Copăcenilor, probabil de la izvoarele situate lângă şoseaua Turda – Săvădisla³⁹ în zona Copăceni – Sănduleşti⁴⁰ pornea un apeduct pentru castru şi altul pentru oraş.  Primul avea tuburile de ceramică, lungi de 43 cm, cu diametrul de 16,5 cm. Conducta permitea un debit maxim de vreo 20 litri pe secundă. Acest apeduct a fost construit sigur de militari.

În folosinţă şi în teritoriul legiunii se găseau probabil şi unele exploatări a carierelor de piatră din zona Cheia – Sănduleşti , utilizate pentru construcţia castrului şi a altor lucrări publice (drumuri, poduri, clădiri etc.)⁴¹

Deşi legiunea a fost probabil cel mai mare producător de material tegular din Dacia Porolissensis , după anul 168, încă nu s-a descoperit locul cărămidăriei legiunii. Uneori cărămidăriile erau plasate departe de castru, de exemplu cele ale legiunii  XX Victrix de la Chester se găseau la 19 km distanţă de castru⁴² .

În teritoriul legiunii se găseau şi diferite alte ateliere , fierării, măcelării, brutării. Câmpul de exerciţii a cărui suprafaţă necesară pentru o legiune era de vreo 4 ha , era situat la distanţe variabile de castru⁴³.

Legiunea V Macedonica a fost adusă la Potaissa când sistemul defensiv al Daciei Porolissensis – parte integrantă a sistemului defensiv al Daciei- era deja închegat, cu numeroase castre , castele şi turnuri pe graniţele de nord-vest, nord şi nord-est ale provinciei, cu câteva castre de interior , cu drumuri militare. Legiunea nu va mai ocupa poziţii pe limes, aşa cum a avut când se afla cantonată la Troesmis, ci, stabilită în interiorul provinciei , va consolida nucleul central al apărării nordului Daciei, care până atunci fusese constituit numai de legiunea XIII Gemina la Apulum. Pe de altă parte , plasarea în interiorul provinciei înlesnea participarea legiunii la un sistem unitar de apărare al Daciilor.

Din poziţiile pe care le deţineau în sistemul defensiv, cele două legiuni se puteau deplasa sau puteau trimite detaşa mente spre hotare , oriunde era necesar. Probabil că rezultatele experienţei anterioare, cu o legiune în centrul provinciei, să fi determinat continuarea acestui sistem şi să fi impus alegerea Potaissei, ca sediu al nou sositei legiuni.

Constituindu-se un castru de legiune la Potaissa, s-a marcat centrul unui imaginar arc de cerc pe care erau plasate deja fortificaţiile de la Bologa⁴⁴, Buciumi⁴⁵, Românaşi⁴⁶, Romita⁴⁷, Porolissum⁴⁸, Tihău⁴⁹, Căşei⁵⁰, Ilişua⁵¹, Orheiul Bistriţei⁵², Brâncoveneşti⁵³, Călugăreni⁵⁴, Sărăţeni⁵⁵ şi Inlăceni⁵⁶.(fig. 1)

Răspândirea materialului tegular în unele localităţi situate de-a lungul drumului principal ce străbătea provincia de la Apulum-Napoca-Aiud⁵⁷ - Unirea⁵⁸, Potaissa, Copăceni⁵⁹, Ceanu Mic⁶⁰, Aiton ⁶¹ şi Napoca⁶², în localităţile de pe drumul secundar care se desprinde ăn zona localităţii Salinae de-a lungul Mureşului: Războieni-Cetate⁶³, Lunca Mureşului ⁶⁴, Gligoreşti⁶⁵ , Bogata⁶⁶ şi ceva mai departe Cristeşti ⁶⁷, conturează teritoriul militar al legiunii de la Potaissa (fig. 2) mult mai mare decât cel economic.

Totodată surprinde şi una din atribuţiile legiunii în teritoriul său militar şi anume supravegherea arterelor de comunicaţie prin posturi de pază. În partea sudică a acestei zone apar şi ştampile ale legiunii XIII Gemina , la Aiud şi Războieni Cetate⁶⁸. Probabil aici era sectorul de interferenţă între teritoriile celor două legiuni. Ştampile ale legiunii V Macedonica nu au fost descoperite mai la sud de Războieni-Aiud. Nici cele ale legiunii XIII Gemina nu apar mai la nord de aceste localităţi. Astfel se observă o delimitare clară a porţiunilor de drum ce reveneau supravegherii fiecărei legiuni⁶⁹.

Faţă de Potaissa , cele mai apropiate casre auxiliare sunt la Gilău, Gherla, Războieni şi Cristeşti (fig. 1). În toate existau unităţi de cavalerie, care cooperau militar cu legiunea. Din păcate numai la Cristeşti şi Războieni  s-au semnalat ştampile ale legiunii V Macedonica. Acest lucru ar putea reflecta o activitate de construcţie şi prezenţa unor detaşamente din legiune , una din modalităţile de realizare a “legăturii teritoriale şi tactice “ dintre legiune şi auxilii⁷⁰ .

Prezenţa şi staţionarea detaşamentelor legiunii V Macedonica ăn castrele auxiliare din apropiere nu este clară încă. Spre deosebire de activitatea constructivă desfăşurată- mai ales pe limesul Dunării de Jos – în timpul cantonării legiunii la Troesmis, după venirea la Potaissa dovezile privind participarea unor detaşamente la lucrări de reconstrucţie de castre sunt puţine şi controversate.Este adevărat că, după Marcus Aurelius, epoca ridicării de castre sau a reconstituirii în piatră a castrelor auxiliare trecuse,iar la venirea legiunii majoritatea castrelor auxiliare erau deja construite.Cu toate acestea, nu este exclus că legiunea V Macedonica să fi participat la unele lucrări de reparaţii din castrele din jur. Deşi, după 168 nu există indicii certe că detaşamentele de la Potaissa ar fi luat locul detaşamentelor legiunii XIII Gemina în numeroasele puncte ale Daciei nordice , unde acestea participaseră la lucrări de fortificaţie. Probabil că nu s-a realizat o “împărţire” a teritoriului Daciei din punct de vedere militar, între cele două legiuni. O dovadă ar fi prezenţa în fruntea unităţilor auxiliare de la Cigmău-Germisara⁷¹ şi Orăştioara de Sus⁷² cu titlul de praepositi , a unor centurioni din legiunea V Macedonica , deşi după criteriul geografic, ei ar fi trebuit să provină din legiunea de la Apulum.

La Căşei , mai multe inscripţii din secolul al III-lea atestă o serie de beneficiarii consularis. C. Daicoviciu a atras atenţia că în timpul lui Severus Alexander ei sunt şefii unor pichete de pază , ai unei statio situate în barbaricum , iar sub Gordian III, în urma anexării teritoriului respectiv , ei conduc administraţia din acea regio⁷³.

Aceşti beneficiarii consularis se aflau în serviciul legatului consular al Daciilor, care îi trimitea din Apulum , după disponibilităţi. Ei puteau provenii din ambele legiuni dacice – în 230 e atestat un bf. cos. din legiunea V Macedonica⁷⁴, iar în 239 e cunoscut altul, din legiunea XIII Gemina⁷⁵ , iar în 243 apar menţionaţi doi subofiţeri cu acest grad din legiunea V Macedonica⁷⁶. Corpul militar pe care aceştia îl conduceau era extras, probabil, din garnizoana permanentă de la Căşei ( coh. I Britannica mil.). Deci deşi mai aproape de Potaissa decât de Apulum, zona Căşei nu intra în administrarea şi competenţa militară a legatului legiunii V Macedonica , ci se afla sub directa îndrumare a guvernatorului Daciei.

Probabil că legiunea de la Potaissa avea în atribuţiile sale apărarea şi supravegherea exploatărilor de sare. Prezenţa sa este semnalată la Praid (jud. Harghita) de câteva cărămizi cu inscripţia “L V M” găsite în împrejurimi⁷⁷.

Descoperirea unei ştampile, fără desen, ce conţine literele M U S la Porolissum a fost interpretată de N. Branga ca fiind vorba de “tria nomina” ale unui producător civil ⁷⁸. Piesa a fost reinterpretată de M. Grec⁷⁹, care susţine că litera S este în realitate L, în scrierea cursivă, iar litera U este cifra V(quinta). Atunci ştampila se poate citi LVM/L(egio)V M(acedonica). Acest lucru ne permite să presupunem prezenţa unui detaşament al legiunii la Porolissum, ce era un centru militar important şi cheia sistemului defensiv al Daciei de nord-vest.

Prezenşa unei vexilaţii  a legiunii de la Potaissa, poate fi presupusă şi în localitatea Păuca (jud. Sibiu) unde a fost descoperită o ştampilă care a fost citită M A M A (fig. 30)⁸⁰. M. Grec interpretează semnele de pe această ştampilă ca fiind o repetare a cifrei V (quinta)⁸¹ . Astfel de ştampile au mai fost găsite în depozitul  Muzeului de istorie din Turda. Dacă acceptăm această interpretare , atunci e posibil ca la Păuca , în secolul al III-lea, să fi staţionat o vexilaţie a legiunii V Macedonica. Mai ales că ştampilele unităţii de la Potaissa sunt clar atestate, tot în această perioadă la Cristeşti (jud. Mureş)⁸² sau la Corund (jud. Harghita)⁸³ .

În concluzie, delimitarea teritoriului legiunii V Macedonica, în perioada staţionării în castrul de la Potaissa, este greu de trasat pe tern. Doar cartarea materialului tegular produs de această unitate poate oferi date interesante .

Teritroriul economic al legiunii de la Potaissa se întindea pe o suprafaţă de aproximativ 20 X 30 km. Din acest areal făceau parte terenurile agricole, păşunile, fâneţurile, pădurile, carierele de piatră.

Teritoriul militar al unei legiuni era mult mai întins decât cel economic. Delimitarea sa poate fi stabilită prin cartarea materialului tegular ştampilat al legiunii.

Prezenţa materialului tegular în aşezările situate de-a lungul drumului imperial ce străbătea provincia Apulum-Napoca: Aiud, Unirea, Potaisa, Copăcei, Ceanu Mic, Aiton, Napoca; şi a celui secundar care se deesprinde în zona localităţii Salinae de-a lungul Mureşului – Războieni Cetate, Lunca Mureşului, Gligoreşti, Bogata şi Cristeşti surprinde una din atribuţiile legiunii şi anume, paza şi grija căilor de comunicaţie.

Atestarea epigrafică a unor militari din legiunea V Macedonica la Cigmău-Germisara şi Orăştioara de Sus demonstrează că teritoriul Daciei nu a fost împărţit între cele două legiuni. Încă o dovadă a nonpartajării teritoriului este existenţa unor beneficiarii consularis din ambele legiuni în fruntea pichetului de pază de la Căşei.

Staţionarea unor detaşamente din legiunea V Macedonica ăn castrele trupelor auxiliare nu este clară încă. Descoperirea ştampilelor legiunii în castrele Războieni Cetate, Cristeşti, Porolissum, atestă existenţa vexilaţiilor legiunii V Macedonica în aceste puncte.

                                                      NOTE

1. 1.        M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa.; D. Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei romane. Legiunea a VII-a Claudia şi legiunea a IIII-a Flavia; V. Moga, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea XIII Gemina
2. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa., p.48
3. Ibidem
4. H. von Petrikovits, Die innenbauten romischer Legionislander wahrend der Prinzipatszeit. Dusseldorf-Opladen, 1975, p.239
5. A. Mocsy, Das Problem des Militarischen Teritorien in Donauraum, în Acta Antiqua Academiae Sientiarum Hungariae, XX,1972, 1-2,p.133-168
6. H. von Petrikovits,Actes du VII-e Congres International d’ epigraphie grecque et latine, Bucureşti-Paris, 1979, p.238
7. Ibidem
8. Ibidem
9. E. Nowotny, în Der romische Limes in Osterreich, XVIII, 1937, col.129 – 152
10. A. Mocsy, în Acta Archaeologica Academiae Sientiarum Hungariae,III, 1953, p. 179-200
11. A. Mocsy, Das Problem des Militarischen Teritorien in Donauraum, în Acta Antiqua Academiae Sientiarum Hungariae, XX,1972, 1-2,p.133-168
12. M. Kandler, Limes, 11, p. 145-154, apud M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p. 48
13. Victorine von Gonzenbach, BJb,163,1963, p.76-150, apud M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa.
14. A. Garcia y Bellido, Hommages a Leon Herrmann ,col. Latomus, XLIV, p.374-382
15. G. C. Boon, Apulum, XI, 1973, p. 153-156
16. D. Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei romane. Legiunea a VII-a Claudia şi legiunea a IIII-a Flavia,p. 35-42,161-165
17. V.Moga, op. cit. P.75-77
18. E. Doruţiu Boilă, în SCIV, XXIII,1,1972, p.45-62
19. CIL, III, 8066g
20. CIL, III, 1630f,g
21. I. Mitrofan în Acta MN , XVII, 1980, p.91
22. CIL, III, 8066h, i
23. C. Daicoviciu, în A I S C, 1, 2, 1928-1932, p. 59 apud M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p. 50
24. I. Mitrofan în Acta MN , XVII,1980, p.91
25. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.50
26. Ibidem
27. D. Protase, Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Câmpie, Bucureşti, 1976, p. 45
28. I. Mitrofan în Acta MN , XVII,1980, p.91
29. Ibidem
30. D.Protase, op. cit. p. 77
31. A. Garcia y Bellido, Hommages a Leon Herrmann ,col. Latomus, XLIV, p.374-382
32. Regula Frei-Stolba, A N R W , II, 5,1,1976, p.369
33. CIL, III,1627
34. Eutropius, VIII, 6,2
35. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.63
36. CIL, III, 1158
37. IDR, III/3, 80-83 şi 84
38. D. Protase, op. cit. p. 86
39. M. Bărbulescu, Potaissa- studiu monografic, Turda, 1994, p.70-71
40. Ibidem
41. V. Wollmann, Minele , salinele şi carierele de piatră din Dacia romană, Cluj-Napoca, 1983, p.187-188
42. G. C. Boon, Apulum, XI, 1973, p. 153-156
43. H. von Petrikovits, Die innenbauten romischer Legionislander wahrend der Prinzipatszeit. Dusseldorf-Opladen, 1975, p.239
44. N. Gudea, Acta MN, VIII,1971,p. 508-529
45. M. Macrea, Acta MN, VI, 1969, p. 150; I.I. Russu, în SCIV, X, 1959, p. 120
46. Al. A. Matei, E. Lako, Acta Mp, III, 1979, p.134-135
47. Ibidem
48. N. Gudea, Acta M P , VII, 1983
49. D. Protase, Castrul roman de la Tihău în Ef. Nap.,IV, 1994
50. D. Isac, S. Cociş, Fibule de la Gilău şi Căşei, în Ef. Nap., V, 1995
51. M. Macrea , SCIV , VIII, 1957, p.239
52. M. Macrea, D. Protase, Şt. Dănila, în SCIV, 1961, XVIII, 1,p.118-120
53. I. Russu, SCIVA, 28, 1977,1; D. Protase, A. Zdrinyi, în Ef. Nap. 1992, II, p.96-101
54. N. Gudea, A N R W , II, 6, 1977, p.873
55. Ibidem
56. N. Gudea, Acta M P, III, 1979, p.166-167
57. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.49
58. CIL, III, 1630h
59. CIL, III, 8066k
60. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.50
61. I. Winkler, M. Blăjan, T. Cerghi, Potaissa II, 1980, p.68, fig.6 / 1
62. I. Mitrofan, Acta M N , XIII, 1976, p.201
63. Repertoriul arheologic al R.S.R.,s.v. Războieni, apud M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.50
64. Idem,p.52
65. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.85
66. CIL, III, 8066
67. N. Gudea, A. Zrinyi, Epigraphica-Travaux, p.227
68. V. Moga, op. cit. p.65-66
69. M. Bărbulescu , Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V Macedonica şi castrul de la Potaissa. p.52
70. E. Doruţiu Boilă, în SCIV, XXIII,1,1972, p.45-62
71. IDR, III / 3, 237
72. IDR, III / 3, 262
73. C. Daicoviciu, Acta M N III, 1966, p.164
74. I.I. Russu în Activitatea muzeelor, II, 1956, p.120-131
75. CIL, III, 827
76. I. Russu, op. cit. ,p. 123
77. M. Petrica, Salinele din nord-estul Daciei romane, în Napoca 1880 de ani de la începuturile vieţii urbane, Cluj-Napoca, 1999
78. N. Branga, Urbanismul Daciei romane, p. 152. El deţine informaţii de la I.I. Russu
79. M. Grec, O istorie a Daciei Porolissensis. Istoria militară a provinciei în material tegular, Arad, 2000, p.143
80. IDR III / 4 ,37
81. M. Grec, op. cit., p.143
82. IDR III / 4 ,150
83. IDR III / 4, 304

Încă de tânăr a luat parte la războiul peloponesiac, având deci posibilitatea de a cunoaşte nemijlocit anumite fapte şi întâmplări, pe care le va prezenta în opera sa. A făcut şi carieră militară , fiind ales strateg  în anul 424 î.Hr., dar a fost învins de spartanul Brasidas, împrejurare care i-a adus exilarea în Tracia.

Cele aproape două decenii pe care le-a petrecut în exil au fost folosite de Tucidide pentru a-şi elabora lucrările de istorie, a cerceta şi reflecta asupra trecutului. Se poate afirma că a fost o perioadă rodnică, evident sub aspectul activităţii istoriografice. A reuşit să revină, în 404, la Atena, stingându-se din viaţă la puţină vreme.

Pricinpala sa operă a fost intitulată Războiul peloponesiac, despre care Tucidide s-a informat îndelung. Este o lucrare de istorie contemporană. Fiind diferită, din punct de vedere al conţinutului de date istorice, de cartea lui Heordot, după cum procedează Tucidide, raţiunea pentru care s-a decis să scrie o asemenea lucrare consta în importanţa, de necontestat, a acestui război, despre care el afirmă că „a fost cea mai mare frământare din lumea elenică şi pentru o oarecare parte a omenirii”. Şi, ca să ne exprimăm astfel, pentru cea mai mare parte a omenirii. Este evidentă nota de subiectivitatea lui Tucidide în aprecierea evenimentelor pe care le va reconstitui în amintita carte. Aceasta şi datorită faptului că n-a avut posibilitatea de comparaţie, desigur cu alte evenimente similare din istoria umanităţii.

Specialiştii din domeniul istoriografiei, ca şi din cel al istoriei culturii, au considerat Războiul peloponesiac ca fiind scrierea care constituie momentul de cel mai înalt relief al istoriografiei antice, fiind concepută în temeiul celor mai riguroase criterii pe care le putea oferi timpul. Se impune sublinierea că nu este vorba de o lucrare de memorialistică, aşa cum s-ar crede la o privire superficială. Dimpotrivă, este o operă remarcabilă, impresionând, înainte de toate, metoda sigură de cercetare a autorului. Tucidide a procedat la eliminarea a tot ceea ce nu era de arrgumentat cu mărturii istorice incontestabile. Istoricul a fost preocupat, cu obstinaţie, de recuperarea adevărului, într-o multitudine de fapte şi evenimente. Prin urmare, adoptă o atitudine critică faţă de logografi, care, după opinia sa, au povestit evenimentele de o asemenea manieră încât acestea „să fie mai fermecătoare la auz decât apropiate de adevăr”. Rezultă că un istoric are obligaţia de a pune numai acele informaţii care sunt exacte, verificabile. Prin această exigenţă, Tucidide se dezvăluie ca întemeietor al criticii istorice, deoarece formulează principii corecte cu privire la modul cum trebuie să fie srisă istoria, distanţându-se de predecesorii săi care au acordat un loc, în operele lor, unor legende, povestiri şi fapte senzaţionale, neverosimile, pe care cititorii le respingeau, ca fiind incredibile.

Tucidide nu s-a limitat la enunţarea unor criterii, ci l-a aplicat în cercetarea concretă. A strâns o documentaţie cât mai bogată, utilizând: mărturiile orale, documente (pe care le-a reprodus, integral sau parţial), a călătorit în locurile unde s-au desfăşurat evenimentele principale, a extras, cu un notabil discernământ critic, informaţii sigure din vechile obiceiuri şi legi, practicând o analiză riguroasă a acestora.

Deşi a tratat un subiect de istorie contemporană, istoricul atenian s-a ferit de exagerări, manifestând tendinţa de a da explicaţii raţionale cauzelor şi desfăşurării evenimentelor. Din această perspectivă, reţinem interesul său pentru reliefarea rolului personalităţilor, al condiţiilor naturale (sau, altfel spus, al mediului geografic), al comerţului (deci al unui compartiment însemnat al economiei, cel care produce rapid beneficii) în dezvoltarea oraşelor, al societăţii greceşti. Totodată, observă relaţia dintre viaţa internă şi cea militară, interdependenţa dintre acestea. Studiază antecedentele evenimentelor, fiindcă el separă cauzele lor, pentru a le distinge, cu claritate, de eventualele lor pretexte. Deci şi aici funcţioneză aceeaşi regulă, a detectării adevărului, ca obiect privitor al cercetării istorice.

Tucidide se arată preocupat, cu justificată angajare, de redactarea unei opere durabile, care să reziste în confruntarea cu trecerea timpului. De aceea, el e clădit numai din elemente sigure, care îi conferă necesara perenitate . Dar să-i dăm cuvântul, pentru a-şi expune opiniile în această direcţie:

„Şi poate că lipsa miraculosului – remarca Tuicidide – va părea că desfată mai puţin auzul. Totuşi însă, car vor să cerceteze adevărul celor întâmplate şi celor care vor mai avea loc cândva iarăşi… le voi socoti de folos. Căci am făurit o operă cu valoare permanentă, nu în vederea unei măreţii de o clipă”. Aşadar, a fost conştient de valoarea propriei opere, care se adresa contemporanilor şi posterităţii nefiind de acord cu o interpretare conjuncturală, pe care o respinge ca sterilă şi dăunătoare.

Prezentarea evenimentelor s-a făcut într-un stil sobru şi în ordine cronologică, după cum autorul menţionează: „s-a scris în ordine, cum s-a întâmplat fiecare eveniment, pe veri şi pe ierni”. Lipsesc digresiuniele, de o anume culoare şi fantezie, din Istoriile lui Herodot, ceea ce însă apropie Războiul peloponesiac de lucrările antice anterioare este faptul că în cuprinsul acestei opere sunt reproduse, conform unei experienţe cultivate mult timp, discursurile unor personalităţi despre care nu se afirmă că sunt absolut autentice.

Încercând o privire generală asupra rolului pe care l-a avut Tucidide  în istoriografia antică, ajungem la concluzia că opera sa s-a ridicat la cel mai înalt nivel al epocii respective, ea fiind apreciată de istoricii greci şi latini, exercitând o influenţă benefică (prin stilul, metodele, optica asupra adevărului istoric) asupra istoriografiei moderne europene, care îl aşează printre precursorii ei cei mai însemnaţi.

Istoriografia greacă după Tucidide a intrat într-o perioadă de declin, deoarece nu au fost continuate părţile bune ale operei sale, ci s-au produs regrese în interpretare. Urmaşul său, Xenofon, în lucrarea Elenicele se bazează pe o informaţie lacunară, acordând mare credit unor preziceri şi visuri, deci distanţând-se de realitate. Xenofon a fost, totuşi, un bun povestitor, ceea ce se constată în cazul lucrării sale cu titlul Expediţia celor zece mii, în care atenţia se fixează asupra expediţiei mercenarilor lui Cirus cel Tânăr.

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Richard R. Losch, All the people in the Bible: an a-z guide , http://books.google.ro/books?id=j9db9kGwG3MC&pg=PA262&lpg=PA262&dq=Lucius+consul+roman+Maccabees&source=bl&ots=it7hJV08FL&sig=_l9ef3cB0d9rKMGmxPdlSmniilI&hl=ro&ei=OuWdTc2tDIXusgbZxd2sBA&sa=X&oi=book_result&ct=result&resnum=1&ved=0CBYQ6AEwAA#v=onepage&q=Lucius%20consul%20roman%20Maccabees&f=false
Lucius Caecilius Metellus Calvus, http://en.wikipedia.org/wiki/Lucius_Caecilius_Metellus_Calvus

Vezi şi:
Regi ai Egiptului elenistic
Regi ai Pergamului
Rege al Cappadociei

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.

Un Atalus este citat printre cei care au primit de la romani scrisori în care îi preveneau asupra tratamentului aplicat evreilor,fiind contemporan cu Seleucidul Demetrios II (I Macabei). Este vorba de regele Attalos II al Pergamului, care a domnit între 159 -138 î.H. Supranumit Philadelphos (Cel care îşi iubeşte fratele) a susţinut domnia fratelui său Eumene II, căruia i-a succedat. A continuat alianţa cu romanii, pe care i-a susţinut în conflictul cu Seleucizii.

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.

Istoricul evreu Flavius Josephus spune că Demetrios s-a căsătorit cu o fiică a sa şi a murit în captivitate. Este evident că nu este vorba de un rege al perşilor, ci al parţilor tot de neam iranian, care şi-au constituit un stat pe la 250 î. H. în Persia prin Arsacis I, pe fondul decăderii Seleucizilor. Jewish Encyclopedia îl identifică pe acest Arsacis din Vechiul Testament ca fiind Mitridate I (171-138 î.H.). Succesor al lui Phraates I, el cucereşte Media (Iran) în 160 î. H. şi Mesopotamia (Irak) cu cetatea Seleucia de pe fluviul Tigru în 141 î. H. Ca urmare îşi ia titlul de ’’Mare rege’’ (basileos magas), fiind primul rege part care bate monedă cu chipul său. Astfel el transformă Parţia în mare putere a Orientului Mijlociu, stat care va intra în dispută cu Roma în secolul următor.

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.
C. Căzănişteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanţi militari. Dicţionar, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983
Louis Ginzberg , ANTIOCHUS V., EUPATOR, http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=1590&letter=A
Louis Ginzberg, ALEXANDER BALAS, King of Syria

http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=1136&letter=A

Louis Ginzberg , ANTIOCHUS VI. http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=1591&letter=A

Personaje istorice din Vechiul Testament: Faraonii Egipteni

Personaje istorice din Vechiul Testament: Hiram, regele Tirului

Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii Asirieni

Personaje istorice din Vechiul Testament: Nabucodonosor, regele Babilonului

Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii Persani

Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii macedoneni

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.
Richard Gottheil Samuel Krauss, PTOLEMY III, http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=587&letter=P
Richard Gottheil Samuel Krauss, PTOLEMY IV, http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=588&letter=P
PTOLEMY http://www.bible-history.com/isbe/P/PTOLEMY/