Realismul Clasic

Teoria realista este una din cele mai influente si mai importante teorii ale Relatiilor Internationale. Aceasta, impreuna cu teoria liberala, si-au pus de-a lungul timpului amprenta, si continua sa o faca, asupra modului de abordare a relatiilor internationale.

Realismul clasic, considerat a avea precursori in antichitatea greaca, a detinut pozitia dominanta in studiul Relatiilor Internationale incepand cu sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial si pana in anii ”80. Teoria realista porneste de la cateva asumptii de baza, care au contribuit la dezvoltarea teoretica a disciplinei Realtiilor Internationale in perioada cuprinsa intre anii 1945-1980. Unele dintre acestea ar fi: 1. statele sunt principalii actori ai sistemului international, 2. politica internationala este prin esenta conflictuala, o continua lupta pentru putere intr-o societate anarhica in care statele natiune se bazeaza pe propriile capabilitati pentru supravietuire, 3. in sistemul international statele detin o suveranitate legala diferentiindu-se in functie de capabilitati in state mari (puternice) si mici (slabe), 4. statele sunt actori unitari iar politica interna poate fi separata de politica externa, 5. statele sunt actori rationali care se comporta si iau decizii astfel incat sa-si maximizeze castigurile si sa-si minimizeze pierderile in uramarirea intereslor lor nationale, 6. puterea este conceptul prinicpal pentru a explica si a prezice comportamentul statelor. 1

Dupa 1945 realismul a devenit principala orientare a Relatiilor Internationale. El a preluat unele din invataturile diplomatice ale secolului al XIX-lea. Politica externa este diferentiata de politica interna, prin insasi natura lor, si de aceea politca externa trebuie sa se bucure de independenta fata de politica interna . „In momentul in care practica diplomatica s-a transformat in teorie, aceste preocupari traditionale au inceput sa aiba nevoie de o justificare explicita. Justificarile au fost insa si prilejul unei binevenite delimitari de alte stiinte. Realismul a devenit definitiv legat de conceptia acestei discipline stiintifice in sine si a comunitatii ei academice.”2 Realismul a contribuit la stabilirea „independentei legitime a disciplinei Relatiilor Internationale”3 fata de alte stiinte sociale dar si de stiintele politice (care la randul lor sunt o ramura a stiintelor sociale) fata de care Relatiile Internationale erau o subdisciplina. O importanta contributie in acest sens a adus-o Hans Morgenthau care a incercat sa separe sfera politica, ce se refera la relatiile interstatale, si sa o puna sub semnul independentei. In acelasi timp un principiu important al teoriei realiste, in genere, este separarea politicii interne de cea externa, prin care se delimiteaza oarecum sfera Relatiilor Internationale de cea a politicii interne sau mai bine spus de stiinta politica. Aceasta diferentiere avea la baza deosebirea dintre sistemul international, care fiind anarhic este caracterizat de starea naturala, si dintre statul national, caracterizat de o stare de drept, daca e sa ne gandim la conceptia rousseau-iana  potrivit careia oamenii au incheiat un „contract social” prin care au creat si au legitimat o autoritate centrala fata de care sa se supuna. Un alt motiv pentru care politica interna si cea externa trebuie sa se diferntieze este acela ca daca pe plan intern exista o singura autoritate legitima, pe plan international exista mai multe state suverane egale, sau altfel spus mai multi centri de putere. In coroborarea delimitarii poiticii externe de cea interna mai poate fi mentionat faptul ca relatiile internationale se adreseaza unei altfel de societati, si are altfel de institutii cum ar fi diplomatia, balanta puterii, dreptul international, razboiul, etc. Prin promovarea acestor idei teoria realista a contribuit la conturarea disciplinei Relatiilor Internationale ca un domeniu distinct al stiintelor sociale.

Stefano Guzzini4 priveste realismul ca pe o incercare de a transforma regulile practicii diplomatice din secolul XIX in legi stiintifice ale unei stiinte sociale care s-a dezvoltat cu precadere in Statele Unite. Autorul mentionat afirma ca „daca avem in vedere comunitatea de cercetare din disciplina Relatiilor Internationale de dupa 1945, evolutia realismului prezinta doua aspecte esentiale: istoria interna a rafinarilor si a respingerilor conceptuale, ancorata in mediul academic si politic al comunitatii academice respective si raspunzand provocarilor sale.”5

Rolul pe care realismul l-a avut pentru Relatiile Internationale a fost unul de o importanta deosebita daca ne gandim ca „relatiile internationale s-au bazat pe asumptiile realiste pentru a se putea distinge de alte stiinte.”6