Statutul femeii în vechiul testament

Înainte de a mă referi la statutul femeii din Vechiul Testament şi raportul ei de egalitate sau de subordonare în relaţiile din familie şi societate, doresc să abordez statutul femeii neevreice, mai exact statutul femeii din Mesopotamia. Voi face aceasta pentru a arăta contextul geografic şi social al poporului Israel, mediul de care el putea fi afectat şi influenţat. De ce Mesopotamia ? Pentru că de acolo a plecat Avraam la chemarea lui Dumnezeu către Ţara Sfântă şi Mesopotamia reprezenta pentru acea vreme o mare putere, având şi o mare influenţă prin cultura şi civilizaţia ei, care erau recunoscute şi răspândite.

Vorbind despre Mesopotamia, mă refer la cultura, civilizaţia şi tradiţia Sumeriană, Babiloneană şi Asiriană. Sursele de informaţie descoperite ( lucrări de artă, texte literare şi documente oficiale ale vremii ), dezvăluie statutul femeii, atât al celei “ de rând “, cât şi al celei “ de rang “ din Mesopotamia.1 Despre femeile “ de rând “ se poate spune că ele nu erau evidenţiate în nici un fel în mediul din afara familiei, poziţia lor fiind întotdeauna în umbra unui bărbat, fie el tată sau soţ.2 Căsătoriile erau oficiate atunci când mirii abea treceau de perioada pubertăţii, deci de foarte timpuriu, ele fiind aranjate de către părinţii ambilor parteneri, aceştia trebuind să-şi dea oficial consimţământul, fără de care căsătoria nu putea avea loc. Taţii erau cei care trebuiau să-şi dea consimţământul iar în situaţia în care aceştia erau decedaţi, mamele o puteau face.3

Soţul nu avea libertatea să aibă relaţii sexuale extraconjugale. Monogamia era o regulă în acea perioadă. Mai existau şi excepţii, dar regula era aceasta. Uneori, în situaţia în care soţia nu putea avea copii, soţul putea avea o concubină sau o a doua soţie, pentru a avea copii. În această situaţie, postura privilegiată a primei soţii putea fi pierdută, aceasta făcându-se printr-un act scris. Contractele de căsătorie se întocmeau obligatoriu în perioada istorică timpurie, însă mai târziu acestea au devenit mai rare.4 Acest fapt denotă degradarea statutului femeii odată cu trecerea timpului. Virginitatea era o condiţie de regulă stipulată în contractul marital.

Ambii părinţi erau trataţi cu respect de către copii. Lipsa de respect a acestora faţă de părinţi se pedepsea. Bărbaţii puteau divorţa, şi dacă femeia nu era cauza divorţului, trebuiau să-i plătească acesteia o sumă compensatorie. Femeile puteau divorţa de bărbaţi doar dacă aceştia le maltratau şi dacă ele puteau dovedi cu martori aceasta. Era considerat adulter doar acela comis de către soţie, soţii ( bărbaţii ) nefiind acuzaţi de adulter chiar dacă îl comiteau.5

Dacă soţul murea, băiatul cel mai mare îi prelua prerogativele, în sensul că se ocupa de mama sa văduvă şi aranla căsătoriile surorilor sale.

Femeile fără avere şi fără bărbaţi în familie care să le ajute, aveau două alternative pentru a putea supravieţui: sclavia sau prostituţia.6

În mod obişnuit, femeile erau acelea care aveau grijă de familie şi de casă. Chiar dacă aveau sclavi, ele munceau la câmp, făceau pâine, confecţionau haine pentru familie sau făceau alte munci în gospodărie. Au existat şi câteva femei independente – puţine la număr – implicate în afaceri, care constau în deţinerea şi gestionarea de magazine, taverne sau conduceau un gen de industrie textilă.

Femeile din clasele de jos erau angajate în temple sau palate, unele fiind libere, altele sclave. Ele munceau la bucătărie, în producerea materialelor textile, îmbrăcăminte, etc.

Au existat şi femei suficient de educate pentru a fi folosite ca scribi, (în perioadele mai vechi în Sumer şi Babilon) şi uneori, rar, ca medici. Femeile mai erau şi muziciene, cântăreţe şi dansatoare.

Femeile participau şi la ritualurile de la temple. Ele puteau fi preotese cu rang înalt. Unele, cu rang inferior, erau implicate în ritualurile de prostituţie din temple, altele interpretau visele, altele profeţeau.7

Reginele sau prinţesele erau puternic implicate în activităţile publice independente, datorită calităţilor personale de excepţie. Ele erau implicate în administrarea templelor şi în politică. Poziţia lor înaltă în cadrul cuplului regal se poate deduce şi din faptul că statuile ce repreyintă cupluri regale sunt egale în înălţime şi la fel de impunătoare.8

În Mesopotamia, scrierile găsite spun că se punea un accent deosebit pe familie ca nucleu, relaţiile dintre soţ şi soţie fiind de sprijin reciproc. Ele erau privite bine atunci când îşi ofereau sfaturile şi când îşi sprijineau soţii în atingerea scopurilor acestora, îngrijindu-se de casă, creşterea copiilor, sprijinind familia. Femeile erau iubite de soţi, respestate de copii, faţă de care erau total dedicate.9

Privind acum înspre Biblie, înspre Vechiul Testament, se observă o oarecare modificare de situaţie referitoare la relaţia bărbat-femeie şi statutul acesteia din urmă.

Deşi în Vechiul Testament femeile apar ca personaje secundare, totuşi despre ele se relatează ca jucând un rol important în viaţa spirituală a poporului Israel, prin intervenţia lor de mare importanţă în câteva pasaje biblice. Aici pot fi amintite: Eva, Rebeca, Sara, Rahela, Maria, Debora, Estera, Rut şi altele. Dar în afară de acestea, sunt alte femei, multe la număr, al căror rol, deşi în planul doi, a fost foarte important.

 Societatea israelită era organizată în mod patriarhal şi patriliniar, având economia centrată pe familie. Literatura Vechiului Testament fiind scrisă de către bărbaţi, care constituiau elita urbană şi religioasă, a prezentat femeia -locul si rolul ei- privind tocmai prin prisma unei teologii dominante, în scopul prezentării autorităţii masculine.10

Nu vreau să spun că relatările sunt deformate, ci doar că femeile din acea perioadă nu au fost prezentate de propria lor voce.

Ceea ce cercetătorii au putut descoperii, privind “ în spatele “ celor scrise în Vechiul Testament şi relaţionând cu descoperirile arheologice, sunt anumite modele ale relaţiei bărbat-femeie, arătând deosebirea dintre sferele de influenţă şi autoritate. Există două puteri care pot acţiona: puterea influenţei şi autoritatea puterii. Această putere a influenţei nu se vede adesea, dar ea este foarte mare şi a fost adeseori folosită de femeile din vechime.

Familia israelită a fost, în toată perioada Vechiului Testament, condusă de bărbat, fiind numită “ casa tatălui “, a cărei descendenţă şi transmitere a proprietăţii s-a făcut prin bărbaţi. Familia era unitatea de bază din punct de vedere economic şi social (  la început şi politică, până la instaurarea monarhiei ). Organizarea patriarhală şi patriliniară dădea bărbatului ( părintelui ) autoritatea în familie, el ocupându-se de organizarea ei, de căsătorirea copiilor, de locurile de şedere, etc. Descendenţa se urmărea pe linie strict masculină. O consecinţă a acestei organizări patriliniare era aceea că statutul femeii era de tranziţie ( ca o străină ) în ambele case ale familiilor sale de rezidenţă. Ca fiică era pregătită încă de la naştere să-şi părăsească locuinţa părintească şi să devină loială familiei soţului cu care se va căsători. Ca soţie, era fără drepturi în faţa soţului şi fiilor.11

Căsătoria cu femei străine de poporul Israel era condamnată în Vechiul Testament, deoarece ele puteau pune în primejdie, prin puterea lor de influenţă cu idei străine, atât sistemul patriarhal şi patriliniar, cât şi religia familiei, influenţa credinţei sale putând să se răsfrângă asupra educaţiei copiilor.

Fetele nu puteau moşteni averea părinţilor decât în cazul în care familia nu avea băieţi. Grija pentru păstrarea averii în familie se vede şi din prevederea existentă că, dacă un bărbat a murit fără să aibă urmaşi, fratele său trebuia să se căsătorească cu soţia primului şi copii din această căsătorie erau consideraţi urmaşii celui decedat, pentru a continua “ numele” fratelui decedat.12

Genealogiile redate în Vechiul Testament erau scrise după numele bărbaţilor, rar fiind amintite numele soţiilor. În manifestările publice, bărbaţii erau cei care reprezentau familia, ei ocupând şi funcţiile publice în societate. Bărbatul avea autoritatea legală asupra soţiei, atât în societate, cât şi în sânul familiei.

Instituţiile religioase erau conduse de bărbaţi şi ele întăreau autoritatea şi valoarea acestora. Femeile evreice erau considerate membre în “ familia credinţei “ şi astfel ele puteau pătrunde în majoritatea locurilor de închinare. Dacă Legea poruncea tuturor bărbaţilor să se înfăţişeze înaintea Domnului de trei ori pe an, acest lucru nu era obligatoriu pentru femei. În calitatea sa de cap al familiei, soţul-tată aducea jertfe şi ofrande în numele întregii familii ( Levitic 1:2 ), dar numai femeile puteau să aducă o jertfă lui Dumnezeu după naşterea copilului lor ( Levitic 12:6-7 ). După construirea Templului, accesul femeilor era admis doar într-o zonă specială, numită “curtea femeilor”.  În Sinagogă, femeile aveau acces, dar nu aveau dreptul să citească sau să vorbească, ci doar să asculte.

Viaţa şi activitatea femeii israelite era centrată pe casă şi îndatoririle familiale. Portretul ideal al femeii era acela de mamă a multor copii, în special băieţi.13

Despre viaţa şi activitatea femeii evreice se poate afla din cartea Proverbe 31:10-31 :

Cine poate găsi o femeie cinstită? Ea este mai de preţ decât mărgăritarele.

Inima bărbatului se încrede în ea, şi nu duce lipsă de venituri.

Ea îi face bine, şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.

Ea face rost de lână şi de in, şi lucrează cu mâini harnice.

Ea este ca o corabie de negoţ; de departe îşi aduce pâinea.

Ea se scoală când este încă noapte, şi dă hrană casei sale, şi împarte lucrul de

peste zi slujnicelor sale.

Se gândeşte la un ogor, şi-l cumpără; din rodul muncii ei sădeşte o vie.

Ea îşi încinge mijlocul cu putere, şi îşi oţeleşte braţele.

Vede că munca îi merge bine, lumina ei nu se stinge noaptea.

Ea pune mâna pe furcă, şi degetele ei ţin fusul.

Ea îşi întinde mâna către cel nenorocit, îşi întinde braţul către cel lipsit.

Nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toată casa ei este îmbrăcată cu cărmiziu.

Ea îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură.

Bărbatul ei este bine văzut la porţi, când şade cu bătrânii ţării.

Ea face cămăşi, şi le vinde, şi dă cingători negustorului.

Ea este îmbrăcată cu tărie şi slavă, şi râde de ziua de mâine.

Ea deschide gura cu înţelepciune, şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.

Ea veghează asupra celor ce se petrec în casa ei, şi nu mănâncă pâinea lenevirii.

Fii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi-i aduce laude zicând:

“ Multe fete au o purtare cinstită, dar tu le întreci pe toate “.

Desmierdările sunt înşelătoare, şi frumuseţea este deşartă, dar femeia care se teme de Domnul va fi lăudată.

Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei, şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii.

Femeia care nu avea copii era privită cu dispreţ, ea fiind catalogată ca “ pedepsită de Dumnezeu “. Soţul ei putea divorţa de ea, putea să o alunge din casa lui, ea putând să moară părăsită. Incapabilă să continue linia urmaşilor, ea nu avea drept la moştenire şi nu avea fii care să o întreţină la bătrâneţe.14

Rolul mamei presupunea grija faţă de copiii de ambele sexe, educarea lor, disciplinarea lor, asigurarea hranei şi a hainelor pentru întreaga familie. Munca ei mai consta în: spălat, curăţenie, măcinatul grâului, coacerea pâinii, aducerea apei; ea se ocupa de animale, prepara brânza, cultiva grădina. Femeile erau cele care făceau şi vasele din ceramică, ţeseau pânze, torceau lâna. Ele se ocupau de cei morţi, pregătindu-i pentru îngropare şi mergând apoi la mormintele lor.15 Femeile supravegheau şi munca celorlalte femei din casă: fiice, surori, servitoare. Cu vârsta, autoritatea femeii creştea.

În afara cadrului familial, unele femei mai în vârstă, erau implicate public ca profetese, mediumuri, femei înţelepte, bocitoare, moaşe.

Pentru fetele tinere, idealul, visul lor, era căsătoria. Până la căsătorie, tatăl fetei trebuia să aibe grijă ca ea să fie castă iar după căsătorie, soţul ei era cel ce îi oferea protecţie şi siguranţă. Adulterul era considerat ca cel mai mare păcat pe care o femeie îl putea săvârşi şi se pedepsea cu moartea ambilor parteneri adulteri. Lipsa castităţii soţiei îi permitea soţului să divorţeze de ea. Bărbaţii aveau dreptul să aibă relaţii sexuale cu prostituate în cazul în care ei nu încălcau dreptul de autoritate al altui bărbat asupra acelei femei. Prostituatele erau acele femei din afara castelor sociale care au fost alungate de soţi sau care au pierdut soţul sau părinţii prin moartea acestora. Dacă erau implicate în “procese publice”, femeile erau reprezentate de către soţii lor sau taţii lor ( în cazul fetelor ) aceştia fiind autoritatea asupra lor. Doar văduvele, femeile divorţate şi prostituatele se puteau reprezenta singure.16

Statutul femeii în Vechiul Testament era acela de subordonare. Aceasta însă nu înseamnă că importanţa ei a fost mică, sau că Vechiul Testament o neglijează. Au existat femei care au exercitat un rol de conducere în anumite perioade de criză maximă în Israel: Sara a fost cea care a decis soarta Agarei ( cu implicaţii până în ziua de astăzi ), Rahav a fost cea care a contribuit la cucerirea Ierihonului, Debora, prorociţă şi judecător în Israel, Hulda, prorociţă, la sfatul căreia a apelat si înpăratul Iosia, Estera, curajoasa eliberatoare a poporului.17

 Femeia ca simbol joacă un rol important în Vechiul Testament. Ea era folosită fie ca simbol pozitiv ( oraşe importante sau naţiunea erau reprezentate ca “ fecioara “, “mama “ sau “ mireasa “; înţelepciunea are ipostaza de femeie în Proverbe capitolul 8 )fie ca simbol negativ ( nebunia este reprezentată prin femeie în Proverbe 9:13-18, Israelul apostat sau căzut este reprezentat prin femeia adulteră ).18

Deşi statutul femeii in Vechiul Testament era acela de subordonare, bărbatul , având autoritate deplină asupra ei, au existat femei al căror statut nu era de subordonare ci de egalitate sau chiar de autoritate asupra bărbatilor. Dar aceste femei au fost ridicate la acest rang de catre Dumnezeu prin investirea pe care El  Însuşi le-a oferit-o.

Maria, sora lui Moise şi a lui Aaron. Copil fiind, dotată cu inteligenţă, curaj şi ingeniozitate, ea a fost folosită de către Dumnezeu pentru a contribui la salvarea fratelui ei Moise, alături de care urma, împreună cu cel de-al doilea frate, Aaron, să fie în fruntea poporului când Dumnezeu, prin Moise a scos pe Israel din Egipt. Maria a fost nu doar sora lui Moise ci a fost şi colaboratoarea lui, implicandu-se cu responsabilitate în conducerea poporului. Maria nu s-a căsătorit şi lucrarea la care Dumnezeu a chemat-o a fost specială: ea a fost prima femeie despre care Biblia ne relatează că a fost profet.19

“ În vorbele şi faptele ei, a proclamat mărturia lui Dumnezeu. Viaţa ei a fost focalizată în întregime asupra dragostei ei pentru Dumnezeu şi poporul Lui. Darurile şi preocuparile ei erau prea multe ca sa fie folosite numai în cercul unei familii. Israelul a avut multe mame şi soţii, dar numai o Marie. Dumnezeu i-a încredinţat o poziţie înaltă. O întreagă naţiune depindea de ea. A primit satisfacţii supreme în viaţă, deoarece şi-a dedicat întreaga ei viaţă lucrarii.”20

După trecerea Mării Roşi, “ Moiose şi copiii lui Israel au cântat Domnului “(Exod 15:1 ) un cântec de laudă. Maria, la cei aproape o sută de ani ai săi, a început şi ea să cânte un cântec de laudă lui Dumnezeu, cu timpane şi a antrenat femeile să cânte şi să danseze în onoarea lui Dumnezeu.( Exod 15:20-21 ) Avea talent de conducător şi o mare capacitate de a mobiliza, ştiind să motiveze femeile.

 Dumnezeu a încadrat-o pe Maria ca fiind unul dintre cei trei mari conducători care au scos pe Israel din Egipt. ( Mica 6:4 )

Maria L-a iubit pe Dumnezeu, s-a pus în slujba Lui cu toată inima şi Dumnezeu a răsplătit-o investind-o cu o slujbă şi cu o autoritate cu totul speciale şi fără precedent.Era un început. De ce a procedat Dumnezeu aşa ? De ce a recurs Dumnezeu la o femeie ? Nu ni se spune. Cum a fost primită iniţiativa lui Dumnezeu de către popor ? Nu ni se spune să fie fost proteste, să fie fost nemulţumiri sau obiecţii. Personal, consider acţiunea lui Dumnezeu ca o necesitate pentru acea perioadă din istoria poporului Israel. Dumnezeu nu lucrează cu şabloane, aşa cum vrem noi uneori să-I impunem. El lucrează cu eficienţă. După lunga robie în Egipt, poporul a ieşit cu multe “ moşteniri “. Una dintre ele a fost influenţa culturală şi religioasă pe care egiptenii, într-o măsură mai mică sau mai mare au avut-o asupra evreicelor. Maria, fiind crescută şi formată într-o familie specială, cu teama de Dumnezeu, având rădăcinile în leviţi, a fost educată din punct de vedere religios, Dumnezeu i-a dat capacitatea de a conduce, de a fi fară teamă, de a avea iniţiative. Este interesant faptul că nu era căsătorită – aceasta pentru a rămâne în casa tatălui şi pentru a nu avea o autoritate directă sub care să stea, conform obiceiurilor vremii, adică un soţ.

Dumnezeu a format-o şi la momentul potrivit ea a preluat unul dintre cele trei locuri de conducere în fruntea poporului iar autoritatea ei în faţa femeilor era de necontestat. Cât despre faptul că a fost prima femeie proroc despre care ne vorbeşte Biblia, putem deduce că autoritatea şi cuvântul ei erau ascultate şi respectate de către tot poporul. Implicarea Mariei era amplă, necesară, poporul fiind extrem de numeros şi nevoia de a se spune poporului cum vor trebui să traiască şi ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la ei erau enorme.

Aşadar, ridicarea Mariei ca proroc şi conducător în Israel, a fost o necesitate pentru momentul respectiv, aceasta chiar dacă regulile societăţii acelei vremi spuneau altceva.

O altă femeie care a răspuns chemarii Lui Dumnezeu, a acceptat slujba incredinţată şi a avut curajul să o ducă la îndeplinire, în ciuda tradiţiilor vremii, a fost Debora, judecător şi proroc. “ Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot. Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, în Muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi “. ( Judecatori 4:4-5 ) Poporul Israel a păcătuit, s-a îndepartat de Dumnezeu şi Dumnezeu i-a pedepsit, lăsându-i sub ocupaţie străină. Fiind sub apăsare, ei au strigat către Dumnezeu ca să le trimită izbavirea. Atunci Dumnezeu a făcut o alegere interesantă, care a dus la schimbarea situaţiei politice şi militare din ţară: Debora. “De ce a ales-o Dumnezeu pe Debora ? Pentru că a ştiut că ea are temperamentul, darurile şi puterea spirituală pentru a îndeplini această sarcină. Este adevărat că rolul ei nu a fost rolul tradiţional al unei femei, dar aceasta nu l-a împiedicat pe Dumnezeu să o cheme pe ea şi nici pe Debora nu a împiedicat-o să răspundă chemarii. Debora nu s-a întrebat ce vor spune ceilalţi , bărbaţi şi femei. Ea a căutat răspunsurile la Dumnezeu. A fost o “ nonconformistă “, a spart tiparele vremii şi, prin puterea lui Dumnezeu, a schimbat cursul istoriei “21

Dintre cei 16 judecători pe care Israel i-a avut, unul singur a fost femeie: Debora.În perioada cuprinsă între Iosua şi primul împărat, aceşti judecători şi-au desfăşurat activitatea, activitate care a constat în a fi judecători pe timp de război şi domnitori pe timp de pace. Ei erau o veriga de tranziţie către monarhie. “ Aceşti <judecători >, însă, au fost mai mult decât nişte arbitri juridici; ei au fost < izbăvitori > (Judecători 3:9), împuterniciţi în mod carismatic de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu pentru izbăvirea şi păstrarea Israelului ( cap. 6:34 ) până la instaurarea monarhiei “.22

Debora a fost cea de-a doua femeie proroc, dupa Maria. Dumnezeu a sfătuit-o direct cum trebuie să se procedeze ca Israel să fie izbăvit. Ea a numit un conducător de armată, pe Barac. Barac însă i-a respectat slujba înaltă, supremă în Israel, de judecător şi, deoarece conform acestei slujbe judecătorul trebuia să conducă, să însufleţească armata, Barac i-a cerut să-l însoţească la luptă, nedorind să plece fără ea, ştiind că doar aşa victoria va fi de partea lor. Dumnezeu va fi atunci cu ei. Debora l-a însoţit, l-a încurajat, l-a însufleţit şi victoria lui Israel a fost zdrobitoare. Interesant este faptul că cel ce conducea armata Canaanului, cu care Israel a luptat, Sisera, a fost ucis tot de o femeie, Iael.

Odată victoria obţinută, Debora, omul lui Dumnezeu, a venit şi I-a adus laudă Celui ce a dat izbandă: o cântare de biruinţă a lui Dumnezeu asupra duşmanilor copiilor Lui a cantat Debora, şi Barac a venit să o însoţească. Izbânda era a lui Dumnezeu şi ei I-au adus Lui glorie.

Un alt personaj feminin din Biblie şi ultimul la care doresc să fac referire este Estera. Estera a fost femeia frumoasă, plăcută şi curajoasă prin care Dumnezeu a oprit exterminarea poporului evreu aflat în exil. Ea şi-a pus în joc viaţa, dar a înţeles că Dumnezeu i-o cere. Era împărăteasă a Persiei, soţia împăratului Ahaşveroş, cel care a dat ordin ca prima lui soţie , împărăteasa Vasti, să fie alungată cu ruşine , deoarece a îndrăznit să nu se supună rigorilor de la curte. Printr-un şiretlic, înaltul demnitar Haman, a obţinut actul de exterminare al evreilor. Poporul evreu s-a rugat lui Dumnezeu şi a postit. Conform rigorilor de la palat, împărăteasa nu avea acces liber la împărat şi, în plus, ea însăşi era evreică şi putea să cadă sub incidenţa poruncii împărăteşti. Estera a decis să meargă la împărat, dar nu a făcut-o încrezătoare în farmecul ei sau în calităţile ei. Ea a dorit să meargă prin puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, ea a cerut poporului evreu să postească trei zile şi trei nopţi împreună cu ea. După cele trei zile, ea a declarat : “ voi intra la împărat în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri “ ( Estera 4:16 ).

“ Acesta este versetul meu favorit care vorbeşte despre un devotament total. Cuvintele au fost rostite de o femeie care s-a simţit sigură şi puternică în Dumnezeu astfel încât, atunci când Dumnezeu i-a cerut să facă un lucru împotriva obiceiurilor vremii şi i-a încredinţat o sarcină periculoasă şi neobişnuită, ea a spus: < o voi face cu orice preţ ! > Estera a fost o femeie distinsă, curajoasă, credincioasă. Ea L-a întrebat numai pe Dumnezeu şi, pentru a-şi îndeplini misiunea, şi-a riscat viaţa “23

Dumnezeu a răspuns rugăciunilor şi postului; duşmanul poporului evreu, Haman, a fost ucis iar evreii au scăpat. Dumnezeu a lucrat la inima împăratului, Dumnezeu a pus teama în perşii care trebuiau să-i ucidă pe evrei şi ziua groazei s-a preschimbat în zi de bucurie, bucurie pe care şi astăzi evreii o trăiesc, ei transformând acea zi într-o zi de sărbătoare care se respectă şi astăzi: sărbătoarea Purim. Izbavirea a dat-o Dumnezeu dar El s-a folosit de o femeie credincioasă şi curajoasă care a spus “ da “ chemării divine.

Vechiul Testament mai prezintă sporadic şi alte femei a căror acţiuni şi intervenţii au fost deosebit de importante pentru vremea aceea. Unele au fost nominalizate, altele nu, dar faptele lor le-au urmat.

Putem spune oare că în Vechiul Testament femeile au fost personaje neînsemnate şi neimplicate în activităţile publice ? Putem spune oare că Vechiul Testament elimina implicarea şi influenţa femeii în viaţa,activitatea şi istoria poporului din Vechiul Testament? Se poate afirma cu tărie faptul că au existat momente relatate în Vechiul Testament în care femeia se afla în postura de “ autoritate “ asupra bărbatului şi au fost relatate situaţii în care puterea de influenţă asupra acestuia de către femei a fost hotărâtoare ( Eva, Sara, Estera, Rebeca, Rahela şi altele )

Aşadar, chiar dacă perioada Vechiului Testament este numită a fi de “patriarhat “, rolul, influenţa şi poziţia femeii în această perioadă nu pot fi considerate a fi de subordonare absolută, ci de foarte multe ori de egalitate şi uneori chiar de autoritate (Debora ).