Prima resursă a unui partid politic este sigla sa (dă recognoscibilitate unui partid politic şi asigură publicul asupra valorilor, principiilor şi acţiunilor pe care acel grup le promovează).
Cea de a doua resursă este dată de bani care asigură în condiţii concurenţiale capacitatea unui grup politic de a răspunde exigenţelor electorale. Banii nu sunt o resursă public recunoscută, datorită suspiciunii de corupţie. Problema corupţiei şi a clientelismului politic a adus în discuţie modalităţile de control asupra finanţării partidelor politice, finanţare care nu este în mod absolut transparentă.
Numărul de membri reprezintă o a treia resursă a grupurilor politice. Orice partid îşi afirmă în mod public numărul de membri pentru a demonstra propria capacitate de mobilizare. În funcţie de tipul de partid, raportul număr de membri-finanţare variază. În cazul partidelor de cadre finanţarea acţiunii politice se realizează prin obligaţia de a plăti un cuantum din veniturile pe care le au toţi demnitarii şi funcţionarii publici ce aparţin acelui partid. În cazul partidelor de masă finanţarea se face pe bază de cotizaţie; cu cât numărul de membri este mai mare, cu atât fondul bănesc creşte.
Competenţa este o altă resursă a partidelor politice şi constă în capacitatea partidelor de a atrage tehnicieni pentru rezolvarea unor anumite probleme şi pentru elaborarea unor anumite politici publice coerente.
O a cincea resursă este informaţia care presupune atât accesul privilegiat la informaţiile necesare pentru maximizarea competenţei, cât şi capacitatea partidului de a oferi partenerilor şi mass-mediei informaţii specifice.
Toate aceste măsuri pot fi utilizate în măsura în care partidul dispune de capacitatea de a se relaţiona la instituţiile publice şi private şi de a crea reţele de comunicare.
Alte două resurse importante pot fi considerate imaginea grupului şi susţinerea electorală.
