Moţiunea USL: “PDL – Partidul Drogurilor Libere”

USL a finalizat în aceste zile textul unei alte moţiuni simple, ce va fi depusă de această dată la Camera Deputaţilor.

Reprezentanții USL, autorii moţiunii simple pe etnobotanice îşi motivează textul documentului prin faptul că prin consumul acestor chimacale se „generează adevărate tragedii în societatea românească, în special în rândul tinerilor consumatori si a familiilor acestora”.

În documentul emis de USL se mai atrage atenţia că prin „creşterea consumului de droguri de la 1.1% în 2006 la 2.7% în 2010, România a ajuns pe locul 10 din 28 de ţări la capitolul deceselor survenite pe fondul consumului de astfel de substanţe si pe locul 4 ca numar de consumatori. O contribuţie majoră a avut-o aici şi consumul de plante etnobotanice, o contribuţie care nu poate fi decât estimată, întrucât Ministerul Sănătăţii a refuzat să facă publică lista deceselor cauzate de etnobotanice!”

Aici puteți citi textul motiunii depuse de USL

update: Moțiunea a fost respinsă de Biroul Permanent al Camerei Deputaților deoarece Roberta Anastase le-a spus deputatilor opozitiei ca le respinge motiunea “PDL-partidul drogurilor libere” intrucat, cica, o motiune nu poate face trimiteri in titlu la un partid!

 

Post comment as twitter logo facebook logo
Sort: Newest | Oldest