Macedonia este numită în Vechiul Testament ca ’’ţara Chitim’’, primul rege menţionat fiind Filip ca tată al lui Alexandru (I Macabei 1). Este vorba de Filip II din dinastia Argeazilor (sec. VII î. H.-323 î. H.), care a trăit în perioada (382-336 î.) şi a domnit între 359-336 î.H..Fiul al regelui Amintas III (393-370 î. H.) a preluat puterea ca regent al nepotului minor Amintas în perioada 359-355 î. H. În 368-365 î. H. a fost ostatec în oraşul grecesc Teba, în perioada de hegemonie a acestui oraş în lumea greacă. El a reorganizat armata după modelul teban şi a consoliodat statul în plan intern. Impresionat de cultura greacă l-a numit pe celebrul filosof Aristotel ca profesor al fiului său Alexandru. Dar acest fapt nu l-a împiedicat să devină hegemonul lumii greceşti, după victoria de la Cheroneea (338 î.), în care s-a remarcat Alexandru. În calitatea sa de protector al oraşelor-stat din Grecia a pregătit o mare expediţie împotriva imperiului persan, pentru a răzbuna umilinţele din timpul ’’războaielor medice’’ din sec. V î. H. Dar Filip este asasinat la Aigai, la nunta fiicei sale Cleopatra cu Alexandru, regele Epirului (sudul Albaniei şi nordul Greciei). De această crimă este suspectată soţia sa repudiată Olimpia din Epir, mama lui Alexandru Macedon.
Alexandru Macedon este prezentat ca învingător al lui Darius şi ca prim împărat grec, cuceritor al multor ţări, pe care le-a împărţit pe patul de moarte demnitarilor săi (I Macabei 1). Alexandru III Megas (’’cel Mare’’ a trăit între 356-323 î. H.) şi a domnit între (336-323 î. H.). Tradiţia spune că s-a născut în noaptea în care a fost incendiat vestitul templu al zeiţei Artemisa din oraşul grec Efes din Asia Mică persană. A moştenit de la tatăl său peninsula balcanică ca bază de plecare în marea expediţie a de cucerire a Asiei, în care va parcurge 20.000 km fără să cunoască înfrângerea. Ca urmare va constitui cel mai mare imperiu de până atunci,întins pe trei continente şi mărginit de marea Adriatică, Dunărea, munţii Caucaz, munţii Hinducuş (Asia centrală), Oceanul Indian şi deşertul Nubiei (Sudan). Iată cum sintetizează istoricul român Horia C. Matei diversele încercări de descifrare a resorturilor acestui uluitor destin: ’’barbar aspru şi rezistent, dar în egală măsură grec rafinat, voinţă de fier neabătută, temperament vulcanic,pasionat, capabil de nebănuită tandreţe, minte visătoare, dar acţiune lucidă şi pragmatică, imaginaţie înflăcărată, dar decizii ghidate de cea mai rece raţiune de stat, inegalabil geniu strategic şi tactic înpregătirea confruntărilor,anihilat de angajarea iraţională în luptă prin care pierdea complet controlul asupra conducerii ulterioare a bătăliei, curaj nebun, generozitate extravagantă,prietenie copleşitoare şi izbucniri nestăpânite duse până la crimă,spirit enciclopedic şi raţionalist, capabil să urmeze drumurile dictate de raţiune, dar şi cele ale iluminărilor, viziunilor abisale şi mistice.’’ În cele dinurmă în 326 î. H. în India, revolta soldaţilor macedoneni, foarte loiali până atunci, îl obligă să renunţe la continuarea expediţeiei şi în 324 î. H. ajunge la Susa, capitala Persiei.Aici organizează nunta a 10.000 de macedoneni cu autohtone, marcând fuziunea celor două popoare în cadrul noului stat, el însuşi căsătorindu-se cu o fiică a lui Darius, Stateira. Ultimul an de domnie este marcat de probleme interne ale vastului imperiu. În iunie 323 î. H. moare bolnav la Babilon,oraş pe care dorea să-l transforme în noua sa capitală, dar fără a desemna un succesor. Îm scurt timp viaţa şi faptele sale au devenit subiect pentru scriitori din Orient şi Occident, unul dintre aceştia fiind romanul Quintus Curtius Rufus, care a redactat în sec. I d.H. Historiae Alexandri Magni.
Următorii regi macedoneni citaţi în Vechiul Testament sunt Filip şi Perseu, despre care se spune că au făcut parte dintre adversarii învinşi ai romanilor în ascensiune (I Macabei 8). Filip V a trăit între anii 229-179 î.H. şi a domnit în perioada 229-179 î.H, făcând parte din dinastia elenistică a Antigonizilor (276-168 î. H.). Fiu al lui Demetrios II (239-229 î. H.), la începutul domniei se află sub tutela lui Apelles şi Aratos din Sykon. Ia parte la ’’Războiul aliaţilor’’ (220-217 î. H.), de partea Ligii Elenice împotriva Ligii Etoliene, care erau structuri politice ale oraşelor-stat greceşti. Dinastul Demetrios din Faros (Illirya/Croaţia) este învins de romani şi se refugiază la curtea lui Filip din Pella, convingându-l pe acesta să încheie o alianţă cu generalul cartaginez Hannibal pentru a-i alunga pe romani din Illirya. Prin urmare are loc primul război macedonean (215-205 î. H.), în care diplomaţia romană va reuşi să atragă de partea sa Liga Etoliană, regatul Pergamului (Asia Mică), Sparta şi Messina. Astfel, Filip nu va mai putea să-l ajute pe Hannibal, care lupta în Italia din 218 î.H, încheind pacea de la Phoinike pe baza statu-quo-ului. Apoi va ameninţa Pergamul şi Rodosul, care vor cere ajutor Romei. Începe al doilea război macedonean (200-197 î. H.), în care Filip va fi învins la Kynoskephalai (Tesalia) în 197 î. H. de consulul roman T. Quintius Flaminius, eveniment considerat ’’jena monarhiei macedonene’’. Prin pacea care a încheiat acest război, Macedonia renunţa la cuceririle din Grecia, Tracia şi Asia Mică, la flota de război şi era obligată să plătească despăgubiri de război de 1000 de talanţi. În ultimii ani ai domniei Filip adoptă măsuri pentru consolidarea statului în vederea confruntării decisive cu Roma. Militar şi politician dinamic, el nu a reuşit totuşi apropierea oraşelor greceşti, ca urmare a cruzimii şi versatilităţii sale.
Îi succede fiul său Perseu, care a trăit între 212-165 î.H şia domnit între 179-168 î.H. Continuă politica antiromană a tatălui său, urmărind consolidarea puterii macedonene. Încercând să evite izolarea diplomatică, se căsătoreşte cu Laodice, fiica regelui Seleucos IV din Siria elenistică, iar sora sa soţia regelui Prusias al Bitiniei (Asia Mică). Dar Pergamul adversar al Macedoniei instigă Roma să declanşeze cel de-al treilea război macedonean (171-168 î.H.), în care Filip luptă pe trei fronturi: în Tracia (Bulgaria) împotriva Pergamului, în NV împotriva tribului dardanilor şi în V şi S contra Romei. După ce la început a repurtat victorii în Balcani (171-170 î.H.), Perseu este învins în lupta de la Pydna (168 î. H.) de romanii conduşi de Lucius Aemilius Paullus. Învingătorul îl duce în cortegiul său triumfal prin Roma, murind apoi la Alba Fucens, unde era ţinut prizonier. Regatul Macedoniei este împărţit în patru zone independente, iar după reprimarea revoltei antiromane a lui Andriskos (149 î. H), Macedonia este transformată în provincie romană.
Citiți și:
Personaje istorice din Vechiul Testament: Faraonii Egipteni
Personaje istorice din Vechiul Testament: Hiram, regele Tirului
Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii Asirieni
Personaje istorice din Vechiul Testament: Nabucodonosor, regele Babilonului
Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii Persani
Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.
C. Căzănişteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanţi militari. Dicţionar, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983
