Seleucos a fost unul dintre comandanţii militari ai Alexandru Macedon care la moartea marelui cuceritor (323 î. H) şi-au împărţit uriaşul imperiu al acestuia. Lui Seleucos i-a revenit un teritoriu mare ce includea Persia (Iranul), Mesopotamia (Irakul), Asia Mică (Turcia) şi Siria, aceasta din urmă fiind centrul puterii regatului. Proclamarea sa ca rege în 312 î.H. a fost desemnată în istorie ca începutul unei ere cronologice. Urmaşii săi, care apar în vechiul Testament şi ca regi din miazănoapte, se vor confrunta în şase ’’războaie siriene’’ cu urmaşii lui Ptolemeu Lagos, căruia i-a revenit Egiptul, pentru supremaţia în Orientul Apropiat.
Primul rege Seleucid menţionat în Biblie este Antioh III, ca tată al lui Antioh Epiphanes (I Macabei 1) şi ca învins de puterea în creştere a Romei (I Macabei 8). Supranumit Megas (cel Mare), Antioh III a trăit între 242-187 î. H.şi a domnit între 223-187 î. H., fiind fiul lui Seleucos II (246-226 î. H.). La începutul domniei reprimă revoltele viceregilor Mediei (Iran) şi Asiei Mici. În cel de al patrulea război macedonean debutează cu victorii, dar înfrângerea de la Rafia (217 î. H) încheie nefavorabil acest conflict (220-217 î. H). Între 212 şi 205 efectuează o mare campanie în est, cunoscută sub numele de ’’Anabasis’’, în urma căreia şi-a căpătat supranumele şi teritoriile Armeniei, partiei, Bactriei, Gandarei şi arabilor din Gerrha. După încheierea unui acord cu Filip V al Macedoniei de împărţire a posesiunilor egiptene, Antioh III ocupă la sfârşitul victorios al celui cincilea război sirian (201-195 î.H.) Siria S, Fenicia (Liban) şi S Asiei Mici. Astfel regatul Seleucid devine cel mai puternic regat elenistic şi încearcă supunerea Traciei (Balcani), fapt ce provoacă reacţia Pergamului (Asia Mică), Rodosului (insulă în Marea Egee) şi a Ligii Aheene (alianţă a unor oraşe din Grecia). Acestea cer ajutor Romei şi refuzul lui Antioh III de a accepta solicitarea romană de a acorda libertatea oraşelor greceşti de pe coasta Asiei Mici declanşează războiul cu Roma. Liga Etoliană (coaliţie de oraşe din Grecia) îl desemnează strateg autocrator pe Antioh, care debarcă în Grecia, având ca şi consilier pe Hannibal, refugiat la curtea sa după înfrângerea Cartaginei de către Roma. Înfrânt însă la Termopile (191 î. H), Antioh se retrage în Asia Mică, unde va fi înfrânt în bătăliile navale de la Corycos (191 î.) şi Side (190 î.H). În aceste condiţii, romanii conduşi de L. Cornelius Scipios Asiaticus şi fratele acestuia Publius, învingătorul lui Hannibal, reuşesc să debarce în Asia Mică. Victoria romanilor la Myonesos, lângă Efes, duce la încheirea păcii de la Apameia (188 î.h), prin care Antioh pierde teritorii în Asia Mică şi plăteşte despăgubiri de război de 15.000 talanţi. Antioh III cel Mare a fost cel mai important membru al dinastiei Seleucide, după fondatorul acesteia.
Următorul rege Seleucid prezent în Vechiul Testament este Antioh IV Epiphanes, care învinge pe egipteni şi le invadează ţara, apoi a jefuit Templul din Ierusalim (I Macabei 1). Ca urmare, evreii conduşi de Iuda Macabeul, fiul preotului Matatia, se revoltă împotriva stăpânirii seleucide, obţinând succese (I Macabei 2-4). La moartea sa îi succede fiul său, Antioh Eupator (I Macabei 6). Antioh IV a trăit între 215-163 î. H. şi a domnit între 175-163 î.H.. În 189 î. H., după înfrângerea tatălui său în faţa roamnilor, a fost trimis ostatec la Roma.La moartea regelui Seleucos în 175 î. H. revine în Asia Mică şi cucereşte puterea cu ajutorul lui Eumene II, regele Pergamului. În cursul celui de-al şaselea răboi sirian (170-168 î.H) cucereşte capitala Egiptului, Memfis, unde se proclamă regent al nepotului său minor, Ptolemeu VI. Ultimatumul dur al senatului roman prezentat de C. Popilius Laenas îl forţează să se retragă umilit din această ţară. Este iniţiatorul unei energice politici de elenizare, construind multe oraşe.În acest context interzice în 167 î.H. cultul lui Iahve şi ridică un altar în cinstea lui Zeus la Ierusalim, eveniment care va conduce la izbucnirea în anul următor a revoltei evreieşti.
Antioh Eupator, fiul lui Antioh IV, este nominalizat ca murind de o boală gravă (I Macabei 6). Antioh V Eupator (Născut dintr-un tată ilustru) a trăit între 173-162 î.H. şi a deţinut puterea între 164-162 î.H. Domnia sa a marcat începutul crizei regatului Seleucid, de care a profitat regatul parţiei (Iran). S-a aflat sub regenţa lui Lisias, care momentan a reuşit pacificarea evreilor răsculaţi, dar au fost asasinaţi de succesorul Demetrios I.
Demetrios I, fiul lui Seleucos IV, este protagonistul conflictelor cu minorul său predecesor Antioh IV, cu evreii şi cu succesorul său Alexandru (I Macabei 7 şi următoarele, II Macabei 14,1). A fost supranumit Soter (Salvatorul) pentru că i-a eliberat pe babilonieni de sub tirania lui Timarchus, susţinut de Roma. El a domnit între 162-150 î.H, murind în bătălia decisivă cu Alexandru.Este menţionat în lucrările istoricilor antici Polybius, Appian, Diodor Sicilianul şi Flavius Josephus.
Alexandru, fiul lui Antioh Epiphanes, apare în I Macabei 10-11 şi despre el vorbeşte istoricul evreu romanizat Flavius Josephus. Data sa de naştere nu este cunoscută, domnia sa fiind înregistrată între 150-145 î.H. Flavius Josephus îl prezintă şi sub numele de Balas, care poate fi forma grecizată a unui nume aramaic. S-a căsătorit în 150 î.H. cu fiica lui Ptolemeu VI Philometor al Egiptului. Moare în luptă cu succesorul său Demetrios II
Demetrios, fiul lui Demetrios I Soter, a fost trimis ostatec la Roma de tatăl său. Fiind ajutat chiar de socrul lui Alexandru Balas, îl învinge şi ucide pe acesta din urmă (I Macabei 10 şi următoarele). După această luptă ia numele de Nikator (Învingătorul), domnind între 145-140 î.H. şi 129-125 î.H. Înfrânt în 140 î.H. de regele part Mitridate I, pierde Mesopotamia în favoarea acestuia şi domnia în favoarea lui Antioh VI Epiphanes şi apoi Antioh VII Eurgetes. Pentru momentul reluării puterii istoricii au două variante: o victorie a fratelui său mai tînăr Alexandru Sidetes împotriva parţilor sau sprijinul part. În a doua domnie luptă cu Ptolemeu Eurgetes al Egiptului, fiind forţat să se retragă din Egipt şi apoi învins la Damasc. Pentru moartea sunt de asemenea două variante: asasinat la instigarea primei soţii, Cleopatra, ca răzbunare pentru faptul că în timpul captivităţii din Parţia se căsătorise cu o fiică a lui Mitridate, sau moare în lupta cu egiptenii care îl sprijineau pe uzurpatorul Alexandru Zabinas.După domnia sa regatul Seleucid se limitează la Siria. Este citat în lucrările istoricilor antici Flavius Josephus, Justinus şi Diodor din Sicilia.
Antioh cel Tânăr, fiul lui Alexandru, este adus la putere de Trifon, comandant al lui Alexandru, şi-l învinge Demetrios II (I Macabei 11), iar apoi este ucis de Trifon (I Macabei 13). Antioh VI Epifanes domneşte simultan cu Demetrios II între 146/145-142 î. H., în regiunea capitalei Antiohia. Ca şi predecesorul său, domneşte nominal, fiind tutelat de Trifon.
Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.
C. Căzănişteanu, V. Zodian, A. Pandea, Comandanţi militari. Dicţionar, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983
Louis Ginzberg , ANTIOCHUS V., EUPATOR, http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=1590&letter=A
Louis Ginzberg, ALEXANDER BALAS, King of Syria
http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=1136&letter=A
Louis Ginzberg , ANTIOCHUS VI. http://www.jewishencyclopedia.com/view.jsp?artid=1591&letter=A
