Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii Asirieni

Regele Edomului

Edomul era o regiune antică situată între regatul evreiesc al Iudeii şi Marea Roşie, fiind locuită de descendenţii lui Esau, primul fiu al lui Isaac. Hadad Idumeul, de neam regesc din Edom, se confruntă cu regele evreu David şi se refugiază în Egipt. După moartea lui David, el încearcă să-i răscoale pe compatrioţii săi împotriva lui Solomon, dar este învins şi fuge în Siria (III Regi 11). El este menţionat şi de istoricul evreu romanizat Flavius Josephus (sec. I d. H.) în Arheologia evreiască (VIII, 7,6). A fost fiul lui Bedad şi a avut capitala la Avith, fiind urmat la tron de Samlah din Masrekah. A domnit într-o perioadă în care succesiunea nu era ereditară.

Regii asirieni
Asiria este menţionată prima dată ca fiind delimitată de fluviul Tigru (Irak) (Facerea 2, 14). Primul rege asirian menţionat, din punct de vedere cronologic, este Tiglatfalasar, care duce în robie pe Beera din tribul evreiesc al lui Ruben şi-i strămută pe aceştia(I Paralipomena 5). Beera este menţionat înainte de Saul, primul rege al evreilor (1020-1004 î. H.), ca urmare acest Tiglatfalasar este foarte probabil Tiglat-palasar I (1115-1076 î.H.). În timpul domniei sale, din epoca Regatului Asirian Mijlociu (1392-911 î. H), statul asirian se întinde la Golful Persic la Marea Mediterană, devenind principala putere din Orientul Apropiat. Acest statut îl avusese regatul asirian în timpul domniei lui Tikulti-Ninurta I ( 1244-1207 î. H.) şi va fi pierdut din nou pentru două secole după moartea lui Tiglat-palasar I.În plan intern, el reformează administraţia şi dezvoltă agricultura şi pomicultura. Pasiunea sa pentru vânătoare este sugerată de numeroase basoreliefuri.
Suveranul asirian Ful este identificat de traducătorul român al Bibliei cu Tiglatfalasar III, care ia bir de la regele Israelului, Menahem, cucereşte cetăţi de la sucesorul acestuia Pecah şi strămută pe locuitorii acestora în Asiria (IV Regi 15). De asemenea, Tiglatfalasar III ucide pe regele Siriei, care îl ameninţa pe regele Ahaz al Israelului, faptă plătită de acesta din urmă cu aurul şi argintul din Templu (IV Regi 16).Tiglatfalasar III sau Tiglat-Palasar III (746-727 î. H.) este un rege al epocii Regatului Asirian Nou (911-605 î. H), care preia puterea în urma unei răscoale izbucnită în oraşul Kalah împotriva regelui Aşur-Nirari V. Sub domnia sa, statul asirian atinge maxima sa întindere teritorială şi reformele administrative, fiscale şi militare întăresc puterea centrală în interior. Expediţiile militare se încheie cu distrugerea totală a adversarilor, suveranii acestora fiind înlocuiţi cu guvernatori asirieni. Slăbind sistematic puterea militară a regatului Urartu, el recucereşte Fenicia, Siria şi Palestina şi împinge graniţele sudice ale imperiul său până la frontierele Egiptului. De asemenea, în 729 î.H. devine, sub numele de Pulu I, regele Babilonului.
Succesorul său este fiul său, Şalmanasar V (727-722 î.H.), care îl ia prizonier pe regele Osea al Israelului, cucereşte cetăţi evreieşti şi strămută pe locuitorii acestora în Asiria, deoarece Osea nu plătise tributul în fiecare an (IV Regi 17, Tobit 1). El continuă politica de expansiune a tatălui său şi se proclamă rege al Babilonului sub numele de Ululai.Este asasinat la asediul Samarei (capitala regatul evreiesc nordic Israel) de viitorul rege Sargon II.
Regele Sargon este contemporan cu proroocul Isaia(Isaia 20). Cum Sargon I a domnit undeva în perioada 1866-1830 î. H., acest Sargon este probabil Sargon II (722-705 î. H.). În plan intern anulează taxele impuse de Tiglat-palasar III pentru a-şi apropia clerul şi comercianţii, iar în 713 î. H. începe construirea unei noi capitale la Dar-Şarrukin. După un asediu de trei ani cucereşte Samaria, capitala Israelului, pe care-l transformă în provincie asiriană.Încercarea din 721 î. H. de a cuceri Babilonul, sprijinit de Elam, nu reuşeşte. Apoi în cursul reprimării unei revolte în Siria învinge o armată egipteană la Rafia, în 720 î. H. Ulterior supune pe hitiţi în Asia Mică şi pe mezi (Iran). Campania distrugătoare din 714 î. H. împotriva regatului Urartu se termină cu moartea regelui şi mari capturi de război. Babilonul este recucerit în 710 î. H, dar se limitează la titlul de guvernator al oraşului. Moare în timpul unei expediţii în Persia, succedându-i fiul său Senaherib.
Regele Senaherib al Asiriei cucereşte cetăţi ale regatului Iudeii, al cărui suveran, Iezechia, îl învinge prin rugăciune pe Senaherib (IV Regi 18, IV Regi 19, Isaia 36,37, Tobit 1). Senaherib sau Sennacherib(705-681 î. H.) este fiul şi succesorul lui Sargon II, fiind o personalitate extravagantă printre suveranii asirieni. Abandonează Dur Şarukkin (Horsabad,la 15 km de Ninive), capitala construită de tatăl său, pe care nu-l menţionează nicăieri în inscripţii, şi-şi stabileşte reşedinţa la Ninive, a cărei decădere este menţionată în profeţia lui Naum din Vechiul Testament (Naum 3). Se confruntă în 703 î. H cu o răscoală a Babilonului, susţinut de aramei şi elamiţi, şi cu cea a Feniciei şi Iudeii în 701 î.H. Pentru campania împotriva Elamului va construi o flotă. În timpul recuceririi Babilonului în 689 î. H. va jefui şi distruge din temelii templele oraşului, fapt considerat un sacrilegiu chiar şi de către asirienii obişnuiţi cu astfel de brutalităţi. Moare asasinat în templul zeului Ninurta de către doi dintre fii săi, succedându-i fiul său Esarhaddon.
Regele asirian Asarhadon este amintit ca fiind cel care a colonizat străini în regatul cucerit al Iudeii (I Ezdra 4, Tobit 1). În timpul domniei lui Asarhadon sau Essarhaddon sau Aşarhaddon (681/680-669 î. H.) a avut loc cucerirea temporară a Egiptului faraonic, fapt ce a marcat maxima expansiune teritorială a imperiului asirian. În comparaţie cu tatăl său va duce o politică de apropiere faţă de aristocraţia laică şi religioasă a Babilonului, permiţând reconstrucţia templelor distruse din marele oraş mesopotamian. A reprimat o revoltă a oraşelor siriene aliate cu porturile feniciene Tir şi Sidon, apoi cucereşte în 671 î. H. Memfis, capitala Egiptului, alungându-l pe faronul Taharka. Se aliază cu regele scit Partatu pentru a respinge primele atacuri ale cimerienilor la graniţele nordice ale imperiului. Moare în timpul unei expediţii în Egipt..
Regele Asurbanipal a strămutat elamiţi şi alte popoare în Samaria şi alte cetăţi evreieşti (IEzdra 4). Asurbanipal sau Aşurbanipal (669-626 î. H.) este fiul şi succesorul lui Asarhadon.Este, probabil, singurul suveran asirian cu preocupări culturale. El este întemeietorul marii bilblioteci din Ninive, alcătuită din 20.000 de tăbliţe din lut cu texte literare, religioase şi ştiinţifice, descoperite în 1854. Expediţiile militare sunt conduse de generalii săi, el nepărăsind capitala Ninive în lunga sa domnie. Cu toate că reprimă revoltele din 668 şi 664 î.H. ale egiptenilor, faraonul Psametic I reuşeşte în 655 î. H. să elibereze ţara de sub ocupaţia asiriană. În 648 î. H., după 4 ani de lupte, este reprimată răscoala Babilonului, condusă de fratele său Samaş-sum-ukin.Mai multe expediţii duse împotriva Elamului au ca rezultat în 646 î. H. cucerirea capitalei sale, Susa, şi transformarea ţării în provincie asiriană. Asurbanipal este regele asirian de la care au rămas cele mai multe izvoare epigrafice, dar existenţa lor încetează după 640 î. H. Se presupune că un război civil declanşat de fii săi în 635 î. H., care are loc în paralel cu invazii ale sciţilor, cimerienilor, babilonienilor şi mezilor au dus la decăderea şi dispariţia imperiului asirian până în 605 î. H.

Citiți și:

Personaje istorice din Vechiul Testament: Faraonii Egipteni

Personaje istorice din Vechiul Testament: Hiram, regele Tirului

Personaje istorice din Vechiul Testament: Nabucodonosor, regele Babilonului

Personaje istorice din Vechiul Testament: Regii Persani

Surse
Biblia, Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1999
Marcel D. Popa, Horia C. Matei, Mică enciclopedie de istorie universală, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, Colecţia Clepsidra, Bucureşti, 1983.
Horia C. Matei, O istorie a lumii antice, Editura Albatros, Bucureşti, 1984.