In urma cu o saptamana, controversatul sef al Fiscului, Sorin Blejnar, citat de ziare.com, explica ca “sub nicio forma nu ma gandesc sa ma retrag din functie. Atat timp cat am imbunatatit activitatea institutiei, am implementat cu succes declaratia unica si am contribuit impreuna cu celelalte institutii ale statului la combaterea fenomenului de coruptie, nu exista motive pentru care sa-mi dau demisia”. Dupa un adevarat tsunami de acuze, invective si imprecatii, domnul Blejnar considera ca nu are niciun motiv sa demisioneze. Nimic surprinzator, acolo unde atacul ad hominem este mod de viata, poate parea legitim sa incerci sa-ti mentii pozitia politica sau administrative. In fond, de unde stie opinia publica unde e adevarul?
Dar sa luam alt exemplu. Ministrul Sanatatii, Cseke Atilla, declara la mijlocul lunii august, dupa dezastrul de la maternitatea Giulesti, intr-o conferinta de presa: “Nu imi dau demisia. M-am gandit sa imi dau demisia. M-am gandit, nu azi, dar intre a gandi si a acţiona este o diferenta.” Pana la urma, vinovata a fost o asistenta, care a si facut ceva saptamani de arrest si directorul spitalului, caruia, avand in vedere influenta sa, i se vor lua boii de bicicleta. In schimb, reprezentantul sistemului la cel mai inalt nivel s-a gandit dar nu s-a executat.
Nu stiu cati alesi sau numiti contempla posibilitatea pierderii locului de munca cand le dispare ceva din gestiune, dar stim care este consecinta gandurilor: ramanerea in functie.
Cum e la altii
Ministrul german al Apararii, Karl-Theodor zu Guttenberg, acuzat de plagiat, si-a dat demisia de onoare in urma cu cateva zile.
Ultimul caz de demisie de onoare, atentie, dintr-o functie detinuta intr-o institutie privata, de aceasta data, e o hartie de turnesol extrem de buna pentru a devoala impostura intr-o societate in care numai reusitele au paternitate cunoscuta. Ne referim la demisia directorului Londol School of Economics, Sir Howard Davies, care a renuntat la pozitia sa din cauza unui grant de cercetare, in valoare de 300.000 de lire sterline, acordat de o fundatie condusa de Saif Gaddafi, fiul dictatorului libian.
Howard Davies a renuntat, dupa cum singur recunoaste, din cauza a “doua erori de judecata”, dupa ce a sfatuit LSE-ul sa accepte donatia de la fundatia respective si pentru ca a vizitat Libia pentru a sfatui regimul cu privire la reformele financiare.
“Am ajuns la concluzia ca este normal sa-mi dau demisia din functia pe care o ocup pentru a nu prejudicia institutia pe care am ajuns sa o iubesc”, a declarat Davies.
La ei se poate. La noi, cand?
