Monarhie constitutionala, imperiu ereditar, conform Constitutiei intrate in vigoare la 3-5-1947 si amendate ultima data in 1994. Aceasta Constitutie isi reclama apartenenta la sistemul democratic fundamentat pe Declaratia Universala a Drepturilor Omulu si este unica prin natura sa, de act impus prin cucerire, ramas in vigoare si dupa disparitia presiunii cuceritorului. Initial, s-a incercat evitarea adoptarii ei, prin acceptarea Declaratiei de la Potsdam (2 august 1945) si prin Declaratia de renuntare a Imparatului la originea sa divina (1 ianuarie 1946), pentru ca mai apoi sa fie acceptata, in ciuda incompatibilitatii sale cu Raportul Matsumoto (produs al unei comisii insarcinate cu cercetarea actualitatii vechii Constitutii imperiale si cu redactarea de principii pentru actualizarea sa). Trei principii diferentiaza noua Constitutie de cea veche: suveranitatea poporului, ce inlocuieste principiul puterii emanate de la Imparat, devenit astfel simbol al unitatii nationale; nonbeligeranta – interdictia de a se mentine armate de uscat, maritime sau de aer si nici alte forte armate. Nu se recunoaste dreptul la beligeranta al statului (art.9) ( principiu impus initial de ocupanti, insa sustinut ulterior cu ardoare de japonezi); garantarea eficienta a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului adaptate, insa, modului de gandire oriental, si astfel indreptate spre prosperitatea societatii( art.12). Un alt aspect interesant este acela ca toate persoanele au dreptul si isi asuma obligatia de a munci ( art.27, al.1)
Puterea legislativa este exercitata de Dieta, compusa din Camera Consilierilor – Shugi-in (252 membri alesi pentru 6 ani) si cea a Reprezentantilor – Sangi-in (500 membri alesi pentru 4 ani). Sistemul electoral este mixt, intr-o mai mare proportie uninominal. iar cea executiva de un cabinet numit de membri partidului majoritar din Camera Reprezentantilor. Cabinetul, desi nu are puteri considerabile, are sprijinul influentelor grupuri zaibatsu.
Japonia are un sistem pluripartit dominat de doua partide majoritare: Jiyu Minshu–to (Partidul Liberal-Democrat, conservator) si Minshu–to (Partidul Democrat, liberal), in Dieta mai intrand si Nihon Kyosan – to (Partidul Comunist din Japonia), Kashai Minshu – to (Partidul Social – Democrat ), respectiv Kome-to (Partidul pentru Un Guvern Curat, buddhist), impreuna cu alte cinci partide cu procente nesemnificative. Partidul premierului Koizumi Junichiro (PLD) a suferit o usoara erodare la alegerile din 2003, iar opozitia reprezentata de prtidul democrat si-a intarit pozitia.
Administrativ Japonia este impartita in 44 Prefecturi (Todofuken), 2 prefecturi urbane (Kyoto si Osaka) si o metropola (Tokyo). Aceasta impartire se suprapune pe provinciile feudale(kuni), impartite de munti si ape ce au creat adevarate spatii cvasi-izolate. Prefectii sunt alesi local,circumscriptiile electorale fiind suprapuse pe aceste prefecturi. Deputatii trimisi in legislative de aceste circumscriptii mosteneau mandatele, si le pastrau peste 20 de ani. Delimitarea circumscriptiilor dateaza de le sfarsitul celui de-al Doilea razboi Mondial, cand orasele lovite de bombardamente nu erau atat de importante. Astfel ca sistemul electoral avantajeaza zonele rurale, ce corespund fostelor fiefuri ale marilor feudali (daimyo) avand deputati ce reprezinta in medie 40000 alegatori, pe cand zonele urbane corespunzand domeniilor vechilor shoguni au deputati ce reprezinta in medie peste 150000 alegatori. Deputatii alesi in provincii sunt deosebit de sensibili la interesele locale, cum ar fi pretul produselor agricole si investitiile ininfrastructura provinciei lor. In prelungirea ideii marginalitatii Japoniei in sistemul mondial, vine si ideea marginalitatii provinciilor in cadrul Japoniei. Astfel ca locuitorii provinciilor rurale se considera straini marilor orase, sau, mult mai relevant, politicii guvernului central. De aici apare imaginea guvernului central drept organ de coordonare a intereselor regionale, si mai putin drept reprezentant al intereselor nationale in exterior.
Unul dintre atuurile esentiale ale dezvoltarii nipone este organizarea societatii sale. In centrul acestei organizari stau institutii non-guvernamentale numite Chonaikai. Structuri traditionale ale comunitatilor nipone, ele se ocupa cu protectia cartierelor lor impotriva dezastrelor, de mobilizarea populatiei, de securitatea cartierelor, de protejarea mediului, de intrajutorare, de cultura educatie si sport sau de turism si alte activitati ale comunitatii. Teritoriul pe care functioneaza este cel al vechilor sate feudale sau al cartierelor marilor orase. Chonaikai nu sunt constituite din indivizi, ci din gospodarii reprezentate de capul familiei. Toate gospodariile adera la Chonaikai automat cand se muta intr-o zona,, insa nu pentru ca este obligatoriu ci tocmai pentru ca este indispensabil vietii comune in cartier. Exista in interiorul sau structuri pentru femei, copii si batrani, precum si uniuni ale mestesugarilor, comerciantilor sau artizanilor. Chonaikai nu au adeziuni politice, continand intreaga populatie indiferent de optiuni politice, insa coopereaza strans cu puterea locala pentru organizarea si dezvoltarea spatiului lor. Reprezentantii Chonaikai joaca un rol important in comitetele locale in stransa colaborare cu autoritatile si cu economia locala. Legatura dintre locuitori si administratia locala ori centrala este realizata tot de catre Chonaikai.Aceste organizatii au foruri provinciale si nationale care le reprezinta, formand o ierarhie rigida.
Separata de continent de o distanta de patru ori mai mare decat Anglia, a fost izolata si protejata de-a lungul istoriei. Fata de majoritatea statelor lumii care au fost in decursul trecutului invadate, divizate sau anexate, Japonia isi creioneaza o reprezentare geopolitica de natiune existenta din vremuri mitologice, de dinaintea aparitiei statului. Constiinta teritoriului national a aparut abia dupa delimitarea granitelor ruso-nipone din1885, datorita distantei de fata de celelalte natiuni asiatice, si a stabilitatii teritoriului nipon. Potrivit japonezilor, teritoriul lor national nu a fost niciodata ocupat, militarii americani fiind prea putini dupa razboi, si astfel nu se simt nici invinsi, considerand ca cel de-al Doilea Razboi Mondial doar s-a sfarsit (exceptie fac victimele atacurilor nucleare americane). Budismul a creat aici o perceptie speciala asupra lumii, centrul lumii fiind considerat in acea epoca in nordul Indiei, astfel ca Japonia era perceputa de propriii locuitori drept un stat marginal, “un graunte de nisip in imensitatea marii”. De aici rezulta adaptabilitatea si flexibilitatea deosebita a niponilor. Japonia a invitat in tot decursul istoriei invatati si specialisti din zonele “civilizate ale lumii” (mai intai China, apoi Occidentul) si si-a modelat institutiile in concordanta. Pentru ei limbile straine si cultura zonelor centrale ale lumii sunt esentiale, insa limba si realittile nipone nu sunt considerate demne de a fi impartasite strainilor. Este fundamental acest impuls nipon de a-si adapta continuu arhipelagul marginal la tendintele lumii exterioare. Un efect interesant este tendinta de neglijare a trecutului si respectul pentru nou. Templul imperial de la Ise este reconstruit integral odata la 30 de ani, monumentele inchinate istoriei fiind foarte greu de gasit. Se spune ca Japonia nu iarta, ci uita pentru a se concentra asupra unui viitor mai bun.
