H. Kissinger, consideră că din punct de vedere istoric, conceptul de interes naţional a fost formulat de cardinalul Richelieu care a formulat ideea „raţiunii de stat”. Înaintea lui însă întâlnim şi la Machiavelli şi la Giovanni Botero (1589), acest concept înţeles ca o necesitate care comandă comportamentul statului. Treptat, raţiunea de stat şi interesul naţional s-au suprapus.
Orice stat este preocupat de precizarea interesului naţional pe baza evaluării riscurilor reale sau potenţiale, care sunt de regulă evaluate periodic.
James Rosenau, consideră că interesul naţional este şi un instrument de analiză dar şi de acţiune (explică sau evaluează sursele de politică externă a unei naţiuni şi, în plus serveşte ca mijloc de propunere, justificare sau condamnare a politicilor).
Definirea interesului naţional este dificilă datorită caracterului său vag. Elementul cheie este însă ideea de interes. În secolul trecut, Palmerston, obişnuia să spună „Noi nu avem nici aliaţi şi nici inamici eterni. Interesele noastre sunt eterne şi datoria noastră este de a urma aceste interese”. În secolul nostru De Gaulle relua aceleaşi idei afirmând că naţiunile nu au sentimente ci doar interese. Hans Morgentau, emite ideea că ceea ce numim interes naţional este format dintr-un „sâmbure tare” prezent în orice situaţie şi un înveliş format din elemente variabile care se modifică în funcţie de împrejurările istorice concrete. În sâmburele tare intră păstrarea identităţii fizice, politice şi culturale ale unei naţiuni şi se referă la asigurarea identităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale, la păstrarea ordinii şi a echilibrului intern. Învelişul se stabileşte în funcţie de evoluţia raporturilor de putere, de alianţele posibile, de proiectele de securitate credibile.
Marile puteri gândesc interesul naţional în termeni regionali şi mondiali, iar statele mici prin prisma coaliţiilor sau sistemelor de securitate colective. De exemplu, interesul naţional al SUA coincide cu interesul său de superputere mondială, în timp ce pentru statele mici, interesul naţional trebuie să ţină seama şi de evoluţia raporturilor cu marile puteri şi dinamica relaţiilor cu vecinii imediaţi.
Precizarea interesului naţional presupune mai multe etape:
- Elaborarea politicii generale (megapolitică);
- Elaborarea politicii de securitate naţională, care prevede măsuri de contracarare a slăbiciunilor proprii şi a ameninţărilor venite din exterior (exemplul României).
