Interesul vital al Republicii Populare Chineze poate fi definit pornind de la mai multe coordonate; în încercarea noastră de a delimita acest interes vital ne-am oprit asupra câtorva aspecte ce ţin de strategia militară, economie şi politică internă.
Interesul vital al RP Chineze ar fi menţinerea statului chinez pe baza celor 4 principii enunţate de Deng Xiaoping: calea socialistă, dictatura democratică a poporului, rolul conducător al PC Chinez şi marxism–leninismul – gândirea Mao Zedong, precum şi deschiderea Chinei către lume. Cu alte cuvinte, integritatea teritorială şi evitarea oricărei experienţe umilitoare de genul celor din a doua parte a secolului al XIX-lea şi prima parte a secolului al XX-lea (perioadă cunoscută ca epoca semifeudală şi semicolonială), precum şi atingerea unui echilibru demografico-economic, cu păstrarea identităţii culturale şi o cale proprie între statele lumii.
Din punct de vedere militar, menţinerea statului chinez înseamnă împiedicarea unei coaliţii de proporţii intre statele ce alcătuiesc balanţa regionala de putere a Asiei de Est (Rusia, Japonia, Coreea de Sud, Coreea de Nord) sau Sud-est (Australia, Thailanda, Vietnam, Filipine, Indonezia), coaliţie îndreptată împotriva sa. Având în vedere că majoritatea statelor asiatice se privesc cu suspiciune şi se considera rivali, fie pe plan economic, fie pe plan militar, sau au diferende de ordin istoric, interesul vital al Chinei nu este ameninţat pe termen scurt şi mediu.
Politic, menţinerea statului chinez în forma sa actuală, ce corespunde specificului naţional, nu ar fi posibilă fără continuarea rolului conducător în stat al PC Chinez.
Interesul Naţional
Ca şi în cazul interesului vital, vom analiza interesul naţional pornind de la premisa că acesta are diverse părţi constituente.
Interese militar-strategice:
- în legătură cu refacerea unităţii naţionale.
- în legătură cu dezvoltarea capacităţilor nucleare.
În prima categorie se înscrie problema Taiwanului (datând din 1949), a diferendului de frontiera cu India (datând din sec XIX) şi cu Rusia (datând din sec XVIII, de la cucerirea Siberiei de câtre Imperiul Ţarist). Pana de curând, la acest capitol se înscriau şi Hong Kong sau Macao.
În ceea ce priveşte capacităţile nucleare, acestea sunt reprezentate în principal de rachete balistice cu raza medie, pe combustibil lichid, cu încărcătură unică. Acest gen de armament nu este ofensiv, fiind adecvat mai degrabă folosirii tactice împotriva unei forte de invazie. Însă programul spaţial chinez, în special lansarea unui om în spaţiu, cu racheta Long March, a dovedit că tehnologia vectorilor cu raza lunga este la dispoziţia chinezilor (dispun de 30 de ICBM).
Investiţiile Chinei în cercetare militara sunt relativ modeste, daca e să raportam cifrele absolute la forţa sa economica; putem specula că tehnologia folosita de ei nu se obţine neapărat prin cercetare, ci prin metode mai puţin costisitoare (spionaj). Totuşi, China face progrese remarcabile în modernizarea armatei, fapt ce l-a determinat pe G.W. Bush să menţioneze acest lucru în Strategia de Securitate Naţională a SUA (2007), ca pe un factor ce pune în pericol primatul militar american pe termen lung.
Interese naţionale economice:
- recuperarea decalajului economic faţă de principalele state industrializate
- păstrarea echilibrului social şi a ritmului de creştere economică, atât faţă de situaţia demografică, cât şi faţă de dinamica economiei mondiale
Referitor la primul aspect, cheia recuperării decalajului economic o constituie menţinerea unei creşteri solide şi sustenabile a PIB, asemănătoare cu cea din ultimii ani de 7-8% pe an. Astfel, pe baza acestei creşteri, avuţia naţională se dublează la un deceniu – fireşte, întrebarea este daca un asemenea ritm poate fi susţinut. Un posibil răspuns poate pleca de la faptul că societatea chineză a dovedit că este capabilă să menţină o tendinţă constantă de creştere economică. De la lansarea reformelor celor 4 modernizări în decembrie 1978 şi până la sfârşitul secolului al XX-lea ( mai precis 1997), economia chineza a înregistrat un ritm mediu anual de creştere de 9,4 la suta. Venitul anual al locuitorilor orăşeni şi rurali a crescut cu 6,5 la suta şi respectiv 8,2 la suta, conform declaraţiei ambasadorului chinez în România, Liu Guchang. În aceeaşi perioada PIB a crescut de patru ori. Înainte de a-şi depune mandatul, fostul preşedinte Jiang Zemin trasa ca obiectiv pentru 2020 mărirea de patru ori a PIB.
Al doilea punct vine în completarea celor de mai sus. Deşi avuţia naţională a înregistrat creşteri impresionante, în acest sens PIB exprimat în paritatea puterii de cumpărare plasând RPC pe un loc secund în ierarhia statelor lumii, rămâne problema extraordinară a redistribuirii la cei peste 1,3 miliarde de locuitori.
În acest punct intră în discuţie două elemente:
- succesul politicilor demografice
- tipul de creştere economică necesar
În privinţa politicilor demografice, rezultatele pozitive nu pot fi menţinute decât printr-un prestigiu ridicat al Partidului Comunist în rândul maselor şi o administraţie eficientă şi determinată împotriva corupţiei.
În ceea ce priveşte creşterea economică, este de prevăzut ca pentru intervalul 2005 – 2020 să continue dezvoltarea “extensivă”, pe baza forţei de muncă ieftine, a dezvoltării infrastructurii şi a creşterii economice susţinute şi în provinciile centrale şi occidentale. Cu alte cuvinte, este spaţiu suficient pentru continuarea unei creşteri economice sănătoase pe baza mecanismelor existente.
Interese naţionale politice:
- Problema sensibilă din punctul de vedere al interesului politic naţional o reprezintă situaţia Taiwan-ului. Jiang Zemin, fost preşedinte al Republicii Populare Chineze, dincolo de principii ale deschiderii economice, a accentuat problema reunificării patriei, subliniind că în lume există o singură Chină. Partea continentală, ca şi Taiwanul, aparţin Chinei. Suveranitatea şi integritatea teritorială ale Chinei sunt de nepermis să fie dezmembrate. P.C.Chinez se opune în mod ferm afirmaţiei şi acţiunilor privind „independenţa Taiwanului”, „două Chine” sau „o Chină şi un Taiwan”. Orice problemă poate fi negociată de la premisa unei singure Chine. Jiang Zemin a declarat că partea continentală a patriei va acţiona cu cea mai mare sinceritate şi cu maximele eforturi pentru realizarea perspectivei de reunificare paşnică a celor două maluri ale strâmtorii Taiwan, dar nu-şi va lua în nici un caz angajamentul de a renunţa la folosirea forţelor militare.
- Dintr-o alta perspectivă, stabilitatea interna a Chinei este potential ameninţată de grupări rivale Partidului (iniţial organizate sub forme apolitice, cum ar fi Falungong, o secta “subversivă”), precum şi de riscul neincluderii în structurile de conducere a clasei capitaliste în formare. Partidul a primit această provocare, dezbatând posibilitatea acordării statutului de membru foştilor “duşmani de clasă”.
