“Liderii Turciei din secolul XX au urmat tradiția instituită de Ataturk, care a definit Turcia ca un stat modern, secular, aparținând Occidentului. Aceștia au aliat Turcia cu vestul în interiorul NATO, au participat de partea Statelor Unite în războiul din Golf și au cerut să devină membrii ai Comunității Europene. Cu toate astea, în același timp, elemente ale societății turce au susținut revigorarea tradiției islamice, argumentând că Turcia, de fapt, este o societate musulmană aparținătoare Orientului Mijlociu. În plus, deși elita Turciei a definit țara ca o societate occidentală, elitele occidentului au refuzat să o accepte în sânul lor.
Turcia nu va deveni un stat membru al Uniunii Europene și motivul real este, așa cum spunea președintele Özal, “că noi suntem musulmani și ei sunt creștini, dar nu recunosc asta”. După ce a respins Mecca și a fost respinsă de Bruxelles, care sunt alternativele Turciei? Răspunsul ar putea fi Tașkentul. Sfârșitul Uniunii Sovietice oferă Turciei oportunitatea de a deveni un lider al comunității turcice, care se întinde de la granițele Greciei până la cele ale Chinei. Încurajată de Occident, Turcia încearcă să își creeze această nouă identitate”.
Așa privea Samuel Huntington, prin paradigma conflictului civilizațiilor, viitorul Turciei în sistemul internațional.
În prezent, se scrie mult pe tema schimbărilor de politică externă din Turcia și a rolului său de aliat al Occidentului în lumea islamică. După cum lesne se vede din textul lui Huntington, schimbările care par bruște, sunt de fapt consecințe ale unor filosofii, care își găsesc rădăcinile cu multe decenii înainte ca ele să devină contestatare ale doctrinelor existente. Oricine a vizitat Turcia este conștient de cultul kemalismului, al respectului pe care societatea turcă îl arată creatorului Turciei moderne. Totuși, dincolo de o filosofie politică ce a dominat politica turcă timp de aproape un secol, tentația identității islamice și a expansionismului imperial otoman pare să contrabalanseze secularismul apărat cu arma.
Pentru a contextualiza, este necesar să privim spre politica internă a Turciei, începând cu startul actulului deceniu. Turcia este un caz extrem de paradoxal. Turcia este cel mai important aliat musulman al Israelului sau, dacă nu mai este a fost până de curând, o țară ce pretinde preeminența în lumea musulmană (fapt justificat prin nivelul de dezvoltare și demografie),cu un cuvânt greu de spus în relațiile din regiune.
Turcia, în momentul de față este condusă de AKP, un partid islamic moderat, condus de actualul premier, Tayyp Erdogan, și are un ministru de externe adept al curentului neo-otomanist (de fapt, unul dintre principalii teoreticieni ai săi), Mehmet Davutoglu, care pretinde Istanbulului să-și asume un rol mai important în afacerile regionale. Există, în prezent, în Turcia, o luptă între establishmentul kemalist (puternic reprezentat la Ankara și în armată) și islamicii moderați – Gull, Erdogan, Davutoglu (apropiați ai mișcării lui Feitullah Gullen). În momentul de față ne aflăm într-un moment de slăbire a structurii militariste gândite de Ataturk în favoarea puterii politice. Respectiva stare de fapt este și o consecinta a presiunilor Bruxellesului, care cere Turciei să blocheze ingerința armatei în problemele statului.
Achiesez concluziei trase de șeful STRATFOR, George Friedman, care vede Turcia într-un moment de re-edificare națională, în care-și regândește, după aproape un secol, modul în care se va angaja în lume. Prinsă între dorința formală de a adera la Uniunea Europeană, identitatea turcică și cea musulmană și afirmarea acestora pentru a căpăta influență în respectivele spații, răcirea vădită a relațiilor cu Israelul și apartenența la NATO, Turcia încearcă să-și creeze un nou drum în lume. În funcție de echilibrul de forțe de la Istanbul și Ankara, dorința opiniei publice și evoluțiile scenei internaționale, vom vedea și felul în care Turcia își va metamorfoza politica externă. Mult nu mai este de așteptat.
as vrea sa fac o singura observatie, cei 3 lideri (Gull,Erdogan si mai ales Davutoglu) nu au nimic de a face cu organaziatia lui Gulen probabil doar li se pare simpatic cum un om fara carte a adunat atatia adepti, dar ei sunt niste elite adevarate.
Kadar Levent Nu sutn convins de ceea ce spuneti. Legatura nu este atat de superficiala. Miscarea Gullen este extrem de puternica, extrem de bine organizata, cu un impact social considerabil. Liderul miscarii isi promoveaza pozitia de aproape cinci decenii, de aceea exista in interiorul AKP o permeare reala a ideilor de echitate sociala islamica. Politic vorbind, AKP este un partid extrem de abil in captarea acelor zone sociale conservatoare, cu tentatii islamice, dar si a celor mai dinamice, interesate de progresul economic, progres pe care actualul partid de guvernamant pare sa il managerieze foarte bine. Ce-i drept, traditia otomana nu indica probabilitatea unui derapaj islamist in Turcia. Va recomand pentru asta un articol semnat de Omer Taspinar, fellow la Brookings, care explica felul in care se imbina Islamul cu politica in Turcia. Oricum, influenta lui Gullen e mare si e capitalizata politic de AKP. Unii ar zice chiar ca e o manifestare politica gullenismului. Totusi, eu as fi rezervat. Daca sunteti interesat de subiect, ieri, Foreign Policy Romania a lansat pe piata noul numar in care discuta pe larg despre noul rol al Turciei in lume. O zi buna sa aveti.
E putin simplificator sa privim la Turcia secolului 20 si atit. Trebuie vazut mai in profunzime. Da, Tatucul Turciei a impus un regim totalitar si a generat un cult al personalitatii desantat, dar numai asa a vazut el posibila dezvoltarea tarii si ruperea de un trecut care se batea cap in cap cu modernismul si de care vechile structuri religioase trageau cu dintii sa le pastreze. Recomand Political islam in turkey, scrisa de Gareth Jenkins. Abordeaza subiectul din cele mai vechi timpuri, ca sa zic asa, incercind o privire mai vasta asupra a ceea ce inseamna Turcia. Desigur, poate fi la fel de bine si propaganda anti-turceasca pe fata, desi... nu pare. Si eu multumesc pentru primire :).
Placerea e de partea noastra sa va avem drept cititor. Sper ca nu s-a dedus din raspunsul meu ca gasesc blamabil sistemul politic impus de Ataturk. Din contra, in momentul in care el l-a instituit a fost o miscare politica geniala, care a oferit coerenta si predictibilitate unei tari aflate intr-o lunga agonie. Problema cu acest sistem este ca in timp si-a atins limitele. E de observat cum schimbarea generatiilor duce si la modificarea unor politici sau atitudini de succes, tocmai pentru ca memoria colectiva asupra momentului in care acele politici au fost instituite se disipeaza. Nu este numai cazul Turciei, din perspectiva intelectuala si felul in care s-a raportat Germania la prima jumatate a sec XX este un caz bun de studiu. In rest, multumim pentru sugestia de lectura. Intotdeauna apreciem o carte buna. Totusi, vreau sa va linistesc asupra privitului in profunzime. Toti cei care scriem aici suntem ca formatie istorici. Adica suntem obisnuiti cu durata lunga. :)
1. Din cite stiu eu, Turcia se intoarce in cea mai mare viteza la islamismul ei de altadata. Asta si cu largul concurs al functionarilor incompetenti din EU, care habar n-au de istoria locului si o tzin langa cu ingradirea puterilor armatei. Mare prostie. Printre altele de mare actualitate este razboiul dintre guvernul islamic si elitele laice, in ceea ce priveste ascunderea capului sub batic (sau turbanului) la femei, in institutele de invatamint. Si sotia presedintelui (care a fost ales, pardon, impus cu cintec de premier) este in centrul controversei. 2. Chestia cu aderarea la UE. Din cite stiu eu, Turcia a fost invitata sa adere la EU prin anii 70, la pachet cu Grecia, dar a refuzat din nu mai stiu ce motive, doar de ei intelese. Si acum se supara ca magaru pe sat ca nu ii primesc astia. 3. Turcia este in plin proces de distantare de US si de NATO. Adica dupa ce a venit FMI-ul prin 2000 si i-a scos din galeata, acuma nu mai sint buni, lasa-i ca aia-s prosti, ne descurcam altfel (china, iran, etc.)
johny II, Cred ca lucrurile trebuie nuantate si contextualizate. Pana in prezent, nu indica nimic ca Turcia s-ar duce spre Islamism ci doar ca la conducerea tarii este un partid conservator, care raspunde unor nevoi existente in interiorul societatii. Excluziunea nu este o solutie intr-un stat democratic. Nu te poti face ca o anumita tendinta sociala nu exista, chiar daca ea este minoritara. Turcia este o tara musulmana, cu o traditie imperiala, ambele dimensiuni identitare fiind reprimate de kemalism. In al doilea rand, Turcia a fost tinuta de sistemul ei politic ciudat pe traiectoria modernizarii si a occidentalizarii, dar nu a democratizarii. Cand anulezi alegeri libere prin puci militar, pentru ca cei pe care tu-i consideri in masura sa conduca au pierdut, nu se poate spune ca promovezi politici democratice. Btw, as fi mai precaut in catalogarea trecutului Turciei ca "islamist". Inainte sa fie republica, Imperiul Otoman a dus o politica destul de nuantata fata de minoritati (fie ca vorbim de crestini, de evrei, etc). De altfel, conceptul de "Dar-al-'ahd" este unul creat in timpul imperiului pentru a se raporta la stapanirile non-musulmane ale Inaltei Porti. Daca vb. de burqa, e o chestie de traditie. Din ce-mi aduc eu aminte despre respectivul scandal, care dateaza de cativa ani, partidul aflat la putere nu vrea sa oblige folosirea valului ci doar sa o permita. De altfel, daca veti calatorii in Turcia, veti vedea ca nu toate femeile poarta. Ce-i drept, numarul lor imi pare in crestere. Vis a vis de punctul 2, Turcia nu a refuzat niciodata admisia in comunitatea europeana. Faptul ca s-au deschis negocierile e cu totul altceva decat accederea propriu-zisa. De fapt, Turciei i s-au oferit sperante, neacoperite de intentii, ceea ce eu consider pe termen lung a fi o greseala. Din pacate, chestiunea e complicata si nu cred ca o pot acoperi intr-un singur raspuns. A treia remarca mi se pare de asemenea simplificatoare. Nu uitati ca still waters run deep. Exista mai multe disensiuni de filosofie si interese intre USA si Turcia si e normal ca interesele sa nu coincida mereu. Chiar daca politica externa a Romaniei pare sa indice altceva. In rest, va multumesc de vizita si de observatii. Si sper sa ne mai vizitati. :)
[...] Click aici pentru a citi integral editorialul. window.fbAsyncInit = function() { FB.init({appId: "", status: true, cookie: true, xfbml: true}); }; (function() { var e = document.createElement("script"); e.async = true; e.src = document.location.protocol + "//connect.facebook.net/en_US/all.js"; document.getElementById("fb-root").appendChild(e); }()); [...]