Crin Antonescu, o falsă speranţă

În primăvara anului 2009 Antonescu părea o soluţie diferită faţă de alţi contracandidaţi la alegerile prezidenţiale. Discursul public, retorica excelentă, pe care o stăpânea\eşte, l-au propulsat pe candidatul PNL în fruntea intelectualilor, debusolaţi de comportamentul oscilant al fostului şi actualului preşedinte.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, era evident faptul, că Antonescu va obţine un scor apropiat de bazinul electoral al PNL. Rezultatul bun obţinut peste potenţialul partidului (20,02%), nu a fost o surpriză, el fiind votat de mulţi nehotărâţi. 

Antonescu a beneficiat de o serie de avantaje politice ale momentului: imaginea sa nu era rodată el câştigând funcţia de preşedinte al PNL în martie 2009; PNL era în opoziţie, astfel Antonescu îl ataca virulent pe Băsescu; numeroşi oameni de presă, universitari s-au regrupat în jurul tânărului liberal.

Alegerile l-au “găsit” pe Antonescu cu un program atipic pentru politica română post-revoluţionară: “România Bunului Simţ”. Numeroşi cetăţeni conştienţi de nevoia unei asanări morale, au simţit nevoia în a se alătura acestui program construit pe imaginea curată a domnului Antonescu. Îi întrebam în acea vreme pe mulţi prieteni de ce îl votează pe Antonescu? Ce motive rezonabile au să aleagă un personaj carismatic dar cu experienţă administrativă mediocră? Foarte mulţi tineri au fost atraşi de imagistica actorului politic Antonescu.

L-am cunoscut pe domnul Antonescu în vremea studenţiei, anul III dacă bine îmi amintesc, cu ocazia unei conferinţe organizate de studenţi ai Universităţii Bucureşti (la care am participat ca organizator) - Pro si Contra. Legea Lustratiei (2005). Încă din acea perioadă îşi fixase un adversar personal: Traian Băsescu. Atunci Antonescu mi s-a părut energic, inteligent, perseverent, dar în nici un caz  fixist. Am plecat spre terasa Argentin cu o părere general bună despre Antonescu, considerând că va avea un viitor bun în politica noastră. Şi am avut dreptate.

Din primăvara anului 2009, Antonescu a început să-şi construiască ascensiunea politică pe un ipotetic sicriu al versatului Băsescu. Pe unde avea posibilitatea îl eticheta ca dictator, incompetent, securist (şi avea dreptate) continuând astfel până la alegeri. Personal, Crin a început să mă obosească din martie 2009 de la Congresul PNL-ului (ca dovadă articolele scrise de subsemnatul atunci). Am observat că dezvoltase o pasiune de neînţeles pentru Băsescu. Îmi amintea de fiecare dată când îl ataca pe Băsescu, de primarul capitalei acelaşi Traian din 2003-2004 vs. Adrian Năsatse, sau de obsesiile marinarului vizavi de moguli.

În martie 2011 se vor împlini doi ani de când Antonescu a câştigat funcţia de preşedinte al PNL. Ce a adus el nou în politică? Nimic, acelaşi stil Băsescian, de a face politică prin scandal şi gargară…

Mai nou văd că domnul Antonescu are o problemă şi cu partenerii de opoziţie, etichetându-i în diverse maniere. Este foarte important să-i amintesc preşedintelui PNL, că valorile social-democrate nu au venit în 1944 cu tancurile armatei roşii, ci au o istorie de 150 de ani pe meleagurile româneşti. Deasemenea îi amintesc lui Crin şi fanilor săi, că impertinenţa se sancţionează totdeauna, iar cel mai tare doare atunci când vine din propriul partid Căline ce zici, te bagi la guvernare cu prietenul Băsescu?