Relaţiile României cu ţările arabe şi Israel în regimul comunist au fost apropiate, România încercând în anumite ocazii să medieze diferite tensiuni din sfera semită. Influenţa fostei Securităţi în lumea arabă, a determinat înainte şi după 1989, crearea unor afaceri bazate pe “înţelegere reciprocă”. Astăzi, politicul şi presa nu mai sunt preocupate de spaţiul politic tulbure al Orientului Mijlociu, limitându-se la reflexia generală, uşor antagonică a Occidentului faţă de Orient şi viceversa.
Săptămâna trecută, preşedintele sirian Bashar al-Assad a vizitat România, presa speculând o posibilă înţelegere a autorităţilor de la Bucureşti şi Damasc în privinţa cazului Hayssam. Nimic mai diletant în această abordare gazetărească… unii peştişori de presă de pe Dâmboviţa interpretând superficial efortul vizitei dlui. Assad în România.
De ce?
Relaţiile economice Bucureşti-Damasc au o vechime şi importanţă considerabilă. Trecând peste investiţiile comune ale celor două state (Banias- rafinărie importantă din Orientul Apropiat, construită de sirieni şi români) şi de relaţiile politice excelente dintre regimul Ceauşescu şi vechiul preşedinte sirian Hafez al-Assad (tatăl actualului preşedinte), cele două ţări mai au în comun o mapă informaţională bună, întocmită încă de acum 30-40 de ani. O astfel de moştenire este greu de lepădat, şi chiar folositoare acum pentru România ca ţară membră NATO 
Oare ce membru european NATO mai are o legătură atât de puternică şi veche cu Siria?
Agenda informaţională, pe care autorităţile celor două ţări au negociat-o, a fost alăturată unui lobby pe care Siria s-a angajat să-l facă României, adică să-i pună o pilă bună la Medvedev şi, de ce nu, Chinei şi Turciei, iar România să-i răspundă printr-o “intrare” la licuriciul mare.
Tranzacţia este simplă. Siria este principala portavoce a Moscovei în Orientul Mijlociu. Kremlinul urmăreşte să revigoreze relaţiile economice, politice şi militare cu naţiunile Orientului Mijlociu, Rusia iertând Siriei cea mai mare parte din datoria de mai multe miliarde de dolari, acumulata în timpul URSS. Sirienii au acceptat în schimb o colaborare operaţională în Mediterană, mai bine zis un parteneriat din care ambele părţi câştigă. O instalaţie rusească de alimentare şi mentenanţă, situată lângă Tartus, port sirian la Marea Mediterană, va fi modernizată pentru a putea primi, dupa 2012, nave grele de razboi, declara amiralul Vladimir Visotki: “Tartus va fi dezvoltat ca o bază navală. Prima etapă de dezvoltare şi modernizare va fi încheiată în 2012″.
Relaţiile Siriei cu China sunt excelente, tranzacţiile economice ale celor două ţări totalizând anul trecut o cifră substanţială – peste 2 miliarde dolari iar cele cu Turcia sunt determinate de geopolitica Orientului Apropiat, cele două ţări având interese comune în Irak şi politici oficiale similare în privinţa kurzilor. Antagonia recentă dintre Turcia şi Israel a apropiat şi mai mult cele două state, trecânt peste vechiul diferend teritorial cu privire la Antiohia.
Vizita tânărului preşedinte sirian în România a fost deja punctată de americani, aceştia transând deja Bucureştiului noi sarcini de comunicare cu Damascul.
