Lunga istorie a ciocnirii dintre cetăţile Greciei continentale (Asia Mică) şi imperiul Ahemenid a fost inaugurată de operaţiunile militare inaugurate de Cyros cel Mare la jumătatea secolului VI a.chr. atunci când perşii l-au învins pe regele lidian Croisos.
La sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr. Imperiul persan, în plină ascensiune, pusese piciorul și pe continentul european, cucerind o parte din Tracia, în timpul celebrei expediții a lui Darius I (Regele regilor, 521-486 î.Hr.) din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre.
Pericolul persan bloca dezvoltarea instituţională a cetăţilor greceşti ioniene, astfel Aristagoras conducătorul Miletului formează o coaliţie a cetăţilor ioniene în toamna anului 500 a.chr. cerând ajutorul Spartei şi Atenei. Doar Atena a răspuns coaliţiei, trimiţând mai mult simbolic o mică flotă de 20 de corăbii.
În primă fază coaliţia părea superioară, grecii cucerind vechea capitală lidiană Sardes – 498. Treptat persanii înving cetăţile, în 495/4 distrugând ultima rezistenţă iar apoi au ras Miletul de pe faţa pământului iar locuitorii rămaşi au fost deportaţi în Babilonia.
În 490 o flotă persană comandată de Datis şi Artaphernes porneşte într-o expediţie de pedepsore a cetăţilor insulare cu excepţia Delosului (respectat ca sanctuar). După ce înving şi distrug Eretria (Euboia) persanii debarcă în Atica – golful de la Marathon. Perşii erau însoţiţi de Hippias fostul tiran atenian, ce spera să răscoale ţinutul de nord-est al teritoriului sau să cadă la înţelegere cu nobilimea din cetate legătura fiind făcută de Alcmeonizi.
În acest timp, atenienii căutau o soluţie strategică pentru ai învinge pe persani. A fost acceptat în final planul lui Miltiades (Miltiades cunoștea foarte bine tacticile de luptă persane: în calitate de conducător al coloniei ateniene Chersones, el îl însoțise pe Darius I în timpul celebrei sale expediții din anul 514 î.Hr. împotriva sciților de la nord de Dunăre.) în final. Armata de hopliţi atenieni, în număr de 9000, cărora li se adăugaseră 1000 de platenieni şi de sclavi eliberaţi în grabă se retrage din cetate din precauţie pentru a evita vreo posibilă trădare. De pe colina Marathon grecii vor reinventa lupta împotriva arcaşilor persani, fugind nu mărşăluind spre tabăra adversă. Bătălia a fost scurtă şi decisivă, atenienii reuşind să spargă liniile persanilor provocându-le pierderi substanţiale. Persanii se îmbarcă şi încearcă să debarce la Phaleron dar armata greacă repliată printr-un marş forţat ia împiedicat. Persanii fără soluţii se îndreaptă spre Asia.
Pentru Darius împăratul persan, aceasta a fost o înfrângere minoră sub aspect militar, dar supărătoare din punctul de vedere al ideologiei imperiale, care cerea ca Marele Rege să fie mereu biruitor. Pentru atenieni, victoria de la Marathon a devenit simbolul prin excelenţă al biruinţei civice şi a dat speranţe pentru un viitor triumfător.
Miltiades, fostul tiran al Chersonesului tracic, devine eroul rezistenţei greceşti împotriva barbarilor asiatici. Impulsionat de marea popularitate pe care o avea, va întreprinde o expediţie contra cetăţii Paros ce se va finaliza dezastruos pentru greci. Va sfârşi prin a primi o amendă mare pentru dezastrul de la Paros, datorie pe care o va plăti fiul său Kimon, deoarece Miltiades va muri la scurtă vreme din cauza infecţiei unei răni.
Consecințele bătăliei de la Marathon pot fi urmărite chiar și până în zilele noastre. Marele arheolog și istoric francez François Chamoux spunea: “A fost oprită încercarea de a impune Greciei nu numai dominația străină, ci și o filozofie politică, cea a marilor state orientale, unde, sub autoritatea suveranului de drept divin, trăiesc nu cetățeni, ci supuși, gloată fără nume, în care individul se sufocă. Acesta este destinul pe care luptătorii de la Maraton, maratonomahii, au refuzat să îl accepte pentru ei înșiși, pentru frații și urmașii lor. În fața unei Asii a cărei putere și bogăție știau foarte bine că se întemeiază pe supunerea maselor de oameni capriciilor unui monarh absolut ei au apărat cu armele idealul juridic al cetății formate din oameni liberi.
Când în lumina proaspătă a unei dimineți de început de toamnă soldații lui Miltiade, purtând pe braț scutul rotund și balansându-și sulița lungă, au pornit la atac în pas alergător în direcția perșilor, a căror masă întunecată se detașa contra luminii pe fundalul valurilor strălucitoare ale mării, ei nu luptau doar pentru ei, ci și pentru o concepție despre lume ce avea să devină mai târziu bunul comun al Europei”.
[...] ateniană, instrument al politicii Atenei, cu atât mai mult cu cât scopul ei originar – apărarea contra Persiei – devenise caduc odată cu încheierea păcii lui Callias. În ciuda acestui fapt, marea [...]