Cercetarea arheologică recentă a epocii geometrice (secolele IX-VIII – denumită după stilul ceramic predominant) a propus o nouă noţiune pentru această perioadă „renaşterea greacă”. În această perioadă ce urmează criza secolelor precedente, se petrece o creştere spectaculoasă pe toate planurile, în civilizaţia greacă.
Această creştere spectaculoasă a civilizaţiei greceşti s-a datorat în mare: creşterii demografice de-a dreptul spectaculoase, reluarea comunicaţilor maritime cu Asiria, Fenici, dezvoltarea comerţului cu fildeş, bronz, bijuterii, obiecte de lux. În domeniul spiritual acum apar numeroase sanctuare panelenice (Delfi, Olimpia, Mycale) iar arta i-a un nou avânt. Se revine la decorul protogeometric, cu vase de dimensiuni impresionante, cu decoruri complexe. Începe să se formeze o clientelă de lux pentru atelierele de lucru.
Aristocraţia începe să renască prin numeroasele bijuterii şi arme găsite în morminte, necropole. În secolul VIII apare deja o diferenţiere clară a mormintelor, o diferenţiere generică între cei avuţi (obiecte distinctive pentru statutul de războinic), cei săraci, bărbaţi, femei, copii. Cimitirul de la Kerameikos este un exemplu de alternanţă între scene figurative şi ornamente geometrice, ce marchează în spaţiu mormintele personajelor aristocratice dar şi importanţa socială a acestora. Astfel mormintele afişează clar o delimitare socială între oikos-ul aristoctaic şi gymnetai-ul celor săraci.
Renaşterea greacă coincide cu două evenimente culturale de o dimensiune excepţională:
- Apariţia marilor scene antropomorfe pe vasele geometrice ateniene.
- Apariţia poemelor monumentale Iliada şi Odiseea.
Fiecare dintre aceste fenomene are rădăcini în trecut dar acum explodează. Aceste două fenomene punctează istoria globală. Ispita de a construi un lanţ cauzal din toate aceste manifestări ale secolului al VIII-lea în trecut este mare, dar personal consider că originea acestor fenomene este comună şi provine dintr-o prefacere globală a mecanismelor sociale şi mentale ale epocii. Lumea grecească îşi află acum identitatea prin comunităţile locale, cetatea, polis-ul.
Renaşterea aduce şi apariţia categoriei religioase a eroilor reprezintă un fenomen constitutiv pentru definirea cetăţii, deopotrivă ca teritoriu pe care eroii locali îi protejează şi îl simbolizează, ca grup uman care beneficiază de pe urma acţiunii fondatoare şi a ocrotirii exercitate de aceste personaje supradimensionate, şi ca reuniune solidară de închinători ai unui cult comun şi specific.
În această perioadă sunt redescoperite mormintele cu tholos uitate de patru veacuri, iar grecii încep să pună ofrande. La Micene şi Prosymna în Argolida, la Menidhi în Atica, la Naxos, se consacră vase şi figurine ceramice, se aduc sacrificii, se ridică – la Teba - de pildă un peribolos care împrejmuieşte zona funerară miceniană. Tradiţia atribuie aceste morminte eroilor întemeietori, regi dintr-o vreme de demult, ale căror isprăvi sunt tot mai des evocate cu numeroase împrejurări colective. Întemeietorii – Cadmos la Teba, Tezeu şi Erechtheus la Atena – sau personajele unui trecut violent supradimensionat – Oidipous şi fii săi, Eteocles şi Polyneikos, Atrizii la Argos, cu memoria faptelor lor, din generaţie în generaţie îţi văd dintr-o dată atribuite un moment funerar din moştenirea până atunci uitată, a epocii bronzului.
