O expansiune aproape explozivă a avut dezvoltarea cardurilor în Franţa. Astfel, în anul 1971, aproape 130 de bănci franceze au creat grupul Cartea Albastră, destinat favorizării şi dezvoltării cărţii cu acelaşi nume.
Câţiva ani mai târziu, în anul 1977, administraţia P.T.T. a creat prima sa carte de retragere a numerarului, apoi a aderat la grupul Cartea Albastră întărind poziţia reţelei Albastre.
In anul 1978, Creditul Agricole a cumpărat societatea Eurocard France şi a vândut în anul 1983 jumătate din capitalul sau societăţii Creditul Mutual favorizând dezvoltarea celui de-al doilea sistem de plată internaţional Eurocard Mastercard şi crearea în Franţa a reţelei Verzilor.
In anul 1984, în Franţa a fost inventată “interbancaritatea” concept concretizat într-o nouă entitate juridică, Grupul Cărţilor Bancare format din băncile emitente ale Cărţii Albastre şi din gruparea Eurocard France. Odată cu apariţia noilor tehnologii, trebuiau luate decizii şi făcute investiţii care nu mai erau la îndemâna unei singure bănci, oricât de puternică ar fi fost.
De asemenea trebuia stabilită o legătură între un mijloc de plată folosit în mod curent în Franţa şi asociaţiile internaţionale de carduri şi păstrând în acelaşi timp controlul operaţiunilor interne de către băncile franceze. Se puneau astfel bazele unui sistem naţional de plăţi prin intermediul cardurilor sistem ce urma să fie gestionat de noul grup. In perioada ce a urmat s-au realizat progrese remarcabile. Astfel, în anul 1985 a fost pusă la dispoziţia clienţilor o reţea densă de automate bancare, iar in anul 1986 ofertele băncilor participante s-au îmbogăţit cu carduri de o factură superioară-Gold pentru Eurocard şi Premier pentru Visa.
In anul 1988 numărul tranzacţiilor efectuate cu noile carduri ce purtau logo-ul «CB » au depăşit pragul de un miliard, iar în anul 1991, se înregistrau peste 500 de mii de comercianţi afiliaţi, cifră ce reprezintă aproape 2/3 din numărul total al comercianţilor francezi. In aceeaşi perioadă îşi fac apariţia primele cărţi de plată private (mono – comerţ) născute din necesitatea de a cunoaşte mai bine comportamentul clientelei şi din dormţa de a obţine o eficienţă mai mare a vânzărilor prin evitarea costurilor legate de manipularea cecurilor şi a numerarului, aceste carduri se află actual într-o continuă expansiune.
Având drept obiectiv de a concura băncile, marii emitenţi ( lanţurile de magazin magazine Auchan, Carrefour, Fnac, Nouvelles Galleries) îşi diversifică permanent facilităţile de plată prin cârdurile oferite clienţilor lor.
Pe plan mondial, datele statistice din anul 2003, arată că Visa International este cel mai mare sistem de plăţi din lume jucând un rol vital în dezvoltarea şi implementarea noilor tehnologii. De acestea beneficiază peste 20 000 de instituţii financiare, precum şi deţinătorii de carduri asociaţi ai acestora. Cele 700 de milioane de cârduri Visa aflate în uz sunt acceptate de peste 13 milioane comercianţi din întreaga lume iar Visa Plus este cea mai mare reţea globală de A.T.M.- uri răspândite în cea. 170 de ţări.
Visa International a emis Visa Cash – o cartelă cu preplată care este o modalitate de plată pentru cumpărăturile zilnice de valoare mică. Utilizând cardurile Visa Cash se pot efectua mici cumpărături cum ar fi : o ceaşcă de cafea, ziarele, plata telefonului, bilete de cinema sau transport public. Există două tipuri de bază de cartele Visa Cash: consumabile şi reîncărcabile.
Cartelele consumabile sunt încărcate cu o valoare predeterminată, de regula 10$. Când această valoare este consumată cartela este descărcată şi nu se mai poate folosi. Livrarea acestor cartele se face de către C.M.D.- uri ( Card Dispensing Machines) care accepta o varietate de metode de plată.
Cartelele reîncărcabile sunt încărcate cu o valoare predeterminată, când valoarea a fost consumată cartela poate fi încărcată la terminale specializate în acest tip de operaţiune. Valoarea monetară este stocată într-un microcircuit încastrat în fiecare cartelă. Astfel, de fiecare dată când se utilizează o cartelă Visa Cash pentru a plăti ceva, valoarea cumpărăturii este automat scăzută din valoarea stocată.
China şi Rusia au dezvoltat activităţile lor în domeniul cărţilor de plată, semnând acorduri cu principalele reţele internaţionale. Au fost puse în funcţiune la Moscova în septembrie 1988 primele automate de distribuire a biletelor pentru a permite turiştilor purtători de carduri American Express să obţină numerar şi cecuri de călătorie.
In Germania, în anul 1968, un sistem european de plată prin carduri a văzut lumina zilei: Eurocec-ul. Din iniţiativa lui Eckart van Honen,câteva personalităţi de naţionalităţi diferite: germanii Ulrich Weiss şi Friederich Bosel,belgienii Mărie – Anne Raymaekers şi Paul De Belfroid, italianul Umberto-Burani, francezii Georges Cauart şi Jean Louise Martinolte, austriacul Wilhelm Hirschmann, olandezul Yan Kraa, elveţianul Michael Swift, s-au reunit la 10. 05. 1968 la Frankflirt. Obiectivul lor era de a pune la dispoziţia cetăţenilor din Europa un mijloc de plată universal oferind un maxim de facilităţi şi acceptat peste tot, o carte de garanţie de cec-uri. Acest sistem s-a deschis în mod progresiv « cărţii electronice », pentru a oferi servicii de distribuire a biletelor de bancă şi a permite folosirea terminalelor de plată.
Eurocec-ul constituie un mijloc de plată cu adevărat european pentru marele public întrucât el poate să fie redactat în toate monedele europene. Din comunitatea Eurocec unitară fac parte instituţiile de credit din următoarele tari: A-Austria, AND- Andora, B- Belgia, CH- Elveţia şi Liechtenstein, CS- Cehia şi Slovacia, CY-Cipru, D- germania, DK- Danemarca, E- Spania, F- Franţa, FI- Finlanda, H- Ungaria, I- Italia, IL- Israel, IR- Republica Irlanda, L- Luxemburg, M- Malta, MA- Maroc, N- Norvegia, NL -Olanda, Portugalia, PL- Polonia, S- Suedia, UK- Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, YU- Yugoslavia.
Eurocec- urile sunt vândute de bănci clienţilor sub forma unor carnete de cec în alb. Beneficiarii le completează urmând ca acestea să fie trase asupra disponibilului din contul lor deschis la banca menţionată pe document. Ele se particularizează prin aceea că banca odată cu eliberarea carnetului de cecuri, oferă clientului său şi o carte de garanţie. Aceasta cuprinde o serie de elemente care pe de o parte asigură băncii plătitoare încasarea certă a banilor de la banca emitentă, iar pe de altă parte, constituie o protecţie suplimentară împotriva furturilor şi falsificărilor.
Aceste instrumente de plată nu sunt onorate fără prezentarea de către beneficiar a cărţii de garanţie. între elementele înscrise pe cartea de garanţie şi Eurocec trebuie să existe o identitate absolută, iar semnătura dată de beneficiar în faţa lucrătorului de la ghişeu trebuie să fie identică cu cele existente pe cartea de garanţie şi pe documentul de identitate ( paşaport).
Moneda electronică tinde să devină astăzi o realitate în sistemul bancar international. In Franţa, prima societate care a emis şi a girat acest mijloc de plată este Kleline. Deşi serviciile de plată electronică prin Internet au fost lansate de aceasta societate încă din 1997, ea a rămas izolată în acest sens până de curând. Lucrurile s-au schimbat din septembrie 1999, când Societatea financiară interbancară pentru portmoneul electronic ( Societe financiere du porte-monnaic electronique interbancaire – SEPMEI ), a preluat controlul asupra emiterii şi garantării monedei electronice în Franţa, pentru mai multe sisteme electronice de plată.
Sistemele bazate pe moneda electronică sunt încă puţin dezvoltate în Europa. Banca Centrală Europeană ( BCE ) apreciază acest aspect ca fiind consecinţa unei dezvoltări insuficiente a comerţului electronic, cât şi a lipsei de securitate şi a costurilor ridicate. Totuşi în sistemele existente sumele derulate în moneda electronică a crescut foarte mult în ultimii ani.
Conform statisticilor publicate de BCE, utilizarea monedei electronice în zona euro a crescut cu 100% în 1998, atingând suma de 120 de milioane euro la 1 ianuarie 1999.
Principalele portmonee electronice există sub forma cardurilor pre-achitate şi sunt operaţionale în Germania, Belgia şi Olanda ( Geldkarte, Proton, Chipper). In Franţa, cu excepţia “portmoneului electronic” emis de firma Kleline, care a cunoscut un succes modest şi deci trebuie regândit, se derulează, în prezent, încă trei proiecte în domeniul banilor electronici ( Modens, Moneo, Mondex ).
