În activitatea sau în viaţa economică, investiţiile ocupă un loc central atât în sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului fiind factorul producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului factorului esenţial care influenţează concomitent cererea şi oferta. Astfel, realizarea unui proiect de investiţii în sfera producţiei de bunuri şi servicii are ca efect sporirea şi diversificarea ofertei şi implicit dacă acesta este validată, va spori cererea de bunuri şi servicii, precum şi disponibilităţile populaţiei. În cadrul circuitului economic naţional activitatea de investiţii joacă un dublu rol. În primul rând agenţii economici declanşatori de acţiuni investiţionale îşi sporesc oferta de bunuri şi servicii, iar prin creşterea capacităţilor de producţie realizează venituri suplimentare. În al doilea rând, orice proiect de investiţii va genera nevoi sau cereri suplimentare în sectoare conexe şi implicit o creştere a veniturilor tuturor agenţilor economici angrenaţi.
În plan social, investiţia joacă rolul de regulator compensator în ocuparea forţei de muncă, în îmbunătăţirea calităţii vieţii creând o nevoie suplimentară de forţa de muncă atât în sectoarele care pregătesc şi realizează acţiuni investiţionale (cercetare, proiectare, construcţii, montaj) dar mai ales la beneficiarii de investiţii determinând astfel atenuarea factorilor generatori de şomaj.
Investiţiile pot fi privite totodată şi ca liant între generaţii prin cererea de noi locuri de muncă pentru generaţia tânără cât şi prin moştenirea de capital pe care aceştia o primesc de la generaţiile anterioare. Investiţiile constituie de asemenea suporturi materiale pentru promovarea progresului tehnico-ştiinţific în diverse sectoare de activitate, aplicarea proiectelor de investiţii constituind principalul mijloc de valorificare a soluţiilor tehnologice oferite de cercetarea ştiinţifică. Investiţiile constituie un instrument principal de modernizare, joacă un rol important în rezolvarea problemelor lumii contemporane legate de protecţia mediului ambiant şi refacerea echilibrului ecologic.
Termenul de investiţie desemnează plasarea de capitaluri în diferite întreprinderi industriale, agricole, comerciale cu scopul obţinerii de profit, sau alocarea unei sume şi a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe pentru lărgirea sau reutilitarea celor existente.
În practica economică investiţia înseamnă o cheltuială pe care o fac persoanele fizice sau juridice cu scopul de a obţine bunuri sau servicii. Termenul de investiţie este utilizat în două sensuri. Astfel din punct de vedere al cheltuielilor banilor, investiţia înseamnă plasarea de fonduri băneşti în întreprinderi economice sau instituţii social-culturale noi sau vechi cu scopul obţinerii de profit prin cumpărări de utilaje şi clădiri dar şi de materii prime, materiale, combustibili, plata salariaţilor, achiziţionarea de hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni), angajarea acestora în operaţiuni bancare sau în activităţi necesare creării condiţiilor exercitării anumitor funcţii ale Statului (Sănătate, Învăţământ, Administraţie).
Din punct de vedere economic propriu-zis, investiţia are un sens mai limitat, reprezentând totalitatea cheltuielilor făcute pentru crearea de noi capacităţi fixe productive sau neproductive (construcţia, achiziţia, montajul utilajelor) , precum şi pentru lărgirea şi modernizarea celor existente.
Investiţiile reprezintă o categorie distinctă de cheltuieli care angajează cel mai mult viitorul în sensul că de realizarea sau nerealizarea lor depinde creşterea şi perfecţionarea potenţialului productiv al unei firme prin extinderea sau dezvoltare, sau crearea unor noi capacităţi de producţie. Investiţiile fac legătura dintre prezent şi viitor pentru ca acumularea de capacităţi de producţie în prezent contribuie la asigurarea capacităţilor de producţie pentru generaţiile următoare. Noţiunii de investiţie îi este caracteristică factorul timp, factor definitoriu al procesului investiţional dar şi riscul care este determinat de faptul că investiţia poate fi o cheltuială cu viitor incert, mai mult sau mai puţin îndepărtat a cărei evoluţie nu poate fi determinată cu exactitate în momentul luării deciziei de a investi.
În sens financiar investiţia reprezintă cheltuirea unei sume de bani prezentă şi certă în speranţa obţinerii unor venituri superioare dar probabile prin achiziţionarea unor maşini pentru creşterea productivităţii muncii, construirea unei capacităţi pentru creşterea producţiei, asimilarea unui brevet pentru fabricarea de produse noi.
În sens contabil, investiţia desemnează existenţa unei trezorerii disponibile în scopul achiziţionării unui activ fix care va determina în consecinţă fluxuri financiare de venituri şi cheltuieli de exploatare.
„La prima vedere, investiţia ne apare în mod concret ca o operaţiune de modificare şi de creştere a patrimoniului iniţial: construcţii industriale şi civile, achiziţia, montajul şi instalarea unor echipamente industriale, cumpărarea unor maşini, utilaje etc. La o analiză mai profundă investiţia este alocarea capitalurilor economisite în activităţi lucrative cu caracter profitabil care să majoreze valoarea capitalurilor iniţial acordate”. „Investiţia într-o altă formulare reprezintă totalitatea resurselor (materiale, umane, financiare, informaţii) alocate pentru dezvoltarea-modernizarea forţei productive a societăţii, a întregii vieţi sociale, astfel încât să se creeze condiţiile necesare obţinerii unor efecte utile în viitor”. În sens larg, prin investiţie se înţelege „plasarea unor sume de bani în domeniul economic, social-cultural, administrativ, militar etc., cu scopul de a asigura baza tehnico-materială şi forţa de muncă necesară desfăşurării şi lărgirii activităţii acestora”. P. Masse desemnează prin investiţie „toate actele de transformare a mijloacelor financiare în bunuri concrete şi rezultatele acestor acţiuni” . „În această concepţie noţiunea de investiţie se delimitează prin următoarele elemente:
- subiect, adică persoana ( fizică sau juridică ) care investeşte
- obiect, respectiv construcţia, echipamentele, utilajele pentru care se iniţiază investiţia
- cost, adică efortul financiar, cost actual pentru realizarea obiectivului respectiv
- efecte concretizate în rezultate, valori materiale, economice şi financiare care urmează a fi obţinute în viitor, o speranţă mai mult sau mai puţin certă.
Investiţia este o cheltuială prezentă, realizată în vederea obţinerii unor efecte viitoare în condiţii de risc şi incertitudine” . H. Peumans dă conceptului de investiţii două sensuri. În sens larg, include în investiţie cheltuielile de mijloace financiare pentru achiziţionarea de bunuri, concrete, durabile, echipamente de producţie inclusiv cheltuielile pentru materii prime, materiale etc. deci cheltuieli de producţie . În sens restrâns, din definiţia de mai sus elimină cheltuielile curente de producţie.
În modelele de creştere economică ale lui Keynes, Harrod, Domer se pune semnul egalităţii între investiţii şi economii, luând în considerare faptul real, anume că investiţiile au ca resursă principală de realizare economiile. Se ignoră totuşi semnificaţia lor diferită, investiţiile o cheltuială; economiile, o resursă, un efect al procesului economic pe seama căruia cheltuiala poate fi efectuată. I. Românu subliniază că a investi înseamnă a încorpora într-un obiect sau acţiune eforturi umane şi mijloace materiale cu scopul de a obţine un anumit rezultat. Necesităţile de ordin metodologic şi practic, cu privire la construirea fondurilor, genera şi alocarea resurselor aferente investiţiilor, cât şi cu privire la organizarea şi înfăptuirea activităţii de investiţii (procesului investiţional) impune conturarea mai precisă a conceptului de investiţii. În acest context, în sens restrâns investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziţionează noi mijloace fixe uzate, se perfecţionează sau se modernizează mijloacele fixe existente, ori se fac plasamente financiare cu scop profitabil.
Consideraţiile făcute anterior ne permit să definim investiţia ca fiind totalitatea resurselor economice (naturale, materiale, financiare, umane, tehnice) alocate pentru dezvoltarea şi modernizarea forţei de producţie a societăţii în scopul creării condiţiilor necesare obţinerii unor efecte economice utile în viitor.
În teoria şi practica economică se utilizează adesea şi termenul de dezinvestire. În general, dezinvestirea se concepe ca un proces invers al procesului de investire, ca o operaţie de întrerupere, înainte de termen a ciclului de investiţii. Dezinvestirea se prezintă ca un proces obiectiv (câteodată) necesar creării surselor pentru alte investiţii. Astfel în cazul investiţiilor se porneşte de la elaborarea unei sume de bani şi se măsoară rentabilitatea fluxurilor monetare pe care obiectivul de realizat le degajă în timp, pe când în cazul dezinvestirii se intenţionează deblocarea sumei investite anterior (care în momentul adoptării deciziei de dezinvestire are o eficienţă redusă, nesatisfăcătoare sau generează pierderi) şi se măsoară pierderile de fluxuri monetare viitoare rezultate ca urmare a încetării activităţii.
