Augustin şi epoca sa

Augustin, un om cu privirea îndreptată spre cer şi cu o peniţă în mâna stângă ,cum este el prezentat în mod obişnuit, este „un geniu de primă mână al filosofiei şi al teologiei, tronând ca o piramidă deasupra epocii sale, privind spre veacurile ce îi vor urma”.

Îl găsim nu doar pe cele mai înalte culmi ale speculaţiei alături de marii filosofi ai Antichităţii, dar şi alături de cele mai luminate minţi ale lumii moderne. Ca teolog,  Augustin este fără îndoială un  facile princeps, profunzimea scrierilor sale nefiind depaşită de nici un alt Părinte al Bisericii: „ combinând puterea creativă a lui Tertullian cu spiritual bisericesc a lui Ciprian şi intelectul speculativ al Bisericii gerceşti cu tactul practic al Bisericii latine. Ca filosof a încercat soluţionarea celor mai dificile probleme ale vremii, punând întotdeauna un accent deosebit pe importanţa credinţei în actul cunoaşterii.(Maxima augustiniană Fides præcedit intellectum are la bază un binecunoscut verset din Isaia  „Nisi credideritis, non intelligetis.”). Pentru Augustin însă, credinţa nu însemna altceva decât un suprem act de raţiune, iar calea de la credinţă la cunoaştere va reprezenra o tranziţie necesară, fapt ce a făcut ca, metafizicieni şi gânditori creştini, să se regăsească în scrierile sale.

      Unul dintre cei mai importanţi scriitori latini de secol IV, Augustin este deopotrivă teolog erudit şi filosof, dar şi un apărător al doctrinei creştine împotriva ereziilor vremii, gândirea sa  teologică având o influenţă hotărâtoare atât asupra scriitorilor de limbă latină ce i-au urmat, cât şi „asupra întregii teologii romano-catolice, asupra teologiei Reformei Protestante din secolul al XVI-lea, şi influenţează până azi îndeosebi teologia Bisericii Romano-Catolice”. Contemporan al unor mari gânditori precum Vasile cel Mare, Chiril al Ierusalimului, Grigore de Nazianz sau Grigorie de Nyssa, Augustin se impune şi rămâne în istoria cultă a umanităţii prin vastitatea creaţiei sale,  de o profunzime teologică şi filosofică fără precedent.

    Aurelius Augustinus se naşte la data de 13 noiembrie 354 în oraşul Tagaste situat în provincia romană Numidia din Africa de Nord, astăzi localitate cunoscută sub denumirea de Suk-Ahras, pe teritoriul Algeriei, aşezare  situată în partea sudică, la şaizeci de mile de  coasta Mediteranei. Tatăl său pe nume Patricius, deţinea un post minor în administraţia romană a vremii, iar Monica mama sa, era o susţinătoare a religiei creştine.

    Capodorera sa „Cetatea lui Dumnezeu” este una din lucrările sale, care alături de „Confesiuni” îl consacră pe Augustin derpt geniu printre Părinţii Bisericii. Aici el prezintă vechea civilizaţie greco-romană în decline şi civilizaţia creştină ce se va naşte din ruinele celei dintâi.Lucrarea este o primă încercare de filosofie a istoriei, privită sub aspectul celor două cetăţi sau comunităţi rivale, eterna cetate a lui Dumnezeu şi cetatea lumii în prag de distrugere şi dispariţie.

Aceată lucrare a fost singura ce abordează  filosofia istoriei cunoscută pe întreg cuprinsul Europri în timpul Evului Mediu,  chiar dacă la momentul conceperii sale este evident faptul că nu acesta era scopul urmărit de Augustin. Modelul Augustinian a fost adoptat mai târziu de către Bossuet, Ozanam, Frederick Schlegel, şi alţi scriitori catolici.  „Cetatea lui Dumnezeu“ este de asemenea apreciată de către scriitori protestanţi ca  Waterland, Milman, Neander, Bindemann, Pressensé, Flint (The Philosophy of History, 1874, p. 17.) şi Fairbairn, (The City of God, London, 2nd ed., 1886, p. 348 ). Chiar şi scepticul Gibbon, care nu a purtat simpatie scrierilor teologice şi filosofice augustiniene,  îi face o concesie acestuia, afirmând în lucrarea sa  „meritul unei magnifice organizări interioare, viguros dar totuşi nerpetenţios executată”. De fapt, ţelul pe care şi l-apropus Augustin în această scriere, ţel pe care l-a atins fără îndoială, a fost acela de a expune doctrina creştină şi de a o justifica oamenilor mai puţin iluminaţi de divinitate. A urmărit distingerea formei, a superiorităţii credinţei creştine în faţa altor forme de înţelepciune, filosofică sau populară, pentru aceasta folosindu-se de vastele-i cunoştiinţe de dialectică, elocvenţă, filosofie şi arta expunerii.

    Augustin se stinge din viaţă în 430 ca episcop al Hipponei, an în care hoardele vandalilor cuceresc oraşul; două secole mai târziu musulmanii au trecut pe acolo şi totuşi opera lui Augustin nu a pierit: „ fost împrăştiată în văzduh. A stat la baza creştinismului medieval sub diferite aspecte, influenţând gândirea lui Carol cel Mare şi Toma d’Aquino şi în mare măsură pe Calvin, Luther şi Pascal”.