Chiar daca oficial nu este recunoscut faptul ca petrolul, si nu armele de distrugere in masa ale Irakului sunt preocuparea centrala a Statelor Unite, cea mai mare parte a opiniei publice considera ca acesta este principalul interes al SUA in Irak. Dupa razboiul din Afganistan, Statelor Unite au avut sansa sa-si instaleze unele baze militare in Asia Centrala, zona considerata al doilea rezervor mondial de petrol dupa cel din Golf (aflat deja sub control american), uriasele zacaminte de petrol din Irak, vor conferi Statelor Unite o forta fara precedent in istoria moderna.
Bush si administratia sa au adus nenumarate motive pentru a jusitifica invadarea Irakului. Au afirmat ca era nevoie de acest razboi pentru a asigura securitatea Orientului Mijlociu si a Statelor Unite, deoarece Irakul producea si detinea arme de distrugere in masa. Raportul inspectorilor ONU din 1998 arata ca Irakul nu avea asemenea capacitati nucleare, si ca inspectiile de dezarmare anuale nu au gasit ceea ce cautau. Echipa de inspectori din februarie 2003 nu a gasit nici ea nimic care sa sustina argumentul lui Bush de a ataca Irakul. Cu toate ca rapoartele aratau ca nu au gasit arme de distrugere in masa, Bush continua sa vorbeasca despre pericolul pe care presupusele arme aflate in dotarea Irakului il reprezinta.
In septembrie-octombrie 2002 Casa Alba a anuntat ca va atca Irakul daca detine arme de distrugere in masa. In noiembrie 2002 Bush anunta ca va ataca Irakul daca va nega ca detine arme de distrugere in masa. Cu alte cuvinte, fie ca detinea arme de distrugere in masa, sau nu, Irakul tot va fi atacat.
Bush l-a mai acuzat pe Saddam Hussein de a avea relatii cu gruparea terorista a lui Ossama bin Laden, Al Quaeda. Serviciile secrete de informare americane au relevat insa ca Irakul nu are legaturi cu Al Quaeda.
Bush a venit cu o noua acuzatie impotriva lui Saddam Hussein: Saddam a comis crime de razboi si acte de agresiune, printre care razboiul impotriva Iranului si masacrul kurzilor. Studiile Pentagonului au aratat ca gazarea kurzilor la Halabja a fost opera iranienilor si nu a irakienilor.
Argumentele lui Bush nu s-au oprit insa aici. Saddam era un dictator, iar poporului irakian ii erau negate drepturile fundamentale. De aceea SUA vor lupta si in scopul inlocuirii regimului dictatorial cu unul democratic si pentru respectarea drepturilor omului. Razboiul purtat de SUA are si un scop morlaist. Este adevarat, Saddam Hussein este un dictator, dar ar fi interesant sa amintim cum a ajuns el la putere. Saddam si aripa conservatoare a Partidului Ba’ath au obtinut putere cu sprijinul americanilor. Acestia i-au sustinut pentru a innabusi revolutia popualra irakiana, si a inaltura orice democrat sau comunist. Saddam a fost unealta americanilor pana la sfarsitul Razboiului Rece. Pe atunci era de preferat un regim dictatorial decat riscul instaurarii comunismului si a transformarii Irakului intr-un satelit sovietic. In termenii teorie realiste SUA au avut interes in a instaura un regim dictatorial in Irak in timpul Razboiului Rece. Era de preferat un regim dictaorial decat unul comunist care ar fi intrat in sfera de influenta sovietica, ducand astfel la cresterea puterii de influenta a Uniunii Sovietice. Teoria neorealista ne spune ca statele sunt preopcupate de mentinerea pozieitie lor in sistemul internationale. Razboiul Rece a fost o lupta continua intre cele doua superputeri pentru cucerirea de noi zone de influenta. Fiecare castig realizat de unul din cei doi poli de putere insemna o pierdere pentru celalalt. Astfel SUA nu ar fi putut permite in nici un caz instaurarea unui regim comunist in Irak si au sustinut partidul lui Saddam Hussein. Odata cu sfarsitul Razboiului Rece, structura sistemului international s-a schimbat, iar rolul de superputere revine SUA. Neorealismul sustine ca pe plan international SUA vor actiona in scopul mentinerii si consolidarii pozitiei lor in sistem. Noua interventie in Irak trebuie vazuta din aceasta perspectiva.
Unul din argumentele declansarii razboiului din Irak a fost, dupa cum am amintit mai sus, acela al inlocuirii regimului opresiv al lui Saddam si asigurarea libertatii irakienilor. Istoria ne arata ca niciodata un stat nu a purtat razboi din interese altruiste. Realismul clasic reitereaza aceasta idee. Orice razboi a fost purtat fie in scopul apararii si al asigurarii securitatii, fie in scopul cuceririi de noi teritorii, deci in scopul acumularii de putere. Importantele zacaminte petrolifere ale Irakului ar conferi SUA o imensa putere. Ele erau hegemonul mondial, inainte de decalnsarea razboiului, dar controlarea aurului negru i-ar asigura mai multa putere si mai multa stabilitate ca hegemon mondial.
Un scop declarat al politicii americane este acela al perpetuarii suprematiei globale. Obiectivul este dobandirea de putere in scopul controlarii intregului glob, pentru de a controla economiile tuturor statelor lumii. Scopul principal nu este de a asigura suprematia capitalismului global, ci suprematia capitalismului global american, prevenind in acest sens aparitia unei potentiale superputeri, sau a unei superputeri regionale. Irakul este o asemenea putere regionala. Multe tari din Orientul Mijlociu detin petrol, dar nu au apa, altele au apa dar nu au petrol, Irakul insa are si apa si petrol. Acest lucru ii permite dezvoltarea agriculturii si a industriei.
Cu mai multi ani in urma rezervele de petrol irakiene erau controlate de SUA, Marea Britanie si alte companii Vest Europene. In 1958 a avut loc o revolutie populara in Irak. In urma acesteia, cu sprijinul americanilor, a venit la putere Saddam Hussein si Partidul Ba’ath. Saddam insa nu a actionat ca si Somoza, Pinochet sau Fujimora, si multi altii, adica sa colaboreze cu investitorii occidentali, si a trecut la nationalizarea industriei petrolifere a Irakului (1972), a respins interprinzatorii occidentali si a promovat politici de dezvoltare publica si nationalism economic.
Puterea economica si militara a Statelor Unite a fost folosita foarte des pentru a reprima orice sistem competitiv. Daca ne gandim la ce s-a intamplat in Serbia, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Panama, Grenada, si in alte locuri, putem crede ca la fel se va intampla si in Irak: dupa ocuparea sa va fi instalat un guvern marioneta.
O alta interpretare a declansarii atacului asupra Irakului este aceea ca Irakul este prima tara care a renuntat la dolar si a inceptut sa vanda petrolul in euro (pe 6 noiembrie 2000, cand un euro era 0.8 dolari, deci Irakul a pierdut multi bani atunci, a fost o investitie foarte curajoasa. Intre timp euro a depasit dolarul, iar Irakul a castigat foarte mult in cele din urma). Aceata este considerata de multi principala greseala a lui Saddam pe care America n-o va putea ierta niciodata. Se preconizeaza ca cel putin alte doua tari din OPEC (Iran si Siria) vor sa treaca la euro, si ca in ultima instanta aceasta ar fi intentia intregului OPEC.
Prin urmare razboiul din Irak poate fi privit si ca o incercare a administratiei Bush de a impiedica alte tari membre OPEC sa treaca la euro, stabilind astfel un nou standard al tranzactiilor in valuta la petrol. Pentru a preveni acest lucru este necesar sa detina controlul geostrategic al Irakului impreuna cu cele doua mai mari rezerve de petrol ale sale.
Atata timp cat dolarul ramane valuta lumii, americanii nu au de obiectat. Miza acestui razboi e imensa: daca SUA nu il pornea, rolul de superputere mondiala ar fi putut veni la Uniunii Europene.
Irakul a fost acuzat ca ar detine arme de distrugere in masa. Din martie 2003, cu toata prezenta americana in Irak, presupusele arme nucleare nu au fost gasite. Scott Ritter, inspector al Natiunilor Unite in Irak timp de spate ani, a atras atentia ca in Irak nu exista arme de distrugere in masa si nici aparatura care sa le produca, „incepand cu 1998, Irakul a fost cu desavarsire dezarmat.” Apoi oficialitatile americane au afirmat ca razboiul din Irak face parte din seria razboaielor impotriva terorismului intrucat Saddam Hussein ar fi avut legatura cu unele grupari si actiuni teroriste. Dupa atentatele din septembire 2001 Statele Unite au lansat sloganul: „Sau tineti cu noi sau tineti cu teroristii!” Orice stat care are legaturi cu gruparile teroriste este un dusman al Americii. Dupa cum am afirmat si mai sus, Saddam Hussein nu a avut legaturi cu Al Qaeda lui bin Laden, dar nici cu fundamentalistii islamici. Dimpotriva, de-a lungul anilor, Saddam Hussein a reprimat cu brutalitate fundamentalismul islamic, deoarece ameninta propria lui putere ca sef al unui stat secular. La acestea trebuie sa adaugam faptul ca americanii au planuit razboiul impotriva Irakului dinaintea atentatelor din 11 septembrie, dovada fiind Actul de Eliberare a Irakului, pe care l-am mai aminit, document promulgat de Clinton in 1998. Razboiul impotriva Irakului era deci hotarat inainte de 11 septembrie si nu se explica printr-o legatura intre Saddam Hussein si terorismul actual.
Exista state care sunt mult mai periculoase decat Irakul. „Irakului ii venise randul pentru relativa lui slabiciune si pentru posibilitatea minima a unui esec aici. Era tara ideala pentru a ilustra conceptul razboiului drept continuare a diplomatiei.”
Razboiul din Irak nu este decat o alta marturie a faptului ca puterea militara este un mijloc ce serveste atingerii unor scopuri politice. Irakul a reprezentat pentru SUA un mare interes datorita bogatiilor sale petrolifere care i-ar fi confirmat si asigurat rolul de hegemon mondial.
Dupa cum afirma teoria neorealista, interesul unui stat este, la minim, sa-si pastreze pozitia in cadrul sistemului si la maxim sa devina hegemonul mondial. Statele Unite ale Americii, au urmarit in primul rand sa-si pastreze si consolideze pozitia de hegemon mondial, si in al doilea rand, sa pastreze ordinea globala existenta. Irakul se incadreza in seria „statelor revolutionare” care contesta o anumita ordine globala. Regimul lui Saddam Hussein a refuzat cultura diplomatica occidentala, valorile civilizatiei occidentale acceptate de majoritatea statelor. Comportamentul Irakului este o provocare pentru un hegemon care urmareste sa se mentina pe pozitii. De aceea SUA nu puteau ramane indiferente in fata unei asemenea amenintari si provocari.
In plus Irakul era principala amenintare a instabilitatii regionale. Irakul a purtat razboaie cu toti vecinii sai islamici (Turcia, Siria, Arabia Saudita, Iran, Iordania, Kuweit). Permanentizarea acestor conflicte poate aduce insecuritate intr-o zona atat de sensibila si care este de altfel parte a complexului de securitate a Orientului Mijlociu. Trebuie subliniat ca este o zona sensibila pentru interesele SUA datorita bogatiilor petrolifere din zona.
Din punctul de vedere al dilemei securitatii, cu cat regimul lui Saddam Hussein ar acumula mijloace superioare pentru propria securitate, cu atat mai multe temeri va genera in randul statelor vecine si al superputerii. Statele Unite au pornit acest razboi sub motivul detinerii armelor de distrugere in masa de catre Irak. Existenta acestor arme reprezenta pentru SUA o amenintare, caci potrivit dilemei securitatii, orice crestere in putere a unui stat reprezinta o amenintare pentru securitatea celorlalte state. Daca ne referim la armele nucleare ale Irakului, atunci vorbim de o crestere a puterii militare a acestuia, cea mai importanta dintre componentele puterii. Dar, pe de alta parte, Irakul avea si resursele necesare pentru o a deveni o putere economica (bogatiile petrolifere, si capacitatea de a-si dezvolta agricultura). Statele Unite aveau deci motive sa-si simta amenintata pozitia in sistem si capacitatea de dominare.
In sistemul international caracterizat de anarhie, statele trebuie sa-si asigure supravieturirea temandu-se de toate celelalte state. Ele trebuie in acest scop sa incerce sa-si pastreze sau sa-si sporeasca puterea, pozitia pe care o ocupa la un moment dat in sistem. Aceasta a fost si reactia SUA, vis-a-vis de Irak. Pe de o parte s-au simtit amenintate, iar pe de alta parte, au incercat prin razboi sa inlature aceasta amenintare si in acelasi timp sa-si sporeasca puterea, consolidandu-si pozitia de hegemon universal. Dar acest razboi insemna mult mai mult decat o simpla confirmare a statutului de hegemon. Cucerirea Irakului, inalturarea lui Saddam si instaurarea unui regim democratic supus SUA, ar fi contribuit la sporirea puterii si a capabilitatilor SUA, prin controlarea celor mai importante zone petrolifere.
Prin razboiul din Irak SUA au transmis un mesaj catre Iran, Siria si Coreea de Nord, alte state considerate ca facand parte din „Axa raului” si a avea legaturi cu gruparile teroriste.
In istorie s-a vorbit de „rolul mesianic”, „civilizator” al Statelor Unite, dar exista doua puncte de vedere opuse in acesata privinta. Woodrow Wilson vedea America ca pe „un far al libertatii pentru celelalte popoare”. Rolul international al Americii era pentru presedintele Wilson unul de natura mesianica. Theodore Roosevelt insa vede rolul international al Americii dintr-o alta perspectiva. America trebuie sa aiba un rol international deocarece interesul national al acesteia o cere. Aceasta este de altfel si viziunea realismului clasic. Cu alte cuvinte, SUA nu au intervenit in Irak pentru a schimba regimul dictatorial al lui Saddam si a aduce libertate si prosperitate poporului irakian, asa cum afirmase, ci pentru ca interesul sau national a cerut aceasta interventie. Iar daca intr-adevar, si-a propus sa-l inlature pe Saddam si sa instaureze un regim democratic, este pentru ca noul guvern instaurat s-ar afla sub controlul sau si ar raspunde intereselor americane in zona.
Interesul national, definit in termeni de putere, primeaza pe scena politicii internationale. Consecinta urmaririi interesului national de catre toate statele duce la inevitabilitatea razboiului. Statele Unite si-au urmarit interesul national in Irak In primul rand este vorba de acel interes pe care realistii clasici il numesc interes national vital, sau primar, si anume asigurarea securitatii si a supravietuirii, deci pastrarea pozitiei detinute pe scena politicii internationale. Statele Unite si-ar fi consolidat statutul de putere mondiala in urma acestui razboi. In al doilea rand este vorba de interese nationale pe care tot realistii clasici la numesc secundare, adica interesele ce vizeaza acumularea de putere. Statele Unite ar fi iesit din razboiul din Irak mult mai puternice obtinand controlul asupra petrolului irakian. Interesele Statelor Unite au intrat in conflict cu cele ale Irakului, care la randul sau a incercat sa-si asigure securitatea si supravietuirea. Neorealismul subliniaza si el ideea conform careia obiectivele statelor, determinate de structura anarhica a sistemului international, sunt supravieturiea, la modul ideal asigurata de maximizarea capabilitatilor, pana la dominarea mondiala. Prin acest razboi SUA isi maximizau capabilitatile (prin controlarea petrolului irakian) si isi afirmau inca o data statutul de putere mondiala absoluta.
Dupa cum afirmam mai sus, in relatiile internationale statele isi urmaresc interesele nationale dincolo de orice considerente. Idealistii considerau ca daca oprobriul celorlalte state ar condamna actiunea unui stat pe plan international, acest stat si-ar schimba atitudinea. In cazul razboiului din Irak au existat proteste pe intregul glob, chiar si pe teritoriul Statelor Unite, dar acest lucru nu a dus la o schimbare a situatiei, SUA ramanand ferme pe pozitie. Cand interesul iti cere o anumita actiune, nici condamanarea din partea comunitatii internationale, nici dreptul international nu conteaza. Aceste fapte vin sa confirme ideea realista potrivit careia, in relatiile internationale, interesele nationale primeaza intotdeauna.
Statele, principalii actori ai sistemului international, se deosebesc prin capabilitatile pe care le detin. In functie de aceste capabilitati putem stabili o ierarhie a marilor puteri ale sistemului international. Singura schimbare posibila, este, potrivit teoriei neorealiste, schimbarea in interiorul sistemului. Acest lucru inseamna ca ierarhia existenta la un moment dat se poate schimba. Prin capabilitatile (militare, economice, tehnologice, etc.) pe care le detine America este la ora actuala singura putere globala. Este firesc sa urmareasca ca ierarhia existenta sa se pastreze. Neorealismul considera ca unitatile sistemului, statele, nu actioneaza, ci reactioneaza la structura sistemului ce la determina actiunile. Fiind cea mai mare putere mondiala, SUA si-au permis sa actioneze in Irak, in primul rand datorita faptului ca detinea capabilitatile militare necesare.
Petrolul irakian reprezinta o adevarata tentatie petrnu SUA. Controlarea lui i-ar aduce o semnificativa crestere a capabilitatilor si a puterii relative. Cresterea puterii relative a Americii ii consolideaza puterea de hegemon mondial ceea ce ar conferi stabilitate sistemului international. In acelsi timp razboiul insemna o avertizare pentru alte state considerate ca amenintari la adresa securitatii globale (Iranul, Coreea de Nord, Siria).
Dupa caderea comunismului, sistemul international a devenit unipolar. Statele Unite trebuiau sa-si pastreze suprematia mondiala. Cel mai potrivit mijloc de a-si pastra dominatia globala era instaurarea si mentinerea „pacii americane” (pax americana) prin mijloace militare.
