Identităţi celeste au fost propuse pentru tauroctonia lui Mithras de următorii cercetători:
Bausani, 1979[i] asocia pe Mithras cu Leo, în sensul că tauroctonia este un tip al anticului leu-taur, motiv al luptei.
Beck, R. L., 1994[ii] identifica pe Mithras cu Sorele în constelaţia Leo
Insler, S., 1978[iii] uciderea taurului identificată cu poziţia heliacală a constelaţiei Taurus
Jacobs, B, 1999 [iv]uciderea taurului identificată cu poziţia heliacală a constelaţiei Taurus
North, J. D., 1990[v] uciderea taurului identificată poziţia stelei Betelgeuse (Alpha Orionis): cuţitul său se identifică cu poziţia Triangulum, mantia cu poziţia stelei Capella (Alpha Aurigae).
Rutgers, A. J., 1970[vi] tauroctonul se identifică cu Soarele iar taurul cu Luna
Sandelin, K. G., 1988[vii], uciderea taurului identificată cu Auriga
Speidel, M. P., 1980[viii], uciderea taurului identificată cu constelaţia Orion
Ulansey, D., 1989[ix], tauroctonul identificat cu Perseus zeul precesiei echinocţiilor
Weiss, M., 1994[x], tauroctonul identificat cu Nachthimmel (Cerul nopţii).
Trebuie să facem câteva precizări:
Trei dintre cercetători (Bausani, Insler şi Iacobs) nu merg atât de departe în a propune o identitate celestă pentru tauroctonie. Mai degrabă, folosesc identităţi celeste pentru alte elemente ale tauroctoniei precum taurul identificat cu Taurus, pentru a interpreta întreaga scenă.
Alţi doi cercetători (Rutgers şi Weiss) nu propun identificarea lui Mithras cu o constelaţie. Dintre aceştia Rutgers nu apelează deloc la identificarea cu constelaţii. Beck şi Ulansey identifică constelaţiile.
Majoritatea identificărilor merg mai departe de o descifrare simplistă a tauroctoniei ca hartă a cerului. Timpul, anotimpurile şi ecuatorul celest intră în ecuaţie. Majoritatea aleg aşezarea heliacală a Taurului care are loc în primăvară, aceasta justificând interpretarea tauroctoniei ca sfârşit al iernii. Poziţia heliacală a unei stele este ultima ocazie prin care steaua este vizibilă desupra orizontului vestic după apusul soarelui. Poziţia unei constelaţii se va extinde mai multe zile în funcţie de mărimea şi poziţia stelelor sale. Meritul introcucerii temporalităţii îi revine lui Insler care a observant că simbolurile constelaţiilor sunt aşezate în tauroctonie de la dreapta la stânga în ordinea în care în care răsar sau apun. Astfel o citire corectă a tauroctoniei: dreapta-vest înseamnă -devreme, -înainte, iar stânga-est-târziu. North susţinea că 15 elemente din tauroctonie corespund cu cinsprezece stele sau mici grupuri de stele care aapar la un interval de aproximativ aproximativ o oră la 36 grade N în anul 200 î. Hr.
Teoria lui Ulansey
Precesia echinocţiilor este un process celest care se manifestă printr-o mişcare lentă, spre vest, de-a lungul elepticii, a punctelor echinocţiale(un grad la 70 de ani). Fenomenul presesiei echinocţiilor a fost descoperit de Hipparchus în secolul al doilea î. Hr.
La începutul existenţei cultului mithraic echinocţiul de primăvară era la graniţa dintre constelaţiile Aries şi Pisces. Astăzi se mută spre Aquarius. Cu două mii de ani înainte echinocţiul s-a mutat din Taurus în Aries. Ulansey pretinde că tauroctonia ar reprezenta sfârşitul erei echinocţiului de primăvară în Taurus. Mithras tauroctonul a reprezentat puterea care a efectuat acea trnziţie şi continuă să domine acest proces al mutării axei universului. Aceste secrete au fost codate în tauroctonie de un inventator care a înţeles implicaţiile istorice ale descoperirii lui Hipparchus şi a dedus din el o nouă forţă cosmic, abilitatea de amuta axa lumii şi a pus bazele misterelor asemănătoare celor ale lui Mithras.
[i] Bausani, A., 1979, Note sulla preisttoria astronomica del mito di Mitra, în Mysteria Mithrae, p. 503-513
[ii] Beck, R. L., 1994, in the place of the Lion: Mithras in the Tauroctony, în Studies in Mithraism, Rome
[iii] Insler, S., 1978, A new interpretation of the bull slaying Relief, în M. B. De Boer, and T. A. Edridge, Hommages a Maarten J. Vermaseren, vol. II, pp. 519-538
[iv] Jacobs, B., 1999, Die Herkunft und Entstehung der romischen Mithrasmysterien: Uberrlengungen zur rolle des Stifters und zu den astronomischen Hintergrunden der Kultlegende, în Xenia, 43
[v] North, J. D., 1990, Astronomical Symbolism in the Mithraic Religion, în Centaurus, 33, pp. 115-148
[vi] Rutgers, A. J., 1970, Rational interpretation of the Ritual of Mithra, and of Various other Cults, în Anamnesis, gent, pp. 303-315
[vii] Sandelin, K. G., 1988, Mithras= Auriga, în Arctos: Acta Philologica Fennica, 22, pp. 133-135
[viii] Speidel, M. P., 1980, Mithras-orion: Greek Hero and Roman Army God, în EPRO, 91, Leiden
[ix] Ulansey, D., 1989, The Origins of the Mithraic Mysteries: Cosmology and Salvation in the Ancient World, New York, Oxford University Press
[x] Weiss, M., 1994, Die Stiertotungsszene der romischen Mithrasaltare: Schopfung, Endzeitakt, Heilstat oder Sternkarte, Oesterburken
