După ce WikiLeaks a publicat un dosar compus din 92.000 de documente clasificate ale armatei americane ce fac referire la situația din Afganistan, este de așteptat ca “all hell will break loose”. Înainte de publicarea efectivă, dosarul a fost pus la dispoziția a trei grupuri internaționale de presă: New York Times, Guardian și der Spiegel, care au confirmat, din mai multe surse, veridicitatea informațiilor.
Practic, documentele sunt raportări din teren ale armatei americane și prezintă problemele reale, efective ale soldaților sau ofițerilor de informații. Publicarea lor reprezintă o lovitură dură dată strategiei de comunicare pe care armata americană a stabilit-o față de Irak.
Apariția unor informații despre evenimente care au dus la moartea civililor, care rareori sunt raportate de Pentagon, trupe americane care nu fac parte din “chain of command”, pot avea un impact puternic asupra opiniei publice americane. De fapt, multe informații nu sunt chiar revelatoare, ele fiind cunoscute și dezbătute în presa de specialitate. Ce face acest eveniment special este magnitudinea dovezilor și buzz-ul creat în jurul lor. Un vortex al mass-mediei internaționale va duce la urechile tuturor informații care, altfel, nu ar fi ajuns din lipsă de interes. Orice neconcordanță între varianta oficială și cea relevată de documente, va fi arătată, subliniată, scoasă în evidență. Acest fapt va avea două consecințe. Pe de o parte, insurgența va primii o nesperată mână de ajutor, căpătând mai multă legitimitate în lumea musulmană, iar pe de altă parte, susținerea efortului de război în opinia publică americană va scădea, nici până acum ea nefiind pe roze. Sau, cum îmi spunea un amic specializat în problema Afganistanului la telefon în urmă cu puține minute: “Așa se pierd contra-insurgențele”.
Un alt aspect important, dincolo de un potențial dezastru de PR, ar fi înrăutățirea relațiilor cu Pakistanul și subminarea practică a operațiunilor din teren, din cauza unor informații care certifică legăturile dintre serviciile secrete ale Islamabadului cu insurgența talibană. Dacă o asemenea labilitate putea fi considerată acceptabilă de liderii americani, cu condiția ca schizofrenia pakistaneză să fie îngrădită în parametrii, care să nu pună în pericol operațiunile, acum lucrurile stau diferit. Pragmatismul poate avea efecte adverse.
Până una, alta, administrația americană s-a declarat “șocată” și tre să imagineze repede un exit strategy. Pe lângă asta, se anunță procese lungi împotriva celor ce au publicat informațiile și dezbateri interminabile asupra rolului presei de a comunica astfel de lucruri când ajunge în posesia lor.
E, totuși, greu de intuit ce se va întâmpla și ce informații vor mai apărea. Existența atâtor documente, a atâtor piese componente a acestui puzzle, face dificilă anticiparea unui anumit curs. Rămâne să vedem. Pe lângă linkurile de mai sus vă mai propun două: The Economist și Newsweek.
P.S: Afgan e scris intentionat fara “h” pentru ca e in limba romana… deci, afgan leaks nu afghan leaks. 
