Taina sfintei Preoţii, se mai numeşte hirotonie, ordinatio, ordo sacerdotalis etc. La nivel teologic, se subliniază că prin punerea mâinilor şi invocarea Duhului Sfânt, se împărtăşeşte unei persoane harul în vederea învăţăturii, sfinţirii şi conducerii eclesiale. Hirotonia este condiţia şi mijlocul de săvârşire a tuturor celorlalte Taine. Aşa cum observă şi George Remete, această Taină are două aspecte. În primul rând unul văzut care constă din punerea mâinilor a arhiereului pe capul celui hirotonit; prin aceasta spune Remete, Sf. Ap. Pavel ne-a arătat că de această punere a mâinilor depinde harul preoţiei. În al doilea rând, aspectul nevăzut care constituie însăşi împărtăşirea harului Preoţiei în respectiva treaptă cu efectele ei. Este important de menţionat că tradiţia ortodoxă a elaborat un sistem extrem de bine structurat şi prin urmare deţine şi un limbaj specific. Astfel că, hirotonisirea haroforilor, purtătorilor de har, va fi înţeleasă ca fiind diferită de hirotesia, purtătorii de lumină. Altfel spus, purtătorii de har, în care intră diaconii, preoţii şi episcopii, primesc hirotonia ceea ce desemnează că alcătuiesc Sfânta Taină a Preoţiei pentru că tocmai aceştia vor fi cei care, conform teologiei ortodoxe, vor putea conferi tainele în biserică (cu excepţia colegiului diaconal). Dar, Biserica Ortodoxă, aşa cum observă şi Karl Christian Felmy cunoaşte şi alte slujiri care, însă, nu sunt legate strict de conducerea comunităţii şi sfinţirea Darurilor euharistice, aici facem referinţă la celelalte trepte ierarhice existente în Biserica Ortodoxă: citeţul, ipodiaconul, arhidiaconul şi arhiprezbiterul.
Totuşi,forţa simbolică a numărului şapte şi poziţia sa privilegiată în Sfânta Scriptură şi în Tradiţia creştină au făcut ca acte diferite care acordă de fiecare dată o nouă treaptă bisericească şi o altă harismă a Preoţiei să fie desemnate ca o unică Taină.
Pentru desemnarea celor hirotinisiţi rânduielile sunt coordonate în aşa fel încât treptele cele mai înalte ale preoţiei să fie conferite tot mai spre începutul Liturghiei. De asemenea un episcop este necesar să fie prezent la oricare din treptele celor hiritonisiţi – la hirotonia unui episcop trebuie să fie prezenţi cel puţin doi-trei episcopi. Episcopul va rosti o formulă care fiind puţin modificată va fi regăsită la toate cele trei sfinţiri în trepta Preoţiei. Deşi aspectele practice, în rânduielile hirotoniei, sunt extrem de interesante ne vom opri aici observând că nu acesta este scopul propus şi subliniind importanţa elementelor dogmatice, teologice. Harul Preoţiei este unitar, dar se împarte în mod gradat celor trei trepte ierarhice. G. Remete subliniază că actul hirotoniei nu poate fi exercitat decât o singură dată pentru fiecare individ, harul rămâne întotdeauna în cel hirotonit, deci hirotonia nu se şterge niciodată. Această calitate se numeşte caracterul indelebil (de neşters) al Prepţiei.
