Fantomele interbelicului încă bănuiau Europa… Transformarea lentă a fenomenului în Terorism de Masă, îndepărtează opinia publică de autori, astfel după marile acţiuni teroriste din `70, terorismul va fi condamnat de majoritatea cetăţenilor.
Anii `70 vor reprezenta „epoca de aur” a terorismului european, în care aceşti mesageri ai morţii îşi vor desfăşura odioasele crime. Nu există canal TV ori post radiofonic în Occident care să nu transmită ştirea tragică a vreunei luări de ostatici, nu există ziar sau analist de specialitate care să nu disece operaţiunea teroristă şi cauzele acesteia. Odată cu atragerea atenţiei publicului asupra atentatelor (principalul deziderat al teroriştilor, modalitate prin care puteau expune societăţii pretenţiile), efectul scontat de terorişti nu a apărut ci dimpotrivă, opinia publică a devenit tot mai ostilă vizavi de dramele produse de acţiunile teroriste.
Întrebarea firească enunţată de opinia publică, „De ce un individ recurge la terorism sau acceptă violenţa politică”1 a găsit o sumedenie de explicaţii. „Bunul simţ occidental” nu putea concepe cum tineri educaţi în Universităţile lor, puteau reprezenta pericole sociale.
Societatea se loveşte de o nouă realitate, fiind nevoită să o recunoască şi să-i administreze soluţii. Indivizi, născuţi, educaţi în spirit european şi creştin refuză cultura occidentală, manifestând şi absenţe a vreunei filozofii politice. Apartenenţa lor la violenţa politică este determinată întotdeauna de un context cultural – politic.
Pentru a remedia acest comportament (în multe cazuri fiind legat de domeniul patologicului), specialiştii încep să separe actorii terorii, în funcţie de responsabilităţi. Incitatorul va beneficia de o altă tratare, el fiind per se, părintele actului terorist, iar agentul executant va fi supus unui alt tip de studiu sociopsihologic.
Legăturile, colaborările dintre grupurile teroriste europene şi cele palestiniene în decursul anilor `70-`90 sunt reale, ceea ce trebuie subliniat este distincţia organizatorică, ideologică şi operaţională a celor două tipuri de organizaţii. Aceste demarcaţii dovedesc încă odată, că terorismul este doar o tehnică, metodă de propagare a violenţei politice, cel mult o meserie.
O caracteristică unică a terorismului european, este prezenţa în număr mare a femeilor în grupurile teroriste, având în cele mai multe cazuri aceleaşi responsabilităţii ca a bărbaţilor. Absenţa unei stabilităţi sociale este determinată de starea civilă a teroriştilor, cei mai mulţi fiind necăsătoriţi. Majoritatea teroriştilor sunt tineri, mulţi manifestând simplul sindrom al apartenenţei la un grup (asemănători pe alocuri acţiunilor tifosilor din stadioane), îndepărtaţi de mediul familial dezorganizat, din cauza sărăciei ori a violenţei.2
Putem contura un tip de personalitate a teroristului european: teroristul refuză valorile social – culturale în care a fost crescut din varii motive; refuzul unei activităţi sociale – munca; refugiul în grupul Celor Aleşi, a Celor Buni; lupta pentru egalizarea societăţii atât material cât şi spiritual. Ca mulţi revoluţionari ori comunişti ruşi ce au absolvit ori frecventat şcoli confesionale, există şi terorişti ce suferă de sindromul fustrării personale (poate de familie) ori a vreunei experienţe nefericite în mediul confesional. Este celebru exemplul celor două terorist germane, Gudrun Esslin(fiică de pastor) şi Ulrike Meinhof, ambele provenite din medii credincios creştine.
Teroristul european refuză prezentul, având o acută dorinţă de întoarcere în trecut îmbinată straniu, cu dorinţa de a trasa societăţii un plan de viitor.
Terorismul european nu ar fi produs atât de multe victime, dacă ar fi fost creat la timp un cadru judiciar european, care să stabilească o legislaţie comună ţărilor Comunităţii Europene. Prea târziu s-a dovedit însă, insuficienţa circulării informaţiilor între serviciile de securitate a statelor europene.
Terorismul european se înscrie în moda vremii, acte teroriste înregistrându-se pe tot mapamondul. Numai puţin de 6714 incidente (1968 – 1980) – terorism internaţional, au fost înregistrate de C.I.A. 3Serviciul secret american, va monitoriza activitatea teroristă într-un raport special. Multe incidente au cauzat dificultăţi pentru serviciul secret în a le cataloga ca acte teroriste sau nu.
1 Noel O`Sullivan, Terrorism, ideology and revolution, the origins of modern political violence, Brighton, Harvester Press, 1986. p. 202.
2 Jilian Becker, Hitler’s children, New York, J.B. Lippincott Company, 1977, p.32.
3 Grant Wardlaw, Political terrorism: theory, tactics and counter-measures, Cambridge University Press, p. 50-51.
