Terorismul în Europa după 1945 (I)

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial a reconfigurat harta politicii mondiale, stabilind o nouă ordine internaţională. Fie că amintim disoluţia coloniilor africane ori asiatice, dispariţia mitului invincibilităţii  omului alb, instaurarea regimurilor comuniste în Europa de Est, bipolarizarea mondială S.U.A. – U.R.S.S. ce a dinamizat conflictul mocnit între cele două puteri rămas în istoriografie sub numele de „război rece”,  apariţia celor două Germanii ori fragilitatea economică a occidentului european, constituie suficiente motive de tensiune în politica internaţională.

Revigorarea naţionalismelor  şi regionalismelor europene, evitarea unei confruntări directe între protagoniştii războiului rece ce şi-au trasat multe dintre diferente în „spatele frontului” prin sponsorizarea diverselor grupuri teroriste, efervescenţa stângii din mediul universitar şi apariţia unui curent intelectual ce considera respectabilă  violenţa politică au creat premizele consolidării terorismului ca modalitate de acţiune politică; „terorismul european este motivat de două teme majore: naşterea naţionalismului şi influenţa ideologiei extremei stângi”1

Pericolul comunizării occidentului, instabilitatea economică,  drama tinerei generaţii ce vrea să şteargă amintirea opţiunii părinţilor lor – hitlerismul,  va produce numeroase frământări sociale şi crearea unor situaţii revoluţionare în Europa.

Existenţa terorismului postbelic european, se datorează numeroaselor realităţi istorice atât de specifice continentului.

Odată cu dispariţia regimurilor totalitare în occident (mai puţin Spania generalului Franco ori Portugalia lui Salazar), minorităţile etnice şi religioase discriminate în perioada guvernării dictatoriale încep să revendice vechi libertăţi ce au fost abrogate. Moderaţii acceptă jocul democratic, majoritatea constituindu-şi partide ori diverse asociaţii culturale ce promovau conservarea tradiţiilor minorităţii respective, dar radicalii au abandonat calea legală, socială, acţionând violent în dispreţul societăţii sperând că teroarea „predicată” majorităţii le va aduce concesii din partea autorităţilor.  Activitatea teroristă a bascilor radicali (ETA. şi Iraultza) ori a radicalilor catolici irlandezi (IRA., PIRA.) însoţită de o ideologie a extremei stângi ori de vreo atitudine tradiţionalistă (veteranii IRA) se înscriu în tipologia minoritarilor radicali.

Perioada 1945 – 1965 găzduieşte terorismul autohton, ca urmare a mişcării de independenţă în colonii ori instabilitate politică în state în care experienţa democratică era redusă. Europa nu resimte valul violenţei produs de fenomenul gherilei din America Latină, ci doar „gherila urbană” ce apare la sfârşitul anilor `60.  

 

---

1               James M. Poland, Understanding terrorism. Groups, strategies and responses, Englewood Cliffs, Prentice Hall, p.  119.