Date statistice privind abandonul copiiilor.

Adevărata explozie a abandonului s-a produs în ultimele decenii ale regimului comunist, ca urmare a politicii agresive pronataliste din 1966. Decretul nr. 770 din 1967, prin care Nicolae Ceauşescu interzicea avorturile, care a facilitat naşterea a aproximativ 2 milioane de copii, veniţi pe lume pentru că mamele lor şi-au pierdut dreptul de a opta între a menţine o sarcină sau a o întrerupe. Aceşti copii născuţi între 1967 şi 1970 au avut un destin paradoxal: sunt cei pe care dictatorul se baza să construiască România comunistă, dar care până la urmă au condus la dizolvarea regimului comunist. Odată cu interzicerea avorturilor, se interzicea şi comerţul cu produse anticoncepţionale, tocmai în ideea de a creşte numărul pooulaţiei. Însă a avut consecinţe negative, şi anume naşterea unui număr mare de copii nedoriţi şi creşterea ratei mortalităţii materne datorate avorturilor empirice. Fenomenul a atins cel mai bine zonele sărace cu familiile sărace care aveau un interes scăzut pentru planificarea familială, în special după 1980 (Miruna Pop, Luana, 2002). Schimbarea politicii demografice prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989 (avortul fiind permis în primele 3 luni de sarcină) ar fi trebuit să determine imediat o  reducere drastică a numărului de copii abandonaţi.

După căderea comunismului, în anii 1990-1991 s-a sperat la o scadere „naturală” a fenomenului de abandon, ca urmare a liberalizării avorturilor şi a accesului liber la contraceptive. Dar acest lucru nu s-a intamplat. În anii scurşi după 1989 abandonul a căpătat determinări din ce în ce mai complexe care au făcut dificilă găsirea soluţiilor pentru scăderea numărului de copii abandonaţi.

Abandonarea copiilor (la naştere) reprezintă o modalitate rudimentară de gestionare a naşterilor nedorite sau neacceptate din cauze culturale sau/şi economice. Prezenţa sau persistenţa lor în societăţile moderne este generată de absenţa unor servicii, de funcţionare a unor instituţii sau de absenţa culturii utilizării lor şi poate că noile politici sociale dezvoltate faţă de copiii în dificultate, au purtat amprenta vechilor mentalităţi care erau ataşate valorilor instituţionale de protecţie, dezvoltate în afara şi cu ignorarea importanţei familiei şi a satisfacerii nevoilor copilului.

În prezent abandonul copiilor sub 5 ani continuă să fie o realitate dură pentru România, care a fost prea puţin influenţată de reformele implementate în domeniul protecţiei copilului, după 1989. În anii 2003 şi 2004, abandonul copiilor s-a manifestat pe aceleaşi coordonate ca acum 10, 20, 30 de ani. Reformele implementate după 1990 urmate de crearea a numeroaselor structuri instituţionale şi servicii în domeniul protecţiei copilului au evoluat paralel cu fenomenul abandonării copiilor, de vreme ce maternităţile şi spitalele de pediatrie continuă să găzduiască aceşti copii.

Date statistice privind abandonul copiiilor

            Datele următoare sunt rezultatul analizelor unui studiu făcut în 2005 cu titlul „Situaţia abanonului copiiilor în România” şi realizat cu sprijinul UNICEF în parteneriat cu alte instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale.

a.Copii abandonaţi în maternitate şi spitale

    

Grafic 1: Rata abandonului în funcţie de mărimea oraşelor

Sursa: Studiul abandonului copiilor în România, UNICEF, 2005

Grafic 2: Rata abandonului în funcţie de vârsta mamei

Sursa: Studiul abandonului copiilor în România, UNICEF, 2005

Grafic 3: Rata abandonului în funcţie de starea civilă a mamei

Sursa: Studiul abandonului copiilor în România, UNICEF, 2005

Ocupaţia mamei. Se observă că cel mai adesea sunt femeile care nu au ocupaţie care să aducă un venit care să faciliteze îngrijirea şi creşterea copilului, nu sunt intrate pe piaţa muncii sau au fost excluse. De menţionat ar fi că în cazurile de abandon în spitale, femei care îşi abandonează copilul sunt şi din rândul prostituatelor.

Grafic 4: Rata abandonului în funcţie ocupaţia mamei

Sursa: Studiul abandonului copiilor în România, UNICEF, 2005

 

b.Copii abandonaţi în alte locuri decât unităţile sanitare

Acei copii care sunt găsiţi în diferite locuri sunt aduşi la serviciul de primire în regim de urgenţă. Acest serviciu îi este asigurat copilului în timp ce se întocmeşte dosarul cu planul individualizat de protecţie şi se găseşte o soluţie, de cele mai multe tot în cadrul serviciului de protecţie a copilului.

Grafic 5. Rata abandonului în funcţie de locul în care a fost găsit

Sursa: Studiul abandonului copiilor în România, UNICEF, 2005

Grafic 6. Rata abandonului în funcţie de vârsta copilului abandonat

Sursa: Studiul abandonului copiilor în România, UNICEF, 2005