Cetățenia maghiară – punct de cotitura al concordiei europene?

Dincolo de evenimentele dramatice din România ultimelor zile, care au captivat ireversibil atenţia publicului consumator de probleme cetăţeneşti, la începutul acestui mai am primit confirmarea unui fapt pe care unii dintre noi deja îl bănuiau: iresponsabilitatea este contagioasă.

Alegerile din Ungaria din 25 aprilie au consfinţit, pe lângă victoria răsunătoare a dreptei, reconfigurarea peisajului politic din ţara vecină, unde 70% din populaţia cu drept de vot a votat cu dreapta. Majoritatea votanţilor au optat pentru alianţa creştin-democrată a fostului premier Viktor Orban, care a obţinut majoritatea absolută a locurilor în parlamentul maghiar (peste 52%). Dacă ascensiunea dreptei reprezentate de Fidesz nu este surprinzătoare după dezastruasa guvernare de stânga, procentul de 16% din voturi obţinute de nou constituitul partid Jobbik, aparţinând dreptei radicale, ridică unele sprâncene.

Pe fondul unei puternice recesiuni, datorate scăderii vertiginoase a exporturilor, mesajul naţionalist cu irizaţii xenofobe, a celor ce au adus în prim plan şi interzisa gardă maghiară, pare să fi vorbit pe limba unor zone ale societăţii maghiare. Succesul “de casă” al tinerilor maghiari ce vorbesc despre muncă şi echitate, fără facturi politice de achitat, neimplicaţi în scandaluri de corupţie, a determinat mult mai mainstreamul Fidesz să încerce accesarea bazinului naţionalist, care risca să se scurgă cu totul in matca radicală. De aici, mesajul Fidesz a derapat spre dreapta prin susţinerea unor măsuri nefezabile, ca cea a interzicerii achiziţionării de pământ non-maghiarilor. Evident, populismul nu are culoare şi funcţionează la fel de bine şi la stânga şi la dreapta. Problema, în fapt, a fost escalada retorică pe nişa radical naţionalistă, care nu stârneşte multe aplauze în capitalele vecinilor Ungariei.

La trei zile după evenimentele de la Budapesta, centrul de analiză geopolitică, STRATFOR, a publicat un studiu numit: Hungary: Hints on a “Greater Hungary”, care atrăgea atenţia asupra politicilor pe care Budapesta va miza în perioada următoare. Printre ele, atragea atenţia STRATFOR în 28 aprilie, acordarea accelerată a cetăţeniei maghiare. După o scurtă analiză istorică şi geopolitică, articolul concluzionează că:

Post comment as twitter logo facebook logo
Sort: Newest | Oldest

Incerc sa exprim o parere realista al unui cetatean al peninsulei Eurasiei:)

Va citeam opinia anterioara, referitoare la expansiunea Rusiei, pe care o veti gasi tratata sub mai multe aspecte in paginile blogului nostru. Eu cred ca nu trebuie privita nici cu simpatie, nici cu antipatie. Trebuie privita critic, mercantil si atat. Nu sunt nici pe departe un rusofob, prin unele cercuri sunt considerat agent FSB, dar e clar ca politica externa a Rusiei nu a facut niciodata prea mult bine. Ea este o politica caracterizata de un imperialism monomaniac. Liderii Rusiei, de la Petru cel Mare incoace, au imprimat ideea ca splendoarea Rusiei deriva din forta si dimensiunile ei. Problema e ca o astfel de politica a subscris resursele care puteau face din Rusia un stat cu adevarat grandios. Atunci, se creau orase splendide (St. Petersburg, menit sa sublinieze ingenunchiarea Suediei), astazi se gandesc orase stiintifice, menite sa emuleze Silicon Valley. Niciodata, in niciun punct, oamenii aia de la Kremlin nu au renuntat la tipul asta de aroganta pentru a-si innobila propriul popor, pentru a-l scoate din mizerie. E o lectie pe care Rusia nu o invata. Statul trebuie sa serveasca cetateanul si nu invers. Desi vulgarizata, asta-i opinia mea

Salutari!Banuiesc ca sunteti de acord, desi nu a-ti punctat mai sus, cu o alta problema, poate mai mare: eforturile de a face compatibile culturile din diferite popoare membre UE vor avea mult de suferit din cauza acestor masuri.S-ar putea sa primeasca si ele premii pentru "eforturi" si doar atat. Foarte interesanta mentiunea legata de expansiunea diplomatica a Rusiei pe care, personal nu le privesc cu adversiune ci mai dgraba ca pe o oportunitate... Box - office is overrated;)

Buna ziua si multumim pentru apreciere, Evident, aveti dreptate. Mie mi se pare iresponsabil sa accentuezi diferentele, avand in vedere ca ele sunt si asa dificil de manageriat. Un populism iresponsabil si galopant, din punctul meu de vedere. Sper sa mai reveniti! Cu puncte de vedere mai critice, poate. :)

Si nemtii au dat cetatenie celor care traiau in alte tari, inclusiv de la noi din tara a plecat un procent semnificativ. Cum anume demonstrezi ca esti maghiar sau neamt sau orice, e foarte simplu, prin faptul ca stii limba, prin nume, prin numele parintilor, bunicilor, strabunicilor, prin faptul ca pe cretificatul de nastere al bunicii scrie in maghiara, etc. Eu personal nu vad care e problema. Mi se pare normal ca acei etnici maghiari care vor sa aiba cetatenie maghiara sa poata beneficia de ea. La fel cum noi am acordat cetatenie pe banda celor din Moldova, de ce n-ar face asta si Ungaria? Problema este una pur politica, in sensul ca anumiti indivizi au foarte mult de castigat prin intrigi de natura etnica, si nu o problema reala. In realitate, ungurii din tarile vecine, care au vrut sa plece au plecat deja, sau urmau sa o faca oricum.

Buna ziua, Spuneti ca nu vedeti problema dar, dvs insasi, ati sesizat-o. E un levier politic, specific secolului trecut, cand toata lumea se prevala de argumentul national si nivela etnic regiuni intregi (asa cum a facut-o si Romania, fara indoiala). Respectiva lege nu rezolva absolut nimic, nu e menita sa ajute ci e doar un mijloc populist de legitimare si antagonizare a vecinilor. Legea a fost votata, intra in vigoare, slovacii au reactionat dur, probabil stiti... Legea e trunchiata, consfinteste o categorie de cetateni maghiari de rangul doi, si, in acelasi timp, face mai mult rau etnicilor maghiari (in special cei din Slovacia), pentru ca ii antagonizeaza fata de populatia majoritara. Cazul german nu e relevant si nici similar. Similar este cazul romanesc (moldovenii nefiind in Uniunea Europeana, ceea ce e o marea diferenta + ca moldovenii intra sub incidenta articolului referitor la redobandirea cetateniei) si cazul rusesc, care a acordat cetatenii ca instrument de presiune. Cam asta-i drumul pe care l-a luat Budapesta. Daca dvs considerati ca nu e nimic spectaculos, va respect punctul de vedere. Eu ma indoiesc. :) La buna revedere!

Feedback zero pina acum.Prietene, citeste tu cartea lui Lendvay, poate intelegi ca a fi ungur e o stare de spirit. Petofi a fost etnic croat, by the way, dar nu a scris un rind in limba materna, fapt asumat constient. Von Neumann a murit delirind in maghiara...Pe de alta parte, ceea ce scrii aici este im mare parte real.Apropo, ma indoiesc ca Ungaria ANIVERSEAZA 90 de ani, poate comemoreaza...

Bine ai venit Da, nefericita alegere de termeni. E adevarat, comemoreaza. Spre deosebire de commentul tau, in care simt o urma de repros, articolul meu nu are nicio urma de adversitate. Incerc doar sa inteleg, desi, poate, neavand starea de spirit despre care vorbesti, nu voi reusi niciodata. A fi ungur e o stare de spirit spui...mie-mi pare doar o afirmatie care se poate plia oricarei retorici nationaliste. A fi francez/neamt/rus e o stare de spirit dar cand acest sentiment dezvolta dimensiuni exclusive, sectare, atunci se numeste xenofobie, care, alaturi de alte sentimente onorabile ale nationalismului galopant au adus la doua razboaie infioratoare. Cat despre feedback, cat e, atata e. Poate n-avem priza la public, e o cruce pe care trebuie s-o purtam. Succesul de box-office nu e in destinul tuturor.

Trackbacks

  1. [...] Legea dublei cetățenii care a fost adoptată de curând a determinat o reacție ostilă în Slovacia. Înțelegeți cauzele criticilor venite dinspre Slovacia? [...]