Bazele biblice ale preoţiei în Vechiul Testament – tratează Dumnezeul care cheamă, alege profeţi (Amos 7:14-15) sau împăraţi (1 Sam.16:1) dar nu preoţi. Aceştia erau “instalaţi” (Jud. 17:12),[1] literal, prin dedicarea lor şipunerea mâinilor peste ei[2] erau sfinţiţi ca preoţi. Originea acestei expresii este necunoscută dar este referinţa la slujba unui rit religios la care era consacrat.[3] Marele preot şi ceilalţi preoţi erau astfel unşi ca şi regii pentru a li se indica un alt statut în comunitate.
Întâlnim însă, câteva expresii care denotă acelaşi minister: preoţia davidică, preoţia aronică, preoţia levitică[4]-preoţii ale căror ministere necesită mai degrabă calificări descriptive.[5] Aceste expresii reflectă o întreagă tensiuneteologică, cum ar fi: referinţa la leviţi este aceeaşi referinţă care se face şi în cazul preoţilor? Potrivit textelor biblice vetero-testamentare există un şir de elemente care indică o deosebire esenţială a acestora. Deşi nu ne propunem să epuizăm această tensiune teologică, în această lucrare, remarcăm totuşi câteva elemente semnificative. Leviţii din familia lui Chehat, aveau sarcina de a transporta mobilierul Cortului – dar numai preoţii puteau să se atingă de el (Num.4:36; 3:29-32), toate aceste lucrări erau supravegheate de fiul lui Aron, Eleazar. Fiii lui Cherson, erau supravegheaţi de Itamar, în toate lucrările lor (Num. 3:21-26); fiii lui Merari transportau Cortul şi curtea lui.[6]
În concluzie, vom remarca următoarele aspecte, şi anume că: leviţii nu aveau aceleaşi funcţii ca preoţii, ei aveau mai mult o formă auxiliară, un rol reprezentativ în tot ceea ce făceau la Cortul Întâlnirii.[7] Preoţii erau recrutaţi din seminţia lui Levi[8]- pentru cei din familia Chehat termenul de hakkohen desemna “preotul”; hakkohen hammasiah “cel care este preot”; iar funcţiile de “mare preot” hakkohen haggadol, a fost exercitată de cel mai vârstnic din familialui Eleazar,[9] fiul lui Aron, primul preot din Israel.[10]
Prin urmare, preoţii Vechiului Testament erau dedicaţi şi sfinţiţi ca preoţi prin punerea mâinilor şi ungere,afirmându-se astfel noul lor statut în comunitatea respectivă. Odată cu organizarea sinaitică, Aron şi fiii săi preiauacest oficiu astfel că preoţia se transmite ereditar şi se restrânge doar la aceasta spiţă. Oricum preoţia rămânea unminister autorizat pentru folosul comunitaţii, în oficierile de la altar şi în alte ritualuri religioase, precum şi în unele funcţii de caracter legislativ. Totuşi, ideea esenţială este cea a medierii între om şi Dumnezeu. Astfel că preoţia formează o clasă distinctă în întreaga naţiune israelită dar şi în antichitatea generală (Egipt, Madian, Grecia şi Roma).[11]
Bazele biblice ale preoţiei în Noul Testament – preoţia, aşa cum a început să se contureze tot mai mult din perioada vetero-testamentară şi cea a începutului perioadei nou-testamentare. În prima parte a sec. I d. Cr. baza preoţiei a continuat să fie pe linie genealogică, aceasta însemnând leviţii (membrii din tribul lui Levi) şi preoţii (leviţiidescendenţi din familia Aron).[12] Însă, în această perioadă odată cu centralizarea în jurul Ierusalimului, indirect al Templului şi odată cu sporirea numărului de preoţi s-a ajuns la o structuralizare şi repartizare a acestora în mai multe schimburi.[13] Odată cu ascensiunea lui Irod la tron se observă separarea dintre autoritatea politică şi preoţie, lucru care era complet diferit în perioada haşmoniană (timp de două secole, până în anul 63 î. d. Cr.). Referinţele talmudice ne indică că în această perioadă preoţii îşi cumpărau postul de guvernator şi erau schimbaţi în fiecare an, ceea ce cu timpul a dus la crearea unei oligarhii a marilor preoţi şi a familiilor lor.[14] Tocmai această perioadă a puterii eminente ce o avea marele preot înainte şi după Irod este crucială pentru înţelegerea perioadei nou-testamentare.[15]
Odată cu Isus, care alege câţiva dintre nişte evrei ortodoxi, nişte discipoli, prin care se introduce un caracter individual al preoţiei. Acest proces de separare al bisericii de toate asocierile cu preoţia şi sacrificiile instituţiei iudaice, începe la o perioadă destul de timpurie. Astfel, creştinismul elaborează elemente pozitive şi creative în dezvoltarea conceptului de preoţie, aşa încât transferul rolului de Mare Preot să se asocieze cu Cristos. Doctrina aceasta este mai mult elaborată în Epistola către Evrei,[16] în care se abordează pe larg despre preoţia unică – aici e o comparaţie între preoţia Vechiului Testament şi preoţia Noului Testament, în care se reproduce întreg vocabularul biblic sacerdotal.[17] Aspectele practice pot fi regăsite, în mod direct, în Faptele Apostolilor şi epistolele pauline, şi indirect, în evangheliile sinoptice[18] – aici accentuându-se mai mult caracterul universal al preoţiei, precum şi elemente a preoţiei speciale a cărei funcţie este îndeplinită printr-o harismă distinctă a Duhului Sfânt primită prin actul unei dedicări speciale, hirotoniei (cf. Fap. 6:6; 14:23; 20:28; 2 Tim. 1:6-7; Tit. 1. 5-9).
[1] un proces prin care un levit era sfinţit şi pus în slujba de preot (cf. Ex 29:1; 1Reg. 13:33),Walter A. Ellwel care menţionează trei ordine şi anume: Marele Preot, Preotul si leviţii. (cf. Encyclopedia of the Bible, vol.2, Baker Book House, Grand Rapids, Mishigan, p. 1753)
[2] această practică o întâlnim în Num. 8:10, dar ea nu are aceeaşi semnificaţie care o are astăzi la ordinarea slujitorilor evanghelici; Desmond T. Alexander, Brian S. Rosner, New Dictionary of Biblical Theology, p.697
[3] Desmond T. Alexander, Brian S. Rosner, New Dictionary of Biblical Theology, InterVasity Press Downers Grove, Illinois, USA p.697; credem că acest termen este bine ales de aceşti autori deoarece cel de “ordinare”(aşa cum este folosit de Ellwel, cf. Encyclopedia of the Bible, vol.2, Baker Book House, Grand Rapids, Mishigan, p. 1753) invocă destule aspecte problematice care vor fi analizate şi criticate pe parcurs.
[4] Expresie care în traducerea Cornilescu este omisă.
[5] Davis D. John, Davis Dictionary of the Bible, Baker Book House Grand Rapids, Mishigan, p. 655
[6] Douglas D. J., New Bible Dictionary, Inter-Varsity Press, Leicester, England p. 967
[7] La aceeaşi concluzie ajunge şi Sf. Chiril al Alexandriei în studiul său despre relaţia între preoţi şi leviţi cf. Careta a XIII p. 450; pentru o imagine mai aprofundată asupra preoţiei în VT., cf. Comentariile din cărţile XI – XII, Editura IBBOR, Bucureşti – 1991
[8] Ca o alternativă se poate urmări şi istoria lui Aron care îşi are rădăcinile genealogice în tribul lui
Levi (cf. Willem A. VanGermen, New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis, Vol 4, Patenoster Press, p. 346)
[9] Douglas D. J., New Bible Dictionary, Inter-Varsity Press, Leicester, England p. 967
[10] Willem A. VanGermen, New International Dictionary of Old Testament Theology and Exegesis, Vol 4, Patenoster Press, p. 346)
[11] Pentru o paralelă mai interesantă vezi articolul lui Desmond T. Alexander, Brian S. Rosner, New Dictionary of Biblical Theology, InterVasity Press Downers Grove, Illinois, USA, pp.696 – 697
[12] Ioel B. Green, Scot McKnight, Howard J. Marshall, Dictionary of Jesus and Gospels, InterVarsity Press Downers Grove, Ilinois Leicester England, p. 634
[13] Viviane Prager, Dicţionar Enciclopedic de Iudaism, Editura Hasefer, Bucureşti, 2001, p. 637
[14] ibid. p. 637
[15] Ioel B. Green, Scot McKnight, Howard J. Marshall, Dictionary of Jesus and Gospels, InterVarsity Press Downers Grove, Ilinois Leicester England, p. 634
[16] George Arthur Buttrick, The Interpreter’s Dictionary of the Bible, Abingdon Nashville, p. 890
[17] Ion Bria, Dicţionarul Teologic Ortodox, Editura IBBOR, Bucureşti-1984, p. 312
[18] George Arthur Buttrick, The Interpreter’s Dictionary of the Bible, Abingdon Nashville, p. 890
