Subiectivitatea istoricului în raport cu obiectivitatea istoricului
Acest raport poate fi pus în evidenţă printr-o serie de particularităţi, ce aparţin metodologiei de investigaţie specifice istoricului; aceste particularităţi se pot grupa în mai multe probleme:
1. există o particularitate determinată de judecata de importanţă (Ricoeur) – se referă la faptul că istoricul prin eul său cunoscător introduce o raţionalitate în istoria realitatea; raţionalitatea se manifestă când el selectează faptele, evenimentele şi fenomenele istorice; prin această selectare, el doreşte să extragă fapte reprezentative şi esenţiale din trecut, faptele în jurul cărora se brodează în mod logic naraţiunea istorică
2. particularitatea ce pune în evidenţă cauzalitatea faptelor şi fenomenelor istorice, prin intermediul explicaţiei istorice, care e o construcţie teoretică şi narativă a istoricului, ce încorporează noţiuni, concepte, scheme, sintagme narative, care formează un limbaj specific scrisului istoric şi prin care se evidenţiază cauza evenimentelor şi fenomenelor istorice (răspunsul la întrebarea de ce?) şi motivaţia evenimentelor istorice (răspunsul la întrebarea pentru ce?)
3. această particularitate reiese din faptul că istoricul are tendinţa de a identifica şi prezenta din trecutul istoric acele fapte şi fenomene care sunt în schimbare, mai exact, care sunt altceva decât faptele prezentului sau acele fapte şi fenomene care au dispărut; există aşa numita alteritate originală în retrospectiva istorică.
4. a patra particularitate rezidă din subiectul investigaţiei istorice: omul şi oamenii; istoricul trebuie să fie dedicat – un efort de simpatie sau măcar empatie cu subiectul cercetării; istoricul trebuie să procedeze nu doar la un simplu transfer cronologic, ci şi la un transfer de sensibilitate faţă de trecutul reconstituit.
- cercetarea trecutului presupune nu doar o explicare a lui, o proximitate intelectuală, ci şi o întâlnire cu trecutul.
- subiectivitatea însăşi a istoricului se transformă într-o altă subiectivitate, cea a trecutului
- teoria explicaţiei în istorie trebuie să fie dublată de teoria comprehensiunii: conform acesteia se are în vedere faptul că trecutul e compus dintr-o serie de acţiuni umane şi poate fi înţeles doar dacă istoricul se transferă în mintea şi sufletul oamenilor din trecut; astfel, teoreticianul istoriei Collingwood, în Ideea istoriei publicată în 1956 spunea că istoria constă în a reactiva, adică a regândi gândirea trecută, în gândirea prezentă a istoricului; această regândire a trecutului din perspectiva istoricului cercetător nu trebuie să se facă în mod practic sau resentimentar, pentru că astfel se ajunge la o subiectivitate rea.
