Ştiinţa în Sfânta Scriptură

Este evident că Sfânta Scriptură nu este o carte de ştiinţe naturale. Dacă ar fi fost concepută de un grup de oameni de ştiinţă ar fi căzut în ridicol în doar câţiva ani. Din păcate însă, pe principiul acesta s-a clădit o mentalitate eronată, care sugerează că Biblia nu cuprinde nici un fel de date ştiinţifice, ci este doar o carte cu valoare spirituală. Însă, fiind scrisă sub insuflarea Duhului Sfânt, este de aşteptat ca să găsim indicii care să arate atotştiinţa lui Dumnezeu;
Legea I a termodinamicii arată clar că materia a fost creată, la un moment dat, şi că omul nu poate să o distrugă. Ceva anume o ţine în funcţiune. În prezent însă nu se mai creează energie. Ea a fost creeată.

Legea a doua ne spune că energia fiind creată, ea se va sfârşi, prin creşterea entropiei. Aceste principii sunt clare, dar nimeni nu ştie de ce oare funcţionează în asemenea fel?
Totuşi, Creaţia divină postulează aceste legi: Geneza II;2 ne spune că Dumnezeu s-a odihnit după ce a creeat lumea, El nemaicreînd nimic nou. Acum El doar menţine creaţia sa, ferindu-o de autodistrugerea pe care o alege omul. Aceasta este lucrarea de susţinere a existenţei, de care ne vorbeşte Sf.Scriptură: Gen.II,1-3; Ps148;6; Col.I,17.

Lumea a fost creată la un moment dat, din nimic, şi, având un început, va avea şi un sfârşit. Sfârşitul de care se apropie lumea cu fiecare pas este o consecinţă a căderii omului în păcat: “de aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat moartea, tot aşa moartea a trecut asupra tuturor oamenilor…” (Romani,V;12).

Biblia invata cu claritate ca Dumnezeu si-a incheiat lucrarea Sa de creare si facere in cea de-a sasea zi a creatiei. “Astfel au fost sfarsite cerurile si pamantul, si toata ostirea lor. In ziua a saptea Dumnezeu Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata lucrarea Lui pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o zidise si o facuse” (Gen.2:1-3). Aceasta este explicaţia faptului că energia nu se mai creează în prezent. Legea entropiei este legea blestemului biblic: “Blestemat este acum pământul din cauza ta…”( Gen.III,17).

Existenţa stricăciunii nu este valabilă doar în cazul oamenilor, ci toată natura a intrat într-un proces ireversibil de distrugere; Procesul de degradare al lumii era cunoscut scriitorilor Bibliei, prin Revelaţie supranaturală, bineînţeles: “toate se vor învechi ca o haină” (ps.102,26), “cerurile vor pieri ca un fum, pământul va îmbătrâni ca o haină…” (Isaiia51,6). “toată creaţia suspină şi suferă durerile naşterii..” (Rom.VIII,22).

Contrar afirmaţiilor evoluţioniştilor, materia nu este atotputernică, elementul primordial şi cauza finală fiind Creatorul, nu creaţia sa stricăcioasă. Ideea că materia este prezentă de la începutul lumii şi că se supune legii evoluţiei este metafizică, fiind clar infirmată de ştiinţa care nu poate să spună cu certitudine decât un singur lucru: că materia se degradează în prezent.

Presupoziţiile ateiste, combinate cu evoluţionismul, duc la o logică ciudată:
“Fiinţa vie reprezintă într-adevăr executarea cu fidelitate a unui proiect, dar acest proiect nu a fost conceput de vreo fiinţă inteligentă, în pofida faptului că el este tulburător de inteligent.”

Cercetătorul rus Oparin, analizând în laborator reacţiile chimice vede o raţiune ascunsă în spatele acestor lucruri: “Datorită selecţiei, procesele biochimice dispun de căi precise, de o întreagă reţea de drumuri trasate raţional, pe care se desfăşoară cu o mare viteză şi pe baza unui grafic riguros respectat transformarea chimică neîncetată a substanţei şi transformarea implicită a energiei.”

Dacă oamenii de ştiinţă din secolul trecut considerau că ordinea şi inteligenţa nu pot avea drept cauză decât pe Dumnezeu, materia nefiind nici ordonată, nici raţională, în prezent oamenii de ştiinţă consideră drept cauză primară a ordinii şi raţiunii evoluţia: “evoluţia este produsul întâmplării deşi nu se desfăşoară la întâmplare; are un sens, deşi nu este predeterminată; are o direcţie, deşi nu este dirijată.”(teoria sintetică a evoluţiei).

Teorie mai dogmatică decât aceasta nu găsim nici în manualele de dogmatică! Dacă dogmele creştine sunt întemeiate pe Revelaţie Supranaturală, pe ce fel de revelaţie supranaturală este întemeiat principiul evoluţiei?
După cum am descris în capitolele privind formarea Universului, existenţa ordinei în Univers implică obligatoriu existenţa unei cauze care a generat ordinea; o explozie îngrozitoare, de tip Big-Bang nu ar fi putut creea ordinea, (“Nu o explozie ca pe pământ, pornind dintr-un centru bine definit şi răspândindu-se pentru a cuprinde din ce în ce mai mult din aerul înconjurător, ci o explozie care a avut loc simultan peste tot, umplând de la început tot spaţiul, unde fiecare particulă a fost proiectată departe de orice altă particulă” ) după cum nici o explozie nu poate; mai grav, legea a doua anunţă clar că ordinea actuală, în măsura în care există, tinde spre dezordine;

Energia nu este suficientă pentru a creea viaţa; este adevărat că energia solară întreţine viaţa pe pământ, dar trebuie să existe:
-un program care să dirijeze creşterea: un tipar, un cod este obligatoriu; mutaţiile sunt accidentale, iraţionale; selecţia naturală nu este raţională, sau creatoare.
-un convertizor de energie care să energizeze creşterea: energia necontrolată distruge totul: uraniul consumat în mod controlat într-o centrală atomică poate produce energie suficientă unui oraş întreg pe o perioadă de zeci de ani, dar un consum necontrolat raţional, adică o explozie, poate distruge acel oraş în doar câteva minute.
“Dar simpla cheltuire de energie nu este suficientă pentru a dezvolta şi a menţine ordinea. Un elefant într-un magazin de porţelanuri fine realizează lucru mecanic, dar el nu crează nici nu menţine ordinea…”

Fizicianul specialist în cosmologie, Stephen Weinberg, după ce reconstituie apariţia universului printr-o exploxie gigantică, spre sfârşitul cărţii sale “Primele trei minute ale Universului” nu se poate abţine să nu remarce ospitalitatea pământului: “Este aproape irezistibilă pentru oameni ideea că am avea o relaţie specială cu universul, că viaţa umană nu este exact o consecinţă, mai mult sau mai puţin comică, a unui lanţ de accidente ancorat înapoi în primele trei minute şi că noi am fi fost cumva clădiţi de la început….E foarte greu de realizat că toate acestea sunt numai o firavă parte dintr-un univers copleşitor prin ostilitate.”

Descoperirea ştiinţei că trupul omului nu este fundamental diferit de al animalelor îi face pe oamenii de ştiinţă să creadă că omul este un animal; Sf. Scriptură ne spune clar că trupul omului este făcut din pământ:(Geneza II,7): “Şi Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă…”, iar Eccleziastul II,7 ne confirmă lucrul acesta: “şi tărâna se întoarce în pământ…”. Materia conţine aceleaşi elemente chimice, fie că e vie sau nu; ignorând total existenţa sufletului (pe care nu-l pot experimenta în laborator, deci nu există!), ştiinţa afirmă că nu există diferenţă între viu şi neviu!

Este evident că metoda aceasta mecanicistă, fizico-chimică, deşi aplicabilă cu succes în ştiinţele naturii, nu poate da rezultate în cazul verificării unor elemente transcendente; ideea că dacă nu se poate experimenta-nu există, este depăşită, ţinând mai mult de o concepţie politică, decât ştiinţifică.

Diferenţa dintre materia vie şi moartă este enormă, şi constă în existenţa unui element obligatoriu: sufletul: “Şi duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat” (Eccleziast XII,7)

Întotdeauna omul s-a îndrebat “de ce?” se petrec lucrurile aşa şi nu altfel? “Cu excepţia omului, nici una dintre fiinţe nu este mirată de propria sa existenţă, ci pentru ele aceasta se înţelege mai mult de la sine, încât nici nu o bagă în seamă”.
Filozofi şi teologi încearcă să dea răspuns întrebărilor referitoare la om şi la destinul său, la cauzele vieţii şi finalitatea ei; evoluţionistul darwinist Richard Dawkins însă consideră că a aflat răspunsul: nu trebuie să punem astfel de întrebări : “o întrebare, prin simplul fapt că o poţi adresa, nu devine neapărat legitimă-întrebările pot fi pur şi simplu nepotrivite.” 210Adică, cel mai simplu mod de a răspunde la o întrebare, este acela de a nu pune întrebări.

“De ce cântă păsările şi la ce servesc aripile? Astfel de întrebări ar putea fi acceptate ca formulări concise de către darwiniştii actuali şi s-ar putea da răspunsuri raţionale în termenii unei selecţii naturale. Iluzia unei intenţii este atât de puternică încât înşişi biologii utilizează presupunerea unui bun plan de organizare ca pe un instrument de lucru.”

Dar trebuie să existe un plan de organizare. Extrapolând teoria darwinistă, pentru a construi o casă ai nevoie doar de materiale de construcţie şi energie; nu trebuie angajaţi arhitecţi, muncitori; energie avem din natură: vânt, ploi, energie termică. selecţia naturală va face totul. Trebuie doar să aşteptăm câteva mii sau milioane de ani şi casa se va construi singură, prin procese evolutive.

Tot ceea ce se petrece în univers se petrece cu un scop; legile termodinamicii sunt o consecinţă a creerii lumii la un moment dat şi a păcatului originar; omenirea se îndreaptă spre un sfârşit, căci aşa cum a existat un început, trebuie să existe şi un sfârşit: “Dar poate exista un adevărat scop într-un proiect care nu se încheie niciodată? Poate existenţa să aibă sens dacă ea constă dintr-o călătorie nesfârşită către o destinaţie ce nu se atinge niciodată? Dacă există un ţel al universului şi el îşi atinge ţinta, atunci el trebuie să se sfârşească, deoarece existenţa sa continuă ar fi nejustificată şi fără sens…”

Simpla acumulare de cunoştinţe ştiinţifice nu reprezintă un progres decât în modul în care aceasta este capabilă să ofere omului un răspuns satisfăcător la originea sa şi la scopul său în viaţă. De aceea Biserica nu a fost foarte preocupată de dezvoltarea ştiinţelor naturii, căci: “revelaţia divină nu caută să ne îmbogăţească cu ştiinţe, ci să ne împărtăşească adevăruri religios-morale, căci Scriptura nu are de rezolvat probleme ale ştiinţelor naturii, ci să-l conducă pe credincios la cunoaşterea lui Dumnezeu.”

Sf. Scriptură, ca parte a Revelaţiei divine, însă nu se mărgineşte la a comunica un adevăr superficial “Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria”(Ps.XVIII,1), sau (Rom I,20) “Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa încât ei să fie fără cuvânt de apărare”.

Revelaţia divină reprezintă o descoperire reală făcută de Creator, creaturii Sale de preţ, omul; a şti despre lume că este creată de un Creator Transcendent aflat undeva departe, nu este suficient. Este necesar să cunoaştem sensul existenţei umane, nu doar simplul fapt că suntem creaţi de Cineva: “Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis.” (Ioan XVII,3)

În mod miraculos, suntem avertizaţi de consecinţele neluării în seamă a faptului că suntem creaţi de Creator: tindem să ne asemănăm animalelor: “Şi au schimbat slava lui Dumnezeu celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor”. (Rom.I 23)

Mulţi teologi s-au întrebat cum a fost posibil ca Darwin, absolvent de teologie şi candidat la preoţie, să ajungă la concluzia că omul este doar un animal evoluat, cu toate consecinţele ce decurg de aici; unii au considerat că Darwin a fost ateu, întrucât L-a respins pe Dumnezeu din legile lumii, deşi el neagă acest lucru: “În cele mai extreme clipe de îndoială, niciodată nu am fost un ateu, în sensul că aş fi tăgăduit existenţa lui Dumnezeu.” Unii cercetători ai vieţii lui Darwin îi recunosc credinţa în Creator, în vreme ce alţii îl acuză pentru faptul că nu a avut curajul să-şi declare deschis ateismul.