Marea Revolutie Culturala este o manifestare a societatii chineze care se inscrie in directia comunismului utopic. Ea se inscrie in descendenta altor initiative maoiste, toate parti ale procesului de edificare a socialismului:
- Miscarea impotriva furtului si fraudei (1952);
- Nationaliarea industriei si comertului;
- Campania celor O suta de flori;
- Marele Salt Inainte si lupta impotriva lui Liu Shaoqi;
- Campania pentu intensificarea formarii ideologice a tineretului si pentru relansarea spiritului revolutionar in randul taranilor;
Potrivit conceptiei maoiste, “conceptiei burgheze trebuiau sa i se aplice lovituri noi si decisive”, ca urmare a faptului ca ameninta socialismul. Inceputirile miscarii sunt in toamna lui 1965, la nivelul scriitorilor, care erau, in viziunea autoritatilor, erau prea contaminate de ideologia burgheza.
Nefiind sustinut de ceilalti membri a Biroului Politic, Mao a plecat in sud, in 1965, aproape de Shanghai, unde-si consituie baza de plecare in vederea pornirii la atac pentru “salvarea unei tari care se scufunda in revizionism”. “Este necesar ca toti cei care detin posturi de conducere, dar se angajeaza pe calea capitalismuli, sa fie identifcati si sa fie demascati” scria el in mai 1966. Din mai si pana in august 1966, conducatorii de dreapta sunt identificati , demascati si inlaturati: Peng Zhen (primarul Beijingului), Liu Shaoqi (destituit din funtia de presedinte), Deng Xiaoping. La cea de a XI-a plenara a CC, Mao savureaza prima victorie.
In perioada 1966-1969, sunt angrenate in evenimente trei grupuri:
- Tineretul din scoli si universitati, deveniti membrii ai Garzilor Rosii, reprezinta o masa contestatara, care lupta impotriva batranilor din partid. El este la originea anarhismului care va cuprinde orasele.
- Muncitorii face revolutie in uzine, intrand in greva, paralizand tara si peluand conducerea uzinelor.
- Armata sustinea pe revolutionarii moderati, fapt care va atrage nemultumirea aripii radicale din armata. Aceasta din urma va profita de situatie si va lansa o epurare in randul armatei.
Pentru a evita haosul complet, Mao a inceput, inca din 1967, sa initieze demersuri pentru stoparea fenomenului. I-a calificat pe revolutionarii care-l ajutasera pana atunci ca fiind “revolutionari cu doua fete”, iar garzile rosii au primit ordin sa inceteze luptele. Armata a preluat controlul asupra tarii, incepand restaurarea ordinii. Constienti ca au fost folositi ca instrumente de manevra, membrii garzilor au hotarta sa continue lupta in sudul Chinei. Invinsi de autoritati, acestia au fost deporati sprea fi reeducati.
Congresul al IX-lea al partidului a confirmat victoria lui Mao si a conferit, temporar, lui Lin Biao (seful armatei) rolul e nr.2 in partid.
Revolutia culturala a fost o modalitate prin care Mao a epurat partidul de cadrele cu vederi revizioniste. La aceasta se adauga cele circa 2 milioane de morti si distrugerile materiale. Dupa revolutie, ideologia oficiala va deveni “gandirea lui Mao”, rezumata in Cartica lui Mao. Economia se va ghida dupa “impulsurile spontane ale maselor, aflate in permanenta comuniune cu Mao Zedung”. Armata devine garantul noii ordini.
