De asemeni, fosilele sedimentare, prin depunerea lor pe straturi separate, depun mărturie pentru o inundaţie masivă, apa filtrând totul în calea ei; această inundaţie se regăseşte în Sf. Scriptură, descrisă fiind ca una totală.
Ideea unui potop universal se explică ştiinţific, nefiind o mitologie populară; cercetătorii afirmă că sistemul climateric al Terrei era mult mai cald, ca urmare a efectului de seră (ce ar fi putut fi provocat de existenţa vaporilor de apă deasupra atmosferei terestre-fapt biblic(Geneză 1;7). Climatul favorabil, ajutat de filtrul de radiaţii deosebit de eficace format din umbrela de vapori, favorizează viaţa, cât şi longevitatea vieţii, şi dezvoltarea unor animale de mari proporţii.
Modelul Creationist include catastrofa potopului din zilele lui Noe, care explică ştiinţific formarea rapidă a straturilor sedimentare. Astfel:
-se explică prezenţa mormintelor de fosile cu o moarte instantanee si ingropate
rapid prin sedimentare în apă, şi nu o dispariţie lentă, prin selecţie naturală, aşa cum afirmă evolutionistii; “cadavrele…trebuie îngropate rapid, pentru a se preveni descompunerea lor..” Ideea unui potop universal oferă răspuns la numeroasele cazuri de depozite de fosile: termenul de catastrofism geologic este din ce în ce mai luat în considerare, în defavoarea uniformismului darwinist.
– se explică schimbarea instantanee a climatului şi îngheţarea animalelor în Siberia şi in alte zone, prin influenţa acelei bolţi vaporoase ce a creeat efectul de seră peste toată suprafaţa Pamântului înainte de potop, golindu-se toată apa peste Pamânt in timpul potopului şi instalarea rapidă a unui climat temperat, ceea ce a dat naştere unor climate extreme. Geneza ne descrie starea iniţială a Terrei, ce cuprindea două nivele de apă: unul terestru, şi altul atmosferic(Geneza I,7); ambele s-au revărsat peste tot Pământul, cauzând dispariţia vieţii şi depozitarea rapidă a fosilelor în sedimente, fără ca acestea să fi fost devorate de alte animale.
Geneza ne descrie acest cataclism gigantic, care a afectat întreaga omenire. “s-au rupt toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor” (Gen.VII;11). Ploile au distrus toată viaţa de pe pământ, cu excepţia familiei lui Noe şi animalelor salvate de ei. Putem uşor presupune, deşi Biblia nu ne spune explicit, că potopul a schimbat unele caracteristici geografice şi geologice ale pământului. (Gen.VII;20). Faptul că munţii au fost acoperiţi de apele potopului este confirmat ştiinţific, dovada fiind descoperirea de scoici şi alge marine în creştetul unor munţi.
După ce Noe eliberează animalele, acestea se răspândesc pestre tot; neavând nici o concurenţă, animalele s-au înmulţit lejer; îndepărtându-se de Muntele Ararat, au migrat, divizându-se apoi într-o ramificaţie de specii, datorită nişei ecologice specifice. Aşa au putut apărea numeroasele varietăţi de animale: ursul brun, grizzly, polar, însă toate s-au făcut în limitele speciei, conform codului lor genetic, sau, cum spune Biblia “după soiul lor”.
Nu trebuie să uităm că dispariţia dinozaurilor (fapt din ce în ce mai confirmat ştiinţific) nu are nici o legătură cu conceptul de evoluţie. Dispariţia unei specii sau mai multor specii nu ne spune nimic despre evoluţia lor; simplul fapt că dinozaurii au dispărut nu ne spune din păcate nimic. Şi în prezent specii întregi de plante şi animale dispar, despre aceasta se vorbeşte zilnic în mass-media, dar nu se spune nicăieri că ele evoluează în altceva. În prezent se consideră că dinozaurii nu au dispărut din cauza luptei pentru supravieţuire, din mai multe motive:
-erau cele mai puternice creaturi
-fosilele lor au fost găsite îngropate împreună, înghesuite, ca sortate şi depozitate de apă.
În lumea actuală, vedem trăind laolaltă organisme unicelulare, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere, oameni. Conform evoluţiei, acest lucru este imposibil, căci odată produsă o nouă specie, aceasta extermină specia parentală. Aşa cum oamenii trăiesc în acelaşi areal şi timp cu alte animale inferioare, nu există nici un motiv să ne îndoim de faptul că oamenii au trăit în acelaşi timp cu dinozaurii. Acest lucru a fost dovedit de urmele acestora, găsite împreună, neputând proveni din “amestecarea” straturilor.
Existenţa dinozaurilor pare miraculoasă, dar nu este; Scriptura chiar îi descrie, într-un mod considerat copilăresc până de curând : “din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei/din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe/răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări” (Iov 41;19-21). Animalul se numeşte leviatan, animal inexistent în prezent. Flăcările care-I ţâşnesc pe gură, fumul ce-I iese pe nări sunt elemente reale; chiar dacă par mitologice: să ne gândim că ţiparii produc curent electric, licuricii lumină, liliacul se ghidează cu ajutorul sonarului, şarpele vede în întuneric cu inflaroşii…existenţa flăcărilor produse în mod natural de un animal nu mai pare mitologică.
