Organizaţia teroristă ETA (Patria Bască şi Libertatea) este cea mai importantă sursă de violenţă politică în Spania postbelică şi alături de I.R.A. „fondatoare” a tero-rismului european.
Apariţia grupării basce a fost stabilită de către cercetători în 1959, ca urmare a desprinderii unei aripi radicale studenţeşti din Partidului Naţional Basc (1952). Această fracţiune, acuza conducerea Partidului Naţional Basc de slaba opoziţie faţă de regimul forte al generalului Franco. Majoritatea membrilor ETA. proveneau din rândul Universităţii iezuite Deusto din Bilbao (elita învăţământului superior basc)ce va constitui o pepinieră pentru tânăra organizaţie revoluţionară. Părinţii organizaţiei ETA: Julen de Madariaga, Federico Krutwig Sagredo, Alvarez Emparanza au provenit din prestigioasa instituţie. Dintre cei trei, Krutwig ( lingvist, preşedinte a Academiei Limbii Basce – 1953) a trasat strategia revoluţionară iniţială a organizaţiei bazându-se şi pe preoţi ca Barandiaran pentru a pregăti cadrele ETA.
Organizaţia va beneficia de simpatia a numeroşi basci „datorită măsurilor coerci-tive luate de autorităţi, cât şi de acordul tacit a unor ţări occidentale nemulţumite de politica generalului Franco”1. Astfel obiectivul primar al organizaţiei: crearea unui stat basc independent, s-a bucurat de anumit suport mai ales că acest obiectiv se suprapunea cu ostilitatea organizaţiei faţă de regimul şi instituţiile patronate de Franco.
Atitudinea agresivă a cabinetului din Madrid, faţă de regiunea Ţării Bascilor se datorează spijinului acordat de mulţi basci ori spanioli din Pirinei, republicanilor în războiul civil (1936 – 1939). Regimul autoritar va abroga orice formă de manifestare culturală a bascilor, fie că amintim interzicerea expunerii steagului tradiţional basc, excluderea studierii limbii basce din instituţiile de învăţământ, abandonarea silită a sărbătorilor şi tradiţiilor , încarcerarea şi torturarea intelectualităţii basce, ajungându-se la interzicerea botezării copiilor cu nume străine culturii spaniole (castiliene).
Prima platformă politică a organizaţiei se va intitula „Regeneraţionalismul istoric” şi va fi dată publicităţii , în oraşul Bayonne (Franţa) în 1962. Odată stabilit obiectivul principal al organizaţiei: construirea unui stat basc bazat pe o limbă bască – euskara, se va renunţa la tradiţionala simpatie faţă de biserica catolică, promovată de P.N.B. pentru un socialism militant. Din 1965, E.T.A. va adopta doctrinar marxism – leninismul.
Primul act terorist efectuat de E.T.A. s-a petrecut în 1961, prin provocarea deraierii unui tren. Între 1968 – 1975, numărul de asasinate efectuate de E.T.A. a fost foarte mic, sub 40. După căderea regimului franchist, activităţile teroriste E.T.A. au crescut în intensitate demonstrând imposibilitatea vreunei negocieri şi determinând guvernul din Madrid să sporească securitatea.
În iunie 1968, consemnăm primele ciocniri dintre militanţii E.T.A. şi reprezen-tanţii Gărzii Civile rezultate cu uciderea a două persoane, un militant basc şi un gardian. Violenţele cotidiene creşteau în intensitate iar pericolul molipsirii rebeliunii universitare din Franţa ori alte ţări europene l-au determinat pe Franco să instituie starea de urgenţă în regiunea Guipuzkoa. S-a reintrodus Legea Banditismului şi Terorismului, retrasă în 1963, astfel toate delictele socio-politice treceau sub jurisdicţie militară: „cei ce vor difuza ştiri false sau tendenţioase care pot duce la tulburarea ordinii publice, deteriorarea imaginii ţării la nivel internaţional, (…), vor fi considerate acte de rebeliune militară” 1.
Cea mai înaltă cotă de „audienţă” şi simpatie atinsă de E.T.A. s-a petrecut în 1970, cu ocazia Procesului de la Burgos în care 16 membrii E.T.A. au fost condamnaţi la pedepse foarte mari (pe viaţă) iar cinci dintre ei la moarte de către Consiliul de Război pentru mai multe acte de violenţă şi trei asasinate. Presiunile internaţionale au deter-minat autorităţile să renunţe la pedeapsa capitală.
Atentatul din 13 septembrie 1974, cel mai sângeros până la căderea regimului (1975), a provocat moartea a 14 persoane prin explozia unei bombe în cafeneaua Rolando din Madrid.
Liderii E.T.A, au fost toleraţi în perioada dictaturii franchiste de autorităţile fran-ceze, astfel majoritatea operaţiunilor E.T.A, erau planificate în aria Pirineilor francezi din motive evidente de securitate. Suportul intelectual pentru E.T.A, va fi deasemenea mai mare în zona bască franceză decât în cea spaniolă.
Bascii acuzau regimul că i-ar menţine într-o stare de semicolonie, exploataţi fiind de zonele mai sărace. Radicalii basci E.T.A, argumentau necesitatea unei administrări autonome prin nevoia de protecţionism ca politică de guvernare, pentru a menţine şi dezvolta industria.
Conexiunile externe ale bascilor erau numeroase. Astfel, Libia şi Algeria s-au dovedit a fi gazde primitoare pentru separatiştii basci în anii 60’ şi 70’ furnizându-le armament şi pregătindu-i operaţional în tabere de antrenament. Primele legături „oficiale” internaţionale cu alte grupuri teroriste sunt finalizate în 1972 cu I.R.A. şi separatiştii kurzi.
Punctul culminant al acţiunii E.T.A în decursul guvernării franchiste, îl constituie atentatul din 20.12.1973. ce a provocat moartea primului-ministru spaniol (urmaşul lui Franco la conducerea statului), amiralul Luis Carrero Blanco prin aruncarea în aer a automobilului blindat în care era amiralul1. Teroriştii E.T.A, plasaseră 3 mine antitanc puternice, pe strada pe care trecea zilnic Carrero Blanco spre biroul său. Moartea amira-lului a provocat un adevărat cutremur regimului, ce-şi va vedea apusul în mai puţin de 2 ani, odată cu moartea celui strigat caudillo.
