Comertul: ralizarea unor progrese natabile in domeniul productiei agrare, mestesugaresti si manufacturiere pe de o parte si ingradirea treptata a monopolului otoman, exercitat asupra productiei pt piata a acestor ramuri economice, pe de alta, au favorizat avantul cunoscut de comertul din Tara Romaneasca si Moldova dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774). In ceea ce priveste comertul intern, numeroase produse autohtone provenite din gospodariile taranesti si ale stapanilor de pamant erau desfacute cu ridicata sau cu amanuntul in targurile permanente din mediul urban si cele periodice din mediul rural. Pretul lor pe piata interna era sub valoarea lui reala datorita taxelor si impozitelor stabilite de regimul turco-fanariot dar si datorita monopolurilor feudale. Astfel, in perioadele post-belice, de regula pretul marfurilor de pe piata interna era cu totul depreciat.
In goana dupa dobandirea unor noi venituri, multi stapani de pamant incep sa acapareze locuri de pravalii, pivnite si chiar sa posede locuri destinate comertului – le inchiriau. Orasenii si stapanii de pamant descopera in activitatea targurilor o noua sursa de acumulare de capital. Astfel, numarul de iarmaroace si balciuri din Tara Romaneasca sporeste de 6 ori intre 1744 si 1820. Domnii celor 2 principate au cautat sa-I protejeze, inca din prima jumatate a sec XVIII pe negustorii pamanteni, reinnoindu-le vechile hrisoave, ca sa faca fata mai usor concurentei celor straini. Sub aspect organizatoric, breslele de negustori aveau un statut juridic, membri lor plateau o taxa globala la Vistierie pentru a se bucura de protectia domniei. Starostele era ales din obstea breslasilor, fiind apoi recunoscut de puterea centrala. Ca si mestesugarii si breslasii negustori au cunoscut o ierarhie profesionala, pornind de la mesteri, calfe la ucenici.
Ca si in perioada anterioara, exportul din Tara Romaneasca si Moldova a continuat sa fie ingradit pana la 1774 de monopolul economic instituit de Inalta Poarta, inca din sec al XVI-lea. De aceea, anumite produse naturale, considerat tribut in natura erau achizitionate in mari cantitati la preturi preferentiale, de autoritatile otomane prin reprezentantii lor. Autoritatile otomane, impiedicau sistematic pana la 1774 vinderea acestor produse pe piata externa. Dar in conditiile generale ale declinului Imperiului otoman, multe produse natural romanesti au iesit de sub incidenta monopolului economic otoman, fiind exportate fara oprelisti in cantitati apreciabile pe pietele unor mari puteri europene, in Rusia, Austria, Prusia, Franta, la cererile repetate ale consulilor lor la Bucuresti si Iasi. In privinta importului, in cele doua principate se constata treptat largirea ariei geografice a pietei externe romanesti de unde se aduceau marfuri din ateliere mestesugaresti si intreprinderi manufacturiere. Astfel, pe langa vechile piete externe ale Transilvaniei, Venetiei, Rusiei si Imperiului otoman se mai adauga acum acelea din Franta, Anglia, Austria, Prusia, Tarile de Jos. Un loc foarte important in comertul extern al Tarilor Romane il ocupa cel de tranzit. Negustorii implicati in comertul de tranzit nu plateau taxe vamale pe teritoriul Tarii Romanesti si al Moldovei in afara de 3% din valoarea marfurilor, incasata de vistieria otomana.
Curculatia monetara: spre deosebire de perioada anterioara, cand in Tara Romaneasca si Moldova au circulat concomitent cu moneda autohtona si multe alte straine, in epoca fanariota, transformarea marfurilor in bani si a banilor in marfuri s-a facut prin circulatia in exclusivitate a monedelor straine. Drept urmare, preturile erau exprimate in lei si parale dar plata se facea cu monede venite din circuitul banesc extern. Monedele care circulau in epoca in Tara Romaneasca si Moldova erau de 15 tipuri si proveneau din Imperiul otoman, Rusia, Austria, Olanda, Venetia (dupa relatarile unor calatori straini). Insa, dupa cronicarul Dionisie Eclesiarhul, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul celui de al XIX-lea, in Tara Romaneasca circulau cel putin 25 de monede. Cercetarile ulterioare au aratat ca erau in uz in principate 60 de tipuri de monede (unii sunt de parere ca peste 80). Aceasta stare de lucruri a fost apreciata de multi istorici ca un “haos monetar”. In realitate, la o investigatie mai amanuntita a acelorasi izvoare, interpretate corespunzator, se ajunge la concluzia ca exista totusi o ordine creata de functionarea unui sistem monetar specific dezvoltarii economice a Tarilor Romane in vremea domniilor fanariote. In acest sens mai trebuie facuta precizarea ca majoritatea monedelor straine erau cele turcesti, ca urmare a faptului ca Tara Romaneasca si Moldova se aflau instare de dependenta fata de Imperiul otoman. Astfel, comertul lor exterior era monopolizat de puterea suzerana, in sensul ca plata marfurilor destinate pietei otomane era facuta fie pe timp de pace fie pe timpe de razboi cu bani din sistemul monetar turcesc, si anume in galbeni si piastri. Daca in prima jumatate a secolului al XVIII-lea in sistemul monetar turcesc au mai figurat si monede de aur sub diferite denumiri, spre sfarsitul aceluiasi secol moneda de aur dispare din circulatie. Cauze: criza economica si financiara pe care a cunoscut-o societatea turceasca in secolul al XVIII-lea, provocata de importantele carente ale sistemului politico-administrativ.
Dar in epoca fanariota, in Principate au mai circulat o vreme si piese austriece sau rusesti, ceea ce a condus la o adevarata competitie pt dominarea pietei interne de catre acestea, mai ales in timpul campaniilor militare.
MONEDE ETALON: Austriece – Kreutzer; Rusesti – Copeica (denghi)
In timpul campaniilor militare austro-ruso-turce, desfasurate pe teritoriul Principatelor, circulatia principalelor monede straine aici era legata de politica protectionista promovata de comandamentele generale ale armatelor beligerante. Circulatia in epoca a unor monede in exclusivitate straine nu era reglementata de turci, desi zarafii puteau stabili adevarata valoare a acestora in functie de cantitatea de metal pretios pe care o continea fiecare. Zarafi= o parte a negustorilor straini care aveau pravalii proprii. Deseori, ei in colaborare cu unii argintari falsificau monede. Faceau abuzuri mari in scopul rotunjirii propriilor venituri. Abia la inceputul secolului al XIX-lea se instituie pedepse mai drastice in privinta zarafilor necinstiti. O falsificare monetara de amploare, cu efecte negative asupra organizarii fiscale in principate s-a produs intre 1808-1809 sub ocupatia rusa. Chiar autoritatile de ocupatie au cumparat provizii pt trupele combatante cu monede falsa turcesti batute la Sankt Petersburg.
