Sigmund Feud (1856-1939), medic neurolog şi psihiatru vienez este creatorul psihanalizei, care, după cum o numea el însuşi, este a treia mare înfrângere a orgoliului uman : Copernic a arătat că Pământul nu este centrul universului, Darwin că omul este un animal printre altele şi psihanaliza demonstrează că „eul nu este stăpân la el acasă”.
S. Freud a trăit la Viena o mare parte din viaţa sa şi cele mai importante idei le-a publicat în primii 40 de ani ai secolului XX. Era de profesie medic şi s-a ocupat de tratarea unor boli funcţionale care nu păreau să aibă vreo cauzalitate organică.
Psihanaliza este un set de idei extrem de complicat, deseori neunificate, fiindcă şi Freud însuşi şi-a revizuit de câteva ori ideile, iar urmaşii săi au continuat să propună revizuiri şi extinderi ale acestora şi după moartea sa.1 Ea a abordat domenii delicate ale vieţii umane (copilăria, sexualitatea, arta) în care imixtiunea lucidităţii investigatoare se izbeşte, prin tradiţie, de multe prejudecăţi.
Freud consideră că forţele pulsionale fundamentale ale individului sunt Erosul – ca sistem pulsional hedonic şi vital, şi Thanatosul – ca sistem distructiv; sau altfel descrise, Erosul ca instinctul vieţii sau al dragostei şi Thanatosul ca instinctul urii şi al morţii.
El a fost primul care a operat radical asupra înţelegerii noţiunii de inconştient psihologic într-un dublu sens : pe de o parte, circumscriindu-i cu precizie domeniul, pe de altă parte, stabilind modul şi finalitatea cunoaşterii ei.
Demersul cel mai caracteristic al freudismului constă în extinderea determinismului la întreaga viaţă psihică, sub forma cauzalităţii absolute. Întemeiat pe analiza a nenumărate cazuri, patologice şi normale, Freud afirmă, pentru prima oară în acest mod categoric, că în viaţa psihică nu există nimic arbitrar, nimic întâmplător şi nedeterminat, totul, până la cele mai insignifiante gesturi, cuvinte, idei, emoţii, având fie o cauză conştientă, fie de cele mai multe ori o cauză ascunsă în structurile adânci ale inconştientului, ca atunci când este vorba de uitări de nume, pierderi de obiecte, greşeli de pronunţie, greşeli de scris, substituţii de cuvinte, intervertiri de expresii, fenomene pe care el le include în clasa manifestărilor de psihopatologie cotidiană. „Anumite insuficienţe ale psihicului nostru… – spune el – şi anumite acte în aparenţă neintenţionate se dovedesc, dacă le supunem examenului psihanalitic, ca fiind perfect motivate şi determinate de factori ce scapă conştiinţei”.
Psihanaliza a avut un impact profund în tot ce înseamnă gândirea modernă, incluzând aici atât literatura şi filozofia, cât şi concepţiile despre comportamentul criminal. Prin studiile efectuate, Freud a încercat să demonstreze existenţa unei personalităţi antisociale ce ţine de sfera psihologiei normale şi să explic mecanismul de formare a acesteia. Pe bună dreptate se consideră că psihanaliza a constituit punctul de trecere de la psihologia criminală la criminologia patologică.
