Prăbuşirea comunismului în URSS (I)

Pe măsură ce guvernele cu majoritate non-comunistă au ajuns la putere în Europa Centrală şi de Est, Pactul de la Varşovia, creat la 15 mai 1955, şi-a pierdut coeziunea ca alianţă politică şi militară. Din acest moment Kremlinul nu a mai avut altă soluţie decât să accepte perspectiva unei retrageri progresive a forţelor staţionate pe teritoriul ţărilor din Alianţă.
Aşadar, şeful delegaţiei sovietice de la Viena asupra Forţelor Convenţionale din Europa, M. Grinievski, anunţa la sfârşitul lunii ianuarie 1990 că URSS era dispusă să-şi recheme toate efectivele înapoi în teritoriile sale, până la sfârşitul deceniului. În pofida unei tentative efemere de a transforma Pactul de la Varşovia într-o alianţă a statelor suverane, cele şase state membre (Bulgaria, Polonia, România, Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică) au hotărât dizolvarea acestuia la 1 iulie 1991.
Pe lângă aceste evenimente de impotatnţă majoră pentru istoria secolului XX s-a produs şi prăbuşirea regimului comunist inevitabil în contextul internaţional prezent. Responsabilul pentru aceste schimbări pe scena relaţiilor internaţionale a fost considerat Mihail Gorbaciov. El a distrus Partidul Comunist, care fusese organizat cu scopul precis de a acapara puterea şi de a o menţine şi care controlase de fapt fiecare aspect al vieţii sovietice.
În urma acestuia, Gorbaciov a lăsat sfărâmăturile unui imperiu care fusese asamblat cu mare efort, de-a lungul a secole întregi .
Cauzele prăbuşirii comunismului nu pot fi reduse la un factor unic. Pentru ca un astfel de proces de dimensiuni istorice să se producă a trebuit ca o mulţime de cauze să interacţioneze şi să creeze un set de circumstanţe ce-au făcut schimbarea să fie urgentă şi de neevitat.
Criza economică ce a cuprins URSS, ca si majoritatea statelor socialiste, în anii ‘70 s-a perpetuat şi în deceniul următor. Surogate de reforme introduse succesiv de liderii comunişti n-au avut niciun efect asupra eficientizării economiei şi a detensionării relaţiilor sociale. Cauza principală a nereuşitei a constat în sistemul economic socialist, falimentelor şi în lipsa de democraţie politică a modelului socialismului autoritar-birocratic.
Modelul socialismului de tip sovietic s-a dovedit complet inadecvat în condiţiile în care lumea intra în a treia revoluţie industrială. Dar la fel de important a fost şi rolul Occidentului în „anvergura si repeziciunea schimbărilor din Europa de Răsărit“ şi din Uniunea Sovietică. Occidentul a încurajat apariţia forţelor pluraliste democratice, interesate într-o schimbare sistemică, iar Kremlinul şi-a pus speranţele în reformiştii care aveau în program nu distrugerea şi raţionalizarea mecanismelor economice şi politice existente.
M. Gorbaciov a fixat acţiunii sale o dublă direcţie pe care a definit-o prin două concepte: Glasnost şi Perestroika . Glasnost-ul avea ca scop trezezirea societăţii sovietice din letargie, printr-un limbaj şi metode ale adevărului. Prin Perestroika trebuia încurajată printr-un ansamblu de reforme, urmăreau reconcilierea socialismului cu democraţia. El a încercat să salveze sistemul comunist printr-un proces lent de liberalizare care să duca la eliminarea trăsăturilor sale cele mai odioase, însă fără a aboli fundamentele sale ideologice.
Iniţiind această campanie, M. Gorbaciov a exprimat interesele politice ale birocraţiei sovietice între două vârste şi ale unui anumit grup de intelectuali din preajma partidului, care ajunseseră să se împotrivească corupţiei şi incompetenţei din vremea lui Brejnev. El a militat pentru valorile unei generaţii care îsi asumase ideile celui de-al XX-lea Congres al PCUS, inclusiv cele privind reformele politice şi economice, coexistenţa paşnică cu Occidentul şi revizuirea generală a modelului utopic comunist în sensul umanizării lui.
Punerea în aplicare a conceptului de Perestroika a depins total de sprijinul societaţii faţă de care nu se putea spera ca economia sovietică ar putea face progrese. Însă, conştient de obstacolele ce i se ridicau, Gorbaciov a luat o serie de măsuri pentru a împiedica nomenklatura care ar fi dorit să stopeze procesul reformelor.
Astfel, el şi adepţii reformelor se vor decide pentru modificarea instituţiilor. În primavara anului 1989 a fost ales, la capatul unei campanii electorale animate, un Congres al deputaţilor poporului , dintre care o parte a membrilor a fost desemnată pe baza canditaturilor multiple şi, câteodată chiar împotriva candidaţilor oficiali ai partidului. Acest organism a desemnat Parlamentul (Sovietul Suprem) care trebuia să-şi desfăsoare activitatea în intervalul dintre sesiunile Congresului.
În fruntea Sovietului Suprem a fost ales Mihail Gorbaciov, pe 28 mai 1989. Astfel, el s-a pus la adăpostul unei tentative de a fi înlăturat din functia de secretar general al partidului.
În fruntea armatei, a KGB-ului şi la Ministerul de Externe au fost numiţi fideli ai procesului de Perestroika, concomitent cu modificarea structurilor unor organe de administrare şi conducere începând cu Consiliul de Miniştrii (guvernul) până la conducerea unităţilor social-economice.