M-am ținut departe de spațiul public în ultima perioadă de timp. După cum spuneam într-un articol redactat la sfârșitul anului trecut, fie că ne place ori nu, ar fi bine ca actualul guvern să reușească mișcarea șandramalei din noroi. Am spus, de asemenea, ca dincolo de simpatii sau antipatii, voi încerca să fiu echilibrat, și sa drămuiesc cu atenție doza de termeni vitriolanți care-mi trădează subiectivismul. Am afirmat ca ar trebui să acordăm o perioadă de timp pentru a evalua eficiența guvernului și să nu respingem ab initio orice formulă neconformă cu dorințele și aspirațiile noastre.
Nu a trecut decât puțin timp de la aceste cuvinte, infinit mai puțin decât mă așteptam să treacă, de când așterneam respectivele gânduri și până anticipam că voi analiza eficiența echipei executive de la Palatul Victoria. Am analizat atent daca e momentul acestui articol, dacă nu e prematur… dar ce să mai aștept, tovarăși? Ce să mai aștept?
Nu sunt genul care să fie încercat de mici satisfacții când vede dezamagire pe fața celor care au gândit diferit deși, recunosc că uman mă bucură faptul că nu m-am înșelat asupra facturii umane a celor pe care i-am respins.
În campania electorala am fost gratulat de “tabăra adversă” cu condescendența oferită de magistru pupilului silitor, atunci când îi corectează erorile. Și mă refer aici la lumea noastră mică, lumea blogurilor, care, spre deosebire de cea reală, are infinit mai multe gânduri și intenții bune. Și acum, să examină faptele. Reformarea instituțională începe “la vremuri noi”, tipic românește, tot cu “noi”, sugerând practic că o reformă instituțională este ca înlocuirea unei bujii, rece și tehnică, fără nicio componentă etică. Spunea, în urmă cu câteva săptămâni, inamicul public nr. 1 al românilor, SOV, un adevăr cinic, de pe urma căruia, conștientizându-l, el însuși a profitat vârtos: Criza în România este, înainte de orice, una morală și până nu se va remedia vom bate, cu grație, pasul pe loc.
Dar să revenim la fapte:
17 decembrie: nominalizarea premierului sau agentul reformei în viziunea lui T.B. – EMIL BOC sau “Bocutz” așa cum este el cunoscut într-o anumită zonă a blogosferei portocalii.
17-18 decembrie: prezentarea echipei guvernamentale a PD-L și UDMR. Nu lipsesc nume ca: Elena Udrea (Turism și Dezvoltare Regională), Adriean Videanu (Economie), Radu Berceanu (Transporturi), Gabriel Oprea (Apărare) sau Vasile Blaga (Interne).
28 decembrie: Honorius Prigoană este desemnat (după o competiție internă la distanță cu Viorel Tudorache de la PD-L sector 1) candidat al PD-L pentru alegerile din Colegiul 1. Honorius Prigoana a împlinit 23 de ani pe 10 ianuarie.
5 ianuarie: faimosul și imprevizibilul om de televiziune Andrei Gheorghe (notoriu pentru faptul că era un consumator de droguri ușoare și degrabă scuipătoriu de polițiști, surprins la volanul mașinii sale, beat fiind) devine consilier pe probleme de comunicare la Ministerul de Finanțe.
13 ianuarie: Dan Bittman, solistul trupei Holograf, devine consilier pe probleme sociale la același Minister de Finanțe.
Cam astea-s faptele în mai puțin de o lună. Așa începe modernizarea și reformarea României, clamată în campania electorală de Traian Băsescu. În toate circumstanțele prezentate mai sus președintele nu a opinat decât în chestiunea privitoare la nominalizarea lui Honorius Prigoană, declinându-și autoritatea morală de a da sfaturi, când el însuși și-a împins progenitura pe nalte culmi ale reprezentativității populare. În rest, PREȘEDINTELE ALES al românilor s-a afirmat doar în emisiuni de divertisment, prin calitatea sa de împărțitor de câștiguri la tombole.
Pe lângă faptul că e trist ce se întâmplă aștept niște cenușă în capul marilor susținători onorabili ai președintelui în campania electorală, așteptare ce, în mod evident, nu se va îndeplini. Așadar, tot înainte români. Pentru zilele următoare vă promit o analiză a modului în care un anumit ministru se pregătește să stimuleze un anumit domeniu în care întâmplător derulează afaceri și are un anumit interes. Să trăiți BINE !!! Ne-ati biruit.
