athenian legacy » 2010 » January

Metode de datare ale vârstei pământului

A.A. — Sun, 31 Jan 2010 19:05:40 +0000

Vom analiza cele mai reprezentative metode de datare moderne:
Cea mai larg răspandită metodă de datare este metoda de datare Radiometrică.
Pentru rocile vechi se folosesc metodele Uraniu-Toriu-Plumb si Potasiu-Argon.
Pentru rocile tinere se foloseste metoda de datare Carbon 14. Aceste metode se bazează pe fenomenul dezintegrării in timp a unor elemente radioactive in alte elemente: Uraniul se dezintegrează in Toriu si Toriul in Plumb. Deci, pentru o rocă se stabileşte cât Plumb conţine si cunoscând rata de dezintegrare a Uraniului se calculează vârsta rocii.
In acest proces sunt insă implicate câteva presupuneri:
- rata de dezintegrare este constantă pe tot parcursul timpului.
-cantitatea iniţială din elementul primar şi secundar este cunoscută.
-sistemul de desfăşurare al procesului nu este perturbat.
Prima presupunere este obligatorie, căci dacă rata de dezintegrare ar varia, nu s-ar mai putea face nici un calcul aritmetic; dar nimeni nu poate garanta că acum câteva mii sau milioane de ani, atomii aveau aceeaşi rată de dezintegrare ca cea de astăzi.
Cercetările moderne au relevat o perturbare a ratei de descompunere radioactive în cazul aplicării de diverse şocuri. Metodele de datare bazate pe descompunerea atomilor de uraniu erau considerate foarte sigure până de curând.
Cea de-a doua presupunere este că nu există într-o rocă decât un material (părinte) care se descompune, formând alt element (fiică-secundar). Acest lucru este greu de dovedit, căci nimeni nu a fost martor la formarea terrei, iar datările radiometrice sunt recente.
Cea de-a treia presupunere se bazează pe teoria uniformistă, care spune că pământul s-a format în mod lent, uniform; cercetările recente au evidenţiat urme de catastrofe pe scoarţa pământului, iar ideea că o rocă poate exista nederanjată milioane de ani, în prezent este infirmată de ştiinţă.
Aşadar, chiar dacă procesul de dezintegrare nu este perturbat de alunecări de teren, cutremure, erupţii vulcanice, ciocniri cu asteroizi, nu se ştie dacă în mod natural, pe termen lung este în creştere sau în scădere.
Metoda de datare cu uraniu este cea mai veche metodă; chimista Marie Curie descoperă în 1898 radioactivitatea: uraniul se descompune în plumb. Dar uraniul este uşor dizolvat de apa freatică, de exemplu, astfel că “pe mostre din acelaşi loc se pot măsura vârste enorm de diferite.”
“Dacă toate metodele de datare ar fi avut ca rezultat aceleaşi vârste, tabloul ar fi fost clar. Dar vârstele n-au coincis. Vârstele date de plumb, de exemplu, au fost în mod constant mai vechi…” Mai grav este faptul că uraniul poate capta din atmosferă neutroni care sunt consideraţi ca provenind din descompunere!
S-au făcut calcule asupra diferitelor roci vulcanice recente care au dat vârste enorm de mari, de domeniul miliardelor, deşi rocile erau recente.
Dr. Melvin Cook, un detinător al premiului Nobel pentru cercetările sale in acest domeniu, a descoperit că unii izotopi de plumb nu proveneau din descompunerea uraniului, aşa cum s-a presupus, ci toţi proveneau prin captarea de neutroni. El a aplicat o corectie cu neutroni acestei metode de datare; aplicând această corecţie, rocile din Cambrian datate la 600 de milioane de ani, sunt acum de câteva mii de ani.
Atunci se pune întrebarea: cum ştiu oamenii de ştiinţă ce date să ia în considerare? Soluţia este simplă: sunt luate în considerare doar datele ce se încadrează pe scara evoluţiei. Mulţi cercetători observă aceste calcule eronate şi încearcă să le corecteze printr-o altă metodă: paleontologică( datele eronate care nu corespund aşteptărilor sunt eliminate, fiind păstrate doar cele ce confirmă evoluţia).
“Când totul este vânturat şi grâul este ales din pleavă, este sigur că grâul din produs este în principal mărturia paleontologică şi este foarte probabil că dovezile fizice sunt pleava”.
O altă metodă este Potasiu-Argon: metoda este mai uşor de folosit, dar aici problemele sunt mai multe: potasiul se descompune în argon şi calciu, ceea ce face dificile calculele ratei de descompunere.
Un alt inconvenient este faptul că argonul este un gaz care poate migra uşor. Dr. Melvin Cook a observat că argonul se găseşte atât în atmosferă cât şi în scoarţa pământului, fiind uşor transferabil dintr-un loc în altul.
S-au calculat vârstele unor roci bazaltice, şi valoarea lor a fost estimată prin metoda Potasiu-Argon la 22milioane de ani, deşi datele arheologice sigure le dataseră la 200 de ani. Alte roci formate prin anii 1800 au fost datate cu vârste între 160 de milioane de ani şi 3 miliarde; alte studii au dat vârste diferite: 0-3milioane de ani.(autorii au declarat vârsta de 250.000 de ani, obţinută dintr-un calcul statistic).
Aceste rezultate haotice i-au făcut pe cercetători să fie mai prudenţi în folosirea acestei metode: “Este posibil ca anumite vârste anormal de mari obţinute prin metoda datării cu potasiu-argon raportate de alţi cercetători…să poată fi cauzate de prezenţa unui exces de argon conţinut în incluziunile fluide şi gazoase.”
Alţii însă declară direct că: “vârstele obţinute acum…la datarea diferitelor minereuri dintr-o singură rocă pot fi izbitor de discordante.”
După cum am zis, este de neconceput ca un mineral să stea într-un sistem închis un miliard de ani, timp în care a fost supus unor acţiuni de fisurare, măcinare, dizolvare.
Geocronologicienii recunosc acest lucru şi afirmă că se fac mai multe măsurători, prin metode diferite; dar acordul este foarte rar, şi când se obţine, se face de către cercetător, printr-o selectare preferenţială a datelor obţinute:
“…este un lucru obişnuit să elimini vârstele care sunt prea mari, sau prea mici, comparativ cu restul grupului sau cu alte date disponibile, cum ar fi scara timpului geologic. Discrepanţele dintre cele respinse şi cele acceptate sunt atribuite în mod arbitrar excesului sau pierderilor de argon.”
Faimoasa metodă de datare cu Carbon 14 este bazată pe o altă presupunere: Carbonul 12-C14 a atins starea de echilibru; aceasta presupune că rata de producere a Carbonului 12 este egală cu rata de dezintegrare a C14. Această stare se poate realiza dupa 30.000 de ani de la formarea atmosferei şi cum evoluţioniştii vorbesc despre miliarde de ani, se presupune că această stare de echilibru ar fi fost atinsă.
Studiile făcute chiar de către descoperitorul metodei, Williard Libby, (medaliat cu Nobel pentru această metodă), arată că starea de echilibru nu a fost atinsă şi procesul de formare este cu cel putin 24% mai mare decat rata de dezintegrare. Din păcate, deşi a observat inadvertenţele, el a considerat că a calculat greşit unele valori, nefiind posibil ca rata de dezintegrare să nu fie atinsă (că doar au trecut miliarde de ani de la formarea Pământului).
De asemeni, nu se cunoaşte cantitatea de carbon existentă de la apariţia atmosferei; carbonul este în legătură directă cu plantele, vegetaţia; aceasta ar fi putut să varieze pe Terra (teoriile catastrofiste chiar avertizează asupra acestui lucru).
“Pare probabil ca actualul conţinut de C14 natural nu corespunde cu valoarea de echilibru, ci este în creştere.”
De aceea această metodă se foloseşte la datarea obiectelor nu mai vechi de 3000 de ani.
Limbajul uman
“Limbajul şi conştiinţa, unele dintre cele mai preţuite calităţi ale lui Homo Sapiens, nu lasă, din nefericire, nici o urmă în relicvele preistorice.”
Ca şi cum n-ar fi fost suficient că sunt atâtea bariere între om şi celelalte vieţuitoare, şi între fiecare specie în parte, limbajul uman apare ca o nouă provocare adresată cercetătorilor: cum a apărut limbajul uman?
“Aplicându-se legea biogenetică fundamentală, se poate susţine că la arheantropi s-a produs şi un alt pas decisiv spre umanizare: apariţia graiului articulat. Această ipoteză are în vedere faptul că în dezvoltarea copiilor actuali vorbirea apare când masa creierului are aproximativ 750 grame, iar arheantropii sunt primele fiinţe hominide la care capacitatea craniană a atins valori comparabile…”
Conform controversatei legi biogenetice fundamentale, omul recapitulează limba sa originară: la câteva luni vorbeşte ca o maimuţă, etc. Dar oricine ştie că un copil, deşi ţipă şi plânge, se manifestă ca un om în devenire, el fiind capabil să înveţe câteva limbi străine în câteva luni; de asemeni, capacitatea craniană nu ne spune nimic cu privire la inteligenţa speciei respective: un om cu un cap mare este mai deştept decât altul cu un cap mai mic?! Este evident că limbajul vorbit este specific uman.
“Cea mai veche limbă care poate fi reconstituită rezonabil este deja modernă, sofisticată, completă, din punct de vedere evolutiv…chiar şi popoarele cu culturile cel mai puţin complexe au limbi extrem de sofisticate, cu o gramatică complicată şi cu un vocabular bogat.”
Referatul biblic despre crearea omului ne spune că primul om, Adam, era complet dezvoltat din toate punctele de vedere: fizic şi psihic, astfel încât el a fost cel care a pus nume animalelor(Geneza2;20).

Adrian Nastase candideaza

Temüügin — Sat, 30 Jan 2010 18:50:47 +0000

Stimulat de cazul “Zambaccian” si calit de cei cinci ani de hartuire juridica, domnul Adrian Nastase a anuntat acum cateva minute candidatura pentru Presedintia PSD-ului… Nastase este hotarat sa reia lupta politica pentru sefia PSD indiferent de dosariada declansata din ultimele zile fiind convins ca partidul a invatat din greselile trecute. Au trecut anii in care DNA-ul domnului Basescu speria PSD-ul… au trecut anii in care se striga ca PNA-ul este controlat de Nastase… Dosarele lui “Bombonel” nu au fost finalizate? De ce fiindca pana si acele dosare fabricate au fost niste mostre ale diletantismului PD-L-ist.
Multi colegi de partid si prieteni sunt relativ speriati de un viitor regim forte al domnului Nastase in PSD. Le voi raspunde ca partidul merita disciplina si liniste, si mai ales meritocratie… un fapt mai rar intalnit in politica romaneasca.
Nastase sublineaza ca atitudinea ambigua fata de referedum a PSD, vizita la Timisoara, vizita la Sorin Ovidiu Vantu au fost greseli capitale pe care Mircea Geoana le-a facut. El reclama si lipsa unui raspuns ferm, la o reactie rapida si intelgenta in emisiune a domnului Geoana in emisiunea de joia de dinaintea alegerilor.
“Intalnirea de la Brasov a fost pe un model vechi” acesta este parerea candidatului Nastase despre cele 39 de filiale care il sustin pe Geoana… Se pare ca ideea a fost a lui Costica Nita care la randu-i ar fi vrut sa candideze.
Nastase a afirmat in aceasta seara la Antena3 ca: “Consiliul National PSD nu are un rol decorativ”.
Fostul premier este de parere ca restul candidatilor opusi actualului presedinte PSD, Mircea Geoana vor face echipa in final. Nastase nu exclude o colaborare mai stransa cu Miron Mitrea si nu credca ca cel din urma are legaturi stranse cu PD-L-ul.
Ramanerea in opozitie este imperios necesara in aceasta perioada. Nu pot exista jumatati de masura, nu mai putem coabita cu PD-L si gasca de martofoi tractoristi ai doamnei Udrea & Eba.
[http://www.antena3.ro/live.php]
Puteti urmari emisiunea daca accesati link-ul de mai sus.

Anarhismul

Temüügin — Sat, 30 Jan 2010 17:37:56 +0000

Cu antecedente în iluminism, anarhismul a apărut în acelaşi climat postrevoluţionar, având şi el diferite variante, unele mai apropiate de socialism, altele de liberalism.
Începuturile se leagă de numele pastorului englez William Godwin, care a iniţiat “anarhismul individualist”, imaginând o societate în care nimeni să nu fie obligat să sacrifice propria sa independenţă de judecată.
Primul anarhist auto-proclamat a fost Pierre-Joseph Proudhon, care, la mijlocul secolului al XIX-lea, a inaugurat “anarhismul mutualist”, pledând pentru o societate fără stat, bazată pe libertate ca valoare supremă, pe suprimarea proprietăţii private, considerate a fi “furt”, precum şi pe respectul mutual între membrii săi.
Punctul maxim a fost atins la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, când mişcarea anarhistă a îmbrăcat forme violente, organizând atentate şi alte acţiuni criminale. În plan ideologic, s-au remarcat doi descendenţi ai nobilimii ruse, Mihail Bakunin, considerat exponentul “anarhismului colectivist”, şi Piotr
Kropotkin, identificat cu “anarhismul comunist”: au criticat statul, susţinând abolirea lui, au afirmat libertatea ca valoare supremă, dar şi solidaritatea între oameni, au susţinut trecerea la noua societate pe calea revoluţiei violente, cu caracter de masă.
În preajma primului război mondial, s-a conturat “anarho-sindicalismul”, avându-l ca protagonist pe Georges Sorel: sindicatele apăreau ca principal factor de schimbare socială, precum şi ca nucleu al viitoarei societăţi, forma pe care ar fi urmat să o îmbrace revoluţia fiind greva generală.
Anarhismul a fost implicat, într-o anumită măsură, în Revoluţia din Rusia, ca şi în Războiul Civil din Spania.
În anii ’60 anarhismul şi-a găsit expresia în aşa-numita “contra-cultură” a tineretului, asociată cu iluzia întoarcerii la un mod de viaţă natural, lipsit de orice constrângere.
În ultimele decenii, fără să beneficieze de construcţii ideologice consistente, a îmbrăcat diferite forme: “anarhocapitalismul” care susţine că statul trebuie să dispară pe temeiul lipsei de legitimitate morală şi al ineficienţei economice; “ecologismul radical”, care pledează pentru comunitatea autonomă modelată pe baze anarhiste; manifestările unor grupuri anarhiste implicate în acţiunile de protest împotriva globalizării.
Dintre valorile fundamentale, anarhismul situează în prim plan libertatea; egalitatea este şi ea invocată, dar în mod diferit de către “individualişti” şi “colectivişti”; şi solidaritatea este evaluată superior în unele variante.
Critica statului este o temă esenţială pentru toate variantele: obiectul acesteia îl constituie în primul rând instituţiile guvernamentale, dar şi toate celelalte instituţii şi, mai mult, toate mijloacele specifice regimului democratic; în societatea “fără guvern coercitiv” ordinea ar urma să fie asigurată prin respectarea regulilor morale.
Chiar dacă anarhismul a atras atenţia asupra unor dimensiuni opresive ale statului, s-a dovedit a fi o ideologie nerealistă şi utopică. Caracterul anti-democratc şi susţinerea violenţei au determinat amplasarea anarhismului, în cele mai multe cazuri, în zona extremismului.

Prăbuşirea comunismului în URSS (II)

Temüügin — Fri, 29 Jan 2010 21:14:53 +0000

În vara anului 1987 a fost elaborată o hotărâre prin care s-a trecut la autonomia financiară. Liberalizarea intelectuală a permis mijloacelor de informare în masă să se exprime, iar sovieticii au descoperit progresiv „paginile albe“ ale istoriei lor. Destalinizarea, pornită odinioară de Hruşciov a fost reluată şi dusă până la consecinţele sale logice, reabilitarea victimelor lui Stalin. Au fost reabilitaţi Buharin, Zinoviev, Kamenev, Piatakov şi Radok. Troţki a ieşit din uitare şi a fost lăudat pentru că i s-a opus lui Stalin.
Consecinţe importante a avut perestroika şi în domeniul politicii externe a URSS. În această privinţă, M. Gorbaciov era convins că programul perestroika nu va putea fi realizat dacă relaţiile externe ale ţării nu se vor schimba în mod radical. Pentru aceasta „trebuie să ne schimbăm poziţia şi să propunem lumii o nouă politică internaţională“ .
Într-adevăr, URSS-ul şi-a schimbat liniile esenţiale ale politicii externe. În octombrie 1988, a intervenit un acord între China şi URSS asupra traseului frontierei orientale. Propunerile de limitare a armamentelor nucleare şi convenţionale avansate de Gorbaciov, retragerea în 1989 a trupelor sovietice din Afganistan au făcut din acesta un om care oferea garanţii de pace.
În vara anului 1989, Gorbaciov s-a adresat plenului parlamentar al Consiliului European de la Strasbourg . Cu această ocazie el a mers mai departe în repudierea doctrinei Brejnev privind suveranitatea limitată. A admis că nu exista un sistem social imuabil şi a sugerat că astfel de transformări ar putea avea loc şi în Europa de Răsărit.
Declaraţia lui Gorbaciov de la Strasbourg a fost larg interpretată ca o lumina verde dată reformatorilor din Europa de Răsărit în eforturile lor de a ajunge la un sistem multipartidic şi la o economie de piaţă, dar mai ales a înlăturat teama de intervenţie a „fratelui mai mare“ pentru a pune capat reformelor.
Contradicţiile şi limitele reformei perestroika au făcut ca sistemul politic să nu poată fi reformat. Astfel, ca între ceea ce şi-a dorit iniţiatorul reformelor în URSS şi ceea ce a rezultat în final a fost o mare diferenţă. Voinţa de a permite o reală libertate de exprimare în mass-media a antrenat nu numai o sporire a aspiraţiilor pentru libertate şi democraţie, ci si formularea de critici care n-au vizat numai birocraţia ci şi sistemul comunist însuşi, exprimând preferinţa unui partid a societăţii sovietice pentru o democratizare de tip occidental. Ori M.Gorbaciov n-a avut în vedere modelul occidental, atunci cand a lansat conceptele de „Glasnost“ şi „Perestroika“. Pentru el acestea vizau o perfecţionare a mecanismului social-economic comunist, şi nicidecum răsturnarea regimului politic. Până în anul 1990, atât demersurile cât şi acţiunile politice ale lui Gorbaciov pendulau între hotărârea pentru reforme radicale şi teama că astfel de reforme vor prăbuşi sistemul comunist.
Pe măsură ce lupta politică între reformatori şi nomenclaturişti s-a intensificat Gorbaciov a înţeles că trebuie să meargă mai departe. La 2 iulie 1990, el afirma că „însăşi logica perestroicii, dificultăţile din domeniul economic şi social ne obligă să schimbăm în mod fundamental sistemul economic. Este vorba de elaborarea unui nou model economic diversificat, cu forme diferite de gestiune si proprietate, dotat cu o infrastructură modernă“ .
Întreaga filozofie a comunismului, aşa cum existase ea de şapte decenii a suferit un declin rapid, ca rezultat al recunoaşterii oficiale a eşecului istoric al sistemului existent. Triumful filozofiei revizioniste a declanşat un proces de eliberare a naţionalismului şi a confruntărilor interetnice. A spulberat mitul poporului sovietic. Discursul optimist consacrat poporului sovietic, internaţionalismului şi progreselor lui, s-a frânt, în 1986, sub lozinca: „Kazahstanul pentru Kazahi“ .
Anul 1990 a fost anul în care creşterea frământărilor păreau să ducă la punerea în discuţie a Perestroicii ca urmare a resurgenţei sentimentelor naţionale, fapt pe care M. Gorbaciov nu l-a prevăzut în planul său de redresare a URSS . Confruntări interetnice au izbucnit în Azerbadjan, Nagorno-Karabakh, Kirghizia, Moldova, iar conflictele naţionale ameninţau coeziunea URSS. Lituania s-a declarat independentă în martie 1990. I-au urmat imediat Estonia, Letonia, Georgia şi Armenia. Alte republici s-au proclamat suverane: Federatia Rusa, Azerbadjan, Uzbekistan, Turkmenia, Tadjikistan, Moldova, Bielorusia, Ucraina. Legile URSS nu mai erau respectate, conducătorii republicilor cereau ca recruţii să nu mai fie încorporaţi în armata URSS.
Conştient de pericol, Mihail Gorbaciov a propus, în februarie 1990, un nou tratat stabilind o confederaţie pentru a evita secesiunile. Congresul delegaţilor poporului accepta proiectul unui referendum cu privire la apartenenţa la Uniune, care ar fi trebiut să aibă loc în primăvara lui 1991. Instaurarea unei puteri prezidenţiale a cântărit foarte mult în evoluţia rapidă a problemei naţionale. Preşedintele Uniunii Sovietice concentra toate puterile Sovietului Suprem şi ale preşedintelui său şi acest lucru a însemnat deposedarea republicilor de autoritatea lor în favoarea puterii centrale şi va duce la o şi mai mare contradicţie între puterea centrală şi republici.
Economia Sovietică a continuat să-şi înrăutăţească starea. Toate reformele preconizate până atunci de Gorbaciov nu au reuşit decât să sporească lipsurile dezorganizând angrenajele tradiţionale fără a fi înlocuite cu noi circuite. Această situaţie a generat frământări sociale şi greve. Acest lucru îl va detrmina pe Gorbaciov să treacă la măsuri radicale care anunţau moartea sistemului economic socialist.
Plenara din februarie 1990 a aprobat abandonarea rolului conducător al partidului introducând, astfel, multipartidismul şi trecerea la un regim prezidenţial democratic. În momentul în care M.Gorbaciov şi-a sporit prerogativele , o parte din radicalii reformişti se vor distanţa şi apoi îl vor părăsi. În decembrie 1990, E. Şevarnadze şi-a dat demisia din funcţia de Ministru de Externe pentru a protesta împotriva avansării către dictatură în URSS .
La rândul său, B. Eltîn a criticat în Parlament sporirea prerogativelor presedintelui URSS. Imperiul sovietic ajunsese la o răscruce. Noul proiect de Uniune era menit să evite dezintegrarea URSS, însă imperiul era în descompunere. Puci-ul conservator (18-21 august 1991) nu va putea schimba destinul istoric al ultimului imperiu de tip clasic din lume.
Anunţarea trecerii la economia de piaţă şi abandonarea principiului luptei de clasă au precipitat lucrurile. Nomenklatura n-a mai suportat să vadă atingerile aduse principiilor fundamentale ale marxismului. Îl considera pe M. Gorbaciov personal responsabil de prăbuşirea regimului şi destrămarea statului sovietic. Considerând că acesta nu mai este demn de a fi seful statului sovietic, ea optat pentru înlăturarea acestuia. Adepţii menţinerii regimului comunist şi a imperiului sovietic au început prin a-l izola pe M. Gorbaciov de principalii săi sprijinitori în reformarea sistemului. Lovitura de stat s-a pregătit aproape pe faţă. Aceasta a avut loc, efectiv, pe 19 august 1991 , cu o zi înainte de ziua în care trebuia semnat noul tratat asupra Uniunii.
Autorii loviturii de Stat l-au reţinut pe Gorbaciov în reşedinţa sa de vacanţă de la Foros (Crimeea) şi „l-au declarat incapabil să-şi asume funcţiunile din motive de sănătate“ . Au numit în fruntea statului pe vicepresedintele URSS, Ghenadi Ianaev şi au organizat un „Comitet de stat pentru starea de urgenţă“, format din miniştri conservatori (apărare, interne, economie) şi seful KGB. Puciştii sperau ca populaţia să-i urmeaze şi au mizat pe fragilitatea ataşamentului acestuia faţă de democraţie. Ori, imediat după anunţarea publică a puci-ului, preşedintele Federatiei Ruse, Boris Eltîn, a făcut apel la rezistenţă şi a cerut armatei să se alieze cu populaţia pentru a face să eşueze „lovitura de stat reacţionară“.
Rezistenţa condusă de B. Eltîn i-a descurajat pe pucişti, care au fost incapabili să controleze situaţia. Ciocnirile dintre forţele de ordine şi populaţia ieşită în stradă pentru a lupta contra restauraţiei dominaţiei regimului totalitar au condus la descompunerea puterii puciştilor, care vor fi arestaţi, iar Gorbaciov în noaptea de 22 august 1991 a revenit la Moscova şi şi-a reluat funcţiile. Nomenklatura care a sperat că prin această acţiune poate să redea partidului comunist poziţia sa predominantă în societate, însă s-a ajuns la alte rezultate: Puci-ul a dat ultima lovitura regimului comunist şi a împins statul sovietic spre implozie.
Ca un gest simbolic al victoriei forţelor reformatoare, pe 23 august, mulţimea a dărâmat statuia lui Dzerjinski, fondatorul Poliţiei Politice Secrete, (strămoaşul KGB-ului) şi a cerut retragerea portretului lui Lenin din edificiile publice. Discreditarea partidului comunist, vinovat de a fi încercat a da lovitura de forţă împotriva forţelor reformatoare a fost totală. Câteva zile mai târziu, M. Gorbaciov şi-a dat demisia din funcţia de secretar general al P.C.U.S. , după care a invitat C.C să se autodizolve. Partidul comunist a fost interzis în armată şi în organismele statului.
Pe 28 august 1991, Sovietul Suprem a suspendat activităţile Partidului Comunist în întreaga Uniune Sovietică şi a decis să se autodizolve. S-a ajuns la un vid institutional după dispariţia Partidului Comunist care deţinea efectiv puterea. Pentru a-l umple a fost necesară elaborarea unei noi Constituţii .
Până la apariţia acesteia, trei noi instituţii au condus URSS-ul. Un Consiliu de Stat, format din conducătorii republicilor coordona politica externă şi problemele interne comune; un Comitet interrepublican, compus din reprezentanţi ai tuturor republicilor cu scopul de a coordona gestiunea şi reforma economiei şi un Consiliu al reprezentanţilor poporului, însărcinat cu elaborarea noii Constituţii a Uniunii.
KGB-ul a fost reformat în octombrie 1991, când a fost dizolvat, însă practic a fost transformat pe trei servicii, ulterior, autonome: Serviciul Central independent de servicii, Serviciul interrepublican de contraspionaj şi un Comitet de stat, pentru apararea frontierelor.
Sfârşitul comunismului în istoria Rusiei a fost marcat de dizolvarea, în noiembrie 1991, a Partidului Comunist al Federaţiei Ruse. În toamna anului 1991 n-au mai existat partide comuniste în URSS .
Moartea URSS a survenit nu mult timp după decesul partidului comunist. Puci-ul, ca şi în cazul regimului comunist, a avut pentru Uniune aceleaşi efecte dizolvante. În săptămânile care i-au urmat, toate republicile şi-au afirmat dorinţa desfacerii legăturilor care le uneau cu puterea federală. Pe 17 septembrie 1991 cele trei republici baltice au fost admise la ONU.
În contextul afirmării tot mai accentuate a autorităţii republicilor a fost elaborat acordul care a dat naştere unei Comunităţi economice. Acordul s-a semnat la 18 octombrie 1991, de către opt republici, mai puţin Ţările Baltice, Ucraina, Moldova, Georgia şi Azerbadjan .
În acest timp, Consiliul de Stat a pregătit un proiect de tratat pentru o Uniune politică pe baze federale. Puterea centrală în acest proiect nu mai exercita decat funcţiile delegate de Statele membre, iar aceste funcţii s-ar reduce la diplomaţie şi apărare.
Cel care a dat lovitura de gratie URSS-ului, definitivând prăbuşirea ei, a fost preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Eltîn care, la 8 decembrie 1991, împreună cu preşedintele Ucrainei şi a Belarusului, a decis să creeze o Comunitate a Statelor Independente (CSI), la care vor putea adera şi alte republici şi în cadrul căreia acestea îşi coordonau politica monetară şi economică.
Pe 14 decembrie alte cinci republici din Asia Centrală s-au raliat la CSI, curând imitate de Moldova şi Armenia. Pe 17 decembrie 1991, Boris Eltin şi Mihail Gorbaciov au anunţat dizolvarea oficială a URSS, începând cu 31 decembrie 1991.
URSS-ul a fost înlocuit de CSI , dominată de Rusia. Luând act de pierderea puterii sale, Mihail Gorbaciov şi-a anunţat demisia la televiziune pe 25 decembrie 1991. El recunoştea oficial moartea URSS. În fapt, atât comunismul, cât şi imperiul nu mai existau de câteva luni, iar ultimele sale vestigii erau pe cale de dispariţie.

Prăbuşirea comunismului în URSS (I)

Temüügin — Fri, 29 Jan 2010 10:27:20 +0000

Pe măsură ce guvernele cu majoritate non-comunistă au ajuns la putere în Europa Centrală şi de Est, Pactul de la Varşovia, creat la 15 mai 1955, şi-a pierdut coeziunea ca alianţă politică şi militară. Din acest moment Kremlinul nu a mai avut altă soluţie decât să accepte perspectiva unei retrageri progresive a forţelor staţionate pe teritoriul ţărilor din Alianţă.
Aşadar, şeful delegaţiei sovietice de la Viena asupra Forţelor Convenţionale din Europa, M. Grinievski, anunţa la sfârşitul lunii ianuarie 1990 că URSS era dispusă să-şi recheme toate efectivele înapoi în teritoriile sale, până la sfârşitul deceniului. În pofida unei tentative efemere de a transforma Pactul de la Varşovia într-o alianţă a statelor suverane, cele şase state membre (Bulgaria, Polonia, România, Cehoslovacia şi Uniunea Sovietică) au hotărât dizolvarea acestuia la 1 iulie 1991.
Pe lângă aceste evenimente de impotatnţă majoră pentru istoria secolului XX s-a produs şi prăbuşirea regimului comunist inevitabil în contextul internaţional prezent. Responsabilul pentru aceste schimbări pe scena relaţiilor internaţionale a fost considerat Mihail Gorbaciov. El a distrus Partidul Comunist, care fusese organizat cu scopul precis de a acapara puterea şi de a o menţine şi care controlase de fapt fiecare aspect al vieţii sovietice.
În urma acestuia, Gorbaciov a lăsat sfărâmăturile unui imperiu care fusese asamblat cu mare efort, de-a lungul a secole întregi .
Cauzele prăbuşirii comunismului nu pot fi reduse la un factor unic. Pentru ca un astfel de proces de dimensiuni istorice să se producă a trebuit ca o mulţime de cauze să interacţioneze şi să creeze un set de circumstanţe ce-au făcut schimbarea să fie urgentă şi de neevitat.
Criza economică ce a cuprins URSS, ca si majoritatea statelor socialiste, în anii ‘70 s-a perpetuat şi în deceniul următor. Surogate de reforme introduse succesiv de liderii comunişti n-au avut niciun efect asupra eficientizării economiei şi a detensionării relaţiilor sociale. Cauza principală a nereuşitei a constat în sistemul economic socialist, falimentelor şi în lipsa de democraţie politică a modelului socialismului autoritar-birocratic.
Modelul socialismului de tip sovietic s-a dovedit complet inadecvat în condiţiile în care lumea intra în a treia revoluţie industrială. Dar la fel de important a fost şi rolul Occidentului în „anvergura si repeziciunea schimbărilor din Europa de Răsărit“ şi din Uniunea Sovietică. Occidentul a încurajat apariţia forţelor pluraliste democratice, interesate într-o schimbare sistemică, iar Kremlinul şi-a pus speranţele în reformiştii care aveau în program nu distrugerea şi raţionalizarea mecanismelor economice şi politice existente.
M. Gorbaciov a fixat acţiunii sale o dublă direcţie pe care a definit-o prin două concepte: Glasnost şi Perestroika . Glasnost-ul avea ca scop trezezirea societăţii sovietice din letargie, printr-un limbaj şi metode ale adevărului. Prin Perestroika trebuia încurajată printr-un ansamblu de reforme, urmăreau reconcilierea socialismului cu democraţia. El a încercat să salveze sistemul comunist printr-un proces lent de liberalizare care să duca la eliminarea trăsăturilor sale cele mai odioase, însă fără a aboli fundamentele sale ideologice.
Iniţiind această campanie, M. Gorbaciov a exprimat interesele politice ale birocraţiei sovietice între două vârste şi ale unui anumit grup de intelectuali din preajma partidului, care ajunseseră să se împotrivească corupţiei şi incompetenţei din vremea lui Brejnev. El a militat pentru valorile unei generaţii care îsi asumase ideile celui de-al XX-lea Congres al PCUS, inclusiv cele privind reformele politice şi economice, coexistenţa paşnică cu Occidentul şi revizuirea generală a modelului utopic comunist în sensul umanizării lui.
Punerea în aplicare a conceptului de Perestroika a depins total de sprijinul societaţii faţă de care nu se putea spera ca economia sovietică ar putea face progrese. Însă, conştient de obstacolele ce i se ridicau, Gorbaciov a luat o serie de măsuri pentru a împiedica nomenklatura care ar fi dorit să stopeze procesul reformelor.
Astfel, el şi adepţii reformelor se vor decide pentru modificarea instituţiilor. În primavara anului 1989 a fost ales, la capatul unei campanii electorale animate, un Congres al deputaţilor poporului , dintre care o parte a membrilor a fost desemnată pe baza canditaturilor multiple şi, câteodată chiar împotriva candidaţilor oficiali ai partidului. Acest organism a desemnat Parlamentul (Sovietul Suprem) care trebuia să-şi desfăsoare activitatea în intervalul dintre sesiunile Congresului.
În fruntea Sovietului Suprem a fost ales Mihail Gorbaciov, pe 28 mai 1989. Astfel, el s-a pus la adăpostul unei tentative de a fi înlăturat din functia de secretar general al partidului.
În fruntea armatei, a KGB-ului şi la Ministerul de Externe au fost numiţi fideli ai procesului de Perestroika, concomitent cu modificarea structurilor unor organe de administrare şi conducere începând cu Consiliul de Miniştrii (guvernul) până la conducerea unităţilor social-economice.

Involutia PSD 2004-2009

Temüügin — Thu, 28 Jan 2010 12:21:31 +0000

Involutia PSD-ului este clara. In ultimii 5 ani partidul a scazut electoral lent si vizibil. Mircea Geoana, actualul presedinte PSD a fost ales in 2005 din dorinta multor PSD-isti pentru modernizare si “indepartare de trecut”.
PSD-ul a reusit sa iasa din paradigma “comunista” de care era acuzat de asa zisa societate civila (atat de putreda pe alocuri).
In 2005 social-democratii au renuntat prea usor la niste simboluri traditionale ale partidului (Ion Iliescu) de frica gandirii maniheiste a moralistilor aciuiti din greseala la diverse posturi TV.
Uneori imi amintesc de rasetele unor PSD-isti din sala in momentul Congresului…cu timpul domnilor probabil v-ati dat seama ca Ion Iliescu nu este “o relicva in calea modernizarii”…
Astazi am citit un articol foarte interesant a domnului Nastase. Am preluat de acolo cateva imagini edificatoare pentru “evolutia” PSD din ultimii ani.
[http://nastase.wordpress.com/2010/01/26/analiza-evolutiilor-electorale-ale-psd/]

Impozitul pe cladiri

Temüügin — Wed, 27 Jan 2010 17:20:38 +0000

Impozitul pe cladiri este datorat de persoanele fizice si juridice pentru cladirile aflata in proprietatea lor, situate in municipii, orase, si comune, indiferent de destinatia lor, precum si de contribuabilii care detin in administrare sau in folosinta, dupa caz, cladiri proprietate publica sau privata a statului ori ale unitatilor administrativ-teritoriale.In cazul in care cladirile proprietate publica si privata a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale sunt concesionate ori inchiriate, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre concesionari sau locatari, chiar daca acestia datoreaza redeventa sau chirie, dupa caz.

Prin cladire se intelege orice constructie care serveste la adapostirea de oameni, de animale, de obiecte, de produse, de materiale, de instalatii si alte asemenea.

In categoria cladirilor supuse impozitului pe cladiri datorat de persoanele fizice intra:
a) constructiile cu destinatie de locuinta, respectiv unitatile construite formate din una sau mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la acelasi nivel sau la niveluri diferite, inclusiv la subsol, prevazute, dupa caz, cu dependenti sau alte spatii de deservire;
b) constructiile mentionate la litera a), dezafectate si utilizate pentru desfasurarea de profesii libere, de activitati comerciale sau in orice alte scopuri;
c) constructiile-anexe situate fie in corpul principal pe cladire, fie in afara acestuia cum sunt: bucatariile, camarile, pivnitele, grajdurile, magaziile, garajele si alte asemnea;
d) constructiile gospodaresti, cum sunt: patulele, hambarele pentru cereala, surele, fanariile, remizele, soproanele si altele asemenea.

Sunt considerate cladiri distincte, avand elemente de identificare proprii ale adresei, pentru fiecare proprietate situata in intravilanul localitatii, pe fiecare strada individualizata prin denumire proprie se atribuie cate un numar de ordine, pe partea stanga a strazii se incepe cu numarul 1 si se continua cu numerele impare, in ordine crescatoare, pana la capatul strazii; pe partea dreapta se incepe cu numarul 2 si se continua cu numerele pare, in ordine crescatoare pana la capatul strazii.In cazul blocurilor de locuinte, precum si in cel al cladirilor alipite situate in cadrul curtii -lot de teren, care au un sistem constructiv si arhitectonic unitar si in care sunt situate mai multe apartamente, datele desprea domiciliu/resedinta/sediu cuprind: strada, numarul, blocul, scara, etajul, apartamentul :

a) cladirile distantate spatial de celelalte cladiri amplasate in aceeasi curte -lot de teren, precum si cladirile legate intre ele prin pasarele sau balcoane de serviciu;
b) cladirile alipite, situate pe loturi alaturate, care au sisteme constructive si arhitectonice diferite -fatade si materiale de constructie pentru peretii exteriori, intrari separate din strada, curte sau gradina -si nu au legaturi interioare.

Nu sunt supuse impozitului si deci nu fac obiectul acestuia urmatoarele cladiriconform Anexei nr.2 din lege:
1.Cladirile institutiile publice, precum si cladirile care fac parte din domeniul public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor folosite pentru activitati economice.
2.Cladirile care, potrivit legii, sunt considerate monumente istorice, de arhitactura si arheologica, precum si muzeele si casele memeoriale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice.
3.Cladirile care, prin destinatie, constituie lacasuri de cult, apartinand cultelor religioase, recunoscute de lege, si partile lor componente locale, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice.
4.Cladirile instituilor de invatament preuniversitar si universitar, autorizate provizoriu sau acreditate, cu exceptia incintelor acestora folosite pentru activitati economice.
5.Cladirile aflate:
• in domeniul public al statului si in administrarea Regiei Autonome “Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”;
• in domeniul privat al statului si in administrarea Regiei Aotunome “Administratia Patrimoniului de Protocol de Stat”, care sunt atribuite conform dispozitiilor art. 6 aliniat (1) din Hotararea Guvernului nr. 533/2002 privind organizarea si functionarea Regiei Autonome “Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”.
6.Constructii si amenajari funerare din cimitire.
7.Constructii speciale.

Nota.Prin constructii speciale se inteleg acele constructii care nu sunt realizate sub forma de incinta sau care sunt realizate sub forma de incinta, dar nu sunt destinate desfasurarii unei activitati.
2.Baza de impunere si cotele de impozitare
A.Impozitul pe cladiri, in cazul persoanelor fizice
Impozitul pe cladiri, in cazul persoanelor fizice, se determina ca baza de cota procentuala, diferentiata in functie de locul in care se afla situata cladirea, respectiv 0,2% pentru mediul urban si 0,1% pentru mediul rural aplicata asupra valorii impozabile a cladirii.

Pentru determinarea valorii impozabile a cladirilor, stabilite pe baza criteriilor si normelor de evaluare prevazute de Anexa nr.1 la lege, se au in vedre instalatiile cu care este dotata cladirea, respectiv:
a) se incadreaza pentru aplicarea valorii impozabile prezentate in coloana 2 acele cladiri care sunt dotate, cumulativ, cu instalatii de apa, de canalizare, electrice si de incalzire, dupa cum urmeaza:
a.1 cladirea se considera dotata cu instalatii de apa daca alimentarea cu apa se face prin conducte, dintr-un sistem de aductiune din retele publice sau direct dintr-o sursa naturala -put, fantana, izvor-, in sistem propriu;
a.2 cladirea se considera ca are canalizare daca este dotata cu conducte prin care apele menajere sunt evacuate in reteaua publica sau intr-un punct colector propriu -put absorbant sau fosa vidanjabila;
a.3 cladirea se considera ca are instalatie eletrica daca este dotata cu cabluri interioare racordate la reteaua publica sau la o sursa eletrica -grup eletrogen, microcentrala, instalatii eoliene, microhidrocentrala;
a.4 cladirea se considera ca are instalatii de incalzire daca aceasta se face prin intermediul agentului termic -abur sau ape calda de la centrale eletrice, centrale termice de cartier, termoficare locala sau centrale termice proprii- si il transmit in sistem de distributie in interiorul cladirii, constituit din conducte si radiatoare -calorifere, indiferent de combustibilul folosit, gaze, combustibil lichid, combustibil solid;
b) se incadreaza pentru aplicarea valorilor impozabile prevazute in coloana 3 acele cladiri care nu se regasesc in contextul mentionat la litera a), respectiv cele care nu au nici una dintre aceste instalatii sau au una, doua ori trei astfel de instalatii.
Mentiunea cu privire la existenta instalatiilor se face prin Declaratia de impunere pentru stabilirea impozitului pe cladiri in cazul persoanelor fizice..
Impozitul pe cladiri datorat de persoanele fizice care detin in proprietate mai multe cladiri cu destinatia de locuinta, altele decat cele inchiriate, se majoreaza astfel:
a) cu 15% pentru prima cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 50% pentru cea de-a doua cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
c) cu 75% pentru cea de-a treia cladire, in afara celei de la adresa de domiciliu;
d) cu 100% pentru cea de-a patra cladire si urmatoarele, in afara celei de la adresa de domiciliu.
Impozitul pe cladiri majorat se aplica dupa cum urmeaza:
a) pentru acele cladiri pentru care nu sunt indeplinite conditiile de a fi considerate ca fiind inchiriate;
b) proportional cu perioada pentru care nu sunt indeplinite conditiile de la litera a), incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care nu sunt indeplinite aceste conditii.
B.Impozitul pe cladiri, in cazul contribuabililor persoane juridice
Prin sintagma valoarea de inventar inscrisa in evidenata contabila se intelege valoarea de intrare a cladirilor in patrimoniul si care, dupa caz, poate fi:
a) costul de achizitie, pentru cladirile procurate cu titlu oneros;
b) costul de productie, pentru cladirile construite de unitatea patrimoniala;
c) valoarea actuala, estimata la inscrierea lor in activ, tinandu-se seama de valoarea cladirilor cu caracteristici tehnice si economice, conform statutelor si contractelor, determinate prin expertiza, potrivit legii;
d) valoarea de aport -de utilitate acceptata de parti-, pentru cladirile intrate in patrimoniul cu ocazia asocierii/fuziunii, conform statutelor si contractelor, determinate prin expertiza, potrivit legii;
e) valoarea rezultata in urma reevaluarii, pentru cladirile reevaluate in baza unei dispozitii legale.
In cursul lunii mai a fiecarui an fiscal pentru anul urmator, consiile locale adopta hotarari prinvind stabilirea cotei pe baza careia se calculeaza impozitul pe cladiri datorat de persoanele juridice, cota care poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1,5% inclusiv.In cazul municipiului Bucuresti, aceasta atributie se indeplineste de catre Consiliul General al Municipiului Bucuresti.

Pentru cladirile contribuabililor persoane juridice impozitul se calculeaza de catre acestia prin aplicarea cotei stabilite de catre consiliile locale, potrivit legii, ce poate fi cuprinsa intre 0,5% si 1,5% inclusiv, asupra valorii de inventar inscrise in evidenta contabila a acestora.

Impozitul pe cladiri datorat de persoanele juridice care nu au inregistrat in evidenta contabile valoarea de inventar actualizata a cladirilor, incepand cu anul 1998, se calculeaza pe baza cotei stabilite intre 3% si 5%, prin hotarare a consiliului local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucuresti.Cota se stabileste in cursul lunii mai a fiecarul an fiscal pentru anul urmator.

Pentru cladirile ce fac obiectul contractelor de leasing finaciar, impozitul pe cladiri se datoreaza de catre proprietar (proprietar este locatorul/finantelor pana la data expirarii contractului de leasing, cand se transfera utilizatorului/beneficiarului dreptul de proprietate asupra cladirii).

Impozitul pe cladiri pe perioada de leasing se determina pa baza valorii negociate intre parti si inscrise in contract.Incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care expira contractul de leasing, impozitul pe cladire se determina dupa cum contribuabilul este persoana fizica sau persoana juridica.

Valoarea negociata intre parti corespunde valorii totale a contractului de leasing.
La determinarea valorii de inventar a cladirii se are in vedere insumarea valorilor tuturor elementelor si instalatiilor functionale ale acesteia, cum sunt: terasele, scarile, ascensoarele, instalatiile de iluminat, instalatiile sanitare, instalatiile de incalzire, instalatiile de telecomunicatii prin fir si altele asemanea: aparate individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor si instalatiilor functionale ale cladirilor.

La determinarea impozitului pe cladiri, in cazul contribuabililor persoane juridice, se au in vedere atat cladirile aflate in functiune, cat si cele in rezerva sau conservare.
Cladirile aflate in functiune si a caror valoare a fost recuperata integral pe calea amortizarii sunt supuse in continuare impozitului pe cladiri, calculat pe baza valorii de inventar inregistrate in contabilitate.
Datorarea impozitului pe cladiri, este prevazut in sarcina contribuabililor persoane juridice atat pentru cladirile aflate in functiune, in rezerva sau in conservare, cat si pentru cele aflate in functiune si a caror valoare este recuperata integral pe calea amortizarii.

Cladirile dobandite in cursul anului, indiferant sub ce forma, se imputa cu incepere de la data de intai a lunii urmatoare celei in care acestea au fost dobandite.Impozitul se calculeaza proportional cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului.

3.Asezarea impunerii si plata impozitului
Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru situatiile de dezafectare, demolare, dezmembrare sau distrugere a cladirilor, precum si de transfer al dreptului de proprietate ori locatiune asupra cladirilor, dupa caz se face cu incepere de la data de intati a lunii urmatoare celei in care s-a produs una dintre aceste situatii.Scaderea se acorda proportional cu partea de cladire supusa unei astfel de situatii, precum si cu perioada ramasa pana la sfarsitul anului fiscal.

Scaderea de la impunere, in cursul anului, pentru oricare dintre situatiile prevazute mai sus, se face dupa cum urmeaza:
a) incepand cu data de intai a lunii urmatoare celei in care s-a produs situatia respectiva;
b) proportional cu parte de cladire supusa unei astfel de situatii;
c) proportional cu perioada cuprinsa intre data mentionata la litera a) si sfarsitului anului fiscal respectiv.

Pe calea de consecinta, impozitul pe cladiri se datoreaya pana la data la care se face scaderea.
Contribuabilii proprietari ai constructiilor speciale depun anual, in cursul lunii octombrie, Cererea privind avizarea constructiilor speciale in scopul scutirii de la plata impozitului pe cladiri, la autoritatile administratiei publice ale comunelor, oraselor si municipiilor pe a caror raza adminstrativ-teritoriala se afla constructiile speciale.Nedepunerea acestei cereri pana la data de 31 octombrie a fiecarui an, precum si respingerea cererilor de catre consiliile locale determina stabilirea impozitului pe cladiri in conformitate cu prevederile Legii privind impozitele si taxele locale.

In cerere se prezinta detaliat elementele de identificare ale constructiilor speciale pentru care se solicita aprobarea consiliului local cu mentionarea expresa a declaratiei pe propria raspundere a semnatarului cererii, sub sanctiunile prevazute de legea penala pentru nedeclararea corespunzatoare a adevarului ca acele constructii speciale nu intrunesc elementele constitutive ale cladirii pentru care se datoreaza impozitului pe cladiri.

Prin hotararile adoptate, consiliile locale mentioneaza nominal contribuabililor care au depus cereri, constructiile stabilite ca fiind de natura similara constructiilor speciale care nu sunt supuse impozitului pe cladiri, precum si cazurile de cereri respinse.
Neadoptarea hotararilor pana la termenele prevazute corespunde masurii de aprobare a cererilor, respectiv de avizarea a constructilor speciale.
Declaratiile de impunere se depun in termen de 30 de zile de la dobandire sau de la data aparitiei oricareia dintre urmatoarele situatii:
a) intervin schimbari privind domiciliul sau sediul, dupa caz, al contribuabilului
b) se realizeaza lucrari ce conduc la modificarea impoziului pe cladiri datorat;
c) intervin schimbari privind situatia juridica a contribuabilului, de natura sa conduca la modificarea impozitului pe cladiri.

Contribuabilii persoane fizice si persoane juridice sunt obligate sa depuna declaratia de impunere, chiar daca acestia beneficieaza de reducere sau de scutire de impozit pe cladiri.
Contribuabilii persoane fizice care detin mai multe caldiri cu destinatia de locuinta sunt obligati sa depuna si declaratia speciala de impunere, la compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale in a caror raza administrativ-teritoriala isi au domiciliu.

Contribuabilii persoane juridice calculeaza impozitul pe cladiri datorat anual si depun declaratia de impunere pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an fiscal la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in a carei raza administrativ-teritoriala se afla cladirea.

In cazul contribuabililor care nu depun declaratia de impunere, dupa caz, impozitul pe cladiri se poate stabili din oficiu pe baza inregistrarilor existente in registrele agricole, in evidentele specifice cadastrului imobiliar-edilitar, precum si in evidenta contabila a contribuabililor.

Impozitul pe cladiri anual se plateste in patru rate egale pana la data de 15 inclusiv a lunilor martie, iunie, septembrie si noiembrie ale fiecarui an.

In cazul in care termenul de plata a impozitului pe cladiri, stabilit in conditiile legii, expira intr-o zi nelucratoare, plata se considera in termen daca este efectuata in ziua lucratoare imediat urmatoare.

Proiectul RMGC – Dezastru Ecologic! Argumente.

Temüügin — Wed, 27 Jan 2010 16:32:39 +0000

De ce sunt impotriva proiectului Rosia Montana? Deoarece nu cred in utilitatea lui sociala si economica si il consider un mare risc pentru mediu. Mai jos am structurat o lista ce contine argumentele mele prin care sustin teza din titlu: PROIECTUL RMGC – DEZASTRU ECOLOGIC!
Proiectul Roşia Montană este dezvoltat de compania mixtă Roşia Montană Gold Corporation S.A. (RMGC pe scurt), deţinută în proporţie de 80% de compania canadiană privată Gabriel Resources Ltd. (Gabriel pe scurt), înfiinţată în 1996 de australianul de origine română Vasile Frank Timiş, şi în proporţie de 19,3% de compania de stat Minvest.
Minvest a primit în calitate de titular licenţa de exploatare nr. 47/1999 a minereurilor auro-argentifere dintr-un perimetru de circa 1200 ha la Roşia Montana, prin H.G. Nr. 458 din 10 iunie 1999, publicată în M.O. Partea I, Nr. 285/21.VI.1999, pentru exploatarea (începută încă din 1970) de mici dimensiuni (400.000 tone minereu anual) din masivul Cetate; aceeaşi licenţă a fost acordată prin Legea Minelor 61/1998, Art. 15 lui RMGC în calitate de afiliat, ca să facă explorări. Licenţa de exploatare nr. 47 a fost transferată de la Minvest la RMGC ca titular, Minvest ramânând companie afiliată – prin Ordinul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM pe scurt) Nr. 310/9.10.2000, publicat în M.O. Partea I, Nr. 504/13.X.2000.

I Mediu:
De ce consider Studiul de Impact asupra Mediului (SIM) comandat de RMGC (Gold Corporation) un esec?
Acest raport se concentreaza asupra chestiunilor legate de apa si calitatea apei. De ce apa, fiindca se ajunge la poluarea ei!
1. Este prost organizat si confuz, evitand orice responsabilitate directa asupra concluziilor formulate.
2. Nu defineste nivelul compusilor chimici specifici care cauzeaza contaminarea apei si deteriorarea calitatii ei.
3. SIM nu defineste, in mod adecvat, nivelul compusilor chimici specifici care cauzeaza contaminarea apei si deteriorarea calitatii ei >>> compusi radioactivi naturali precum: uraniu, radium, strontiu, thorium, potasiu-40, uraniu, activitate alpha si beta globala; (ooops brusc apare si URANIUL in ecuatie???)
4. SIM nu reuseste sa defineasca in mod adecvat conditiile initiale specifice- in special pentru apele de suprafata, apele de subteran, conditiile de sanatate, efectele datorate deseurilor existente si a
unitatilor de procesare existente.
5. SIM porneste de la prezumtia ca, in urma inchiderii si remedierii, toate efectele deja existente vor fi disparut, pe termen lung. Aceasta este inca o promisiune fara acoperire, mai ales datorita facilitatilor
industriale existente precum iazurile de decantare din Abrud si Saliste, care sunt neizolate si neremediate si deci vor continua deci sa emane levigate contaminate pe termen lung.
6. Generarea de ape acide si alte contaminari pot avea efecte pe termen lung care vor aparea in acest amplasament dupa inchiderea exploatarii.
Mai jos putem citi o parere autorizata despre efectele pe care le poate produce proiectul RMGC asupra mediului:
“Evaluare asupra raportului despre conditiile initiale ale biodiversitatii elaborate de Stantec pentru
S.C. ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION S. A.
INSTITUT FÜR NATUR-, LANDSCHAFTS- UND
UMWELTSCHUTZ (NLU) / ABT. BIOLOGIE
UNIVERSITÄT BASEL
St. Johanns-Vorstadt 10
CH-4056 Basel
_______________________________________________________________________
PD Dr. Andreas Erhardt
Tel + 41 61 267 08 33
Fax + 41 61 267 08 32
e-mail andreas.erhardt@unibas.ch
www.conservation.unibas.ch/team/erhardt/index.html
Evaluare asupra raportului despre conditiile initiale ale biodiversitatii elaborate de Stantec pentru
S.C. ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION S. A.
Acest raport evalueaza valoarea/potentialul de conservare a regiunii Muntilor Apuseni din Romania
unde e planificata exploatarea miniera, la scara larga, a aurului. Nu sunt in masura sa apreciez
daca acest raport este complet, sa judec calitatea si rigiditatea sa. Cu toate acestea, din punctul de
vedere al unui om de stiinta care se ocupa cu probleme de conservare in Europa centrala, acest
raport se dovedeste a fi partinitor si foarte favorabil activitatilor miniere propuse de companie.
Regiunea ce urmeaza sa fie afectata de proiectul minier propus e formata dintr-un mozaic de culturi
agricole extensive, de vegetatie si paduri care nu se mai regaseste in cele mai multe dintre regiunile
din Europa centrala si are o valoare de conservare mare. Chiar si raportul, in mod clar scris in favoarea
proiectului minier, admite ca tipuri de vegetatie cu o valoare de conservare mare sunt prezente
in regiune ! Desi in raport este indusa ideea ca o singura specie de plante protejata, in zona isi au
habitatul specii de nevertebrate puternic amenintate cu disparitia, in special fluturi care s-au dovedit
a fi excelenti indicatori ai biodiversitatii.
Astfel, sunt total in dezacord cu concluzia principala a acestui raport conform careia regiunea prezinta
o valoare de conservare redusa. Dimpotriva, aceasta zona adaposteste o diversitate de habitate
si specii. Proiectul minier propus va avea un effect devastator asupra acestei arii unice si a
pretioasei sale biodiversitati. El trebuie, in orice caz oprit. Nu mentionez aici si efectele chimice toxice
asociate cu proiectul minier propus. Sper cu toata puterea ca autoritatile romane responsabile
constientizeaza unicitatea acestei regiuni si vor refuza proiectul minier propus.
PD. DR Andreas Erhardt”
II Social:
Cele mai multe referiri la situatia comunitãtii doresc sã scoatã în evidenta faptul cã Rosia Montanã este o zonã monoindustrialã, izolatã, cu populatie îmbãtrânitã, cu mari probleme de mediu, cu un nivel de trai mult sub medie, o zonã în care nu este posibilã alternativa de dezvoltare fãrã proiectului RMGC.
1. In mai toate rapoartele sociale efectuate de RMGC este analizata doar situatia sociala din Rosia Montana fara a fi luata in considerare cea din orasele Abrud (6km) si Campeni (7km).
2. RMGC vorbeste de o crestere a numãrului locurilor de muncã în sectorul minier din anul 2004, aspect fals, având în vedere disponibilizãrile din zonã în sectorul minier. Angajãrile fãcute de RMGC în 2004 nu sunt în minerit, ci în alte domenii.
3. Citez : „Declinul demografic se datoreazã: ratei scãzute a natalitãþii, disponibilizãrilor masive de personal din industria minierã, care a dus la migrãri în afara zonei (migrarea tinerilor în cãutarea de oportunitãþi mai bune” [Plan dezvoltare durabilã a comunitãtii, Cap. 5: Definirea comunitãtii, pag. 43 - RMGC] – Migrarea tinerilor la oras va continua, chiar si pe fondul reluãrii eventuale a lucrãrilor miniere; acest fapt tine de dorinta tinerilor de a urma o educatie superioarã si de a cãuta noi oportunitati si nu este legatã în nici un fel de minerit.
4. „Locurile de muncã sunt predonimant dependente de sectorul minier” [Plan dezvoltare durabilã a comunitãþii, Cap. 5: Definirea comunitãþii, pag. 43] – Locurile de muncã din Rosia Montanã si Abrud au fost predonimante în minerit datoritã oportunitãtilor care au existat în acest domeniu. Pe fondul schimbãrilor socio-economice si demografice statisticile demonstreazã cã populaþia are caracterul de a se adapta la noile
conditii si de a face faþã disponibilizãrilor din sectorul minier.
5. RMGC va obtine 80% din profit. Proiectul fiind realizat intr-o zona declarata defavorizata, firma RMGC beneficiaza de scutiri de impozite pe o perioada de 10 ani si reduceri la taxele vamale, astfel ca va exporta aurul si argintul extras, practic la pretul de cost!!! Statul Roman beneficiaza de redevente de exploatare in valoare de 2% din profit o suma neinsemnata in comparatie cu profitul firmei.
6. Se preconizeaza exploatarea aurului si argintului din zona intr-o perioada de 17 ani. Inseamna ca la sfarsitul perioadei de exploatare a zacamantului zona ar ramane din nou fara locuri de munca, cu un numar mare de someri (si cu un mediu grav afectat), problema sociala neavind o rezolvare durabila, pe termen lung. Gravitatea somajului va fi amplificata de prezenta in zona a unei populatii venite si stabilite aici intre timp.
7. Proiectul afecteaza 38% din suprafata comunei Rosia Montana si aproximativ 1800 de persoane, care trebuiesc stramutate, precum si demolarea a 740 case si cateva biserici cu cimitirele lor.
*
Solutii alternative: Una dintre cele mai bune solutii consider ca este cea a Academicianului Ionel Haiduc: “O solutie alternativa trebuie sa rezolve pe termen lung problema somajului si saraciei din zona. O asemenea solutie trebuie sa se bazeze pe resursele regenerabile ale zonei, pe turism cultural in care bogatia arheologica a zonei poate constitui un punct de atractie real. Declararea zonei ca parc arheologic de patrimoniu modial sub protectia UNESCO (lucru realizabil!) ar mari atractivitatea turistica si ar putea atrage fonduri ale Uniunii Europene pentru continuarea cercetarilor arheologice.
Statul Roman sau investitorii din tara, ar trebui sa promoveze in zona investitii cu efect
permanent sau pe termen lung. Desigur pentru aceasta este necesar un studiu bine fundamentat stiintific si un program bine gandit si coordonat (fie la nivel guvernamental, fie de un consortiu privat cu putere financiara). Pana la punerea lui in aplicare, exploatarile miniere actuale ar putea continua la o scara si intr-un mod care sa nu distruga mediul inconjurator, vestigiile arheologice unicat si potentialul turistic al zonei.”

Constitutia din 29 martie 1923

Temüügin — Tue, 26 Jan 2010 13:43:35 +0000

Noua situaţie socială, economică şi politică a ţării impunea un nou pact fundamental.
Constituţiunea din 29 martie 1923 care a fost în cele din urmă acceptată în mod unanim şi aplicată de toţi factorii politici.
O comparaţie între textul Constituţiunii de la 29 martie 1923 şi cel al Constituţiunii din 1 iulie 1866 este necesară spre a determina dacă s-a instituit o nouă ordine constituţională.
Constituţia revizuită are 87 de articole vechi, intacte sau nesemnificativ schimbate, 21 de articole revizuite în fond şi 24 de articole noi, dar în urma renumerotării şi a contopirii unor articole, concomitent cu divizarea altora, ea are 130 de articole de fond şi 8 dispoziţii tranzitorii şi suplimentare.
Dreptul de proprietate încetează de a fi un drept absolut, ca sub incidenţa textului din 1866, căpătând şi o funcţie de utilitate socială. Pe această idee, bogăţiile subsolului sunt declarate proprietate de stat, iar căile de comunicaţie, apele navigabile şi flotabile şi spaţiul atmosferic sunt incluse în domeniul public.
În unele articole se inserează o precizare, impusă prin tratatele de pace: „fără deosebire de origine etnică, de limbă şi de religie”.
Se garantează astfel drepturile minorităţilor naţionale, dar în acelaşi timp s-a considerat necesar, ca o contrapondere şi o măsură preventivă în eventualitatea unor tendinţe separatiste, să se enunţe în alt mod caracteristicile statului român: „Regatul României este un stat naţional, unitar şi indivizibil.”
Deci în 1866, se accentua caracterul indivizibil al statului român, deoarece puterile garante insistau asupra menţinerii diviziunii celor două Principate, acum era necesar să se insiste asupra caracterului naţional, în contrast cu plurinaţional şi unitar, în contrast cu statul federativ.
În domeniul organizării administrative teritoriale, nu mai sunt prevăzute plăşile, ca unităţi teritoriale intermediare între comună şi judeţ.
Se acordă un statut aparte bisericii greco-catolice, precizându-se că este o biserică românească, având întâietate faţă de alte culte.
Se adaugă două aliniate, care stabilesc deplina egalitate între sexe şi preconizează legiferarea prin legi speciale a drepturilor femeilor.
Libertatea presei este menţinută întru-totul.
În Titlul II mai găsim două revizuiri: se suprimă obligativitatea căsătoriei religioase şi se generalizează obligativitatea învăţământului primar, deoarece între timp se realizase sarcina de a se înfiinţa şcoli în toate comunele.
În ceea ce priveşte puterea executivă, se reglementează guvernul ca un corp distinct. În privinţa puterii legislative, în afara importanţei revizuirii prin introducerea sufragiului universal, schimbările nu sunt de esenţă.
O importantă modificare în legătură cu activitatea legislativă o constituie înfiinţarea Consiliului Legislativ.
Un capitol mai amplu revizuit, din titlul III „Despre puterile statului”, este capitolul IV „Despre puterea judecătorească”. Se specifică faptul că nu se pot crea comisii şi tribunale extraordinare „în vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane”. Se mai menţionează că vechea Curte de Casaţie devine acum Curte de Casaţie şi Justiţie. S-au introdus articole legate de jurisdicţia ordinară, acestea privesc controlul judecătoresc al constituţionalităţii legilor, inamovibilitatea magistraţilor, înfiinţarea justiţiei militare şi privind contenciosul administrativ.
Legea electorală din 27 martie 1926
După adoptarea Constituţiei din 29 martie 1923, s-a adoptat şi o nouă Lege electorală pentru Adunarea Deputaţilor şi Senat, legea din 27 martie 1926, care reducea într-o oarecare măsură efectele sufragiului universal asupra unei reprezentări proporţionale a naţiunii în Parlament.
Această lege a introdus aşa-numita „primă electorală”, iar repartizarea mandatelor se făcea într-un mod ingenios, dar complicat.
Mai întâi se totalizau rezultatele alegerilor pe ţară şi se calcula procentul obţinut de fiecare grupare politică. Gruparea politică ce obţinea cel mai mare procent, dar nu mai mic de 40%, era declarată grupare majoritară, iar celelalte se numeau grupări minoritare.
Se calculau apoi procentele obţinute în fiecare circumscripţie, iar acolo unde una dintre grupările politice obţinea majoritatea absolută (deci cel puţin 50%) acea grupare primea în acea circumscripţie numărul de mandate conform procentului realizat. Se scădea din numărul total al mandatelor pe ţară numărul mandatelor atribuite în circumscripţiile în care se realizase o majoritate absolută, iar mandatele rămase din aceste circumscripţii, împreună cu mandatele din circumscripţiile în care nici o grupare nu realizase majoritatea absolută, se totalizau şi se împărţeau astfel: gruparea declarată majoritară primea 50% din aceste mandate, „prima electorală”, iar celelalte 50% erau împărţite proporţional între toate grupările, inclusiv cea majoritară. Grupările politice care nu obţineau cel puţin 2% pe ţară nu luau parte la această împărţeală, dar primeau, mandatele din circumscripţiile în care avuseseră majoritatea absolută.
Prin acest sistem se putea realiza în mod teoretic şi o adevărată reprezentare proporţională strictă, în cazul în care în toate circumscripţiile una din grupări obţinea o majoritate absolută. De asemenea, prima electorală putea fi neglijabilă, dacă numărul circumscripţiilor în care nu se obţinuse o majoritate absolută era mic.

The Origins of Socialism

Temüügin — Mon, 25 Jan 2010 19:02:23 +0000

What is Socialism? What is Marxism ? What is Communism?
These words are all related, but do not mean the same thing. They refer to ideas, political parties, and workers organizations. Try by the end of the section to distinguish them.
Industrial Revolution
The Industrial Revolution was a necessary prelude to working class politics, since it created the working class, but also suggested new political opportunities.
The oppression of the working class
Industrialization and population growth created poverty on a new and much more visible scale. But industry also created wealth on a scale hitherto unknown. This created a new possibility — that poverty might actually be abolished if only we organize society better.
Socialism is a response to working class oppression, based on the belief there is enough wealth to eradicate poverty.
This was a new possibility. Before the Industrial Revolution, there was not, in most societies, enough wealth to eradicate poverty even if it had been distributed equally.
The creation of class consciousness
As the Industrial Revolution progresses working people come to be conscious of themselves as a class. Middle class people shared the intense class consciousness of the 19th century — newspapers of the time are quite explicit in their discussion of class.
The existence of class consciousness created the possibility of working class political action, from the 1830′s on.
Judeo-Christian ideas of Justice
All forms of socialism drew on beliefs about justice and oppression of the poor. Many of these beliefs had roots in Jewish and Christian traditions which condemned the wealthy and favored the poor.
• The Jewish Bible (Old Testament) condemned usury (taking interest on a loan) and oppression of the weak.
• “Blessed are the poor”: Jesus’ condemnation of wealth seekers and his option for the poor.
• Apostolic Community – In Acts all the disciples of Jesus live, selling all they own for the community.
• Give the laborer his due: One of the Catholic “Four Sins crying out to heaven for vengeance” was “depriving a laborer of his wages.”
• Medieval theologians condemned the profit motive.
[The Jewish and Christian idea that history has a goal was also and important analog to certain ideas within Marxist thought.]
Liberal Politics
Liberals opposed the domination of society by the old landed elites, and made arguments about the rights of “all men.” In practice, though, political liberalism supported the goals of the industrial and professional middle classes. The French Revolution, for instance, did not include granting workers’ rights, and protected the rights of property. It supported Lassiez-faire economics, and opposed trade unions. These ideas were carried on by Liberals in the 19th Century.
The political reality, however, was that a new industrial working class was coming into existence, a class which was not served by Liberalism.
Early Socialists
. French Utopian Socialists
These thinkers all tended to promote a system of greater economic equality organized by the government.
1. Count Claude Henry de Saint-Simon (1760-1825)
Planned economy – he believed modern society requires modern management. Government by a board of directors. He was not keen on wealth redistribution, but of making all not-poor by good management. He had followers known as Saint-Simonians who organized a little cult around him.
2. Charles Fourier (1772-1837) – Socialist Communities
He dealt with problem of tedium in work by suggesting that each worker have several jobs and wander around from one to another so as to avoid tedium. He proposed that special industrial communities be set up. There were called Phalansteres or Phalanxes. They were communities on about 200 acres of land with 1500 people. There was one set up in the US – Brook Farm, Mass, 1842-1847. The only place this sort of socialism has ever worked is Israel – the kibbutz is an example of a Phalansteres.
3. Louis Blanc (1811-1882) – (Not really a Utopian.)
• Louis Blanc (1811¬1882): The Organization of Labour, 1840
He was leader of industrial workers in the Paris region. He was actually part of the French Cabinet (main government committee) in France in just after the Revolution of 1848. He argued that the state should promote socialist programs and guarantee employment through “National workshops.” These were set up for a while, until liberals managed to displace Blanc from the government.
4. Pierre Joseph Proudhon (more an Anarchist)
He claimed that the worker was source of all wealth, and so would be able to use it. In his book What is Property (1840) he argued that “Property is theft.” Despite this radicalism, he ended up working for Louis III Napoleon.
Why Utopian?
These Utopian Socialists do not talk about class struggle. They see something is wrong, but feel paternal action is the appropriate response. They also lacked any meaningful political following. However they propose certain ideas that remained common to socialism
• An interest in eradicating poverty.
• A belief in industrialization, and its proper use to eradicate poverty.
• A profound disbelief in the liberal idea that person is basically an atom in society. Socialists always look at a person’s place in a community. (some link here with European conservatism).
• Many of their ideas continue in European socialism, which is never only Marxist.
Early English Socialism
Sometimes English working class political are lumped in with Utopian socialism. But English socialism was distinct from European movements. It had a much larger following early on, and tended to be less doctrinaire later on.
A. Robert Owen (1771-1858)
Own was born poor, but became an important and successful factory owner. He was committed to improving life for workers. In his industrial center at New Lanark – a small town in Scotland – he adopted several methods to do this. He:
• Built houses and schools for children.
• Did not pay workers off during a depression.
• Made a Profit.
He later organized an unsuccessful copy in the US at New Harmony.
Owen’s Aims:
• He thought people could be made better by better conditions (goes back to Locke).
• Shows no need for bad conditions or low wages.
• Basically paternalistic.
He ended his long life as a spiritualist
B. The Grand National Consolidated Trade Union
The GNCTU was a mass union founded by Owen in 1830s. It tried to unite all workers into once huge union. But it suffered a collapse in the 1830s. Nevertheless, the idea that workers should be organized in unions was central to later British socialism.
C. Chartism
• Chartism: The People’s Petition, 1838
In the late 1830s, Britain acquired a mass working class movement organized around a “People’s Charter” – Chartism. The movement began when in 1836 William Lovett (1800-1877) formed London Working Men’s Association.
The Charter had Six Points – all connected to how Parliament was run. It called for:
• Universal male suffrage
• Annual elections
• Secret ballots
• Equal electoral districts
• Abolition of property qualifications for MPs
• Payments of members of parliament.
[All but number two are now accepted]
The movement was radical and quite sophisticated. Its most renowned orator was Fergus O’Connor, who made speeches all over the country.. There was a also a Chartist press.
It was note entirely united as a movement – some would not accept violence. Once conditions improved in late 1840s it lost some of its force. But at once stage it had the support of 1/2 the people.
It is a unique example of a mass working class movement before Marxism.