Dreptul comunitar se aplică se aplică în cadrul comunităţilor europene ca un drept intern al acestora, el neavând un câmp de acţiune în relaţiile interne ale statelor. Este format din două norme juridice: cele cuprinse în tratatele constitutive (cu valoare constituţională) şi cele cuprinse în actele juridice emise de instituţiile europene (cu o valoare de legislaţie comunitară ordinară) . Dreptul comunitar se poate defini ca „ansamblul normelor juridice prin care se consacră structurile, rolul şi funcţiile instituţiilor europene, precum şi raporturile acestora cu instituţiile naţionale în îndeplinirea obiectivelor de progres şi dezvoltare ale popoarelor Continentului” .
Din punct de vedere logico-juridic, principiile care stau la baza dreptului comunitar pot fi grupate în următoarele categorii: principiul democraţiei reprezentative, principiul diversităţii culturale, principiul respectării drepturilor omului, principiul justiţiei sociale, principiul diversităţii culturale, principiul respectării intereselor, principiul echilibrului instituţional, principiul autonomiei instituţionale, principiul loialităţii, principiul cooperării şi principiul subsidiarităţii . Din perspectiva subiectului acestei lucrării (instituţiile comunitare) ne interesează doar câteva dintre aceste principii.
Principiul reprezentării intereselor este similar cu principiul separării puterilor la nivel naţional. Fiecare instituţie europeană are un rol bine definit în reprezentarea intereselor comunitare astfel: Consiliul de Miniştri intervine atunci când trebuie conciliate interesele generale ale unui stat membru şi ale Uniunii în ansamblul ei, Comisia Europeană urmăreşte să promoveze interesul general prin mijloace specifice, Parlamentul European asigură participarea cetăţenilor la gestionarea afacerilor publice prin intermediul reprezentanţilor lor aleşi iar Curtea de Justiţie exercită puterea judecătorească care nu se suprapune cu atribuţiile instanţelor de judecată naţionale. Prin principiul echilibrului în exercitarea competenţelor se urmăreşte ca instituţiile să nu afecteze, în exercitarea atribuţiilor lor, atribuţiile celorlalte instituţii, adică să nu aibă loc un transfer de atribuţii de la un organism la altul. Principiul autonomiei permite instituţiilor să se organizeze în mod liber şi să-şi adopte norme proprii privind statutul funcţionarilor pe baza criteriilor de competenţă profesională. Principiul subsidiarităţii limitează acţiunea instituţiilor comunitare în limita competenţelor lor şi a obiectivelor ce le-au fost conferite .
Izvoarele dreptului comunitar pot fi împărţite în trei categorii. Prim categorie cuprinde tratatele constitutive (cel ce instituie CECO, spre exemplu); a doua categorie cuprinde tratatele şi acordurile de modificare sau de adaptare a tratatelor constitutive (Tratatul de fuziune din 1965, prin care instituţiile CECO, CEE şi EURATOM au fuzionat, existând câte o Comisie, spre exemplu pentru toate trei comunităţile) şi a treia categorie ce cuprinde protocoale, convenţii, documente şi anexe la diferitele tratate (considerate de Curtea de Justiţie ca având aceeaşi forţă ca şi actele de bază pe care le însoţesc). Aceste trei categorii formează izvoarele primare ale dreptului comunitar . Alături de acestea există şi o serie de izvoare secundare, cum ar fi actele juridice adoptate de instituţiile comunitare în scopul aplicări prevederilor tratatelor; regulamentele, directivele sau deciziile au un caracter juridic obligatoriu . Mai există şi izvoare complementare şi izvoare nescrise ale dreptului comunitar.
Dreptul comunitar se caracterizează prin aplicare imediată (statele membre au obligaţia de a respecta tratatele pe care le-au încheiat şi de a le aplica de propriile organe legislative, executive şi judecătoreşti), aplicare directă (adică face parte din dreptul naţional al fiecărui stat, ceea ce înseamnă că orice persoană are dreptul de a cere justiţiei să aplice tratate, reglementări, directive sau decizii comunitare, iar judecătorii au obligaţia de a se folosi de aceste texte, indiferent de legislaţia ţării sale) şi prin prioritate, supremaţie faţă de dreptul intern (statele nu pot invoca nici măcar dispoziţiile lor constituţionale pentru a nu aplica o normă comunitară) .
Această scurtă prezentare a dreptului comunitar are menirea de a da un cadru de înţelegere a modului cum funcţionează instituţiile europene, de a vedea care sunt bazele juridice pe care ele funcţionează
