„Nu distrugeti puturile petroliere, o sursa de bogatie care apartine poporului irakian. Nu respectati nici un ordin de folosire a armelor de distrugere in masa impotriva nimanui, inclusiv a poporului irakian. Crimele de razboi vor fi judecate, criminalii de razboi vor fi pedepsiti si nu se vor putea apara spunand ca nu au facut altceva decat sa respecte ordinele.” Se lasa intrevazut interesul americanilor pentru petrolul irakian. Criminalii de razboi la care se refera Bush sunt cei irakieni sau de alta nationalitate care lupta alaturi de acestia, nicidecum soldatii amricani, care ar putea fi la randul lor vinovati de crime de razboi.
„Dar singura modalitate de a diminua raul si a reduce durata razboiului este folosirea intregii noastre forte militare. Si suntem gata sa o facem! Daca Saddam Hussein incearca sa se agate de putere, va ramane dusmanul nostru de moarte pana la sfarsit…Amenintarea terorista la adresa Americii si a intregii lumi va scadea in momentul in care Saddam Hussein va fi dezarmat. Guvernul nostru este in stare de alerta sporita fata de acest pericol… nici o actiune de-a lor nu poate schimba cursul si nu poate slabi darzenia tarii noastre. Suntem o natiune pasnica, dar nu suntem o natiune fragila. Si nu ne vom lasa intimidati de brute si asasini. Daca dusmanii nostrii indraznesc sa ne atace, ei si cei care i-au ajutat vor suporta consecinte groaznice.” Bush intelege prin America lumea intreaga, destinul SUA este destinul intregii lumi. Presedintele american tine sa sublinieze inca o data ca America si aliatii sai lupta pentru binele omenirii, ca se afla de partea binelui; daca SUA sunt „o natiune pasnica” irakienii sunt niste „brute” si niste „asasini” luptand de partea „raului”.
„Actionam acum pentru ca riscurile lipsei de actiune sunt mult mai mari. Intr-un an sau cinci, puterea Irakului de a face rau tuturor natiunilor libere se va inmulti de multe ori. Cu armele sale, Saddam Hussein si aliatii sai teroristi pot alege momentul unui conflict mortal pe care sa-l declanseze cand puterea lor este la apogeu, inainte de a aparea pe neasteptate pe cerul si in orasele noastre. Cauza pacii cere tuturor natiunilor libere sa recunoasca realitati noi si incontestabile. In secolul al XX-lea, unii au preferat sa nu supere dictatorii criminali, permitand sa se transforme in genocid si razboi mondial. In secolul acesta cand oamenii rai pun la cale acte teroriste cu arme chimice, biologice sau nucleare, o astfel de politica ar putea aduce dupa sine o distrugere nemaivazuta pe acest pamant… Spre deosebire de Saddam Hussein, credem ca poporul irakian merita libertatea umana. Si, dupa plecarea dictatorului, irakienii pot deveni pentru intregul Orient Mijlociu un exemplu de natiune pasnica, plina de vitalitate, capabila sa se guverneze singura. Statele Unite, impreuna cu alte tari, vor ajuta la instituirea libertatii si a pacii in regiune… Natiunile libere au datoria de a-si apara popoarele, unindu-se impotriva celor violenti. Astazi, asa cum a facut-o si inainte, America si aliatii sai isi accepta responsabilitatile. Dumnezeu sa binecuvanteze in continuare America.” In termenii teoriei neorealiste faptul ca Irakul ar putea in cativa ani sa devina o putere mult mai mare datorita posibilitatii de a-si spori cantitatea de arme nucleare detinute, reprezinta o amenintare la adresa stabilitatii sistemului international. SUA, hegemonul mondial, au tot interesul de a pastra structura actuala a sistemului international. Cum ar spune neorealistii este in interesul lor sa poarte un razboi cu Irakul pentru a-si apara pozitia in sistem, si a instaura in final o „pax americana”.
Dilema securitatii pare sa fi stat la baza acestui razboi. Statele Unite, si prin ele toate „natiunile libere” s-au simitit amenintate de posibilitatea existentei unor arme de distrugere in masa in Irak. Chiar daca existenta armelor de distrugere in masa a fost folosita doar ca un pretext pentru declansarea razboiului, prin fpatul ca se presupune ca SUA ar fi avut si alte interese mult mai importante in Irak, teoria realista ramane valida pentru a explica declansarea acestui razboi.
Liga Araba a respins ultimatumul impus Irakului de SUA, acuzandu-le ca actioneaza in „afara legitimitatii internationale” si a Consiliului de Securitate. Presedintele francez Jack Chirac considera actiunea americana „ilegitima”, iar Kofi Annan chiar „ilegala”. Presedintele rus, Vladimir Putin, califica interventia din Irak fara acordul Consiliului de Securitate „o mare greseala”. Pentru Rusia interventia din Irak reprezinta o sfidare a Consiliului de Securitate si a ordinii mondiale. Turcia este de parere ca dupa inlaturarea lui Saddam Hussein in Irak nu se va instaura democratia ci un regim islamic fundamentalist, si ca inalturarea lui Saddam va permite kurzilor irakieni sa-si proclame un stat independent, lucru care nu va ramne fara urmari pentru separatistii kurzi de pe teritoriul Turciei. Presedintele Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, Peter Schieder, este de parere ca „raspunsul guvernului SUA si al aliatilor lor este disproportionat fata de amenintarea reprezentata de regimul irakian… Nu este nici o indoiala ca lumea fara Saddam va fi un loc mai bun si mai sigur… Nici o tara indiferent de intinderea sau puterea militara, nu are dreptul de a incalca in mod grosolan autoritatea Natiunilor Unite.”
The New York Times comenta asupra decalnsarii razboiului din Irak: „Cuvantarea presedintelui marcheaza apogeul procesului de ruptura cu Natiunile Unite si cu doi dintre aliatii cei mai apropiati ai Americii, Franta si Germania, proces care fermneteaza de luni de zile, confirmand totodata una din cele mai grave temeri legate de America lui G. Bush, si anume: in momentul in care Natiunile Unite nu se vor pleca in fata vointei sale si cand aliatii il vor contraria, Bush va evada din pluton si va apasa pe tragaci.”
Jacques Amalric intr-un articol din cotidianul francez Liberation afirma ca „Statele Unite nu doresc o Europa puternica”, intrebandu-se daca Europa va reusi sa repare daunele pe care razboiul din Irak le-a cauzat in sanul ei. Pentru unii Statele Unite au manipulat tarile europene in scopul impiedicarii realizarii unei unificari europene care s-ar putea afirma ca un pol de putere veritabil in cadrul noii configuratii a lumii, chiar daca pana in anii ’60 SUA a sprijinit constructia europeana. Situatia insa s-a schimbat de atunci si odata cu ea si interesle Americii.
Ministrul german de externe, Joschka Fischer, considera ca „puterea reprezentata de SUA este un factor decisiv pentru pacea si stabilitatea lumii, insa ordinea mondiala nu poate functiona prin stabilirea criteriilor de utilizare a fortei celui mai puternic pe baza interesului acestuia. In fond, regulile trebuie sa fie aceleasi pentru toti, indiferent ca este vorba de state mari, mijlocii sau mici.”
Obiectivele declarate ale razboiului din Irak:
1. rasturnarea regimului lui Saddam Hussein;
2. identificarea, izolarea si eliminarea armelor de distrugere in masa;
3. prinderea si eliminarea teroristilor de pe teritoriul Irakului;
4. culegerea de informatii privind retelele teroriste din Irak si din regiune;
5. strangerea de informatii referitoare la retelele internationale de trafic de arme de distrugere in masa;
6. ridicarea sanctiunilor impuse Irakului si acordarea de ajutoare umanitare persoanelor care au nevoie de acestea;
7. asigurarea securitatii campurilor petroliere;
8. sprijinirea poporului irakian in realizarea procesului de tranzitie la democratie.
Sensul razboiului: „Petrol, terorism sau dezarmare, se vor duce ca un fum atunci cand sensul acestui razboi va fi relevat complet. O serie intrega de informatii si analize face tot mai credibila ipoteza ca Statele Unite si-au luat misiunea de a schimba lumea islamica. Pe scurt, odata cu atacul asupra Irakului va urma un proces de durata care va consacra o „Revolutie a Islamului”. Tinta numarul doi a SUA: Iranul. Riscurile declansarii unui atac sunt insa extrem de ridicate: abordarea hazardata ar putea declansa o reactie sangeroasa la nivel mondial – Jihadul total.”
Interventia SUA in Irak este perceputa de unii europeni si de arabi ca una in scopuri imperialiste pentru dominarea lumii islamice si pentru a detine controlul asupra resurselor de petrol irakian, o adevarata sursa de bogatie. Noua ordine mondiala pe care singura superputere a lumii incearca sa o stabileasca este una in care ea isi impune dorinta impotriva opiniei internationale si a ONU. Acest lucru arata inca o data ca politica secolului XXI este dictata de interese, la fel ca si pana acum.
