Programul revoluției de la 1848a fost, fără îndoială, un program al dezvoltării și al modernizării societății românești. Pompiliu Teodor afirma că revoluția pașoptistă a fost expresia tipică a mentalităților secolului XIX. Majoritatea protagoniștilor erau formați în spiritul ideilor democratice, emanate de ideile revoluției franceze.
Imaginea transmisă generației următoare, în contextul curentului romantic, a fost marcată de introducerea unor concepte ce au caracterizat dezvoltarea ulterioară a naționalismului. În această epocă au fost introduse valori simbolice cu o puternică reverberație în mitologia colectivă. Pentru o mai bună înțelegere a acestei fenomenologii trebuie urmărite miturile revoluționare care se perpetuează la începutul secolului XX.
Dincolo de dimensiunea mitică, revoluția de la 1848, a fost un eveniment major care a angajat Marile Puteri și întreaga Europa centrală și de Sud-Est. Din această perspectivă, revoluția română poate fi contextualizată cadrului general european și generalizată ideologiei revoluției universale. Evenimentele de la 1848 au fost expresia practică a ideologiei dezvoltate de iluminismul politic, referitoare la democrație și autodeterminare. Bogata operă intelectuală europeană, realizată în contextul Iluminismului, au creat germenii revoluției, pregătind-o. Aportul dimensiunii teoretice a revoluției s-a concretizat în:
• sistematizarea, într-o forma coerentă, a dezideratelor naționale;
• crearea unui fundament juridic;
• ruperea cu trecutul în pofida unor tradiții reformiste din secolul XVIII. Asumarea soluției insurecției a mijloacelor și tacticilor , în conjunctura politica a revoluției generale europene, este un element de discontinuitate și o inovație în practica românească.
În ochii opiniei publice, insurecția, ridicarea gloatelor a căpătat valoare mitică prin exemplaritatea și modalitatea apariției sale.
Dincolo de ideologia și valoarea sa, dincolo de revoluția democratică, Revoluția de la 1848 prezintă o serie de caracteristici specifice.O particularizează, în comparație cu revoluția franceză, sau cea din Europa Centrala si de Est, caracterul ei strict național și atașamentul ei la valorile liberale. Practic, prezintă numeroase asemănări, problematici cu revoluția din Serbia, cu cea din Germania.
În Muntenia s-a încercat implementarea unui model ca și cel din Franța – guvernul care a inlocuit domnitorul, decretele lege, comisarii de propaganda. În Transilvania, spre deosebire de celalte țări române, nu au existat societăți secrete. Elita românească, atât de puternic marcată de iosefinism cu prelungirile sale, i-au conferit o nota de legalism, dinasticism și un caracter petițional.
Între 1791-1848 mișcarea românească s-a maturizat, și și-a lărgit baza socială. Difuzare între structurile de la baza societății. Un studiu referitor la importanța anului 1830 din Transilvania a relevat importanța mișcării episcopilor, ce a avut un caracter politic, fundamental, independent, național românesc.
Dupa 1830, pe lângă problema națională își asociază o componentă socială, o particularitate țărănească.
În câteva rânduri, în 1804, se fac referiri la răscoala lui Horea, numele lui Horea apare în toate manifestările românești dintre 1830-1848.
Națiunea română s-a nascut din raționalismul românesc, susținut după 1830 de o elită eterogenă, care a avut meritul că a contribuit la difuzarea ideii naționale, obținând astfel un suport mult mai larg.
Elita politică românească nu a avut o idee clară despre revoluție, asta datorându-se lipsei experienței politice.
Românii din părțile vestice aveau un statut diferit de românii din Transilvania: 3 națiuni și patru religii recepte. Într-o carte publicată în 1867 Bărnuțiu a explicat concepția sa despre istorie. Din conceptia lui Bărnuțiu se desprind trei idei fundamentale: teritoriu național, dreptul național și puterea națională.
Există o diferență esențială între liberalismul elitelor românești din Transilvania și cel al celor maghiare. Un liberalism individual maghiar (recunoșteau o singură națiune) și unul colectiv romanesc.
La fel ca în orice revoluție democratică într-o primă fază, se disting două feluri, două tipuri de mentalități, unul țărănesc tradițional și unul burghez liberal. La nivelul populației se observă comportamente arhaice, specifice răscoalelor. În 1848, manifestarea în sens revoluționar a precedat-o pe cea burghezo-democrată.
