In ceea ce priveste originile intelectuale ale teoriei neorealiste, putem spune, dupa cum ne sugereaza si numele teoriei, ca ea isi trage sevele in primul rand din intreaga traditie realista a Relatiilor Internationale.
Revolutia behavioralista din stiintele sociale (anii ’50-’60) cu aspiratia ei de a fundamenta stiinta socialului, si implicit relatiile internationle si de a gasi repetitivitatea evenimetelor, de a codifica si masura comportamente si de a ajunge la legi generale ale interactiunilor sociale a reprezentat o alta sursa de influenta pentru teoria neorealista.
Influente asupra realismului waltzian au avut si teoriile cibernetice si cele microeconomice.
Lucrarea Man, State and War este considerata un prolog al teoriei neorealiste. Ea este o lucrare recunoscuta drept o contributie imoprtanta in dezvoltarea Relatiilor Internationale. Pe fundamentele ei s-a construit si s-a consolidat o teorie stiintifica a politicii internationale.
In Man, State and War, Waltz incearca sa explice care sunt cauzele razboiului in relatiile internationale. Dintre posibilele cauze ale razboaielor sunt puse in lumina trei cauze majore care par sa explice cel mai bine originea lor. Waltz numeste aceste nivele de analiza a cauzelor razboaielor „imagini” ale relatiilor internationale. Prima imagine este natura si comportamentul uman, cea de-a doua imagine este natura si guvernarea statului, iar cea de-a treia este natura sistemului international. Relatiile internationale pot fi interpretate in diferite moduri. Aceste moduri diferite de abordare a relatiilor internationale apar din concentrarea asupra unei anumite cauze a razboiului, asupra unei anumite imagini.
Prima imagine a relatiilor internationale individualizeaza cauzele razboiului in natura umana. „Conform primei imagini a relatiilor internationale, cauzele majore ale razboiului se gasesc in natura si comportamentul omului. Razboaiele pronesc din egoism, din directionarea gresita a unor impulsuri agresive, din stupiditate. Celelalte cauze sunt secundare si trebuie interpretate in lumina acestor factori. Daca acestea sunt cauzele fundamentale ale razboiului, atunci razboiul trebuie eliminat prin innobilarea si iluminarea oamenilor sau prin asigurarea readaptarii lor psiho-sociale.”5
Urmatorul pasaj este elocvent pentru intelegerea a ceea ce inseamna prima imagine: „ceea ce este rau in oameni sau comportamentul lor necorespunzator duce la razboi; ceea ce este bun in om ar aduce pacea, dar s-ar putea universaliza: aceasta idee sintetizeaza prima imagine. Pentru pesimisti pacea este un obiectiv si totodata un vis utopic, in timp ce altii au luat in serios ideea ca este posibila o transformare a individului de natura sa aduca o pace durabila in lume. Daca oamenii ar fi buni nu ar mai exista nici probleme soicale nici politice.”6 Cei care gasesc sursa razboiului in natura umana si in comportamentul sau, si spera ca pana la urma razboiul va fi inlaturat, asteapta o schimbare de fond a personalitatii umane. Stiintele comportamentului pot schimba omul, iar omul, la randul sau poate schimba lumea. Cei care privesc lucrurile din aceasta perspectiva sunt numiti „optimisti”. Acesti „optimisti” la care se refera Waltz nu sunt altii decat reprezentantii idealismului, criticati sever de realisti. „Pesimistii” insa „au daramat cu abilitate castelele de nisip ale optimistilor,”7 afirmand ca au „inteles gresit politica pentru ca au evaluat gresit natura umana.”8
Asadar, daca ne alegem prima imagine in scopul de a explica relatiile internationale, ne indreptam atentia inspre acei indivizi care conteaza. Spre exemplu putem explica cel de-al Doilea Razboi Mondial analizand profilul psiholgic al liderilor, deciziile lor si modul in care ele au interactionat. Astfel ne vom indrepta atentia inspre liderii politici ai vremii si-i vom analiza in special pe Hitler, Stalin, Mussolini, si Roosevelt, vom analiza deciziile si actiunile lor si feed-back-ul acestora.
Waltz considera ca prima imagine nu este cea mai buna in explicarea relatiilor internationale. Ea nu ofera sursa cea mai importanta de explicatii, ci aduce doar unele detalii de fond.
A doua imagine a relatiilor internationale incearca sa explice razboiul analizand tipul de regim politc de la nivel national. Aceasta imagine vede originile razboiului in defectele interne ale statelor. „Recursul la defectele interne pentru a explica acele actiuni externe ale statului care duc la razboi poate imbraca multe forme. O astfel de explicatie poate fi legata de un tip de guvernamant despre care se crede, indeobste ca este rau. De exemplu, de multe ori se considera ca privatiunile impuse poporului de catre tiran produc niste tensiuni ce isi pot gasi expresia in atacurile impotriva strainilor. Explicatia mai poate viza si defectele unei guvernari care nu este rea, in sine. S-a obervat, astfel, ca restrictiile impuse guvernului, in vederea respectarii drepturilor cetatenesti consituie impedimente in elaborarea si implementarea politicii externe. Aceste restrictii, de altfel laudabile in intentia lor originara, pot avea efectul nedorit de a ingreuna sau a face imposibile actiunile pe care trebuie sa le interprinda guvernul respectiv pentru mentinerea pacii in lume.”9
Optimistii celei de-a doua imagini vad cauzele rzboiului in defectele interne ale statelor, dar ei cred ca este posibila eliminarea sa. Acestia generalizeaza ideea statelor „bune”, ca o conditie pentru inlaturarea razboiului. Pentru ei „statele rele” sunt vinovate de razboi. In opinia optimistilor liberali „o lume plina de democratii ar fi o lume a pacii perfecte, insa guvernele autocratice sunt razboinice.”10 Waltz critica in principiu orice teorie care se bazeaza pe generalizarea unui anumit tip de stat pentru a aduce pacea in lume. El afirma ca din moment ce state diferite au tendinta de a actiona similar daca se afla pe pozitii aproximativ egale, trebuie sa existe cauze structurale pentru comportamentul statelor.
Judecand izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial din perspectiva celei de-a doua imagini trebuie sa analizam evenimetele politice si economice de pe plan intern in cazul marilor puteri: Marea Criza economica, protectionismul, politicile keynesiene, fascismul si nazismul. Toate aceste evolutii explica izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial daca e sa analizam lucrurile prin a doua imagine.
Waltz amendeaza si a doua imagine din aceleasi motive pentru care o contesta si pe prima: faptul ca nu explica relatiile internationale, si cauzele fenomenelor importante ce au loc pe plan international. „Dificultatea, endemica in cazul celei de-a doua imagini a relatiilor internationale, este de aceeasi natura ca si cea intalnita in cazul primei imagini. Asa se face ca teoria conform careia oamenii fac societatile in care traiesc, inclusiv societatea internationala, a fost considerata nu numai greista, dar si incompleta. Trebuie adaugat ca tocmai societatea in care traiesc ii transforma pe oameni. La fel stau lucrurile si in relatiile internationale. Actiunile statelor, sau mai precis, ale oamenilor care actioneaza pentru aceste state alcatuiesc substanta relatiilor internationale. Dar cadrul politic international are mult de-a face cu modul in care se comporta statele.”
A treia imagine propusa de Waltz este cea la nivel de sistem. Aceasta explica relatiile internationale prin cauze si ratiuni specifice interactiunilor dintre state. Orice tentativa de a explica relatiile internationale, sau orice teorie buna a relatiilor internationale trebuie sa ia in considerare spatiul abstract al sistemului international in ansamblul sau, si nu sa-si indrepte atentia inspre particularitati ce tin de natura umana sau de cea a statului.
„Cand exista atatea state suverane, cand nu exista nici un sistem juridic care sa se poata aplica in relatiile dintre acestea, cand fiecare stat isi judeca necazurile si ambitiile in functie de ceea ce-i dicteaza propria ratiune sau dorinta – conflictele trebuie sa apara, si uneori se ajunge la razboi. Pentru a iesi bine dintr-un astfel de conflict, statul trebuie sa se bazeze pe propriile sale mijloace, de eficienta carora trebuie sa se preocupe in mod constant.” Situatia stetelor pe plan international se aseamana cu cea a oamenilor din starea de natura, nici pe plan international si nici in starea de natura nu exista o autoritate careia statele sau oamenii sa i se supuna. Sistemul international este anarhic, iar aceasta caracteristica de baza determina evenimentele internationale. Conditia anarhica a sistemului international determina comportamentul actorilor, care la randul lor determina caracteristicile sistemului international, indiferent de natura umana sau de natura regimurilor din interiorul statelor.
Daca politica internationala este caracterizata de anarhie, politica interna este caracterizata de ierarhie. Aceasta dihotomie este centrala pentru Waltz, si ofera importanta majora celei de-a treia imagini. Tinand cont de aceasta dihotomie Waltz explica de ce este complet gresit sa se explice relatiile internationale prin analogie cu procesul politic intern. Wlatz considera ca o teorie a politicii internationale trebuie sa fie sistemica. Aceasta este si principala critica pe care o face teoriilor ce se bazeaza exclusiv pe prima si a doua imagine.
Aceste idei vor fi reluate in Theory of International Politics, in care Waltz isi propune de altfel sa ofere o teorie sistemica a Relatiilor Internationale.
Waltz considera ca exista doua tipuri de teorii: teorii reductioniste si teoriii sitemice. Teoriile politicii internationale care isi pornesc analiza de la nivel individual sau statal sunt reductioniste, in timp ce teoriile care se focalizeaza asupra sistemului international sunt sistemice. Waltz apreciaza ca politica internationala nu poate fi studiata in mod reductionist; doar o teorie sistemica permite intelegerea politicii internationale. Pentru ca o astfel de teorie sa fie buna ea trebuie sa arate cum poate fi privita politica internationala ca un domeniu distinct, separat de economie, sociologie sau alte domenii internationale. „Pentru a delimita sistemul politicii internationale de alte sisteme internationale, si pentru a deosebi nivelurile sistemice de nivelurile unitatilor, este necesar sa se arate cum sunt generate structurile politice si cum afecteaza ele unitatile sistemului, dar si cum sunt afectate ele la randul lor de acestea.”
