athenian legacy » 2009 » November

Teorii cosmogonice

A.A. — Mon, 30 Nov 2009 07:57:29 +0000

Este de aşteptat ca teoriile ştiinţifice asupra apariţiei universului să pornească de la principiile termodinamicii. Din păcate, principiile evoluţiei au pătruns şi în acest domeniu: universul se dezvoltă, evoluează. Teoriile evoluţioniste cu privire la apariţia universului nu numai că nu pornesc de la aceste legi de bază, ci chiar le contrazic (căci aceste legi postulează un legiuitor).
Evoluţia pretinde că descrie un cosmos în care totul ia fiinţă şi se edifică treptat, la nivele de existenţă superioare şi complexe, prin pure procese naturale. Legile naturii s-au desăvârşit cu timpul, energia şi materia au evoluat de la o formă primitivă, simplă, la una complexă.
Evoluţia e un principiu universal al inovarii şi al integrării, dar legile termodinamicii descriu un principiu universal al conservării şi al dezintergrării.
Sunt două tipuri de fundamente evoluţioniste care “înving” legile termodinamicii:
-spaţiul non-observabil: teoria modelului staţionar a lui Sir Fred Hoyle spune că universul a fost întotdeauna la fel. Pe măsură ce s-ar extinde s-ar crea în permanenţă materie nouă,(hidrogen) care ar umple distanţele dintre galaxii. Evident că acest lucru nu poate fi probat…(teoria a fost abandonată chiar de către întemeietorul ei).
-timpul non-observabil: teoria Big-Bang-ului, ce spune că materia a apărut brusc, într-un timp neobservabil, ea fiind preexistentă.
Cum au putut particulele primordiale neinteligente şi aleatorii să evolueze în sisteme inteligibile şi ordonate?
“Pare a fi una din trăsăturile de bază ale naturii că legile fizice fundamentale sunt descrise în termenii unei teorii matematice de o mare frumuseţe şi forţă, necesitând cunoştinţe de matematici superioare pentru a fi înţeleasă. Te-ai putea întreba într-una: De ce construieşte natura în acest fel? Singur răspuns e următorul: cunoştinţele noastre actuale par să arate că natura este astfel construită. Trebuie să acceptăm pur şi simplu acest fapt. Situaţia poate fi descrisă spunând că Dumnezeu este un matematician de primă clasă.”
Astronomul britanic Paul Davis declară: “Cea mai grea întrebare este de unde provine la origine întreaga ordine din Univers? Cum s-a închegat Cosmosul dacă a doua lege a termodinamicii prezice o destrămare asimetrică spre dezordine?”
Dimensiunea şi compoziţia elementului exploziv rămâne un mister, însă se consideră că ar fi existat doar câteva substanţe chimice primordiale…
Teorile privind formarea Universului sunt speculaţii metafizice, nu ştiinţifice, întrucât ele contrazic legile termodinamicii. De altfel, chiar fondatorul teoriei modelului staţionar a abandonat-o; iar astrofizicienii înşişi au îndoieli cu privire la Big-Bang:
- “Aceste argumente ar trebui să indice celor neutri că tabloul nu e atât de ferm fixat, nici teoretic, nici observaţional…”
-Explozia primordială ar fi trebuit să propulseze întreaga materie în afară, dinspre centrul ei fără nici o mişcare rectilinie.
- Universul nu e uniform, ci plin de aglomerări uriaşe de materie într-o parte şi spaţii goale în altele.
-Dacă explozia face ca să se îndepărteze galaxiile, cum se face că ea a permis totuşi formarea lor şi nu a distanţat toţi atomii înainte ca ei să se unească în galaxii?
-Explozia produce dezordine, nu ordine, un haos total; cum a putut să genereze o explozie Universul ordonat şi splendid pe care-l găsim?
Isaac Asimov presupune că “oul cosmic” primordial ar fi avut o organizare superioară naturală, pentru a genera ordinea.
“Se poate ca oul cosmic să fi fost lipsit de structură, dar s-ar părea că el a reprezentat o concentrare extrem de ordonată de materie.” Dar tot el se întreabă:
“Existenţa oului cosmic este o anomalie. Dacă mişcarea generală a Universului este dinspre ordine spre dezordine, cum s-a născut atunci ordinea?”
Fiind ateu declarat, Asimov nu admite o cauză supranaturală a ordinii, deci trebuie să postuleze un agent natural; se presupune că legea entropiei ar fi funcţionat invers când Universul se contracta, până în timpul Big-Bangului; Adică, ordinea creşte când se contractă Universul, şi descreşte când se dilată…dacă se dilată…
Din păcate pentru oamenii de ştiinţă, aceasta este o speculaţie metafizică religioasă hindusă, nimeni neputând demonstra că universul joacă un astfel de joc…
Mai mult, o eventuală contractare presupune o gravitaţie extrem de mare, capabilă să smulgă de pe orbită planete şi stele. Isaac Asimov recunoaşte acest lucru:
“Bănuiesc că masa lipsă necesară pentru ridicarea densităţii la valoarea ei corectă va fi totuşi descoperită, şi se va vedea atunci că Universul oscilează”.
De la bun început ideea unui Creator este exclusă, chiar dacă savanţii recunosc că este singura explicaţie raţională pentru existenţa ordinei în Univers:
“Mi-e teamă că-L voi expedia rapid pe Dumnezeu. El pur şi simplu nu ţine ca explicaţie a unei complexităţi organizate…deci e ridicol să încercăm să invocăm ca explicaţie o fiinţă suficient de organizată şi de complexă ca să o creeze”
“E ridicol să încerci să explici un efect dat printr-o cauză adecvată…”
Pentru a evita să recunoască existenţa unui Creator raţional al ordinii, omul de ştiinţă ateu e gata să explice efectele prin cauze cât mai neadecvate!
Chiar oamenii de ştiinţă admit că nici una dintre aceste teorii ştiinţifico-fantastice nu explică apariţia Universului. Fiecare teorie a fost considerată reală pentru un timp, dar a fost respinsă de alţi oameni de ştiinţă care au propus alte teorii, acestea la rândul lor au fost considerate satisfăcătoare…
“Aceasta este o poveste bogată pentru orice istoric al ştiinţei, plină de starturi greşite, de posibilităţi irosite, de preconcepţii teoretice şi influenţată de rolul marilor personalitaţi ştiinţifice.”
Vorbind despre apariţia Universului, fizicianul Steven Weinberg declară: “Nu pot nega un sentiment al irealului când scriu despre primele trei minute, ca şi cum am şti cu adevărat despre ce-a fost vorba”.
Tot el declară “Asta nu înseamnă că noi înţelegem cu adevărat cum s-au format galaxiile. Teoria formării galaxiilor este una dintre marile probleme de prim ordin ale astrofizicii, o problemă care astăzi pare departe de rezolvare…”
Fiind vorba despre un eveniment petrecut cu foarte mult timp în urmă, la care nimeni nu a fost martor, este extrem de greu să fim siguri de ceea ce presupunem:
“Cu ajutorul unei bune părţi de teorie foarte speculativă, am putut să extrapolăm istoria universului înapoi în timp…dar problema este deschisă şi poate va rămâne mereu deschisă.”
Autorul depăşeşte modul mecanicist de gândire şi avertizează că cercetătorii sunt totuşi limitaţi, nu numai din cauza naturii umane, ci chiar datorită prejudecăţilor care-i forţează pe cercetători să îndrepte forţat un experiment într-o direcţie dorită:“Adeseori este necesar să se uite îndoielile unora şi să se urmărească toate consecinţele ipotezelor făcute, oriunde ar duce ele…”
Referitor la modelele prezentate, Steven Weinberg ne avertizează că “anumiţi cosmologi sunt atraşi din punct de vedere filozofic de modelul oscilant, în special din cauză că, la fel ca modelul stării staţionare, acesta evită cu eleganţă problema Genezei. Un astfel de model (al universului oscilant) se confruntă totuşi cu o dificultate teotetică severă. Cu fiecare ciclu, raportul dintre numărul de fotoni şi cel de particule creşte uşor, pe seama unui fel de frecare care are loc în timp ce universul se extinde şi se contractă…(entropie).Raportul actual este mare, dar nu infinit, aşa că este greu de văzut cum ar fi putut trece universul până acum printr-un număr infinit de cicluri”.
“Concluzia ce pare inevitabilă este că orice univers ciclic ce permite structurilor şi sistemelor fizice să se propage de la un ciclu la altul nu poate evita influenţele degenerescente ale celei de-a doua legi a termodinamicii.”
O cale totuşi de a “păcăli” omniprezenta lege a entropiei ar fi să presupunem că situaţia unui salt este extrem de diferită faţă de cel anterior, încât saltul următor nu ar beneficia de nici o informaţie provenită de la saltul deja consumat: toate obiectele fizice sunt distruse, iar energia consumată. Adică universul renaşte din nimic.
Pe lângă faptul că acest scenariu contrazice legile termodinamicii, de fapt le evită, de unde ştim că vorbim de acelaşi univers, din moment ce fiecare ciclu de transformare este complet independent de celălalt? Ciclurile ar descrie formarea câte unui univers, fiecare separat de celălalt. Tot atât de bine am vorbi despre universuri paralele!
Nici un om de ştiinţă nu a fost prezent ca să poată urmări naşterea Universului, şi nici nu a putut să producă acest fenomen în laborator.
-evoluţia satelitului natural al pământului
Astronomul George Howard a presupus că luna a format împreună cu pământul un singur corp ceresc. În timpul mişcării de rotaţie, luna s-a desprins de pământ, devenind satelit al lui. Ideea a fost respinsă de evidenţă:
În urma programului spaţial şi aselenizărilor, s-a constatat că luna este alcătuită din roci şi minerale asemănătoare Terrei, dar structura şi proporţia lor sunt foarte diferite de ale Terrei; astronomii au abandonat ideea desprinderii de terra.
Astronomii presupun o succesiune în existenţa stelelor: roiul de stele este format dintr-un nor de hidrogen, fiecare stea devenind mai fierbinte pe măsură ce se contractă sub presiunea gravitaţiei sale. Când interiorul ei devine suficient de fierbinte atunci hidrogenul se transformă în heliu, acesta se consumă, iar steaua se stinge, transformându-se intr-un “gigant roşu”, apoi în “nebuloasă planetară”, apoi răcindu-se se contractă şi devine “pitică albă”.
Uneori o stea explodează şi se transformă în “supernovă”, lăsând în urma ei un obiect extrem de mic şi foarte greu, o “stea neutronică”.
Dar toate acestea sunt presupuneri ale oamenilor de ştiinţă, care observă fenomenele de pe Pământ, de la mare distanţă; oricum, toate se încheie cu un consum şi o risipă enorme de energie, şi nu cu producerea energiei.
Fostul cosmonaut John Glenn, observând ordinea din Univers, îşi pune întrebarea: “S-au putut produce din întâmplare toate acestea? S-ar fi putut ca o aglomerare de epave să înceapă brusc să descrie aceste orbite diferite?- Nu pot să cred aşa ceva. O Forţă oarecare le-a pus pe toate acestea pe orbită şi veghează ca ele să continue să se menţină astfel”.
Este sigur că întregul Univers este guvernat de legi extrem de clare şi precise:
Werhner von Brown, inventatorul primei rachete balistice V2 şi specialist NASA, declară: “Legile naturale ale universului sunt atât de precise încât nu întâmpinăm nici o dificultate în construirea unei nave spaţiale pentru a zbura pe lună şi în programarea zborului cu o precizie de fracţiuni de secundă. Asemenea legi trebuie să fi fost fixate de cineva”.
Constelaţia Orion este dată ca un exemplu de evoluţie, deşi ea a arătat întotdeauna la fel: un nor masiv de praf stelar printre care se află şi câteva protostele(protostelele se formează prin captarea prafului cosmic)…dar studiile actuale au arătat că protostelele nu numai că nu se formeză din acel praf spaţial, dar ele pierd din masă, dezintegrându-se.
Evident că oamenii de ştiinţă au emis mai multe teorii (ipoteza nebuloasă, ipoteza planetezimală, ipoteza flutuaţiei, ipoteza norului de praf), dar problema rămâne deschisă.
“Judecând după diversitatea ipotezelor, modelelor şi predispoziţiilor acestor oameni de ştiinţă temerari, care se aventurează să dezlege taina evoluţiei nebuloasei ce pare să ne fi precedat pe toţi, nu ne-ar strica mai multă reţinere.”
NASA declară într-un comunicat că: “E important să fim conştienţi de faptul că nu există nici o singură teorie asupra originii şi evoluţiei Sistemului Solar care să fie unanim acceptată. Toate teoriile reprezintă modele ce se conformează unora dintre datele observate, dar nu tuturor.”
Evoluţia şi entropia sunt în conflict evident: ambele sunt principii universale, dar evoluţia nefiind observabilă, nu poate fi testată. Principiul entropiei a fost testat şi paraverificat. Evoluţia sugerează că universul evoluează, dar legea entropiei ne spune clar că Universul este pe moarte…

Ganduri catre semenii mei

F.T. — Sun, 29 Nov 2009 17:55:29 +0000

Citesc zilnic cateva bloguri politice, undeva până în 10. Din toate astea doar vreo 3 le citesc din scoarță în scoarță (cu tot cu commenturi): Politeia, Bleen și Pătrășconiu. În mod paradoxal, citesc constant trei bloguri care-l susțin explicit pe Traian Băsescu Abia în subsidiar citesc blogurile care-l critică pe actualul președinte, deși, eu însumi sunt un critic al său. Explicația pentru cei ce nu înțeleg și mă cred un element de sabotaj, stipendiat de oculta antiromânească, este că, în principiu, nu îmi sunt suficient. Plec de la premisa că ideile, principiile și ințelegerea mea asupra universului sunt chestiuni fluide, aflate într-o perpetuă stare de optimizare. Apreciez inteligența autorilor și a postatorilor și cred că o supunere constantă a rațiunii la un alt set de argumente decât cel aprioric însușit este o metoda eficientă de evoluție.
Urăsc, și mi-e greu să înțeleg oamenii care fac asta, să mă aflu în prezența constantă a persoanelor ce-mi împărtășesc ideile. Există riscul “stucking in a moment”, a fosilizării unor principii ce capătă consensul tuturor emițătorilor. Este logic că o comunitate cu un număr de emițători ficși rulează un număr de idei fixe (în sens principial, general, nu punctual). De aceea, în publicitate, pentru a se evita astfel de situații, există conceptul de “out of the box”.
Din punct de vedere psihologic înțeleg lipsa de deschidere a comunității la un set de idei divergente. În fapt, respectivele comunități s-au fondat având ca liant un set de valori și idei, iar atacarea acestor idei este sinonimă cu atacarea respectivei comunități. Și acest aspect este unul des întâlnit în blogosfera românească. Din punct de vedere al dezvoltării antropice, cred că este un reflex primar de emfazare a grupului restrâns în dauna celui extins, și ține de necesitatea apartenenței.
În opinia mea aceasta fenomenologie se află într-o strânsă legătură cu evoluția mentalităților și a percepției individului asupra societății. Dacă în sens personal este firească apartenența ascendentă de la un cerc restrâns la unul larg, în sens civic, această mentalitate sugerează un retard.
Ca să contextualizez politic aceste considerații, aș spune că noi toți, susținătorii celor doi candidați dar și cei total dezinteresați, avem, pe fond aceleași obiective: democratizare, sistem politic meritocratic, responsabilitate publică, etc. Aparținem, deci, ca interese aceluiași grup – societatea românească. Scurtcircuitul apare când trebuie să evaluăm metodele și mecanismele prin care putem ajunge acolo. Aici e firesc să existe o disensiune, dar e normal ca această disensiune să fie rezolvată pozitiv, printr-o polemică germinativă și nu una pustiitoare, așa cum se întâmplă astăzi. În ambele tabere sunt oameni inteligenți și oameni mai puțin inteligenți, sunt oameni capabili sau mai puțin capabili, cu percepții fundamental diferite. Este adevărat că îl poți face prost pe celălalt și e mai simplu să expediezi astfel problema, dar ea nu se va rezolva, din contră, se va croniciza. Să nu credeți că tot ce se întâmplă politic astăzi, este independent de poziția noastră cotidiană. Lipsa de coeziune socială, de înțelegere și acceptare a celuilalt, a celui diferit, respingerea evaluării alterității imediate, sunt toate cauze a ceea ce trăim astăzi. Monologul lozincard și isteric ne-a adus unde suntem astăzi, o societate fracturată, incapabilă de consens și imună la evoluție. Fie că-l susțineți pe Geoană sau pe Băsescu, ascultați aceste cuvinte, pentru că o parte a viitorului nostru, rezidă în îndreptarea felului în care trăim și gândim.
Inclusiv la nivel public, între două considerații referitoare la rolul bisericii în stat (vezi Băsescu) sau a reperului moral pe care-l reprezintă Patriarhul (vezi Geoană), am uitat să fim creștini. Suntem credincioși practicanți în recensăminte dar uităm esența acceptării celuilalt. Fără a înțelege și accepta diferențele nu putem fi nici ortodocsi, nici oameni. Aici este adevărata miză a alegerilor din 6 decembrie și a vieții noastre, dincolo de acel moment.
Fi cetățean și om, acceptă lângă tine și pe cel ce-l crezi în eroare. Doar așa putem evolua!

Insulele Peuce şi Leuce

M.T. — Sun, 29 Nov 2009 06:06:57 +0000

Geografia istorică şi cartografia istorică românească au avut în conf. univ. Marin Popescu Spineni (1900-?) un pionier şi un reprezentant de seamă. Teza sa de doctorat din 1937 România în istoria cartografiei până la 1600 a fost urmată de o lucrare mai amplă ca durată analizată, mergându-se până la 1900(*).
Izvoarele geografice şi cartografice greco-romane din antichitate ne vorbesc despre o insulă din Marea Neagră, în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în Pontul Euxin. Aceste izvoare se pot împărţi în patru grupe: una care nu menţionează numele insulei, a doua care menţionează insula Leuce, a treia care menţionează insula Peuce şi a patra care menţionează ambele insule.
În prima grupă intră şi prima menţionare a unei insule în Pontul Euxin. Marele poet liric Pindar (518-438 î.H.) din oraşul grecesc Teba vorbeşte în Olimpicele de ‘’strălucitoarea insulă’’ locuită de eroul homeric Ahile la Pontul Euxin (Marea Neagră). Maximus din Tyr (sec.II) pomeneşte în Discuţii despre o insulă drept în faţa Istrului, în mare, unde se află templul şi altarele lui Ahile, la care vin doar cei care vor să-i aducă jertfe eroului. Filostrat din Atena (170-245) vorbeşte în amănunt în dialogurile sale Heroicos despre cultul lui Ahile ‘’din insula din Pont’’.În sfârşit, Tabula Peutingeriana, o hartă din sec. XIII copie a unui original din sec. III, arată în mijlocul mării, în dreptul Deltei, într-un golf mare numit Sinus, un ostrov mare Insula Heloris, posibil o stâlcire a lui Achilleis.
Cea de a doua grupă de izvoare începe cronologic vorbind cu tragicianul grec Euripide (480-406 î.H.), care vorbeşte despre Leuce (albă), o insulă stâncoasă de la gurile Dunării, escală a navigatorilor din Milet în drumurile lor din Marea Neagră. Scylax (sec.IV î.H.) din Carianda menţionează şi el insula Leuce. Generalul , istoricul şi geograful roman Flavius Arrianus (Arian) (95-175) în Călătorie în jurul Pontului Euxin confundă, în opinia lui Spineni, Leuce cu ‘’Alergarea lui Ahile’’, peninsulă de pământ nisipos de la gurile de vărsare ale Niprului (Ucraina) în mare. Descrie cu amănunte insula Leuce, al cărei nume vine de la Leukos (Albă). Pausania (sec. II) în Descrierea Greciei aminteşte de o insula Leuce în Pontul Euxin care consideră că informaţia că ar fi existat o pădure deasă cu animale sălbatice este falsă din cauza mărimii mici a insulei şi a naturii sale stâncoase. În sfârşit în antichitatea târzie, Priscianus (sec.V-VI), gramatic din Mauretania (Africa N), încearcă să demonstreze că denumirea de Leuce (albă) provine de la ‘’multele sale păsări albe ca zăpada’’.
În cadrul celei de a treia grupe de izvoare, Apollonios din Rhodos (295-230 î.H.) este primul care menţionează în Argonauticele insula Peuce, de formă triunghiulară, cu baza orientată cu ţărmul mării şi cu vârful către fluviu, despărţind două braţe ale Istrului. Strabo (63î.H.-19d.H.) menţionează în Geografia sa Peuce sau Hieron Stoma ca primul şi cel mai mare braţ al fluviului, respectiv Sf. Gheorghe în interpretarea şcolii româneşti de geografie. Romanul Pomponius Mela (sec. I) spune că sunt şase insule la gurile Dunării, dintre care cea mai mare şi mai cunoscută este Peuce. Dionysios Periegetul (sec II) în Descrierea pământului arată că Istrul se varsă în Pont prin cinci braţe în jurul insulei Peuce. Ptolemeu (90-168) descrie în Geografia Delta Dunării, menţionând că braţul de miazăzi se varsă în Pont prin Gura sacră (Hieron Stoma), cuprinzând insula Peuce.
A patra grupă de izvoare cuprinde două surse, care vorbesc despre ambele insule. Este vorba de Pseudo Scymnos, o Periegesis anonimă din sec.I, atribuită în mod greşit lui Scymnos din Chios (250-180 î.H.) şi care preia informaţii de la Demetrios din Callatis (sec III î.H.). Autorul anonim vorbeşte despre o insula Peuce, aşezată între mare şi gurile Istrului (localizare greşită în opinia lui Spineni), numită astfel după pinii de pe suprafaţa sa, egală cu cea a insulei greceşti Rhodos din Marea Egee. De asemenea, se menţionează şi de o altă insulă, numită a lui Ahile, aşezată ‘’în mare’’, la patru sute de stadii de Peucecu o mulţime de păsări domestice şi cu o privelişte de ‘’loc sfânt’’. A doua sursă care vorbeşte de ambele insule este marele naturalist Pliniu cel Bătrân (23-79) vorbeşte de primul braţ al Dunării (dinspre S spre N) ca fiind Peuce, numit după insula cu acest nume.De asemenea, savantul dă distanţa de 50 000 de mii de paşi dintre insula Leuce şi Peuce.
Este interesant însă că atunci când vorbeşte de menţionarea insulei Leuce de către Arrianus şi Pausania, Popescu Spineni spune că acest fapt a fost făcut şi de Strabo, Ptolemeu, deşi aceştia din urmă fac parte din categoria celor care au menţionat insula Peuce sau braţul Peuce!
În epoca contemporană, un studiu identifică poziţia insulei Peuce în promontoriul Dunavăţului. Eugen Panighiant, într-o cercetare istorică privind expediţia lui Alexandru Macedon împotriva geţilor de la Dunăre din 335 î.H., citează rezultatele cercetărilor geomorfologice asupra braţului sudic al Deltei ale dr. Alexandru Rosu, care a constatat că „braţul Sf. Gheorghe îşi dirija cea mai mare parte a apelor sale prin poarta Beibugeacului [zonă din nordul Razelmului], transformînd promontoriul Dunavăţului în insulă, corespunzătoare, după părerea noastră, enigmaticei insule Peuce”. Colina Dunavătului, înaltă de 60 m, ar corespunde perfect malurilor „povîrnite” ale insulei din antichitate, în opinia lui Panighiant. (Vezi Eugen Panighiant, Geţi contra macedoneni

http://www.enciclopedia-dacica.ro/armata_daca/getii_vs_maced.htm)

Pe de altă parte, marele istoric Gheorghe Brătianu, identifica în Marea Neagră (vol I, 1988, p.148) insula Leuce cu actuala Insulă a Şerpilor: “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din ‘insula Albă’. Leuké sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare, în largul gurilor Dunărei, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului”.
Dar tot în epoca Internetului, studiul lui Caşin Popescu identifică insula lui Achile cu insula Letea din grindul Letea. (Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice

http://cumpana.wordpress.com/2007/07/05/insula-lui-achile-leuce-localizare-si-precizari-istorice/)

Chiar dacă există un număr important de izvoare care vorbesc despre o singură insulă la gurile Dunării şi chiar dacă identificarea insulelor de către moderni este discutabilă, credem că cele două izvoare care vorbesc de două insule sunt suficient de clare în acest sens.

(*) Marin Popescu Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice. Din antichitate până în pragul veacului nostru, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, 254 p.

Valeriu Stoica, socialist ieri dar democrat-liberal azi.

Temüügin — Sat, 28 Nov 2009 13:48:56 +0000

Nu am putut niciodata sa inteleg oportunismul oamenilor politici. Unul dintre exemplele clasice este domnul Valeriu Stoica. Acest exponent al curentului popular contemporan si unificator a PNL-ului la sfarsitul anilor `90, considerat de presa unul dintre politicienii reprezentativi pentru dreapta moderna romaneasca are la fel ca si domnul Boc un trecut tenebros plin de “pupincurisme” adresate regimului minunatului conducator Ceausescu. Iar mai tarziu oachesului Basescu…
Iata-l pe ideologul PD-L-ului acest Zeletin al zilelor noastre care eternizeaza inaltele idealuri ale revolutiei din octombrie sculptand litere de arama pe frontispiciul socialismului.
Va ofer in premiera (internet) doua articole scrise de Valeriu Stoica in anii `70.
*

Multe sint gandurile si simtamintele pe care un tanar le poate incerca citind Programul Partidului. Pentru biografia mea interioara insa, puterea si lumina unor evenimente cruciale le-au avut gandul si sentimentul istoriei. Lasand in urma corabiile de hirtie si castelele de nisip ale copilariei, luptaindu-ne – cavaleri in regatul inchipuirii – cu morile de vint ale adolescentei, multi din noi, in pragul tineretii, am simtit atingerea de flacara a Istoriei, si ne-am straduit sa intelegem. Drumul spre istorie este un drum greu, care strabate tarimul de la joc si imaginatie pina la lumea in care traiesti, pina la Patria ta, pina la propria ta persoana, coborind si urcind, apoi in trecut si viitor. Citind Programul Partidului, pentru mine s-a luminat tocmai capatul acestui drum – Istoria. Si nu oricare, ci Istoria poporului roman.
[Universitatea Comunista anul 7, nr.24, oct-nov 1974, p.3, revista a CUASC din Universitatea Bucuresti]
Privind retrospectiv ultima jumatate de veac din viata patriei – perioada atat de bogata in radicalele mutatii produse in structura societatii, in constiinta maselor – istoria consemneaza (…) larga participare a tineretului la evenimentele politice de cea mai mare insemnatate, angajarea sa hotarata de partea fortelor militante pentru progresul social.
Indrumati cu grija parinteasca de Partidul Comunist, Purtatorul celor mai nobile aspiratii ale poporului muncitor si arhitectul lucid al viitorului, utecistii au stiut sa urce, traversaind eroic timpul inechitatii, timpul proliferarii morbide a fascismului.
Ne este limpede in conditiile unui ev revolutionar, de natura celui caruia ii sintem cei mai directi martori, cotidianul nu se reduce la simple acumulari de fapte. De aceea sensul pe care il dam existentei este (si n-ar putea fi altfel) unul politic.
Elanul, altadata aspect efemer al virstei, a devenit o cantitate de durata. Cu ea tineretul din Romania se structureaza organic activitatii vaste, esentiale, demiurge, de edificare a societatii socialiste multilateral dezvoltate.
Ce satisfactie suprema pentru noi, scriitori atat de tineri rivnind sa pasim pe drumul consacrarii, sa eterizam spiritul acestei epoci, sa redam timpului mesajele generatiei noastre.
Pentru utecistii de azi simpla intelegere a metamorfozei este electrizanta.
[Realitate si participare in Amfiteatru, martie 1972, nr.3 (75), p.1.]

Parintii miscarii olimpice moderne

A.St. — Sat, 28 Nov 2009 10:00:02 +0000

Daca am face un sondaj cu întrebarea cine este fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, multă lume l-ar indica corect pe Pierre de Coubertin. Întrebând însă de alți părinți fondatori ai mișcării olimpice, foarte puțini vor putea menționa și alte nume.
Jocurile Olimpice moderne datorează multe baronului Pierre de Coubertin, cel care a beneficiat de conjunctura favorabilă pentru a transpune în realitate o idee apărută cu aproape un secol în urmă și dezvoltată de la o generație la alta, însă prima încercare a reînvierii Jocurilor Olimpice Antice a aparținut unui poet grec, Panagiotis Soutos. Acesta în anul 1834 îi trimitea primului ministru grec de la acea vreme un memorandum în care vorbea despre necesitatea readucerii în prim plan a concursurilor panhellenice. Soutos vedea aceste competiții ca un posibil factor de legătura pentru grecii răspândiți prin toate colțurile Europei. De asemenea, în memorandum se mai preciza că regele trebuie să fie prezent la toate manifestările competiției, iar modelul preluat pentru organizare trebuie să fie Jocurile sportive de la Olimpia, Nemea, Istmia și Delphi, iar Atena, Tripoli, Hidra și Mesologi erau orasele alese pentru organizarea noii competiții. Jocurile Olimpice urmau să înceapă pe 25 martie (sărbătoare religioasă – Buna Vestire) și urmau să fie desfășurate la fiecare 4 ani. Data de 25 martie va fi preluata și pentru prima ediție a Jocurilor Olimpice Moderne de la Atena din 1896.
Chiar daca la inceput atât primul ministru cât și regele Otto I s-au arătat dispuși să-l susțină pe Soutos, sprijinul nu a venit, poate și din cauza situației politico-economice destul de dificile din Grecia acelor ani. Zece ani mai tarziu, Soutos va face din nou apel la rege și guvern pentru restabilirea Jocurilor Olimpice, însă din nou fără niciun rezultat. Va exista însă cineva care va tresari la ideea lui Soutos, Evanchelie Zappa, un negustor grec stabilit la București după revoluția din 1821.
Zappa își va face publică poziția despre reînvierea Jocurilor Olimpice încă din 1843, însă își va transpune în realitatea visul abia în 1859, donând o mare parte din propria avere pentru realizarea acestor competiții. Competiția creată de Evanghelie Zappa era internațională și se axa mai ales pe dimensiunea economica(industrie, agricultură) și doar o mica parte era reprezentată de activități sportive. Înca de la început Zappa a dorit să organizeze aceste Jocuri Olimpice odată la 4 ani însă din motive financiare, politice și sociale, jocurile s-au desfășurat doar în 1859, 1870,1875, 1888.
Dupa moartea lui Zappa în 1865, se va construi o clădire în memoria sa și cu banii săi – Zappeionul, una din cele mai importante clădiri din istoria Greciei Moderne(fiind utilizată pentru discursuri politice, semnări de tratate internaționale, manifestări publice etc). În această cladire, terminată în 1873 se va depune capul lui Evaghelie Zappa conform dorinței acestuia. În timpul primei ediții a Jocurilor Olimpice de la Atena, Zappeionul a fost folosit pentru găzduirea diferitelor competiții, cum ar fi scrima.
Paralel cu Zappa, în Anglia William Penney Brooks organiza Jocuri Olimpice la nivel local încă din 1850. In 1858 Brooks a aflat despre ideile lui Zappa, așa că a solicitat consulatului grec din Anglia mai multe informații. Aflând toate detaliile necesare, Brooks va dona un premiu pentru câștigătorul uneia din probele sportive. În Anglia, ideea apariției unor mișcări sportive denumite Jocurile Olimpice se va dezvolta rapid de la nivel local la nivel regional și apoi național. Astfel că, în anii ‘60 în Anglia se va organiza Asociația Națională Olimpică. care era însărcinată cu organizarea Jocurilor Olimpice la nivel național. Văzând toată această dezvoltare impresionantă în propria țară, William Penny Brooks este cel care are curajul, la începutul anilor ’80, să îi trimită o scrisoare regelui Greciei, în care îi cere sprijinul pentru organizarea unor competiții internaționale olimpice. Răspunsul este pozitiv însă conjuctura este iar nefavorabilă. Doi ani mai târziu Wiliam Penny Broks află despre Coubertin și ideile sale din niște articole de ziar. Astfel, cei doi încep să comunice prin scrisori iar în 1890 Brooks îl invită pe Coubertine în Anglia, la una din competițiile olimpice. Până sâ-l cunoască pe Brooks, Coubertine nu era interesat să reinstaureze Jocurile Olimpice Antice într-o lume moderna. Baronul era pasionat, cu precădere, de educația prin sport. Descoperind instituția olimpică antică, Coubertine a identificat în aceasta mijlocul prin care poate să-și pună în aplicare filosofia legată despe sport, individ și societate.
În 1892, Coubertin face publică ideea de a reînvia Jocurile Olimpice Antice la un Congres în Paris. Văzând că ideea este apreciata de cei din jurul său, și beneficiind de un context favorabil, Coubertin va convoca un congres internațional la Paris în 1894 la care se va dezbate această idee. Regele George al Greciei auzind despre propunerea lui Coubertine îi va scrie și îl va ruga să acepte și un reprezentant al Greciei pentru acest congres în persoana lui Dimitris Vikelas, cel care va fi ales primul președinte al Comitetului Internațional Olimpic și cel care s-a ocupat alături de Coubertin de organizarea primelor jocuri olimpice la Atena în 1896. Vikelas este considerat cel de-al cincilea părinte fondator al mișcării olimpice, poate și datorită faptului că a fost ales ca prim președinte al CIO, dar și pentru dezvoltarea și lobby-ul puternic pe care acesta l-a făcut în Grecia pentru aceptarea restaurării unei instituții antice.
Ideea Jocurilor Olimpice am putea spune că nu a murit niciodată, în tradiția populară greacă competițiile sportive având o mare popularitate, însă mișcarea olimpică așa cum o cunoaștem noi astăzi, se datorează inovatorilor din secolul al XIX-lea. Soutos, Zappa, Brooks, Coubertine și Vikelas. Fiecare dintre ei a contribuit la dezvoltarea și transpunerea în realitate, pas cu pas, a ideii de revigorarea a instituției olimpice antice și pot fi clasificați drept fondatorii jocurilor olimpice moderne.

P.S: De astăzi, redacția Athenian-Legacy mai primește un membru. Domnișoara Sterea Anita este masterand în filosofie la Atena și doctorand al Universității București. Mai multe date puteți găsi la secțiunea Despre Noi. Sunt bucuros să îi urez bun venit în cadrul acestui proiect. F.T.

Dacian Ciolos, noul comisar european pentru agricultura.

Temüügin — Fri, 27 Nov 2009 14:15:51 +0000

Jose Manuel Barosso a anuntat astazi noii comisari europeni. Intre ei il gasim pe Dacian Ciolos, ca comisar al agriculturii UE. Este un succes politic datorat lui Traian Basescu si fostului guvern PDL-PSD care au sprijinit candidatura fostului ministru (11 octombrie 2007 – 22 decembrie 2008). Lobby-ul politic nu ar fi fost suficient daca Romania nu ar beneficia de un potential agricol excelent fata de media Europeana (al doilea dupa Franta). Numirea lui Ciolos este si o dovada a intelegerii importantei ce trebuie acordata ultimilor membri intrati in UE.
CV-ul sau este impresionant si potrivit noilor atributii [http://www.mapam.ro/pages/diverse/Dacian_Ciolos.pdf]Un alt aspect interesant este faptul ca Ciolos se retrage tot din zona de fief PDL, Cluj (nascut in judetul Salaj) absolvind Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Audierea domnului Ciolos se va face in ianuarie 2010, el nefiind in lista comisarilor contestati de diverse state. Conform presei europene trei comisari au posturile amenintate: Catherine Ashton, din Marea Britanie, ungurul Laszlo Andor şi cehul Stefan Fuele/
Va oferim mai jos lista noilor comisari ai UE.

AUSTRIA: POLITICĂ REGIONALĂ – Johannes Hahn
BELGIA: COMERŢ – Karel De Gucht
BULGARIA: COOPERARE ŞI AJUTOR UMANITAR – Rumiana Jeleva
CEHIA: EXTINDERE – Stefan Fule
CIPRU: EDUCAŢIE, CULTURĂ, MULTILINGVISM Androulla Vassilou
DANEMARCA: SCHIMBĂRI CLIMATICE – Connie Hedegaard
ESTONIA: TRANSPORTURI – Siim Kalas
FINLANDA: AFACERI ECONOMICE ŞI MONETARE – Olli Rehn
FRANŢA: PIAŢĂ INTERNĂ ŞI SERVICII FINANCIARE – Michel Barnier
GERMANIA: ENERGIE – Guenther Oettinger
GRECIA: AFACERI MARITIME – Maria Damanaki
IRLANDA: CERCETARE ŞI INOVARE – Maire Geoghegan Quinn
ITALIA: INDUSTRIE – Antonio Tajani
LETONIA: DEZVOLTARE – Andris Piebalgs
LITUANIA: FISCALITATE ŞI UNIUNE VAMALĂ – Algirdas Semeta
LUXEMBURG: JUSTIŢIE – Viviane Reding
MALTA: SĂNĂTATE ŞI PROTECŢIA CONSUMATORILOR – John Dalli
MAREA BRITANIE: AFACERI EXTERNE – Catherine Ashton
OLANDA: TEHNOLOGIE – Neelie Kroes
POLONIA: BUGET – Janusz Lewandowski
PORTUGALIA: Jose Manuel Barroso – PREŞEDINTELE CE
ROMÂNIA: AGRICULTURĂ – Dacian Cioloş
SLOVACIA: RELAŢII INSTITUŢIONALE – Maros Sefcovic
SLOVENIA: MEDIU – Janez Potocnik
SPANIA: CONCURENŢĂ – Joaquin Almunia
SUEDIA: AFACERI INTERNE – Cecilia Malmstrom
UNGARIA: AFACERI SOCIALE – Laszlo Andor

Proiectul “Johannis”

A.T. — Fri, 27 Nov 2009 09:48:41 +0000

Nu e destul de ciudat ca un om politic a devenit un proiect, si ca acum nici nu mai stim exact cine l-a adus pe Johannis in acest joc. Dupa caderea Guvernului Boc II (sau 2), dupa cate imi aduc eu aminte, cei care l-au scos in fata pe Johannis au fost Crin Antonescu si PNL. Apoi PSD-ul a adoptat aceasta idee. Apoi UDMR si minoritatiile. Toata lumea il vrea pe Johannis… De ce? Dupa parerea mea, fiecare dintre cei enumerati mai sus vor sa prinda si ei o parte din ciolanul numit “Guvern”. Bineteles, maduva va fi impartita de catre PNL si PSD.
Johannis pare un tip echilibrat, si este un primar care a avut cu adevarat grija de Sibiu. Dar tara nu e Sibiul. Asa cum nici Clujul nu este tara. M-am convins de calitatiile lui Johannis, este un tip “de gasca”, dar frica mea este ca nu cumva sa se lase manipulat de cele 2 partide care ravnesc maduva. Un om singur printre atatea grupuri de interesese cred ca va fi si el intors cu o cheita din cand in cand, la fel ca Geoana de altfel (numai ca in cazul lui Geoana, acest este obisnuit sa fie intors cu cheita secreta).
Nu spun, in toate partidele sunt oameni care au in spate loc de cheita, in PD-L, in PNL, in PSD, deputati, senatori, primari, presedinti de consilii judetene, dar totusi, sa ai un Presedinte si un Prim-ministru cu cheita este totusi deplasat.

Basescu si violenta

Redactia — Thu, 26 Nov 2009 21:14:29 +0000

Nu este prima data cand dl. Traian Basescu, inca Presedinte al acestei tari, se foloseste de violenta pentru a interactiona cu cei din jur. Probabil ca toata lumea a vazut imaginile cu palma aplicata copilului care a indraznit sa deranjeze. De asemenea, sigur va amintiti bine de episodul “tiganca imputita”. Tot violenta a fost si aceea, doar ca atunci avem de-a face cu o forma verbala. Intre timp se pare ca au iesit la iveala si alte manifestari primitive ale Presedintelui. Nu-i nimic, electoratul nu fuge; cei care l-au admirat pana azi il vor admira si de azi inainte. Iar aceasta spune multe de noi, de nivelul nostru de educatie, de cultura noastra si progresul facut. Caci altii n-ar accepta un asemenea comportament din partea unui om de stat. Altii nu i-ar fi acceptat niciuna dintre greselile facute pana acum.
De ce acceptam astfel de comportamente? De ce le luam ca exemplu?
Aparent nu vad niciun motiv; nu vad de ce unii l-ar mai vota, de ce l-ar mai dori la Cotroceni pentru inca 5 ani. Este clar ca modelul capului de familie care taie si spanzura in stanga si dreapta ne place.
Ma astept ca maine sau zilele urmatoare sa avem o reactie din partea Presedintelui nostru; ma astept sa-i para rau, sa-si ceara scuze, chiar sa planga. Si toate acestea, doar de ochii lumii, pentru electoratul fidel. Caci nu ma astept sa-i para rau de vreme ce incerca sa gaseasca explicatii pentru fapta sa. Adevarul este ca nu ma mai mira nimic daca vine de la el. De fapt, nu ma mai mira nimic din tot ce vine din zona politicului. Si din pacate astfel de sentimente de incearca pe multi; suntem satui si scarbiti de atatea jocuri politice murdare care au ca ultim si unic scop puterea. In orice forma ar fi ea, politica sau financiara, puterea este singurul element ce conteaza in final. In fata ei se inchina oamenii pe care ii ascultam si urmarim seara de seara la televiziunile mogulilor.
In acceptiunea unora, categorie din care fac si eu parte, Presedintele reprezinta o institutie, un model de conduita; de aceea se si numeste primul om in stat. Diplomatia, arta dialogului, respectul fata de ceilalti, indiferet ca acestia sunt copiii, reporteri sau presedinti ai altor partide politice. Caci dovada de educatie sta intr-o serie de calitati innascute sau deprinse de care Presedintele oricarui stat trebuie sa dea dovada cu orice ocazie. Iar pentru Romania nimic nu mai pare a fi valabil.

Articol trimis de Ana Maria.

Explicati, va rog!

F.T. — Thu, 26 Nov 2009 19:16:24 +0000

Bărbatul de stat. Pater Familias. Omul ce-și respectă familia… îi dă un dos de palmă unui copil la un miting electoral. Dragii mei amici, cum interpretați, considerați un astfel de gest, scuzabil? Cum ar fi într-o țară civilizată. Ce s-ar întâmpla cu omul politic respectiv? Cum interpretați: Nu știu ce să spun, veți auzi o explicație oficială? De ce nu putea explica pe loc? Care-i unghiul pozitiv? Dacă-mi permiteți, observați vă rog, cum legitimează gestul un postac pedelist (pe site-ul Gardianul):
“Sfarsitorul
2009-11-26 20:34:41
Merita! Ce cauta copilul ala acolo? Este o mani***re!
Basescu este cel mai bun presedinte pe care l-a avut Romania! Sunt sigur ca acel copil merita palma! Vreti doar sa manjiti imaginea unui om care iubeste copii! Copii mai merita si corectii. Ce daca i-a dat o palma? Ce l-a omorat? Eu o sa votez cu Basescu!”
Domnilor, aveți cuvântul!

P.S: Da, curg explicatiile: E trucaaaj, E trucaaaj!!! Intrebarea e, de ce in studioul Realitatii, domnul Basescu nu era asa convins ca e trucaj. Din contra, a zis ceva de genul: M-o fi injurat, cine stie?

P.S.2: Stenograma reactiei domnului Basescu:

“Nu, copilul a zis ceva, domnule Dumitrescu.

E trucaj cumva?
Nu nu nu. Nu pot afirma asa ceva.

Nu va amintiti acest episod?
Nu. Deci nu-mi dau seama, va asigur ca voi da explicatiile publice. Probabil ca eram cu cineva. Cu siguranta nu eram singur.

M-a injurat copilul. Mi-a spus ceva. A facut ceva. Nu-mi dau seama.
Dle Basescu e, totusi, un copil?
Da, eu nu-mi dau seama, lasati-ma sa vad.”

Dragostea e mare in Romania

A.T. — Thu, 26 Nov 2009 16:12:04 +0000

Dupa divortul PSD-ului de PD-L si implicit de Guvern, acum, aceasta doamna batrana a politicii romanesti (PSD-ul) se aliaza cu PNL in incercarea de a mai prosti putin electoratul cu ideea de liberalism si astfel sa mai castige cateva voturi fara prea multi bani sau munca. Din aceasta dorinta de a castiga, PSD se aliaza cu oricine. Din dorinta de putere, de bani, de putere, din nou sau poate pur si simplu dragostea e de vina. Dupa ce a modelat foarte mult dupa bunul plac poltica si mersul tarii, dupa cum PSD-ul, mai exact Iliescu ne-a furat noua romanilor revolutia, acum, acest Peste (PSD-ul) si-a gasit o noua prostituata – PNL-ul. Dar nu orice “hooker”, ci una de lux, una care produce multi bani, si aduce voturi.(poate da, poate nu). Binenteles, Pestele si-a adus si cateva prostituate de speta mai joasa (UDMR, poate si PRM etc). Asa ca, momentan, pe scena polticii romanesti asistam la practicarea celei mai vechi meserii din lume – prostitutia. Nu ca pana acum nu am fi asistat la asa ceva, dar acum miza este mult mai mare, iar pestele care castiga, castiga tot.
Pentru ca PNL-ul sa nu fie uitat acum dupa primul tur al alegerilor electorale, mai exact Crin Antonescu se baga si el in seama cu cine poate. Cu PD-L-ul au fost deja aliati asa ca s-au gandit sa incerce si cu PSD-ul. Ce mai conteaza doctrina, ce mai conteaza ca pleaca cativa lideri puternici din partid, eh, pana la urma acestea sunt lucruri marunte, insignifiante. Puterea conteaza nu?!?
Partidele marunte ce sa faca si ele, ca romanii, sau mai exact ca oile, se duc unde-i coada mai mare. Adica hop si ele cu PSD-ul. Constatam din aceasta insiruire ca PSD-ului i se alatura, ca oile, toate partidele (aproape toate), deci… hai la stana.
Sa revenim cu picioarele pe pamant. Sa vorbim putin despre votantii partidelor. Se vehiculeaza ca electoratul PNL-ului este majoritar cu studii superioare (desi in Deva mie nu mi s-a parut asta. Unde nu le-au ajuns materialele, PNL-istii nu au luat foarte multe voturi… ma rog…), deci sunt persoane care nu voteaza cu cine le spune PNL-ul. Ei analizeaza cea mai buna optiune, ba chiar condamna traficul de alegatori pe care il face PNL-ul. Bun, asta a fost o parte din electoratul PNL. Alta parte va vota cu Geoana pentru ca este anti – Basescu. Simplu. O alta parte va vota cu Basescu pentru ca este anti – Geoana/Iliescu/Nastase/ Hrebenciuc/Vanghelie/etc. Simplu si aici. Iar ultima parte, cei care au crezut cu adevarat in Antonescu, nu vor merge la vot. Nu stiu sa dau proportii pentru ca nu sunt analist, dar tind sa cred ca electoratul cu studii superioare (cea mai mare parte din ei) al lui Crin va merge spre Basescu sau nu va vota deloc.