Dragă Traian, Quo vadis?

Nu doresc să rămân indiferent strigătului de revoltă lansat de prietenul Flavius Tone, care în toate ipostazele sale emotionale ramane scârbit de comportamentul vulgar al unor distinsi domni din administrație.
Responsabilitate. Este un cuvânt a cărei proprietate este puțin înțeleasa si aplicată de clasa politica post-revoluționară. Responsabilitatea se manifestă prin grija fața de aproape, prin respectul pe care îl porți unei instituții în definitiv prin ansamblul de gesturi comportamentale care te pun in slujba societății.
Vorbeai de acel țigan Costel care zi de zi își face conștiincios datoria de servici și pentru care un lucru mărunt poate însemna mult. Iata că aduci în discuție un subiect interesant: Țigani care muncesc si nu fură. Țigani care datorită lipsei responsabilității politice nu au acces la educație.
Ne-am acomodat ca popor să fim pretențioși. Nu ne plac, țiganii, ungurii, homosexualii, comunistii, uneori evreii.
Cred ca această acomodare se datorează perspectivei istorice pe care ca popor am trăit-o și o trăim dar și neputinței clasei politice care, uită să responsabilizeze cetățeanul. Astăzi nu ne permitem luxul de a fi pretentioși. Luați ca suma cei menționați mai sus trec usor peste 15% din populația României. Practic ar trebui să izolăm de comnunitate cel puțin doi români din zece.
Când aveam 3-4 ani bunica îmi spunea că dacă nu sunt cuminte „mă dă la țigani”. Evident că această expresie „nevinovată” oferită unui pusti de 3-4 ani, din start oferea o conotație negativa asupra unei comunități de cetățeni. Practic nu am auzit în copilărie vreo apreciere negativă față de alte comunități sau popoare (:D drept îi că nici maghiarii nu erau uitați)…
Primele saptămâni ale clasei întâi mi-au ramas în memorie și prin bătaia constantă pe care subsemnatul și 3-4 colegi o aplicam țiganului clasei (elementul de care noi eram învățați să ne ferim – reflex autoapărare…știu sună ciudat).
De ce Traian…?
Va mai amintiți de celebra „țigancă împuțită”? Un președinte al unei țări recent ieșite din comunism dar relativ ușor introdusă în anarhia democrației prost înțelese, făcea aprecieri rasiste față de o domnișoară/doamna reporter fiind iritat de insistenta firească a acesteia. Aproape o săptămână, subiectul a fost întreținut de presă și televiziuni, iar în primul sondaj de opinie de după acea apreciere, Băsescu era cotat mai bine față de precedentul sondaj. Chiar dacă putem atenționa subiectivismul sondajelor sau a „bunelor” intenții a celor ce le comandă, cred că ne putem aminti de starea de spirit din acele zile, foarte mulți prieteni, vecini și colegi spunând: „Da dom’le asa este. Ne-am săturat de țiganii aștia… ei ne fac de râs în Europa, unde fură și dau vina pe români!”
Practic domnul prim Președinte și marinar s-a erijat, într-adevăr (că tot îi place dumnealui), în conștiința colectiva a poporului, dar în acea zona îngustă, savuroasă pe moment de mase dar transformată ulterior într-un remember politic de prost gust.
Revenind la cele scrise mai sus… vă las să comparați comportamentul bunicii mele cu cel a președintelui Basescu, rugându-vă să țineți cont totuși de pregătirea bunicii mele care se limiteaza la Liceu și că responsabilitatea ei față de societate este mult mai mică decât de cea a unui Președinte de Stat.
[Traian Basescu: La revedere!... Cat era de agresiva tiganca asta imputita... nu stiu, Maria... da?... trebuia sa i se intample odata...]
Traiane, Quo vadis? …să traduc? Sokeres?