Dragă Horia,

îți scriu această epistolă deschisă ca răspuns la comentariul tău de la articolul asta. Am început să-ți scriu acolo, la articol, un răspuns, dar mi-am dat seama că explicația mea trebuie citită de mai mulți oameni. Așa că, deși ți-e direct adresat, vreau ca acest articol să ajungă-n inima și în mințile tuturor celor care-l citesc.
În urmă cu o săptămână, Ana a angajat la spălătorie un țigan, extrem de amărât, prostuț dar muncitor. În fiecare zi, vine cu trenul dintr-un sat de lângă Giurgiu pentru a ajunge la muncă, la intersecția lui Ștefan cel Mare cu Lizeanu. Zilnic, la ora 8 dimineața e în fața spălătoriei și pleacă la 8 seara, când se termină programul. Fără teama de a greși pot spune că toată ziua o pierde la munca și pe drum. Țiganul nostru, Costel, pe numele lui, are și o fetiță de două luni. În primele zile după angajare, unul din șefii lui i-a adus pomană un pachet de mâncare, că era Sâmbăta Morților. Deși nu a mancat toată ziua nu s-a atins de pachet, pe care l-a dus acasă, la familie. În urmă cu două, trei zile, un coleg de muncă i-a dat două mere pe care le-a mâncat cu cotor cu tot. Săptămâna trecută a venit mândru la muncă pentru că a reușit, din banii de șpagă să cumpere copilului pudră de talc.
Îți spun, Horia, toate aceste lucruri aparent neimportante pentru a înțelege dimensiunea mizeriei în care trăiește Costel. El e un om sărman care muncește, chinuindu-se, pentru fiecare leu pe care-l câștigă.
Totuși, unele persoane nu se înduioșează atât de mult de soarta grea a acestui om. Unii clienți îi vorbesc disprețuitor, alții îl privesc cu repulsie, unii chiar au cerut ca mașinile lor să fie spălate de un alt spălător, român. Conștientizezi, dragă Horia, cât de greu este, pe lângă problemele și neajunsurile cotidiene, să duci și disprețul atâtor oameni? Îți dai seama cum te arde privirea lor, clipă de clipă, doar pentru că ești țigan? Eu, sincer, îți spun ca nu-mi dau seama, nu știu cât de greu este sa fii altceva decât membru al grupului etnic dominant, să fii ocrotit, pentru a duce mai încolo moștenirea culturală a acelui grup.
Vorbeai de “norme academice”. Nu-i, frate, vorba de nicio normă. E vorba de bun simț, de o minimă limită a decenței de care nu poți trece, pentru că altfel îți pierzi calitatea umană. De asta am scris atât de dur la adresa declarației lui Ludovic Orban, Horia. Pentru că am văzut în ea dispariția oricărei compasiuni umane, din partea unui membru al grupului dominant. Cu atitudinea noastră disprețuitoare îi distrugem, îi îndepărtăm de societate. Ne plângem că suntem asediați de o minoritate etnică cu o identitate incompatibilă cu principiile noastre, dar noi, când firav încearcă să se integreze, îi strivim sub bocancul urii. Dacă așa te pronunți în Palatul Parlamentului, garanția egalității sociale și a drepturilor cetățenești, mă aștept ca la spălătorie să-i disprețuiești cu fiecare fibră a corpului tău.
Fiecare Costel, oricât de nevoiaș, nepregătit, prost ar fi, trebuie să fie privit, înainte de toate ca o ființă umană, trăitoare, cu sentimente. Altfel, riscăm să încetăm noi a fi oameni.

Al tău, cinstit prieten, inca om,
F.T.