- răspunde la întrebări precum: De ce se scrie istoria? La ce foloseşte scrisul istoric?
- utilitatea istoriei poate fi împărţită în:
a. utilitate în sens restrâns – cunoaşterea istorică, scrisul istoric, ca domeniu specializat, profesionalizat; formează obiectul muncii pentru istorici, pentru specialişti
b. utilitate în sens larg – scrisul istoric, cunoaşterea istorică, satisface nevoile culturale, largi, ale omului
- utilitatea defineşte mai multe nivele, care în cele din urmă definesc scopul istoriei sau definesc modul în care ea răspunde nevoilor oamenilor
- nivelele de utilitate sunt:
1. istoria oracol – prin studierea istoriei şi a trecutului se poate prevedea viitorul
- analizând evenimentele trecutului putem găsi similitudini cu prezentul; aceasta ne predispune să încercăm să facem previziuni; Pierre Chaunu era chemat de ziarele din Franţa să comenteze în cheie istorică evenimentele curente; pentru a oferi lumii contemporane înţelesuri noi, pentru a căuta similitudini cu trecutul – o înţelepciune asociativă între trecut şi prezent
2. autocunoaşterea, prin cunoaşterea trecutului – cine sunt eu? O cunoaştere de tip identitară; într-o lume în care există o tendinţă de uniformizare; particularizarea, diferenţa, „îşi creează demnitatea”; tu te poţi recunoaşte pe tine ca particularitate etnică – iată dimensiunea etică: presupune gesturi, atitudini, valori, comportamente; iubirea de sine valorizează un neam
3. istoria curiozitate – prin cercetarea trecutului ne satisfacem curiozităţile individuale sau colective
4. istoria are o încărcătură moralizatoare – istoria oferă învăţăminte pentru prezent; „exemple ce construiesc, determină un cod moral al societăţii şi aplicarea acestui cod moral poate duce la fericirea umană” (Sf.Augustin); manual de fapte ce nu merită repetate
5. funcţia contemplativ-estetică a cunoaşterii istorice: trecutul reconstruit prin scrisul istoric poate servi ca subiect de creaţie literar-artistică; istoria devine în acest caz un stimulent al imaginaţiei artistice, creatoare; pe de altă parte, prin creaţia literară şi artistică, cunoaşterea istorică dobândeşte o nouă dimensiune: reconstituindu-l imaginativ, creator şi artistic, trecutul e mult mai uşor de recunoscut şi asimilat de către om; se realizează aşadar o îmbogăţire a universului uman interior prin recuperarea şi reproducerea valorilor culturale umane din trecut, fapt ce îmbogăţeşte sensibil şi imaginativ personalitatea umană
- trecutul reinterpretat prin creaţii artistice: extensie a surselor; aduce în atenţie aspecte, elemente noi – eg: istoria costumelor, istoria artei, istoria vieţii cotidiene
6. istoria ca obiect al filosofiei – evenimente istorice, fapte, procese, fenomene ce oferă material pentru meditaţia şi reflecţia filosofică; istoria devine o ştiinţă auxiliară
7. istoria ca modalitate de temperare a solitudinii umane şi a pesimismului
- studierea trecutului, cunoaşterea lumii trecute; face prezentul mai suportabil
- Seneca, în De brevitate vitae : „nici un secol nu este interzis istoricului; puterea spiritului nostru poate să înfrângă limitele slăbiciunii omului singur; deoarece structura fiinţei umane ne permite să intrăm în comuniune cu întreg trecutul, de ce să nu ne desprindem de îngustimea temporalităţii noastre şi să împărtăşim cu cele mai înalte spirite adevărurile magnifice şi eterne”
- omul prezentului trăieşte copleşit de prezent
