Înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat în 1989 în România, din punct de vedere etnic, nu ar fi posibilă fără cunoaşterea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România formaţiune cu un rol covârşitor în destinul comunităţii maghiare din România.
Declaraţia Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, primul document cu valoare constituţională după revoluţia din decembrie, promitea „respectul drepturilor şi libertăţile minorităţilor naţionale şi garantarea unui statut egal al lor cu cel al românilor”. La 25 decembrie 1989 a fost dată publicităţii Declaraţia Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, aparţinând unui Consiliu responsabil cu crearea UDMR. Documentul definea formaţiunea drept „organizaţia cu rol de reprezentare şi protecţie a intereselor comune” a maghiarilor din România. La 26 ianuarie 1990 ea a căpătat recunoaştere juridică. Declaraţia anunţa cooperarea UDMR cu CFSN şi pe de altă parte, definea obiectivele de bază ale organizaţiei: autodeterminarea, obţinerea unor garanţii constituţionale pentru protecţia drepturilor colective ale minorităţilor naţionale, drepturi de reprezentare şi de utilizare a limbii materne, crearea unor instituţii culturale şi ştiinţifice ale minorităţii, crearea unui Minister al Minorităţilor.
Între 24-25 februarie 1990, delegaţii maghiari au ales Prezidiul format din 15 membri, preşedinte Géza Domókos, preşedinte de onoare László Tőkés, Károly Király, preşedintele Comitetului pentru Minorităţi al Consiliului Tranzitoriu de Unitate Naţională.
UDMR a avut de la început obiectul de a fi unica formaţiune cu statu de reprezentare a minorităţii maghiare, pe baza unui program fondat pe auto-determinare şi drepturi colective, definindu-şi inistituţii corespunzătoare funcţiilor specifice unei comunităţi auto-guvernante, mergând în sensul unei vieţi, dacă nu separate, în orice caz, proprii, în cadrul societăţii româneşti.
Acest model de organizare, specific unei comunităţi auto-determinate, a fost pus la punct în lunile următoare şi dezvoltat de la congres la congres. În 1993, a fost adoptat Proiectul de lege privind drepturile minorităţilor naţionale şi comunităţilor autonome , codificând sistemul de principii care definesc substanţa auto-determinării. Prin alegerile din primăvara anului 1990 şi toamna anului 1992, UDMR a consacrat definitiv – în termenii perioadei existenţa unei unice forme de reprezentare a comunităţii maghiare. Uniunea era structura de administrare a autodeterminării interne.
Formula de organizare, care exprima şi obiectivele organizării, a fost ratificată prin succesul electoral al UDMR. Se poate spune, cum afirmă Gabriel Andreescu, că liderii maghiari au gândit raportarea comunităţii maghiare la restul societăţii româneşti pe linia unei societăţi plurale în care ar trebui să funcţioneze un aranjament consensualist. Termenul „consensualist” sau eventualul „consociativ” nu apare în documentele UDMR, şi nici în discursul liderilor maghiari. Ideea unei societăţi plurale este implicită în cererea de a se asigura maghiarilor „statut de co-naţionalitate”. (Congresul al II-lea al UDMR, Târgu Mureş, 24-26 mai 1991).
La 26 octombrie 1990, UDMR a participat la crearea Forumului Democrat Antitotalitar. La data de 26 octombrie 1991, Forumul a devenit membru a amplei organizaţii în formare, Convenţia Democrată, alianţă de organizaţii civice şi politice. Prin integrarea UDMR în Forum, comunitatea maghiară era integrată în scena politică românească.
